ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții P.A., N.M.A., N.E., S.I., R.A., S.C., I.A., M.T., P.C., U.N., B.D., N.V., P.E., T.G., P.G. și T.D.C. au solicitat obligarea pârâtului M.J. la plata primelor de concediu aferente anilor 2002 - 2006 și în continuare, actualizate, în raport de indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data încasării efective. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, în baza art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în calitate de funcționari publici, au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Tribunalul București, prin sentința civilă nr. 612 din 24 ianuarie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ. Prin sentința civilă nr. 1510 din 5 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării și lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.J.; a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâtul la plata contravalorii primei de concediu pe anii 2001 - 2006 pentru reclamanții P.A., N.E., S.I., R.A., pe anii 2004 - 2006 pentru reclamanta S.C., pe anii 2005 - 2006 pentru reclamantul T.D.C. și pentru anul 2006 pentru reclamanții P.C., N.M.A., I.A., M.T., U.N., B.D., N.V.

și P.E., actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective. Prin încheierea din 15 august 2007, aceeași Instanță a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 1510/2007 în sensul că la alin. (3) se va consemna „obligă pârâtul la plata contravalorii primei de concediu pe anii 2001 - 2006 pentru reclamanții P.A., N.E., S.I., R.A., T.G. și P.G. Pentru a hotărî astfel Instanța a reținut, în esență, că dreptul la prima de concediu este acordat prin legea care a intrat în vigoare la 8 ianuarie 2000, obligația de plată a primelor devenind executorie la data încetării suspendării, respectiv 31 decembrie 2006, suspendare care nu a afectat substanța dreptului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul M.J., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii. Recurentul a susținut că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât în perioada cuprinsă între martie 2001 și până la 31 decembrie 2006, dispozițiile art. 33 din Legea nr. 188/1999 nu au produs efecte, iar reclamanții nu pot beneficia de primă de concediu. S-a mai susținut că dreptul la prima de concediu nu a fost niciodată scadent, ipoteză în care plata lui putea fi făcută numai dacă legea instituie o asemenea obligație, deoarece drepturile salariale care se plătesc de la bugetul statului sunt supuse principiului legalității și nu consensualismului fiind, prin urmare, exclusă acordarea acestora în lipsa unui text de lege.

Examinând cauza în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt neîntemeiate și nu pot fi primite. Potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”. Or, dispozițiile textului de lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38 alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006, prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată, însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia. Suspendarea exercițiului dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate, din moment ce printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă pentru concediul de odihnă. Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită (privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină lipsit de orice valoare. Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au dreptul la primă de concediu. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.J. împotriva sentinței civile nr. 1510 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2008.