ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2008

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 5371/2003 la Tribunalul Dâmbovița, reclamanta SC E. SA Târgoviște a

chemat în judecată pe pârâta SC R.C.P. SRL Focșani, solicitând să se constate

nulitatea absolută a facturii fiscale nr. 1931759 din 11 decembrie 2000, prin

care s-a efectuat vânzarea balastierei B. precum și a terenului aferent

acesteia.

Legal citată, pârâta SC R.C.P.

SRL Focșani a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei

competenței materiale a Tribunalului, excepția lipsei competenței teritoriale a

Tribunalului Dâmbovița cât și excepția inadmisibilității acțiunii.

Excepțiile invocate de către

pârâtă au fost respinse de Tribunalul Dâmbovița prin încheierea din 21

octombrie 2003, pentru motivele expuse în cuprinsul acestei încheieri.

Prin sentința comercială nr.

303 din 24 februarie 2004 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta SC E. S.A. în contradictoriu cu pârâta SC R.C.P. SRL

și, pe cale de consecință, s-a constatat nulitatea absolută a facturii fiscale nr.

1931759 din 11 decembrie 2000, încheiată între cele două părți.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia comercială nr. 393 din 24 mai 2004, a respins, ca nefondat, apelul

pârâtei SC R.C.P. SRL.

Prin decizia nr. 3296 din 1

iunie 2005, secția comercială din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție a

admis excepția invocată, a admis recursul declarat de pârâta SC R.C.P. SRL

Focșani, a casat decizia nr. 393/2004 a Curții de Apel Ploiești și sentința nr.

303/2004 a Tribunalului Dâmbovița și a trimis cauza spre competentă

soluționare, la Tribunalul Vrancea.

Pentru a decide astfel,

Curtea a avut în vedere soluționarea greșită de către instanțe a excepției de

necompetență teritorială, care în materie de imobile este imperativă potrivit

dispozițiilor art. 13 pct. 1 C. proc. civ.

La Tribunalul Vrancea cauza

a fost înregistrată, la data de 21 iunie 2006, sub nr. unic 1687/91/2006

(format vechi dosar nr. 1269/C+C/2006).

Prin sentința civilă nr. 1300

din 10 octombrie 2006, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în dosarul nr. 1687/91/2006,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E. SA împotriva pârâtei SC R.C.P.

SRL cu consecința constatării nulității absolute a facturii nr. 1931759 din 11

decembrie 2000, încheiată între cele două părți.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța de fond a reținut că, prin factura nr. 1931759 din 11 decembrie

2000, reclamanta SC E. SA Târgoviște a vândut atât balastiera cât și terenul

aferent pârâtei la prețul total de 701.862.000 lei, din care 102.340.000 lei

valoarea terenului.

Întrucât

vânzarea s-a făcut de o persoană care nu avea împuternicire din partea

societății reclamante, fiind

încălcate dispozițiile art. 24 și 27 alin. (2) din statutul societății, cât și

dispozițiile art. 111 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 31/1990, care sunt

imperative, s-a apreciat că factura privind înstrăinarea balastierei este

lovită de nulitate absolută, pentru lipsa consimțământului organelor abilitate

și a aprobării A.G.A. privind înstrăinarea terenului.

Împotriva hotărârii

pronunțată de Tribunalul Vrancea a formulat apel pârâta

SC R.C.P. SRL Focșani, înregistrat sub nr. 1687/91/2006 la Curtea de

Apel

Galați.

Curtea de Apel Galați, secția

comercială, maritimă și fluvială, prin decizia nr. 56/ A din 8 iunie 2007, a

admis apelul formulat și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a

respins acțiunea în constatarea nulității, ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

a reținut că

pentru operațiunea de vânzare -

cumpărare a balastierei și a terenului aferent

intimata reclamantă SC E.

SA Târgoviște a emis factura fiscală nr. 1931759 din 11 decembrie 2000,

ștampilată, iar apelanta reclamantă SC R.C.P. SRL a plătit prețul consemnat în

cuprinsul facturii în sumă de 701.862.000 lei.

Plata

prețului nu a fost contestată de către reclamantă iar dovada plății a fost

făcută

pe deplin de către pârâtă cu ordine de plată și chitanțe în cuprinsul cărora

este

consemnată

mențiunea „contravaloare balastieră” și numărul facturii. Aceste înscrisuri

sunt depuse în copie la dosarul cauzei.

Factura fiscală în litigiu a

fost acceptată de către societatea reclamantă,

operațiunea ca atare fiind înregistrată în actele și evidențele

contabile ale acesteia.

Cât privește

lipsa calității de reprezentant a persoanei care

a întocmit și semnat factura curtea de apel a reținut că

faptul că în

cauză lipsește procura sau delegația în formă scrisă, nu poate fi asimilat cu

absența voinței mandantului respectiv a societății reclamante, prin

reprezentantul său legal, de a realiza operațiunea în litigiu.

În cauză, probele

administrate, respectiv depoziția martorilor Ș.P.

C. și M.A.A. coroborate cu înscrisurile constând în extrase

din evidența

contabilă a societății reclamante mai sus analizate precum și cu acceptarea și

încasarea prețului relevă, dimpotrivă, că societatea reclamantă a împuternicit

pe M.A.A., să întocmească factura nr. 1931759 din 11 decembrie 2000 și că

aceasta a

fost voința societății în ceea ce

privește balastiera și terenul aferent.

