ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios administrativ

înregistrată la data de 6 iunie 2007 la Curtea de Apel București reclamanții B.M.,

N.C., C.G. și Ț.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.V. și M.E.F.

obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prime de concediu pe anii

2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației, de la data

nașterii dreptului, până la data plății efective, cerându-se obligarea

pârâtului M.E.F. să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici angajați ai A.N.V.

au dreptul potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la plata unei

indemnizații de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară

plecării în concediu, care se impozitează separat. Prin legile anuale de

aprobare a bugetului de stat executarea acestei dispoziții legale a fost

suspendată, fiind îngrădit însuși dreptul la plata acestuia contrar

dispozițiilor art. 41 din Constituția României și principiilor generale de

drept.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2462 din

11 octombrie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a

pârâtului M.E.F. și a respins acțiunea față de aceasta. A respins excepția

lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca

neîntemeiate.

A obligat pârâta A.N.V. la

plata către reclamanții: B.M., N.C., C.G. și Ț.M. a primei de concediu pe anii

2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizată cu rata inflației, la data

plății efective.

În motivarea soluției s-a

reținut ca neîntemeiată excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece în

raport de obiect și cauză nu există obligația îndeplinirii procedurii prealabile,

dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 reglementând competența instanței

de contencios administrativ, nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004. Excepția prescripției dreptului la acțiune s-a respins

de asemenea ca neîntemeiată, în condițiile în care suspendarea plății

drepturilor reprezentând prima de concediu a operat ca o întrerupere a cursului

prescripției.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că, în perioada 2001 - 2006, plata indemnizației de concediu la care au dreptul

funcționarii publici din cadrul A.N.V. a fost suspendată prin legile anual de

aprobare a bugetului de stat, suspendare care în fapt a reprezentat o îngrădire

nelegală a acestui drept, contrar dispozițiilor art. 41 din Constituția

României și principiilor generale de drept.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta A.N.V., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9

C. proc. civ. și art. 3041 C. proc. civ., susținând în esență că:

- respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune este greșită, față de prevederile art. 166 alin.

(1) C. muncii.

- respingerea excepției

lipsei procedurii prealabile este greșită, întrucât reclamanții aveau această

obligație, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

- pe fondul cauzei, obligarea

pârâtei - recurente la plata către reclamanți a sumelor reprezentând prima de

concediu pe anii 2001 - 2006 este nelegală întrucât în realitate, în cauză nu

este o suspendare a dreptului la prima de concediu, ci chiar inexistența

dreptului în anii în care legiuitorul a suspendat aplicarea prevederilor art. 34

alin. (2) din Legea nr. 188/1999, dispoziția respectivă reintră în vigoare la

data expirării suspendării, urmând a se aplica pentru viitor, iar nu

retroactiv.

Examinând cauza în raport cu

criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele

administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Motivele de recurs privind

respingerea excepției lipsei procedurii administrative prealabile se reține a

fi nefondat, față de obiectul cauzei – obligarea la plata unor drepturi

salariale, care exclud condiția de admisibilitate prevăzută de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, dispozițiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 făcând trimitere

exclusiv la judecarea cauzelor având ca obiect raporturi de muncă ale

funcționarului public de către instanțele de contencios administrativ.

Este nefondat de asemenea și

motivul de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la

acțiune pentru acordarea primelor de concediu, față de dispozițiile art. 64 alin.

(2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora la expirarea duratei suspendării,

dispozițiilor reintră de drept în vigoare, începerea curgerii termenului de

prescripție raportându-se la data reintrării în vigoare a dispoziției care

reglementează dreptul la prima de concediu.

Pe fondul cauzei se reține

că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe

lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de

bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de

necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost

suspendată în anii 2001 - 2006.

Numai că, așa cum corect a

reținut instanța de fond, Curtea constată că suspendarea dreptului nu

echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nicio dispoziție legală prin

care să fi fost înlăturată existența acestuia.

Astfel, dreptul la prima de

concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a

menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată în M. Of. nr.

251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin. (2) din aceeași lege, republicată

în M. Of. nr. 365/29.05.2007.

Așadar, prin suspendarea

acestui drept nu se poate considera că acesta nu a existat în perioada

respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează

realizarea drepturilor acordate.

Neprevederea în continuare a

acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară

pentru că, s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art.

49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge

exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1

adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale.

Ca urmare, pentru ca un

drept prevăzut de lege să nu devină doar o prevedere lipsită de conținut, ceea

ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu

poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exercițiul

lui a fost suspendat iar nu înlăturat. Altfel, s-ar ajunge la situația ca un

drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să fie violat în

substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea

principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării

legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei

tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca

titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura

efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

Decizia nr. 12 din 5 februarie

2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție reține în

considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul

vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva

oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în

conformitate cu dispozițiile art. 38 C. muncii.

O.U.G. nr. 146 din 19

decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă

suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a

primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea

acestora cu indicele de inflație, precum și obligația ordonatorilor principali

de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat

în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.,

coroborate cu dispozițiile art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 2462 din 11 octombrie 2007 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 27 mai 2008.