ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 675/PI din 16 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2123/252/2007 s-a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii și s-a respins acțiunea reclamantului S.D. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Lugoj, cu darea în debit a reclamantului cu suma de 350 ron pentru achitarea onorariului de expert. Reclamantul a formulat apel, care, prin decizia civilă nr. 14/A/com din 29 ianuarie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a fost admis și, ca urmare, hotărârea a fost desființată, iar cauza a fost trimisă spre competentă soluționare, în primă instanță, Judecătoriei Lugoj.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin hotărârea pronunțată, tribunalul a încălcat normele imperative care reglementează competența materială a instanței, schimbând și obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, în considerentele sentinței, în mod eronat, s-a apreciat că reclamantul a schimbat radical obiectul cererii sale de chemare în judecată, în condițiile în care acesta a solicitat, inițial, prin cererea introductivă, anularea unor înscrisuri constând în facturi de plată, restituirea tuturor sumelor achitate în plus, reactualizate și dobânda legală aferentă, iar ulterior a precizat suma pe care o solicită, reclamantul își menține și cererea de anulare a facturilor, iar prin concluziile scrise, precizează doar perioada pentru care solicită recuperarea prejudiciului, respectiv ultimii 3 ani, ca în final, prin înscrisul din dosar, să-și mențină capetele de cerere și să arate și cuantumul sumei solicitate, respectiv 287,37 ron.

În aceste condiții, raportat la cele arătate mai sus care configurează cadrul procesual și natura comercială necontestată a cauzei, instanța de apel, a calificat litigiul de față, ca fiind unul evaluabil în bani, în conformitate cu Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., față de valoarea obiectului litigiului. Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel a calificat greșit litigiul ca fiind unul evaluabil în bani și nu neevaluabil, așa cum rezultă din conținutul cererii de chemare în judecată, astfel că soluționarea litigiului în primă instanță de către tribunal a fost făcută cu respectarea normelor de competență materială.

Intimatul – reclamant a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Analizând recursul se găsește nefondat. În primul rând, față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a reîncadra motivul de recurs din art. 304 pct. 3 C. proc. civ. în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., față de criticile formulate care vizează aplicarea greșită a legii din perspectiva normelor de competență materială în primă instanță, incidente în cauză și nu a competenței instanței care a soluționat apelul. În aceste limite ale recursului se constată că acțiunea are ca obiect constatarea nulității unei convenții, acțiune în realizare, patrimonială, deoarece tinde la readucerea în patrimoniu a bunului, în cauză, a prețului plătit, existând și un capăt de cerere accesoriu în acest sens, privind repunerea părților în situația anterioară.

Așa fiind, în mod legal instanța de apel, reținând caracterul evaluabil al cererii de chemare în judecată, în raport de obiectul acesteia, așa cum a fost stabilit de către reclamant, potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., a aplicat dispozițiile art. 1 pct. 1 combinat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., valoarea litigiului fiind mai mică de 100.000 lei și a desființat hotărârea primei instanțe care a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale și a trimis cauza spre competentă soluționare judecătoriei, în primă instanță. Față de această situație, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M. SA Lugoj, împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara nr. 14 din 29 ianuarie 2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.