ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 611/2010

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 675/PI din 16

septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 2123/252/2007

s-a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii și

s-a respins acțiunea reclamantului S.D. în contradictoriu cu pârâta SC M.

SA Lugoj, cu darea în debit a reclamantului cu suma de 350 ron pentru achitarea

onorariului de expert.

Reclamantul a formulat apel,

care, prin decizia civilă nr. 14/A/com din 29 ianuarie 2009, pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a fost admis

și, ca urmare, hotărârea a fost desființată, iar cauza a

fost trimisă spre competentă soluționare, în primă

instanță, Judecătoriei Lugoj.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța a reținut că, prin hotărârea pronunțată,

tribunalul a încălcat normele imperative care reglementează

competența materială a instanței, schimbând și obiectul

cererii de chemare în judecată.

Astfel, în considerentele

sentinței, în mod eronat, s-a apreciat că reclamantul a schimbat

radical obiectul cererii sale de chemare în judecată, în condițiile

în care acesta a solicitat, inițial, prin cererea introductivă,

anularea unor înscrisuri constând în facturi de plată, restituirea tuturor

sumelor achitate în plus, reactualizate și dobânda legală

aferentă, iar ulterior a precizat suma pe care o solicită,

reclamantul își menține și cererea de anulare a facturilor, iar

prin concluziile scrise, precizează doar perioada pentru care

solicită recuperarea prejudiciului, respectiv ultimii 3 ani, ca în final,

prin înscrisul din  dosar, să-și mențină capetele de cerere

și să arate și cuantumul sumei solicitate, respectiv 287,37 ron.

În aceste condiții,

raportat la cele arătate mai sus care configurează cadrul procesual

și natura comercială necontestată a cauzei, instanța de

apel, a calificat litigiul de față, ca fiind unul evaluabil în bani,

în conformitate cu Decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunțată de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție și a reținut incidența în cauză a

dispozițiilor art. 1 pct. 1 C. proc. civ., față de valoarea

obiectului litigiului.

Împotriva acestei

hotărâri, a formulat recurs pârâta, invocând motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. și a arătat că

instanța de apel a calificat greșit litigiul ca fiind unul evaluabil

în bani și nu neevaluabil, așa cum rezultă din conținutul

cererii de chemare în judecată, astfel că soluționarea

litigiului în primă instanță de către tribunal a fost

făcută cu respectarea normelor de competență

materială.

Intimatul – reclamant a

formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

Analizând recursul se

găsește nefondat.

În primul rând,

față de dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție urmează a reîncadra motivul de

recurs din art. 304 pct. 3 C. proc. civ. în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

față de criticile formulate care vizează aplicarea

greșită a legii din perspectiva normelor de competență

materială în primă instanță, incidente în cauză

și nu a competenței instanței care a soluționat apelul.

În aceste limite ale

recursului se constată că acțiunea are ca obiect constatarea

nulității unei convenții, acțiune în realizare,

patrimonială, deoarece tinde la readucerea în patrimoniu a bunului, în

cauză, a prețului plătit, existând și un capăt de cerere

accesoriu în acest sens, privind repunerea părților în situația

anterioară.

Așa fiind, în mod legal

instanța de apel, reținând caracterul evaluabil al cererii de chemare

în judecată, în raport de obiectul acesteia, așa cum a fost stabilit

de către reclamant, potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., a aplicat

dispozițiile art. 1 pct. 1 combinat cu art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

valoarea litigiului fiind mai mică de 100.000 lei și a

desființat hotărârea primei instanțe care a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor legale și a trimis cauza spre

competentă soluționare judecătoriei, în primă

instanță.

Față de

această situație, aplicând dispozițiile art. 312 alin. (1)

și (2) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta SC M. SA Lugoj, împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara

nr. 14 din 29 ianuarie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2010.