ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 7/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 53/F-C din 4 martie 2009 Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC S. SA Copșa Mică

împotriva sentinței civile nr. 142 din 5 iulie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel Alba Iulia, în dosarul nr. 719/2002 în contradictoriu cu intimata SC C.I. SRL,

dosar venit prin strămutare de la Curtea de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că

scopul acestei cereri, vizează de fapt anularea sentinței nr. 142 din 5 iulie

2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia și trimiterea cauzei spre

competentă soluționare Tribunalului cu motivarea că dispozițiile art. 2 pct. 1 lit.

a) C. proc. civ. impun că procesele comerciale, al căror obiect are o valoare

mai mare de un miliard lei vechi, se soluționează în primă instanță de către Tribunal.

Se constată, că speța prezentă, nu

îndeplinește condițiile prevăzute de art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.,

întrucât prin sentința civilă nr. 174/C din 2 ianuarie 2002 pronunțată de

Tribunalul Brașov a fost admisă excepția de necompetență materială și s-a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba

Iulia; că această excepție, a fost invocată de către contestatoarea din cauza

prezentă, că prin decizia nr. 3120 din 29 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție a fost respinsă contestația în anulare formulată

împotriva deciziei nr. 1050 din 13 martie 2008 a acestei instanțe; că această

contestație în anulare este fundamentată pe aceeași motivare și urmărește

același scop și, deși, în speță, nu operează excepția puterii de lucru judecat,

întrucât nu există identitate de obiect, soluția instanței supreme, are

caracter de prezumție; că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în

motivare, că valoarea obiectului acțiunii la care se face trimitere, era de

25.063.000.000 lei rol, la momentul înregistrării acțiunii comerciale formulată

de intimata în cauză, iar competența materială la acel moment, revenea Curții de

Apel; că nu se justifică nici înțelesul promovării acestei contestații, câtă

vreme Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit în mod irevocabil, că

datorează suma de bani.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

contestatoarea SC S. SA, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc.

civ. în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în

totalitate a sentinței recurate în sensul admiterii contestației în anulare și

anularea sentinței nr. 142/2002 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, cu

consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Sibiu.

În dezvoltarea în fapt a recursului s-a

susținut că prima instanță a pronunțat o hotărâre cu interpretarea și aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. privind necompetența

materială a Curții de Apel Alba Iulia, aceasta reținând greșit suma de

25.063.000.000 lei rol; că instanța de fond a reținut în mod greșit valoarea de

25.063.000.000 lei rol întemeiată pe niște acte depuse de către intimată care

vizează conținutul altor hotărâri și nicidecum al sentinței nr. 142/2002 din care

rezultă în mod neechivoc valoarea pretențiilor în sumă de 9 miliarde de lei

vechi, plus dobânzile de scont care nu au fost calculate pentru a se stabili

dacă se depășește valoarea de 10 miliarde de lei și în felul acesta să atragă

competența Curții de Apel Alba Iulia; că deși se recunoaște că nu operează

puterea de lucru judecat în ceea ce privește decizia nr. 3120/2008 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, în mod greșit se atribuie caracterul de prezumție ca și

motivare de respingere a cererii.

Prin completarea motivelor de recurs s-a

susținut că în dosarul de fond nr. 2924/2001 al Tribunalului Brașov, valoarea

indicată era de 9.800.000.000 lei vechi, fără a se solicita și plata de

dobânzi; că ulterior în dosarul nr. 719/2002 al Curții de Apel Alba lulia s-a

precizat acțiunea în sensul obligării la plata sumei de 9 miliarde lei vechi,

reactualizată, fără a se preciza această valoare.

Intimata SC C.I. SRL, prin lichidator C.I.

IPURL Săcele, a depus note de ședință, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Din examinarea actelor de la dosar prin

prisma motivelor de recurs și dispozițiilor legale incidente cauzei se

apreciază că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate

fi reformată prin recursul declarat de contestatoare.

Recurenta a invocat în drept dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 C. proc. civ., însă din analiza criticilor rezultă că raportarea

la aceste dispoziții este formală, dezvoltarea în fapt nepermițând încadrarea

criticilor în motivele de nelegalitate invocate.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9

C. proc. civ. nu poate fi primit întrucât în ceea ce privește excepția

necompetenței materiale a Curții de Apel există deja o dezlegare dată într-o

altă contestație în anulare - decizia nr. 3120 din 29 octombrie 2008 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, decizie irevocabilă

care a intrat în puterea lucrului judecat.

Prin decizia nr. 3120 din 29 octombrie 2008 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, s-a reținut că

valoarea obiectului cererii precizate era de 25.063.000.000 lei rol, iar

competența materială revenea Curții de Apel.

În prezenta cauză contestatoarea a invocat

aceleași motive ce au făcut obiect de analiză prin decizia mai sus menționată.

De altfel, în ceea ce privește interpretarea

și aplicarea dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. se reține că

pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art. 317 C. proc. civ.

cere, pe de o parte ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca

motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe

căile ordinare de atac.

Cea de-a doua condiție constituie o aplicare

a principiului potrivit căruia nu se poate folosi o cale de atac extraordinară,

câtă vreme partea avea la îndemână și era obligată chiar să valorifice

eventualul motiv de contestație prin intermediul recursului.

În cauză se constată că partea a declarat

recurs, împotriva sentinței nr. 142 din 5 iulie 2002 pronunțată de Curtea de

Apel Alba lulia, dar nu a invocat motivul în fata instanței de recurs, în cuprinsul

cererii de recurs contestatoarea neinvocând necompetența materială a Curții de Apel

de a soluționa în primă instanță cauza.

Prin urmare, se constată că nu sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ.

Fată de cele de mai sus înalta Curte urmează

ca în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de contestatoarea SC

S. SA Copșa Mică împotriva sentinței nr. 53/F-C din 4 martie 2009 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

ianuarie 2010.