ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1342/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București reclamanții A.C., B.I., C.L.R., C.M.C., F.O., G.L.A., I.N.C., I.N., M.R., M.R.G., O.M. și V.L.R. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.V. și M.E.F. obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006 actualizată cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, la data plății efective, iar M.E.F. să aloce fondurile necesare plății sumelor cuvenite. În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că sunt funcționari publici în cadrul A.N.V. care se află în subordinea M.E.F., iar Legea nr. 188/1999 prevede că „Funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat”.

Ulterior, printr-o serie de ordonanțe și legi respectiv art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. (1) din Legea nr. 380/2005 s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol cu privire la prima de concediu. Reclamanții susțin că sunt îndreptățiți la primele de vacanță, conform art. 166 C. muncii. În fine, se mai arată că normele legale de suspendare, contravin prevederilor art. 16, art. 41 și ale art. 53 din Constituția României. Pârâta A.N.V., prin întâmpinare a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2058 din 10 septembrie 2007 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția dreptului la acțiune, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a obligat pârâții să plătească sumele reprezentând prime de concediu pentru anii 2001 - 2006, actualizate cu rata inflației la data plății efective. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții în calitate de funcționari publici au dreptul la o primă de concediu potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999. Cu privire la prescripția dreptului la acțiunea pentru perioada 2001 - 2002 instanța de fond a constatat că aceasta nu operează pentru că suspendarea dreptului la plata primelor de concediu face inoperantă curgerea termenului de prescripție conform art. 7 alin. (3) din Decretul nr. 167/1985 privind prescripția extinctivă.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții A.N.V. și M.E.F. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și cele ale art. 304 1 C. proc. civ. A.N.V. în motivele de recurs arată că în mod eronat a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la primele de vacanță aferente perioadei 2001 - 2003. Dispozițiile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 au fost suspendate în mod succesiv, prin lege, în concordanță cu prevederile constituționale. În speță, este vorba de un caz special si anume faptul că prin bugetul de stat pe anul 2004 nu s-au putut suporta cheltuielile cu primele de concediu.

Pentru acest motiv, legiuitorul a dispus suspendarea aplicării prevederilor referitoare la acordarea primelor de concediu până la 31 decembrie 2004. Aceasta înseamnă de fapt că, în anul 2004, prevederile referitoare la primele de concediu nu au fost în vigoare și deci funcționarii publici nu au avut dreptul la prime de concediu. Astfel nu are nici un temei legal afirmația că dreptul la prima de concediu s-ar fi suspendat si că ar deveni actual la expirarea perioadei de suspendare. De asemenea eronat se susține că legile bugetului de stat ar fi suspendat temporar plata primei de concediu, deoarece legile bugetului de stat au prevăzut de fapt suspendarea aplicării pe anul respectiv a prevederilor privind primele de concediu.

Un alt argument pentru faptul că nu este vorba de o suspendare a dreptului la prima de concediu, ci de inexistenta dreptului în anii în care legiuitorul a suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, îl constituie faptul că aceasta primă este strict aferentă concediului de odihnă din anul 2004. Cum în cursul anului 2004 nu au fost aplicabile prevederile art. 34 alin (2) din Legea nr. 188/1999, este evident că nu există nici un temei legal pentru a aplica în prezent aceste prevederi pentru anul 2004, 2005 sau 2006. Aplicarea prevederilor legale care în anii respectivi erau suspendate, înseamnă de fapt aplicarea retroactivă a art. 34 alin (2) din Legea 188/1999, ceea ce este neconstituțional.

Recurenta mai menționează faptul că, nu există temei legal pentru a acorda în prezent primele de concediu pentru anii 2004, 2005 si 2006 deoarece la data de 1 ianuarie 2007 a expirat perioada de suspendare și au reintrat în vigoare prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, însă ele nu pot fi aplicate retroactiv pentru anii 2004, 2005 și 2006, ci numai pentru viitor, conform art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată. La data expirării suspendării, norma suspendată reintră de drept în vigoare, dar este evident că nu poate fi aplicată retroactiv, pe perioada cât a fost suspendată. M.E.F. critică hotărârea instanței de fond și susține că prevederile art. 3 alin. (1) din O.U.G.

nr. 33/2001, art. 32 din Legea nr. 744/2001, art. 12 alin. (4) din Legea nr. 743/2001 legea bugetului de stat pe anul 2002 au modificat art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 33/2001 și au suspendat acordarea acestui drept până la data de 31 decembrie 2002. Prin art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002 legea bugetului de stat pe anul 2003 a fost suspendată acordarea primelor de concediu până la data de 31 decembrie 2003, iar prin art. 9 pct. 7 din Legea nr. 507/2003 legea bugetului de stat pe anul 2004 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31 decembrie 2004. Prin art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004 a bugetului de stat pe anul 2005 a fost suspendată acordarea dreptului până la data de 31 decembrie 2005. Astfel, acordarea primei de concediu a fost suspendată succesiv în perioada 2001 - 2005 prin acte normative care au fost emise cu respectarea normelor de tehnică legislativă.

Precizează, de asemenea, că M.E.F. îi revine obligația de a se încadra în cheltuielile stabilite de către legiuitor, plata primelor de concediu apare ca fiind nelegală și imposibil de efectuat, întrucât, ca urmare a suspendării aplicării dispozițiilor legale referitoare la acordarea acestora pentru perioada 2001 - 2006 nu au fost și nu sunt prevăzute sumele necesare plății acestor prime. Se apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea legii, instanța de fond neavând în vedere prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările ulterioare, care stabilesc, pe de o parte că, nici o cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii, iar pe de altă parte, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii instanței de fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acestea nu au nici un suport legal, și nu fac decât să prezinte perioadele de timp și actele normative prin care acest drept a fost suspendat. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementările date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel, ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Astfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Din cele prezentate rezultă că prima de vacanță li se cuvine reclamanților, iar executivul nu putea suspenda sau abroga acest drept. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat. Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de A.N.V. și de M.E.F., împotriva sentinței civile nr. 2058 din 10 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2008.