ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3073/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3073/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 103 din 26 mai 2006,

Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta SC E.T. SA Târgu – Jiu împotriva pârâtei SC C.P.C. SRL Motru.

Reclamanta a învestit

instanța cu o acțiune în anularea facturii din 25 august 2004, în

valoare de 31.594,50 lei.

În considerentele

sentinței, prima instanță a reținut că sunt

îndeplinite dispozițiile art. 948 C. civ. necesare pentru valabilitatea

convenției, iar evoluția relațiilor comerciale dintre

părți demonstrează buna – credință a

părților, în executarea convenției.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin

decizia nr. 227 din 9 noiembrie 2006 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială.

Pentru a se pronunțat

astfel, instanța a reținut că reclamanta a solicitat anularea

actului prin care s-a materializat convenția prealabilă a

părților, respectiv a facturii emise de pârâtă la 25 august

2004, susținând, în esență, că acest înscris este fals

pentru că persoana ce apare ca fiind primitorul și semnatarul actului

nu l-a semnat, iar lucrările înscrise în cuprinsul actului nu au fost

executate.

Instanța apelului a

avut în vedere faptul că factura a fost folosită în ziua

următoare emiterii ei, când s-a încheiat procesul – verbal de compensare din

26 august 2004, semnat și parafat de reclamantă.

În atare situație s-a

considerat că înscrisul a produs efecte juridice acceptate de ambele

părți, inclusiv încasarea T.V.A.–ului de către reclamantă.

Împotriva deciziei a declarat

recurs reclamanta, care a invocat motivul de nelegalitate reglementat de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia susține următoarele:

- Instanța apelului a

făcut aplicarea greșită a prevederilor art. 948 C. civ. ce

reglementează condițiile de validitate ale convențiilor,

prevederi ce au constituit temeiul de drept al acțiunii.

- Cele două

instanțe anterioare nu au dispus verificarea de scripte și s-a

ignorat faptul că factura nu a fost comunicată și

înregistrată în contabilitatea societății reclamante,

ignorându-se rolul activ.

Prin întâmpinare, intimata a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor invocate de recurentă, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Este adevărat că

reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 948 C. civ.,

privind condițiile de valabilitate ale convențiilor însă nu a

arătat care dintre aceste condiții au fost nesocotite, respectiv

capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al

părților, necesitatea existenței unui obiect determinat ori a

cauzei ilicite.

Pe bună dreptate s-a

reținut de către instanța anterioară că este

lipsită de relevanță susținerea reclamantei potrivit

căreia semnătura de pe înscris nu ar aparține persoanei

menționate în act, câtă vreme factura ce face obiectul analizei a

fost folosită în compensarea datoriilor reciproce dintre părți,

concretizată în procesul – verbal de compensare din 26 august 2004, semnat

fără obiecțiuni de către reclamantă.

Mai mult, procesul – verbal

de compensare a fost contestat în instanță de către aceeași

reclamantă, stabilindu-se în mod irevocabil – prin decizia nr. 646 din 3

martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

comercială – valabilitatea acestuia.

În atare situație,

reclamanta nu poate susține că nu a avut cunoștință de

existența facturii contestate, că aceasta nu și-a produs

efectele și că nu a fost evidențiată în contabilitate,

fără a-și invoca propria culpă.

De asemenea, nu se poate

reține nici pretinsa lipsă de rol activ a instanței de apel în

contextul în care, în considerentele deciziei atacate s-a argumentat motivul

pentru care instanța a considerat că nu este necesară

verificarea de scripte.

Concluzionând, Înalta Curte

constată că decizia atacată este legală motiv pentru care o

va menține prin respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta SC E.T. SA Târgu Jiu împotriva deciziei nr. 227 din 9 noiembrie

2006, pronunțată de Curtea de Apel Craiova ,secția

comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.