ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2008

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții A.C., B.I., C.L.R., C.M.C., F.O., G.L.A., I.N.C., I.N.,

M.R., M.R.G., O.M. și V.L.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.V.

și M.E.F. obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu

pe anii 2001 - 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii

dreptului, la data plății efective, iar M.E.F. să aloce fondurile necesare

plății sumelor cuvenite.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul A.N.V. care se află

în subordinea M.E.F., iar Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcționarul public

are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”.

Ulterior, printr-o serie de

ordonanțe și legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin.

(4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct.

7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu

privire la prima de concediu.

Reclamanții susțin că sunt

îndreptățiți la primele de vacanță, conform art. 166 C. muncii.

În fine, se mai arată că

normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale art.

53 din Constituția României.

Pârâta A.N.V., prin

întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr.

2058 din 10 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția dreptului la acțiune, a admis

acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâții să plătească sumele

reprezentând prime de concediu pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu rata

inflației la data plății efective.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții în calitate de

funcționari publici au dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin.

(2) din Legea nr. 188/1999.

Cu privire la prescripția

dreptului la acțiunea pentru perioada 2001 - 2002 instanța de fond a constatat

că aceasta nu operează pentru că suspendarea dreptului la plata primelor de

concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripție conform art. 7

alin. (3) din Decretul nr. 167/1985 privind prescripția extinctivă.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs pârâții A.N.V. și M.E.F. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și cele ale art. 304

1

C. proc. civ.

A.N.V.

în motivele de recurs arată că în

mod eronat a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune cu

privire la primele de vacanță aferente perioadei 2001 - 2003.

Dispozițiile

art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în mod succesiv,

prin lege, în concordanță cu prevederile constituționale.

În speță, este vorba de un caz special si anume faptul că prin bugetul

de stat pe anul 2004 nu s-au putut suporta cheltuielile cu primele de concediu.

Pentru acest motiv, legiuitorul a dispus suspendarea aplicării prevederilor

referitoare la acordarea primelor de concediu până la 31 decembrie 2004.

Aceasta înseamnă de fapt că, în anul 2004, prevederile referitoare la

primele de concediu nu au fost în vigoare și deci funcționarii publici nu au

avut dreptul la prime de concediu. Astfel nu are nici un temei legal afirmația

că dreptul la prima de concediu s-ar fi suspendat si că ar deveni actual la expirarea

perioadei de suspendare.

De asemenea eronat se susține că legile bugetului de stat ar fi

suspendat temporar plata primei de concediu, deoarece legile bugetului de stat

au prevăzut de fapt suspendarea aplicării pe anul respectiv a prevederilor

privind primele de concediu.

Un

alt argument pentru faptul că nu este vorba de o suspendare a dreptului la

prima de concediu, ci de inexistenta dreptului în anii în care legiuitorul a

suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată,

îl constituie faptul că aceasta primă este strict aferentă concediului de

odihnă din anul 2004. Cum în cursul anului 2004 nu au fost aplicabile

prevederile art. 34 alin (2) din Legea nr. 188/1999, este evident că nu există

nici un temei legal pentru a aplica în prezent aceste prevederi pentru anul

2004, 2005 sau 2006.

Aplicarea

prevederilor legale care în anii respectivi erau suspendate, înseamnă de fapt

aplicarea retroactivă a art. 34 alin (2) din Legea 188/1999, ceea ce este

neconstituțional.

Recurenta

mai menționează faptul că, nu există temei legal pentru a acorda în prezent

primele de concediu pentru anii 2004, 2005 si 2006 deoarece la data de 1 ianuarie 2007 a expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare prevederile art.

34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, însă ele nu pot fi aplicate retroactiv

pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 alin. (2)

din Constituția României, republicată.

La data expirării

suspendării, norma suspendată reintră de drept în vigoare, dar este evident că

nu poate fi aplicată retroactiv, pe perioada cât a fost suspendată.

M.E.F.

critică hotărârea instanței de fond

și susține că prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 32 din

Legea nr. 744/2001, art. 12 alin. (4) din Legea

nr. 743/2001 legea bugetului de stat pe anul 2002 au modificat art. 3 alin.

(2)

din O.U.G. nr. 33/2001 și au suspendat acordarea acestui drept până

la data de 31 decembrie 2002.

Prin

art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 legea bugetului de stat pe anul 2003 a fost suspendată acordarea primelor de concediu până la data de 31 decembrie 2003, iar prin art.

9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 legea bugetului de stat pe anul 2004 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31 decembrie 2004.

Prin

art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31 decembrie 2005.

Astfel,

acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2005

prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică

legislativă.

Precizează, de

asemenea, că M.E.F. îi revine obligația de a se încadra în cheltuielile

stabilite de către legiuitor, plata primelor de concediu apare ca fiind

nelegală și imposibil de efectuat, întrucât, ca urmare a suspendării aplicării

dispozițiilor legale referitoare la acordarea acestora pentru perioada 2001 - 2006

nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestor prime.

Se apreciază că

hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, instanța de fond neavând în vedere

prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările

ulterioare, care stabilesc, pe de o parte că, nici o cheltuială din

fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată

și plătită dacă nu este aprobată

potrivit legii, iar pe de altă parte,

nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală

pentru respectiva cheltuială.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu

fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest

drept a fost suspendat.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la

primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

A considera altfel, ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să

devină lipsit de orice valoare.

Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță li se cuvine

reclamanților, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au

dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile

declarate de A.N.V. și de M.E.F., împotriva sentinței civile nr. 2058 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 martie 2008.