ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 704/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.C. A.P. S.A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. D. SRL, solicitând obligarea la plata sumei de 54.469.142 lei contravaloarea terenului vândut și 25.220.055 lei dobânzi precum și la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 90 din 1 februarie 2001 a admis în parte acțiunea restrânsă și a obligat pe pârâta la 2.601.774 lei dobânzi și la 1.500.000 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut că, în urma controlului Curții de Conturi, reclamanta a emis o factură pentru suprafața de teren vândută pârâtei, factură plătită de aceasta din urmă după introducerea acțiunii.

Întrucât data de la care pot fi cerute dobânzile este aceea a emiterii facturii, calculul acestora a avut în vedere dispozițiile art. 43 C. com. și ale O.G. nr. 9/2000. Curtea de Apel Ploiești, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr. 521 din 17 aprilie 2001, a respins ca nefondată cererea, considerând că data la care datoria a devenit scadentă este aceea la care reclamanta a emis factura iar calculul dobânzilor se face potrivit legislației în vigoare, respectiv O.G. nr. 9/2000. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs, fără însă a-l întemeia pe unul dintre motivele de casare sau desființare, prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Recurenta susține că părțile au încheiat contractul de vânzare – cumpărare la data de 28 iunie 1999 când cumpărătorul a plătit o parte din preț, iar restul a fost plătit după situația întocmită de Camera de Conturi Dâmbovița, termenul de la care curg dobânzile fiind acela al încheierii contractului și nu al emiterii facturii. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Contractul de vânzare – cumpărare încheiat la 28 iunie 1999 având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2646 mp prevedea că prețul a fost plătit înainte de autentificarea actului. În situația contabilă a vânzătorului plata prețului apare ca fiind parțială (suma de 10.000.000 lei), dar pentru diferența de preț, vânzătorul nu a emis factură, decât după controlul efectuat de Camera de Conturi Dâmbovița.

În egală măsură, disciplina contabilă nu permite cumpărătorului, în afară de clauza specială inserată în contract, să efectueze plăți neevidențiate în acte comerciale. În mod judicios instanțele de fond au reținut culpa vânzătorului în derularea raporturilor contractuale ale părților, manifestată prin întârzierea emiterii facturii lucrului vândut, actul în baza căruia cumpărătorul e ținut de plata prețului. Astfel, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans este deplin aplicabil. Data emiterii facturii determină momentul la care datoria este exigibilă și în consecință data de la care dobânzile comerciale curg. Altfel s-ar ajunge la situații de incertitudine, impreviziune și insecuritate a raporturilor juridice, caractere străine dreptul comercial, în special.

Așa fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 521 din 17 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E : Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A.P. S.A. împotriva deciziei nr. 521 din 17 aprilie 2001 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.