ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4553/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC M.T. SA le-a chemat în judecată pe pârâtele SC I. SA Târgoviște, SC I. SA Ploiești și SC E. SA Rovinari și a solicitat, ca prin sentința care se va pronunța să se dispună rezilierea contractului de vânzare – cumpărare, privind două tractoare în valoare de 400.000.000 lei, precum și a unui escavator în valoare de 670.000.000 lei, plus T.V.A. Acțiunea a fost precizată la data de 16 aprilie 2003, când reclamanta a solicitat și nulitatea absolută a facturii emisă de SC I. SA Ploiești.

Tribunalul Gorj prin sentința nr. 68 din 4 februarie 2004, după administrarea probelor a admis acțiunea precizată și a constatat nulitatea absolută a facturii din 28 decembrie 2000, emisă de SC I. SA Ploiești cu motivarea că la data încheierii convenției materializată prin factura menționată, bunurile nu au fost predate, fapt constatat de expertiză și recunoscut indirect de pârâta SC I. SA Ploiești. S-a mai reținut și faptul că SC I. SA Ploiești are în evidența contabilă analitică la nivelul anului 2000 un tractor și un escavator, amortizat integral. Instanța de fond a apreciat că factura este lovită de nulitate întrucât nu există nici o dovadă că bunurile cumpărate au fost predate. Sentința, a fost apelată de pârâtele SC I. SA Ploiești și SC I. SA Târgoviște, iar Curtea de Apel Craiova prin decizia nr. 270 din 11 iunie 2004 a admis apelul și a schimbat sentința în sensul respingerii acțiunii.

Curtea a stabilit că utilajele au fost livrate și trecute în custodie, că reclamanta a înregistrat factura în evidențele contabile și a dedus T.V.A. din luna decembrie 2000 în decontul depus la D.G.F.P. Gorj la 24 ianuarie 2001 și, în fine, că nu există motive de nulitate a facturii câtă vreme este un act emis de D.G.F.P. și nu s-a dovedit că este fals sau obținut pe căi ilegale. Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Craiova a declarat recurs, reclamanta SC M.T. SA fără să invoce motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. În esență, recurenta a susținut că decizia este netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată contrar probelor aflate la dosar. Din concluziile raportului de expertiză, recurenta apreciază că rezultă fără dubiu faptul că factura este lovită de nulitate pentru că a fost emisă nelegal de SC I. SA Ploiești.

A mai susținut că factura poartă ștampila și semnătura reprezentanților acestei societăți, cu toate că nu aparține județului Prahova ci județului Dâmbovița. A mai susținut că SC I. SA Târgoviște nu era înființată și nu putea obține și elibera facturi înaintea înființării. Recurenta a menționat că nu avea relații comerciale cu SC I. SA Târgoviște, că la dosar nu se află nici o dovadă din care să rezulte că marfa a rămas în custodie sau că este deținută de SC E. SA. Faptul că s-a încercat fraudarea societății SC M.T. SA rezultă din raportul de expertiză din notificarea și adresa care evidențiază nepredarea utilajelor nici până la această dată. Recurenta a considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 966 C. civ., referitoare la cauza ilicită și imorală și în consecință a solicitat admiterea recursului.

Recursul este nefondat. Din expunerea motivelor de recurs, rezultă că recurenta a invocat un singur motiv de nelegalitate susținând, în alți termeni, că obligația este fondată pe o cauză ilicită și imorală. Cu toate acestea deși citează art. 966 C. civ., nici un argument invocat nu sprijină susținerea sa. Cu privire la emiterea facturii a cărei nulitate se solicită din raportul de expertiză rezultă că aceasta a fost înregistrată în evidența contabilă a SC M.T. SA și că urmare acestei înregistrări, recurenta a dedus T.V.A., conform decontului depus pe luna decembrie 2000 la D.G.F.P. Gorj. Prin urmare, factura a fost acceptată sub toate aspectele de către recurentă atât ca document fiscal cât și ca dovadă a operațiunii juridice la care se referă.

Faptul că operațiunea juridică pe care o confirmă emiterea facturii, a avut loc, rezultă și din procesul verbal de custodie încheiat între SC I. SA și SC M.T. SA, prin care sunt numite mijloacele fixe, “proprietatea SC M.T. SA, care fac obiectul facturii de vânzare din 28 decembrie 2000”. Așadar, nu numai că din punct de vedere contabil factura respectivă a fost înregistrată dar și din punctul de vedere al confirmării raportului juridic în sens de negotium, operațiunea respectivă a fost confirmată așa încât s-a reținut corect că nu există motive care să atragă nulitatea înscrisului respectiv. Mai este de reținut și faptul că prin adresa din 25 februarie 2001, SC I. SA Ploiești i-a comunicat recurentei acordul său ca plata utilajelor să se efectueze într-o perioadă de 6 luni de la momentul ridicării.

Este nerelevantă împrejurarea că factura emisă de SC I. SA Ploiești aparține unui carnet de facturi procurat de SC I. SA Târgoviște de D.G.F.P. Dâmbovița, întrucât cele două pârâte sunt ale aceluiași acționar, ca de altfel și SC E. SA câtă vreme este confirmată de beneficiar, confirmare care alături de celelalte înscrisuri amintite fac dovada livrării utilajelor care se află în custodie, așa cum se confirmă, prin procesul verbal de custodie semnat de reprezentantul recurentei. În consecință nu poate fi primită critica potrivit căreia obligația pe care o confirmă înscrisul a cărui anulare se cere este fondată pe o cauză nelicită, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC M.T. SA, împotriva deciziei nr. 270 din 11 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2005.