ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2225/2010

Deliberând,

asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Dolj, secția civilă, la data de 28 octombrie 2008, reclamantul R.P.

a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 24, art. 47, art. 62, art. 504-506 C.

proc. pen., art. 51, art. 52, art. 21 din Constituție și art. 146, art. 209 și art.

215 C. pen., obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata sumei de 4.000.000 lei(RON) reprezentând prejudiciu cauzat ca

urmare a nesoluționării petițiilor sale, având ca obiect săvârșirea unor

infracțiuni de înșelăciune care au produs consecințe deosebit de grave.

Reclamantul a arătat că în anul 1991 a

cumpărat de la fostul CAP Almăj o seră pentru producerea de legume, însă

începând cu anul 1993 făptuitorii M.M., P.G. și S.F., împotriva cărora a

formulat plângeri penale, și-au însușit în mod fraudulos producția legumicolă.

A mai arătat că organele de cercetare

penală, parchetul și instanța de judecată nu au stabilit săvârșirea

infracțiunilor reclamate, astfel că, începând cu data de 6 iulie 1991 și până

în prezent, este victima acestor infracțiuni.

Prin

sentința penală nr. 1341 din 11 aprilie 2007 a Judecătoriei Craiova, pronunțată

în dosarul nr.2266/215/2006, definitivă prin decizia penală nr. 547 din 30 mai

2007 a Tribunalului Dolj, nu au fost corect soluționate pretențiile sale,

faptele fiind greșit încadrate juridic, motiv pentru care s-a solicitat

recunoașterea drepturilor ce au rezultat din cumpărarea serei și producției,

anularea deciziei penale nr. 547 din 30 mai a Tribunalului Dolj și repararea

pagubei suportată ca parte vătămată, victimă a infracțiunii de înșelăciune.

Statul

Român, reprezentat de D.G.F.P., a formulat întâmpinare, invocând

inadmisibilitatea acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. și

prescripția dreptului material la acțiune, în raport de art. 8 alin. (2) din

Decretul nr. 167/1958.

Prin sentința civilă nr.116 din 31 martie

2009, Tribunalul Dolj, secția civilă, a respins acțiunea reclamantului,

reținând că acesta a exercitat toate căile legale de atac împotriva soluțiilor

pronunțate de autorități cu privire la persoanele presupus a fi săvârșit

infracțiuni împotriva sa, iar pentru faptele ce fac obiectul plângerii s-a

împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Tribunalul a mai arătat că nu sunt

îndeplinite cerințele prevăzute de art. 504 C. proc. pen., reclamantul având în

cursul procedurilor penale, calitatea de parte vătămată și nu aceea de

inculpat, care să fi fost supus unor măsuri care să încalce drepturile și libertățile

fundamentale.

Reclamantul nu s-a constituit parte

civilă în procesul penal și nici nu a sesizat instanța civilă cu o cerere având

ca obiect acordarea de despăgubiri materiale și morale, aspecte față de care

s-a concluzionat că acesta invocă încălcarea, de către organele de urmărire

penală și instanțele penale, a drepturilor sale fundamentale, ceea ce

echivalează cu reanalizarea unor împrejurări stabilite în mod definitiv de

instanța penală competentă.

Excepția de prescripție nu a fost

analizată, întrucât reclamantul nu și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998-999

C. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamantul, criticând faptul că nu s-au constatat greșelile de judecată

în dosarele penale, respectiv că în mod greșit nu s-a soluționat furtul serei

și însușirea valorii producției, deși din dovezile administrate rezulta

săvârșirea infracțiunilor pentru care formulase plângere.

Intimatul a formulat întâmpinare,

solicitând respingerea apelului și invocând faptul că s-au încălcat

dispozițiile art. 294 C. proc. civ., în sensul că reclamantul a formulat în

apel alte solicitări decât la instanța de fond.

Prin decizia nr. 233 din 1 octombrie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins apelul reclamantului, arătând că prima instanță a reținut în

mod corect că dispozițiile art. 504 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în speță

și nu pot constitui temei juridic al acțiunii în pretenții promovate de

reclamant, deoarece acesta nu a fost arestat sau condamnat pe nedrept, textul

legal fiind de strictă interpretare.

Pentru a se angaja răspunderea statului,

reclamantul avea obligația impusă de art. 1169 C. civ. de a proba susținerile

sale, respectiv, de a face dovada săvârșirii unor erori judiciare, simpla

nemulțumire cu privire la soluțiile date în dosarele penale fiind insuficientă

pentru a atrage incidența în cauză a dispozițiilor legale invocate de către

acesta.

Cu privire la precizările formulate de

reclamant în apel, instanța a arătat că acestea nu constituie o modificare a

acțiunii, fiind vorba despre aceleași solicitări invocate și în fața primei

instanțe.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul, reiterând apărările formulate cu ocazia judecării în primă

instanță și în apel, în temeiul acelorași texte legale, deja invocate.

Recursul este nul, în considerarea

următoarelor argumente:

Potrivit art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit

art. 306 alin. (3) din același cod, indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea acestuia , dacă este posibilă încadrarea într-unul din

motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Per a contrario

, rezultă că, dacă

dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din

cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

A motiva recursul înseamnă, pe de o

parte, arătarea motivului de recurs prin indicarea unuia dintre cazurile de

casare reglementate de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte,

dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind modul de judecată

al instanței, raportat la motivul de recurs invocat.

În speță, recurentul nu numai că nu a

indicat motivul de nelegalitate pe care și-a întemeiat recursul, dar nu a

formulat nici critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din

cazurile de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În memoriul depus la dosarul cauzei nu se

regăsesc critici propriu-zise împotriva deciziei instanței de apel ca face

obiectul recursului, prin care să se fi indicat, punctual, de către recurent,

motivele de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată în apel și la

argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.

Modalitatea de motivare a recursului

adoptată de reclamant, constă, practic, în reiterarea ad literam a pretențiilor

și apărărilor formulate cu prilejul judecării în fond și în apel, constând în

situații și împrejurări de fapt ce nu pot face obiectul controlului de

legalitate exercitat de instanța de recurs, fără a se raporta în vreun fel la o

posibilă deficiență a deciziei pronunțate de instanța de apel.

Redactarea memoriului recurentului nu

permite, în modalitatea în care a fost realizată, nici măcar reținerea din

oficiu, a vreunei critici susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de

modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora

se poate exercita controlul judiciar în calea de atac a recursului.

Având în vedere că recursul nu poate fi

analizat în afara cadrului restrictiv prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar

criticile formulate nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va

constata nulitatea recursului, conform art. 302

1

alin. (1) lit. c)

coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de

reclamantul R.P.împotriva deciziei nr. 233 din 1 octombrie 2009 a Curții de

Apel Craiova, secția I civilă și pentru cause cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13

aprilie 2010.