ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1094/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta S.C. P. S.A. Târgoviște,

a chemat în judecată pe pârâta S.C. M.G S.A., solicitând plata sumei de

12.608.285 lei contravaloarea produselor livrate la care se adaugă prejudiciul

suferit și cheltuieli de judecată.

Prin cererea reconvențională, pârâta

solicită obligarea reclamantei la plata sumei de 15.000.000 lei cu titlu de

daune pentru prejudiciul adus ca urmare a îndeplinirii total necorespunzătoare

a construcției executate.

Tribunalul Prahova, prin sentința

civilă 836 din 2 septembrie 1999, a admis acțiunea precizată obligând pe pârâtă

la 12.608.285 lei contravaloare produse la 5.016.688 lei daune și la 1.429.000

lei cheltuieli de judecată.

Totodată, instanța a respins, ca

nefondată, cererea reconvențională.

Instanța de fond a reținut, în

esență, că, prin contractul de execuție din 6 octombrie 1997, reclamanta, în

calitate de subantreprenor, a confecționat pentru pârâtă (antreprenor general)

o construcție metalică, conform prescripțiilor tehnice și a proiectului de

execuție, pe care aceasta nu a plătit-o așa încât, la prejudiciul produs prin

neplata facturilor emise se adaugă daunele interese, conform dispozițiilor art.

1086 C. civ.

În privința cererii reconvenționale

s-a reținut că pârâta nu a făcut dovada calității necorespunzătoare a

produsului livrat.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 353 din 5 aprilie 2000, a admis apelul pârâtei și, desființând

sentința atacată, a trimis cauza spre rejudecare, considerând că se impunea

punerea în discuție a probelor solicitate de pârâtă.

În rejudecare, instanța de fond, prin

sentința civilă 267 din 13 februarie 2001, a respins acțiunea reclamantei și,

admițând cererea reconvențională, a obligat-o la 102.102.497 lei despăgubiri

pentru construcția metalică necorespunzătoare și la 8.321.150 lei cheltuieli de

judecată. S-a reținut că reclamanta a livrat o schelă metalică cu deficiențe

cantitative și calitative refuzând să întocmească procesul verbal de recepție,

iar pentru punerea în exploatare, pârâta a investit 102.102.497 lei.

Soluționând apelul declarat de

reclamantă, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 886 din 3 iulie 2001, a

respins cererea ca nefondată considerând că pârâta nu a fost încunoștințată de

executarea lucrării care nu a fost recepționată, așa încât lipsurile

cantitative și calitative în valoare de 102.102.497 lei au fost completate de

beneficiar.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanța de

apel nu a analizat dispozițiile art. 5.2. din contract referitoare la obligația

intimatei pârâte de a recepționa marfa, a acceptat modificarea câtimii

obiectului cererii după închiderea dezbaterilor și nu s-a pronunțat asupra

probelor privind deficiențele lucrării.

Mai susține recurenta și greșita aplicare

a art. 11 din Decretul nr. 167/1958 considerând că acțiunea pârâtei se

prescrie, conform art. 5 din actul normativ sus menționat, iar, pe de altă

parte, remedierea deficiențelor fără să fie aduse la cunoștința constructorului

nu au fost analizate de instanța de apel, în contextul în care paza juridică

aparținea pârâtei.

Recursul este fondat și va fi admis,

pentru considerentele următoare.

Potrivit convenției părților, încheiată la 6 octombrie 1997,

reclamanta se obliga să confecționeze o construcție metalică, conform

prevederilor proiectului, prețul fiind de 124.200.000 lei fără T.V.A., la data

de 1 octombrie 1997, cu posibilitatea revizuirii lui în cazul în care greutatea

materialelor o depășește pe cea prevăzută în contract.

Obligația reclamantei (subantreprenor)

era, potrivit art. 4, să execute și să predea la termenele stabilite elementele

metalice, iar obligația pârâtei (antreprenorul general) era, conform art. V, să

plătească un avans de 30%, să ridice marfa conform graficului de eșalonare și să

achite costul lucrării în termen de 15 zile de la facturare.

Părțile au convenit, ulterior, ca

plata să se poată efectua și prin compensație, realizându-se astfel o plată

parțială, în raport cu facturile emise.

Potrivit Regulamentului de aplicare

a H.G. nr. 273/1994, obligația de a numi comisia de recepție aparținea

investitorului care, de altfel, a încălcat și îndatorirea de a ridica marfa

conform graficului de eșalonare (art. 5.2. din contract).

Prin semnătura de primire pe factura

fiscală 1050182 din 19 martie 1998 a confecției metalice, chiar dacă a făcut

mențiunea că lucrarea nu a fost cântărită și nici dată în primire conform

listei de materiale, pârâta și-a asumat riscul trecerii în proprietate a

bunului în situația în care se afla, fără însă a înființa o comisie de recepție

pentru preluare, așa cum normele în vigoare o impuneau.

Mai mult, pârâta a efectuat plăți

parțiale, prin compensație, fără a învedera existența unor vicii de

construcție, astfel că, în măsura plăților efectuate, verificarea lucrului se

prezumă făcută (art. 1482 C. civ.).

Invocând propria culpă în

recepționarea lucrării, pârâta dorește nu numai exonerarea de plată, dar și

obligarea reclamantei la despăgubiri, situație care este în afara normelor și

principiilor de drept. De altfel, ezitarea în caracterizarea obligațiilor ce

reveneau părților privind termenele de execuție și recepționarea lucrării

conduce la concluzia netemeiniciei hotărârii instanței de apel.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor

art. 312 C. proc. civ., Curtea va admite recursul declarat împotriva deciziei

nr. 886 din 3 iulie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și modificând

decizia, va admite apelul și, schimbând în parte sentința Tribunalului Prahova,

va respinge, ca nefondată, cererea reconvențională a pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de reclamanta S.C. P. S.A. Târgoviște, împotriva deciziei nr.

886 din 3 iulie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția contencios administrativ

comercial, pe care o modifică în sensul că admite apelul declarat de reclamanta

pârâtă S.C. P. S.A. Târgoviște împotriva sentinței civile nr. 267 din 13

februarie 2001 a Tribunalului Prahova pe care o schimbă, în parte, în sensul că

respinge, ca nefondată, cererea reconvențională a pârâtei S.C. M.G. S.A.

Ploiești.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 februarie 2003.