ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 704/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 704/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra
recursului de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta
S.C. A.P. S.A., a chemat în judecată pe pârâta S.C. D. SRL, solicitând
obligarea la plata sumei de 54.469.142 lei contravaloarea terenului vândut și
25.220.055 lei dobânzi precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul
Dâmbovița, prin sentința nr. 90 din 1 februarie 2001 a admis în parte acțiunea
restrânsă și a obligat pe pârâta la 2.601.774 lei dobânzi și la 1.500.000 lei
cheltuieli de judecată.
Instanța
de fond a reținut că, în urma controlului Curții de Conturi, reclamanta a emis
o factură pentru suprafața de teren vândută pârâtei, factură plătită de aceasta
din urmă după introducerea acțiunii.
Întrucât
data de la care pot fi cerute dobânzile este aceea a emiterii facturii,
calculul acestora a avut în vedere dispozițiile art. 43 C. com. și ale O.G. nr.
9/2000.
Curtea
de Apel Ploiești, soluționând apelul declarat de reclamantă, prin decizia nr.
521 din 17 aprilie 2001, a respins ca nefondată cererea, considerând că data la
care datoria a devenit scadentă este aceea la care reclamanta a emis factura
iar calculul dobânzilor se face potrivit legislației în vigoare, respectiv O.G.
nr. 9/2000.
Împotriva
deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs, fără însă a-l
întemeia pe unul dintre motivele de casare sau desființare, prevăzute de art.
304 C. proc. civ.
Recurenta
susține că părțile au încheiat contractul de vânzare – cumpărare la data de 28
iunie 1999 când cumpărătorul a plătit o parte din preț, iar restul a fost
plătit după situația întocmită de Camera de Conturi Dâmbovița, termenul de la
care curg dobânzile fiind acela al încheierii contractului și nu al emiterii
facturii.
Recursul
este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune.
Contractul
de vânzare – cumpărare încheiat la 28 iunie 1999 având ca obiect transmiterea
dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 2646 mp prevedea că
prețul a fost plătit înainte de autentificarea actului.
În
situația contabilă a vânzătorului plata prețului apare ca fiind parțială (suma
de 10.000.000 lei), dar pentru diferența de preț, vânzătorul nu a emis factură,
decât după controlul efectuat de Camera de Conturi Dâmbovița.
În
egală măsură, disciplina contabilă nu permite cumpărătorului, în afară de
clauza specială inserată în contract, să efectueze plăți neevidențiate în acte
comerciale.
În
mod judicios instanțele de fond au reținut culpa vânzătorului în derularea
raporturilor contractuale ale părților, manifestată prin întârzierea emiterii
facturii lucrului vândut, actul în baza căruia cumpărătorul e ținut de plata
prețului. Astfel, principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans este
deplin aplicabil. Data emiterii facturii determină momentul la care datoria
este exigibilă și în consecință data de la care dobânzile comerciale curg.
Altfel s-ar ajunge la situații de incertitudine, impreviziune și insecuritate a
raporturilor juridice, caractere străine dreptul comercial, în special.
Așa
fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge ca nefondat recursul
declarat împotriva deciziei nr. 521 din 17 aprilie 2001 pronunțată de Curtea de
Apel Ploiești.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C.
A.P. S.A. împotriva deciziei nr. 521 din 17 aprilie 2001 a Curții de Apel
Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 7 februarie 2003.