ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4368/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții I.A., N.A.M., C.A., M.A., Ș.A., S.A., D.Ș., C.G., D.C.C.,

P.I.C., R.I.C., R.C., V.I.M., A.C., A.R., D.N., S.P., S.M.M., G.C., L.A., B.V.,

I.I., M.M., M.M., P.M., P.P.V., S.M.S., T.L., I.M., J.O., M.V.C., L.I., M.M., G.N.,

C.M., D.G., P.C., C.L., F.M., T.M., P.G. și intervenienții în interes propriu M.I.,

R.R.I., C.G., O.F., D.E., S.D.M., T.L.A., C.M.E., C.D. și D.V. au solicitat în

contradictoriu cu pârâta A.N.P.H. obligarea acesteia la plata sumelor

reprezentând prima de concediu pe anii 2001-2006 actualizată cu indicele de

inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul A.N.P.H., iar Legea

nr. 188/1999 prevede că „Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu, care se impozitează separat”.

Ulterior, printr-o serie de

ordonanțe și legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin.

(4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct.

7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu

privire la prima de concediu.

Reclamanții susțin că sunt

îndreptățiți la primele de vacanță din ultimii ani, conform art. 166 C. muncii,

suspendările dispuse în legile bugetului din fiecare an încetându-și

aplicabilitatea, iar suspendarea este neconstituțională și nelegală.

În fine, se mai arată că

normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale art.

53 din Constituția României.

Pârâta, prin întâmpinare a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2016

din 4 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamanților și a

intervenienților și a obligat pârâta să plătească sumele reprezentând primele

de concediu pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu rata inflației la data

plății efective.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții în calitate de

funcționari publici au dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta A.N.P.H. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând prevederile art. 304 C. proc. civ.

Recurenta, în dezvoltarea motivelor

de recurs, susține că instanța de fond nu a observat că legile bugetului de

stat pentru anii 2001 – 2006 au fost adoptate și promulgate potrivit

prevederilor Constituției României, iar aplicarea lor este obligatorie,

pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu

fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest

drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2005, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că primele de vacanță li se

cuvin reclamanților și intervenienților, iar executivul nu putea suspenda sau

abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.P.H. împotriva sentinței civile nr. 2016 din 4 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 noiembrie 2007.