ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3197/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie

2003, reclamanta SC A.C. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Agriculturii, Apelor și Pădurilor, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Agricolă Dolj, solicitând recunoașterea dreptului societății în acordarea de

despăgubiri conform actelor normative și actelor de constatare avizate de

instituțiile pârâte, precum și obligarea la repararea pagubei ce i-a fost

cauzată.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că în anul 2000 a avut înființate culturi pe o suprafață de 2.200 ha ce au fost afectate și calamitate, că în anul 2007 a fost deposedată ilegal, cultivând o

suprafață restrânsă, iar în anul 2001-2002 culturile au fost afectate de secetă

în procent de 100% și că deși s-au încheiat acte de constatare de către

instituțiile abilitate, nu a primit sprijin pentru pierderile suferite.

Prin sentința nr. 1147 din 11 decembrie

2003, pronunțată în dosarul nr. 2339/A/2003, Curtea de Apel Craiova, secția

contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a acțiunii în

favoarea Judecătoriei sector 1 București.

Prin Decizia nr. 1941 din 23 martie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 2684/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamantă,

a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte

de Casație și Justiție a reținut că acțiunea reclamantei s-a întemeiat pe

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, instanța competentă fiind cea de

contencios administrativ.

Prin sentința nr. 138 din 20 aprilie

2006, pronunțată în dosar nr. 201/CAF/2006, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.F.P.

Dolj și a Ministerului Finanțelor Publice, a respins excepția inadmisibilității

cererii, și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de

Apel a reținut că, pârâții D.G.F.P. Dolj și Ministerul Finanțelor Publice nu a

refuzat soluționarea vreunei cereri adresate de reclamantă și pentru aceste

motiv nu au calitate procesuală pasivă în dosar.

S-a constatat îndeplinirea procedurii

prealabile obligatorii și netemeinicia excepției de inadmisibilitate a

acțiunii.

Pe fondul cauzei, instanța a apreciat că

reclamanta nu a respectat dispozițiile legale care îi permiteau primirea de

despăgubiri pentru calamități naturale.

Reclamanta nu a făcut dovada că a

respectat întreaga metodologie pentru acordarea acestor despăgubiri, astfel

încât nu ne aflăm în situația unui refuz nejustificat al autorităților.

Împotriva acestei sentințe a formulat

recurs reclamanta, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc.

civ. și art.304

1

C. proc. civ.

Recurenta consideră că instanța de fond

nu a analizat actele care constată calamitatea și a soluționat cauza pe alt

temei legal decât cel invocat în acțiune.

Instanța de fond nu a observat data

intrării în vigoare a Legii nr. 381/2002 și că seceta a început în luna aprilie

2002, iar Legea nr. 381/2002 a intrat în vigoare toamna, după recoltatul

păioaselor.

Recurenta a încercat soluționarea cererii

sale prin depunerea a numeroase cereri, la care fie nu a primit răspuns, fie

răspunsurile sunt abuzive. În mod eronat a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive.

Intimata-pârâtă Direcția pentru

Agricultură și Dezvoltare Rurală Dolj a formulat întâmpinare, prin care a solicitat

respingerea recursului ca nefondat. Reclamanta-recurentă nu a făcut dovada că a

respectat întreaga metodologie pentru acordarea despăgubirilor, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 29/1990.

Recurenta nu a făcut dovada că a

înființat culturi în perioada 2001-2002 pentru care pretinde și despăgubiri,

cedând terenul la SC C. SA Craiova.

Dacă ar fi adevărată afirmația

reclamantei că o altă societate ar fi beneficiat de sprijinul financiar pentru

suprafața cei i-a aparținut și cum potrivit pct. 8 din Normele Metodologice

aprobate prin Ordinul M.F. și M.A.I.A. nr. 233/1990, membrii comisiei răspund

disciplinar, material sau penal, după caz, pentru date neconforme cu realitatea

din actele de constatare, faptele respective fac obiectul infracțiunilor de

fals, uz de fals și înșelăciune, trebuia ca reclamanta să facă dovada sesizării

organelor de cercetare și urmărire penală, ori nefăcând această dovadă,

afirmația nu este credibilă.

Întocmirea ulterioară a unor acte de

către reclamantă și neprezentarea acestora în termenul prevăzut de lege, pentru

centralizare și comunicare în vederea acordării fondurilor pentru plata

drepturilor, constituie culpa reclamantei cu consecința pierderii drepturilor

prevăzute de lege.

Recursul nu este fondat.

Invocarea motivelor de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. este pur formală, iar prevederile art.

304 pct. 10 C. proc. civ. au fost abrogate prin O.U.G. nr. 58/2003.

Recursul urmează a fi analizat din

perspectiva art. 304

1

C. proc. civ.

Indicarea temeiului de drept al acțiunii ca

fiind Legea nr. 29/1990, nu exclude aplicarea Legii speciale nr. 381/2002 care

permite acordarea despăgubirilor.

Din actele dosarului rezultă că

recurenta-reclamantă nu a urmat procedura impusă de Legea nr. 381/2002,

demersurile pentru acordarea despăgubirilor în baza acestei legi fiind depuse

după epuizarea procedurii.

Pentru perioada anterioară anilor 2001-2002,

legile în vigoare la acea dată, evidențiate de instanța de fond, prevedeau proceduri

similare de urmat pe care recurenta nu le-a respectat.

Asupra excepției lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor și a D.G.F.P. Dolj,

instanța de fond a apreciat în mod corect, nefiind autoritățile obligate la

plata despăgubirilor în cazul constatării temeiniciei acțiunii.

Persoanele juridice care au formulat

cerere de intervenție la instanța de fond nu au formulat recurs, astfel încât

recurenta din prezentul dosar nu poate invoca greșeli de judecată cu privire la

această cerere.

Față de acestea, constatând netemeinicia

criticilor aduse sentinței recurate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004,

art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul formulat de

recurenta SC A.C. împotriva sentinței nr. 138 din 20 aprilie 2006 pronunțată în

dosarul nr. 201/CAF/2006 de Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii, Apelor

și Pădurilor, Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Agricolă Dolj și D.G.F.P.

Dolj.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21

iunie 2007.