Nu au

fost primite apărările reclamantei intimate privind lipsa hotărârii adunării

ordinare în condițiile art. 111

lit. f) din Legea nr. 31/1990, deoarece în acest context legal, se hotărăște

„gajarea, închirierea sau desființarea uneia sau mai multor unități ale

societății”. Ori vânzarea cumpărarea în litigiu, nu este același lucru cu

„gajarea

sau închirierea” la care face

referire art. 111 lit. f) din Legea nr. 31/1990.

Dacă

valoarea bunurilor vândute ar fi depășit jumătate din valoarea contabilă a

activelor

societății la data încheierii actului juridic atunci ar fi fost necesară

hotărârea

adunării

generale extraordinare așa cum stipulează art. 143 din Legea nr. 31/1990, în

forma în vigoare la data realizării operațiunii. Cum în cauză valoarea

bunurilor vândute se situează sub limita valorii impusă de lege, în cauză nu

era necesară dovada aprobării de către adunarea generală extraordinară.

În ceea ce privește terenul

aferent balastierei, i

nvocarea nulității

absolute de către reclamanta, vânzătoare pentru că în cauză

consimțământul

părților a fost afectat de viciul erorii nu a fost primită pentru

următoarele argumente:

Nulitatea relativă a

vânzării pentru eroare viciu de consimțământ asupra calității esențiale a

vânzătorului poate fi invocată pe cale de acțiune (când prețul s-a plătit) dar

numai de către pârâta - cumpărătoare. Reclamanta vânzătoare SC E. SA nu poate

cere anularea chiar dacă a fost de bună credință (s-a crezut proprietar),

căci eroarea făcută de un contractant asupra

propriei sale persoane nu poate vicia

contractul; eroare trebuie să cadă

„asupra persoanei cu care s-a contractat” [(art. 954 alin. (2) C. civ.)].

Pentru

situația în care vânzarea s-a făcut de către vânzător în frauda dreptului

proprietarului cu

complicitatea și pe riscul cumpărătorului, nulitatea absolută a

operațiunii, în mod evident, nu poate fi

solicitată decât de adevăratul proprietar și

nicidecum de către

vânzător.

Faptul că ulterior, pârâta -

cumpărătoare a contractat cu adevăratul proprietar al terenului denotă că nu a

cunoscut că vânzătoarea - intimată nu era proprietara terenului.

Împotriva acestei hotărâri a

formulat recurs reclamanta SC E. SA invocând nelegalitatea hotărârii pentru

motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a

arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat dispoziții imperative ale

Legii nr. 31/1990, respectiv art. 111 lit. f) din lege, vânzarea balastierei B.

însemnând desființarea unității, pendinte de societate, ceea ce impune

aprobarea adunării generale ordinare a societății, motivarea instanței fiind

străină de natura actului juridic contestat.

S-au încălcat și

dispozițiile art. 392 și 395 alin. (1) C. com., actul juridic fiind un act de

dispoziție pentru care era necesară aprobarea hotărârii adunării generale

ordinare, mandatul tacit privind exclusiv „comerțul patronului” și nu unitățile

de producție ale societății.

Cu privire la terenul

aferent, greșit, s-a reținut că nu se putea invoca nulitatea absolută atât timp

cât poate fi invocată de oricine și s-a dovedit interesul.

A mai arătat în susținerea

recursului că partea adversă a recunoscut nelegalitatea vânzării atât timp cât,

în apel, a solicitat repunerea părților în situația anterioară în cazul

menținerii soluției instanței de fond.

Recursul este fondat.

Potrivit facturii în

litigiu, vânzarea privește o unitate de producție (balastieră) și nu numai a

unui activ sau active pentru a se putea reține neincidența art. 111 lit. f) din

Legea nr. 31/1990, invocat ca temei juridic pentru desființarea vânzării ca

urmare a lipsei consimțământului societății, ci, dimpotrivă, a art. 143 din

aceeași lege care privește, într-adevăr, doar active și care condiționează

valabilitatea consimțământului vânzătorului doar de o anumită valoare a

bunurilor, nedepășită în cauză.

Or, fiind în ipoteza art. 111

lit. f) din lege, era necesară aprobarea adunării generale, instanța de apel,

pe de o parte, dând o calificare greșită actului juridic dedus judecății,

considerentele hotărârii fiind străine de cauză, iar, pe de altă parte,

hotărârea este și nelegală prin nesocotirea acestui text de lege cât și a

dispozițiilor din materia mandatului comercial.

Totodată, în privința

terenului înstrăinat prin aceeași factură, s-a invocat nulitatea absolută care

a fost admisă, iar sub acest aspect, pârâta nu a adus critici în apel dovedind

lipsa de interes în exercitarea acestui motiv în condițiile în care între timp

încheiase un act juridic valabil cu adevăratul proprietar.

Așa fiind, apelul a fost

greșit admis, iar soluția instanței de fond schimbată încât în baza art. 312 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., raportat la art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recursul

va fi admis și decizia modificată în sensul respingerii apelului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

SC E. SA Târgoviște, împotriva deciziei nr. 56 din 8 iunie 2007, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2008.