ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1409/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 octombrie 2005, reclamanta T.M. a solicitat obligarea pârâtului Guvernului României – C.P.M. la plata sumei de 54.900.083 lei, reprezentând reactualizarea despăgubirilor bănești acordate în temeiul Legii nr. 9/1998 prin Ordinul nr. 535 din 4 februarie 2004. Tribunalul Dolj, secția comercială de contencios administrativ, a pronunțat sentința nr. 27 din 17 ianuarie 2006, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma reprezentând reactualizarea creanței în cuantum de 508.334.108 lei, de la data acordării despăgubirilor prin Hotărârea nr. 100 din 23 mai 2003 și până la data plății efective – februarie 2005, în conformitate cu prevederile art. 8 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Guvernului României – C.P.M. și instanța de recurs, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a invocat din oficiu excepția de necompetență materială. Prin decizia nr. 431 din 18 aprilie 2006, instanța de recurs a admis recursul pârâtului, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre competentă soluționare în primă instanță la Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, reținând că acestei instanțe îi revine competența materială, potrivit art. 3 pct. 1 C. proc. civ., față de calitatea pârâtei de autoritatea publică centrală. Judecând fondul cauzei, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat sentința nr. 719 din 13 octombrie 2006, prin care a admis acțiunea și a obligat pârâții Guvernului României – C.P.M.

și D.G.F.P. Dolj să plătească reclamantei reactualizarea creanței de 508.334.108 lei, de la data de 1 ianuarie 2004 și până la data efectivă a plății acestei sume, în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună, înaintea plății acestei sume, față de luna decembrie a anului 2003. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Dolj., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu reprezintă Comisia de aplicare a Legii nr. 9/1998, iar pe fondul pricinii, a arătat că instanța de fond a dispus în mod greșit reactualizarea despăgubirilor acordate intimatei-reclamante, deși creanța acesteia nu era certă, lichidă și exigibilă înainte de validarea hotărârii de către comisia pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304, art. 304 1 C. proc. civ. și de excepția de ordine publică invocată la acest termen în baza art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente: Prin Ordinul nr. 535 din 4 februarie 2005 emis de C.P.M. a fost validată Hotărârea nr. 100 din 23 mai 2003 emisă de C.J.D. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații bănești în sumă de 1.270.835.269 lei către intimata T.M., urmând să fie plătită suma de 508.334.108 lei, reprezentând 40 % din totalul compensației acordate și restul sumei să fie plătit în cursul anului următor. Acțiunea formulată de intimata-reclamantă are ca obiect obligarea Guvernului României – C.P.M.

la reactualizarea sumei de 508.334.108 lei care a fost încasată în luna februarie 2005 și în drept, au fost invocate dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora, cuantumul despăgubirilor se va reactualiza față de indicele de creștere a prețurilor de consum, în situația în care despăgubirile nu sunt plătite în anul în care s-au stabilit. Această creanță are caracter accesoriu față de cuantumul despăgubirilor stabilite prin hotărârea comisiei județene de aplicare a Legii nr. 9/1998 și validate de Departamentul de aplicare a Legii nr. 9/1998 din cadrul C.P.M. În consecință, pentru acțiunea în justiție nu pot fi aplicate alte norme de competență materială decât cele prevăzute în Legea nr. 9/1998 pentru creanța principală, reprezentând compensațiile bănești în baza acestei legi.

Litigiile care au ca obiect aplicarea Legii nr. 9/1998 se soluționează în primă instanță de tribunal, prin derogare de la reglementarea de drept comun cuprinsă în art. 3 pct. 1 C. proc. civ., astfel încât nu este relevant faptul că una din părți este autoritate publică centrală. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va casa hotărârea atacată în baza art. 304 pct. 3 C. proc. civ., constatând că au fost încălcate normele de ordine publică din Legea nr. 9/1998, potrivit cărora, pricina este de competența unei instanței de alt grad decât aceea care s-a pronunțat în cauză. Conform art. 313 C. proc. civ., cauza va fi trimisă spre competentă soluționare la Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P. Dolj, împotriva sentinței civile nr. 719 din 13 octombrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2007