ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 18 octombrie 2005, reclamanta T.M. a solicitat obligarea pârâtului

Guvernului României – C.P.M. la plata sumei de 54.900.083 lei, reprezentând

reactualizarea despăgubirilor bănești acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 prin

Ordinul nr. 535 din 4 februarie 2004.

Tribunalul Dolj, secția

comercială de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 27 din 17

ianuarie 2006, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească

reclamantei suma reprezentând reactualizarea creanței în cuantum de 508.334.108

lei, de la data acordării despăgubirilor prin Hotărârea nr. 100 din 23 mai 2003

și până la data plății efective – februarie 2005, în conformitate cu

prevederile art. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâtul Guvernului României – C.P.M. și instanța de recurs,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a invocat

din oficiu excepția de necompetență materială.

Prin decizia nr. 431 din 18

aprilie 2006, instanța de recurs a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea

atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că acestei

instanțe îi revine competența materială, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., față de calitatea pârâtei de autoritatea publică centrală.

Judecând fondul cauzei,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a

pronunțat sentința nr. 719 din 13 octombrie 2006, prin care a admis acțiunea și

a obligat pârâții Guvernului României – C.P.M. și D.G.F.P. Dolj să plătească

reclamantei reactualizarea creanței de 508.334.108 lei, de la data de 1

ianuarie 2004 și până la data efectivă a plății acestei sume, în raport de

indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună, înaintea plății

acestei sume, față de luna decembrie a anului 2003.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj., solicitând casarea hotărârii ca

nelegală și netemeinică.

Recurenta a susținut că nu

are calitate procesuală pasivă, întrucât nu reprezintă Comisia de aplicare a

Legii nr. 9/1998, iar pe fondul pricinii, a arătat că instanța de fond a dispus

în mod greșit reactualizarea despăgubirilor acordate intimatei-reclamante, deși

creanța acesteia nu era certă, lichidă și exigibilă înainte de validarea

hotărârii de către comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304, art. 304

1

C. proc. civ. și de excepția de ordine publică invocată la acest termen în baza art.

306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru

următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 535 din 4

februarie 2005 emis de C.P.M. a fost validată Hotărârea nr. 100 din 23 mai 2003

emisă de C.J.D. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de

compensații bănești în sumă de 1.270.835.269 lei către intimata T.M., urmând să

fie plătită suma de 508.334.108 lei, reprezentând 40 % din totalul compensației

acordate și restul sumei să fie plătit în cursul anului următor.

Acțiunea formulată de

intimata-reclamantă are ca obiect obligarea Guvernului României – C.P.M. la

reactualizarea sumei de 508.334.108 lei care a fost încasată în luna februarie

2005 și în drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr.

9/1998, potrivit cărora, cuantumul despăgubirilor se va reactualiza față de

indicele de creștere a prețurilor de consum, în situația în care despăgubirile

nu sunt plătite în anul în care s-au stabilit.

Această creanță are caracter

accesoriu față de cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei

județene de aplicare a Legii nr. 9/1998 și validate de Departamentul de

aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul C.P.M.

În consecință, pentru

acțiunea în justiție nu pot fi aplicate alte norme de competență materială

decât cele prevăzute în Legea nr. 9/1998 pentru creanța principală,

reprezentând compensațiile bănești în baza acestei legi.

Litigiile care au ca obiect

aplicarea Legii nr. 9/1998 se soluționează în primă instanță de tribunal, prin

derogare de la reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., astfel încât nu este relevant faptul că una din părți este autoritate publică

centrală.

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte va casa hotărârea atacată în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constatând că au fost încălcate normele de ordine publică din Legea nr. 9/1998,

potrivit cărora, pricina este de competența unei instanței de alt grad decât aceea

care s-a pronunțat în cauză.

Conform art. 313 C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinței civile nr. 719 din 13 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2007