ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2112/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la data de 6 iunie 2007 la Curtea de Apel București reclamanții B.M., N.C., C.G. și Ț.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții A.N.V. și M.E.F. obligarea pârâților la plata sumelor reprezentând prime de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizate cu rata inflației, de la data nașterii dreptului, până la data plății efective, cerându-se obligarea pârâtului M.E.F. să aloce fondurile necesare plății sumelor pretinse. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, în calitate de funcționari publici angajați ai A.N.V. au dreptul potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, la plata unei indemnizații de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.

Prin legile anuale de aprobare a bugetului de stat executarea acestei dispoziții legale a fost suspendată, fiind îngrădit însuși dreptul la plata acestuia contrar dispozițiilor art. 41 din Constituția României și principiilor generale de drept. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2462 din 11 octombrie 2007 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M.E.F. și a respins acțiunea față de aceasta. A respins excepția lipsei procedurii prealabile și excepția prescripției dreptului la acțiune, ca neîntemeiate. A obligat pârâta A.N.V. la plata către reclamanții: B.M., N.C., C.G. și Ț.M. a primei de concediu pe anii 2001, 2002, 2003, 2004, 2005 și 2006, actualizată cu rata inflației, la data plății efective.

În motivarea soluției s-a reținut ca neîntemeiată excepția lipsei procedurii prealabile, deoarece în raport de obiect și cauză nu există obligația îndeplinirii procedurii prealabile, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 188/1999 reglementând competența instanței de contencios administrativ, nefiind aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Excepția prescripției dreptului la acțiune s-a respins de asemenea ca neîntemeiată, în condițiile în care suspendarea plății drepturilor reprezentând prima de concediu a operat ca o întrerupere a cursului prescripției. Pe fondul cauzei s-a reținut că, în perioada 2001 - 2006, plata indemnizației de concediu la care au dreptul funcționarii publici din cadrul A.N.V.

a fost suspendată prin legile anual de aprobare a bugetului de stat, suspendare care în fapt a reprezentat o îngrădire nelegală a acestui drept, contrar dispozițiilor art. 41 din Constituția României și principiilor generale de drept. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen pârâta A.N.V., criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 3041 C. proc. civ., susținând în esență că: - respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune este greșită, față de prevederile art. 166 alin. (1) C. muncii. - respingerea excepției lipsei procedurii prealabile este greșită, întrucât reclamanții aveau această obligație, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

- pe fondul cauzei, obligarea pârâtei - recurente la plata către reclamanți a sumelor reprezentând prima de concediu pe anii 2001 - 2006 este nelegală întrucât în realitate, în cauză nu este o suspendare a dreptului la prima de concediu, ci chiar inexistența dreptului în anii în care legiuitorul a suspendat aplicarea prevederilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, dispoziția respectivă reintră în vigoare la data expirării suspendării, urmând a se aplica pentru viitor, iar nu retroactiv. Examinând cauza în raport cu criticile aduse soluției instanței de fond, cu apărările formulate și probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare. Motivele de recurs privind respingerea excepției lipsei procedurii administrative prealabile se reține a fi nefondat, față de obiectul cauzei – obligarea la plata unor drepturi salariale, care exclud condiția de admisibilitate prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, dispozițiile art. 911 din Legea nr. 188/1999 făcând trimitere exclusiv la judecarea cauzelor având ca obiect raporturi de muncă ale funcționarului public de către instanțele de contencios administrativ.

Este nefondat de asemenea și motivul de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune pentru acordarea primelor de concediu, față de dispozițiile art. 64 alin. (2) din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora la expirarea duratei suspendării, dispozițiilor reintră de drept în vigoare, începerea curgerii termenului de prescripție raportându-se la data reintrării în vigoare a dispoziției care reglementează dreptul la prima de concediu. Pe fondul cauzei se reține că, prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcționarilor publici ca, pe lângă indemnizația de concediu să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.

De asemenea, este de necontestat că, prin dispoziții succesive, acordarea primei de vacanță a fost suspendată în anii 2001 - 2006. Numai că, așa cum corect a reținut instanța de fond, Curtea constată că suspendarea dreptului nu echivalează cu înlăturarea lui, cât timp nu există nicio dispoziție legală prin care să fi fost înlăturată existența acestuia. Astfel, dreptul la prima de concediu stabilit inițial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 s-a menținut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 republicată în M. Of. nr. 251/22.03.2004, precum și prin art. 35 alin. (2) din aceeași lege, republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007. Așadar, prin suspendarea acestui drept nu se poate considera că acesta nu a existat în perioada respectivă, întrucât s-ar încălca principiul constituțional care garantează realizarea drepturilor acordate.

Neprevederea în continuare a acestui drept recunoscut și garantat nu poate înlătura existența lui anterioară pentru că, s-ar contraveni atât art. 53 din Constituția României revizuită (art. 49 din Constituția anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exercițiul unui drept, cât și reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Ca urmare, pentru ca un drept prevăzut de lege să nu devină doar o prevedere lipsită de conținut, ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, un atare drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada anilor pentru care exercițiul lui a fost suspendat iar nu înlăturat.

Altfel, s-ar ajunge la situația ca un drept patrimonial, a cărui existență este recunoscută să fie violat în substanța sa și practic, să devină lipsit de orice valoare. De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendințe de reglementare a unor situații juridice fictive face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție reține în considerente că, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu, în conformitate cu dispozițiile art. 38 C. muncii.

O.U.G. nr. 146 din 19 decembrie 2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006 reglementează modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediu de odihnă, actualizarea acestora cu indicele de inflație, precum și obligația ordonatorilor principali de credite să asigure aplicarea prevederilor acestui act normativ. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.V. împotriva sentinței civile nr. 2462 din 11 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 mai 2008.