ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 411/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții P.A., N.M.A., N.E., S.I., R.A., S.C., I.A.,

M.T., P.C., U.N., B.D., N.V., P.E., T.G., P.G. și T.D.C. au solicitat obligarea

pârâtului M.J. la plata primelor de concediu aferente anilor 2002 - 2006 și în

continuare, actualizate, în raport de indicele de inflație începând cu data

nașterii dreptului și până la data încasării efective.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, în baza art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în

calitate de funcționari publici, au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu,

la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu,

care se impozitează separat.

Tribunalul București, prin

sentința civilă nr. 612 din 24 ianuarie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios

administrativ.

Prin sentința civilă nr. 1510

din 5 iunie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile netimbrării și lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului M.J.; a admis acțiunea reclamanților și a obligat

pârâtul la plata contravalorii primei de concediu pe anii 2001 - 2006 pentru

reclamanții P.A., N.E., S.I., R.A., pe anii 2004 - 2006 pentru reclamanta S.C.,

pe anii 2005 - 2006 pentru reclamantul T.D.C. și pentru anul 2006 pentru

reclamanții P.C., N.M.A., I.A., M.T., U.N., B.D., N.V. și P.E., actualizate cu

indicele de inflație de la data scadenței până la data plății efective.

Prin încheierea din 15

august 2007, aceeași Instanță a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate

în dispozitivul sentinței civile nr. 1510/2007 în sensul că la alin. (3) se va

consemna „obligă pârâtul la plata contravalorii primei de concediu pe anii 2001

- 2006 pentru reclamanții P.A., N.E., S.I., R.A., T.G. și P.G.

Pentru a hotărî astfel Instanța

a reținut, în esență, că dreptul la prima de concediu este acordat prin legea

care a intrat în vigoare la 8 ianuarie 2000, obligația de plată a primelor

devenind executorie la data încetării suspendării, respectiv 31 decembrie 2006,

suspendare care nu a afectat substanța dreptului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul M.J., solicitând modificarea hotărârii atacate în

sensul respingerii acțiunii.

Recurentul a susținut că Instanța

de Fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii, întrucât în

perioada cuprinsă între martie 2001 și până la 31 decembrie 2006, dispozițiile art.

33 din Legea nr. 188/1999 nu au produs efecte, iar reclamanții nu pot beneficia

de primă de concediu.

S-a mai susținut că dreptul

la prima de concediu nu a fost niciodată scadent, ipoteză în care plata lui

putea fi făcută numai dacă legea instituie o asemenea obligație, deoarece

drepturile salariale care se plătesc de la bugetul statului sunt supuse

principiului legalității și nu consensualismului fiind, prin urmare, exclusă

acordarea acestora în lipsa unui text de lege.

Examinând cauza în raport cu

actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Criticile aduse hotărârii Instanței de Fond sunt

neîntemeiate și nu pot fi primite.

Potrivit art. 34 alin. (2)

din Legea nr. 188/1999 „funcționarul public are dreptul, pe lângă indemnizația

de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării

în concediu”.

Or, dispozițiile textului de

lege sus citat prin care s-a acordat dreptul în discuție, au fost în ființă în

întreaga perioadă menționată și fiind conforme cu principiile înscrise în art. 38

alin. (2) din Constituția României, nu s-a constatat că ar fi

neconstituționale.

Ulterior, în anii 2001 - 2006,

prin legi bugetare succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată,

însă aceste dispoziții nu au conținut vreo referire la eventualitatea

desființării dreptului, ci doar la suspendarea exercițiului acestuia.

Suspendarea exercițiului

dreptului nu echivalează cu însăși înlăturarea lui atâta timp cât nu există

nici o dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia,

întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea

drepturilor acordate, din moment ce

printr-o lege anterioară s-a conferit dreptul la primă

pentru concediul de odihnă.

Nu se poate considera că acel drept nu a existat în perioada

anilor 2001 - 2006, pentru că exercițiul lui a fost suspendat, iar nu

înlăturat, întrucât s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția revizuită

(privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept) cât și

reglementărilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la C.A.D.O.L.F.

Efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau

de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul

dobândit, trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul

normativ respectiv.

A considera altfel ar însemna să se prelungească

valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după

abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a

cărui existență este recunoscută, să fie vidat de substanța sa și, practic, să devină

lipsit de orice valoare.

Este cert faptul că un drept derivând dintr-un raport

juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.

Respectarea principiului încrederii în statul de drept, care

implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor,

concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații

juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată

fi obstaculați de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au

fost prevăzute de lege.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că Instanța de Fond a

pronunțat o hotărâre temeinică și legală și în mod corect a constatat că

potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată, reclamanții au

dreptul la primă de concediu.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâtul M.J. împotriva sentinței civile nr. 1510 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 februarie 2008.