ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția civilă, la data de 28 octombrie 2008, reclamantul R.P. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 24, art. 47, art. 62, art. 504-506 C. proc. pen., art. 51, art. 52, art. 21 din Constituție și art. 146, art. 209 și art. 215 C. pen., obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 4.000.000 lei(RON) reprezentând prejudiciu cauzat ca urmare a nesoluționării petițiilor sale, având ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune care au produs consecințe deosebit de grave. Reclamantul a arătat că în anul 1991 a cumpărat de la fostul CAP Almăj o seră pentru producerea de legume, însă începând cu anul 1993 făptuitorii M.M., P.G.

și S.F., împotriva cărora a formulat plângeri penale, și-au însușit în mod fraudulos producția legumicolă. A mai arătat că organele de cercetare penală, parchetul și instanța de judecată nu au stabilit săvârșirea infracțiunilor reclamate, astfel că, începând cu data de 6 iulie 1991 și până în prezent, este victima acestor infracțiuni. Prin sentința penală nr. 1341 din 11 aprilie 2007 a Judecătoriei Craiova, pronunțată în dosarul nr.2266/215/2006, definitivă prin decizia penală nr. 547 din 30 mai 2007 a Tribunalului Dolj, nu au fost corect soluționate pretențiile sale, faptele fiind greșit încadrate juridic, motiv pentru care s-a solicitat recunoașterea drepturilor ce au rezultat din cumpărarea serei și producției, anularea deciziei penale nr. 547 din 30 mai a Tribunalului Dolj și repararea pagubei suportată ca parte vătămată, victimă a infracțiunii de înșelăciune.

Statul Român, reprezentat de D.G.F.P., a formulat întâmpinare, invocând inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și prescripția dreptului material la acțiune, în raport de art. 8 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958. Prin sentința civilă nr.116 din 31 martie 2009, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului, reținând că acesta a exercitat toate căile legale de atac împotriva soluțiilor pronunțate de autorități cu privire la persoanele presupus a fi săvârșit infracțiuni împotriva sa, iar pentru faptele ce fac obiectul plângerii s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Tribunalul a mai arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 504 C. proc.

pen., reclamantul având în cursul procedurilor penale, calitatea de parte vătămată și nu aceea de inculpat, care să fi fost supus unor măsuri care să încalce drepturile și libertățile fundamentale. Reclamantul nu s-a constituit parte civilă în procesul penal și nici nu a sesizat instanța civilă cu o cerere având ca obiect acordarea de despăgubiri materiale și morale, aspecte față de care s-a concluzionat că acesta invocă încălcarea, de către organele de urmărire penală și instanțele penale, a drepturilor sale fundamentale, ceea ce echivalează cu reanalizarea unor împrejurări stabilite în mod definitiv de instanța penală competentă. Excepția de prescripție nu a fost analizată, întrucât reclamantul nu și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999 C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând faptul că nu s-au constatat greșelile de judecată în dosarele penale, respectiv că în mod greșit nu s-a soluționat furtul serei și însușirea valorii producției, deși din dovezile administrate rezulta săvârșirea infracțiunilor pentru care formulase plângere. Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului și invocând faptul că s-au încălcat dispozițiile art. 294 C. proc. civ., în sensul că reclamantul a formulat în apel alte solicitări decât la instanța de fond. Prin decizia nr. 233 din 1 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului, arătând că prima instanță a reținut în mod corect că dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. nu sunt aplicabile în speță și nu pot constitui temei juridic al acțiunii în pretenții promovate de reclamant, deoarece acesta nu a fost arestat sau condamnat pe nedrept, textul legal fiind de strictă interpretare. Pentru a se angaja răspunderea statului, reclamantul avea obligația impusă de art. 1169 C. civ. de a proba susținerile sale, respectiv, de a face dovada săvârșirii unor erori judiciare, simpla nemulțumire cu privire la soluțiile date în dosarele penale fiind insuficientă pentru a atrage incidența în cauză a dispozițiilor legale invocate de către acesta. Cu privire la precizările formulate de reclamant în apel, instanța a arătat că acestea nu constituie o modificare a acțiunii, fiind vorba despre aceleași solicitări invocate și în fața primei instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, reiterând apărările formulate cu ocazia judecării în primă instanță și în apel, în temeiul acelorași texte legale, deja invocate. Recursul este nul, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea acestuia , dacă este posibilă încadrarea într-unul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Per a contrario , rezultă că, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cazurile de casare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată al instanței, raportat la motivul de recurs invocat. În speță, recurentul nu numai că nu a indicat motivul de nelegalitate pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În memoriul depus la dosarul cauzei nu se regăsesc critici propriu-zise împotriva deciziei instanței de apel ca face obiectul recursului, prin care să se fi indicat, punctual, de către recurent, motivele de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului adoptată de reclamant, constă, practic, în reiterarea ad literam a pretențiilor și apărărilor formulate cu prilejul judecării în fond și în apel, constând în situații și împrejurări de fapt ce nu pot face obiectul controlului de legalitate exercitat de instanța de recurs, fără a se raporta în vreun fel la o posibilă deficiență a deciziei pronunțate de instanța de apel. Redactarea memoriului recurentului nu permite, în modalitatea în care a fost realizată, nici măcar reținerea din oficiu, a vreunei critici susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în calea de atac a recursului.

Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va constata nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamantul R.P.împotriva deciziei nr. 233 din 1 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cause cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2010.