ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9684/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9684/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Deliberând, în condițiile art.

256 C. proc. civ., asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Târgoviște la 01 octombrie 2002, reclamanta G.E. a chemat

în judecată pe pârâta SC A. pentru obligarea la restituirea în natură sau la

măsuri reparatorii prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 a imobilului

clădire, format din 2 corpuri, primul cu 10 încăperi și dependințe, al doilea

cu 4 încăperi și dependințe și teren aferent în suprafață de cca. 1000 m.p.,

toate situate la sediul pârâtei, în Calea Domnească, Târgoviște.

Prin sentința civilă nr. 5701

din 04 noiembrie 2002 judecătoria și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului Dâmbovița.

În dosarul nr. 9349/2002

format la Tribunal, în urma declinării au intervenit în proces cu cereri de

intervenție O.M. și P. Târgoviște.

Prima intervenientă în calitate

de reprezentantă a firmei SC M. SRL și-a declinat calitatea de chiriașă a P. Târgoviște

în imobilul revendicat și a solicitat să se țină cont de situația juridică a

chiriașului și de îmbunătățirile aduse de acesta spațiului pe care-l ocupă.

A doua intervenientă, în

interes propriu, P. a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca

inadmisibilă, pentru autoritate de lucru judecat. În motivare intervenienta a

arătat că revendicarea imobilului ce face obiectul prezentului dosar a mai

făcut obiect de judecată în temeiul art. 480 C. civ., cauză soluționată

irevocabil prin decizia civilă nr. 1467 din 29 octombrie 2001 a Tribunalului

Dâmbovița prin care s-a modificat sentința civilă nr. 2554/2000 și s-a respins

acțiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva SC A. SA și C.L.

Târgoviște.

Tribunalul Dâmbovița, prin

sentința civilă nr. 134 din 19 martie 2003 pronunțată în dosarul nr. 9349/2002,

a admis în parte cererea reclamantei G.E. în contradictoriu cu SC A. SA și în

temeiul art. 270 și 271 C. proc. civ., a luat act de învoiala părților denumită

tranzacție prin care reclamanta a convenit să lase pârâtei SA A. în deplină

proprietate și posesie „imobilul revendicat potrivit Legii nr. 10/2001, astfel

cum aceasta a rezultat din operațiunea de privatizare prin cumpărarea

pachetului majoritar de acțiuni al acestei societăți de către M. SRL acționarul

majoritar al societății pârâte, care se obligă să plătească reclamantei suma de

1.200.000.000 lei, echivalentul a 36.190 dolari S.U.A., în 12 rate lunare,

începând cu luna ianuarie 2003, la cursul rol/dolari S.U.A. al fiecărei rate de

3016 dolari S.U.A. Au fost indicate banca și numărul de cont pentru efectuarea

plăților.

Tribunalul, în același

dosar, nr. 9349/2002, a mai preluat o sentință, nr. 307 din 25 iunie 2003 în

soluționarea cererilor de intervenție în interes propriu precum și a cererii

reclamantei privind restituirea părții din imobil ocupată de P. Târgoviște.

Prin sentința civilă nr. 307/2003

menționată s-a respins cererea (contestația) reclamantei G.E. privind

restituirea imobilului deținut de P.M. Târgoviște și au fost respinse cererile

de intervenție formulate de intervenientele O.M. și P.M. Târgoviște.

În motivarea sentinței

civile nr. 307/2003, Tribunalul a reținut că reclamanta a revendicat un imobil

situat în Târgoviște, Calea Domnească, format din 2 corpuri de clădire și teren

aferent în suprafață de 1000 m.p. situate la sediul social al pârâtei.

Pentru recuperarea acestui

imobil, instanța a reținut că reclamanta a mai făcut o acțiune, în temeiul

Legii nr. 112/1995, respinsă pentru că preluarea imobilului nu s-a făcut prin

naționalizare și o notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, la care nu a primit

nici un răspuns.

S-a constatat că s-a luat

act de tranzacția părților la 19 martie 2003, iar în continuarea judecății cu

privire la partea din imobil ocupată de P.M. Târgoviște s-a constatat

neîntemeiată cererea.

În considerentele instanței

s-a arătat că reclamanta nu a făcut dovada efectuării procedurii contencioase

prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 față de unitatea deținătoare și

pentru acest motiv nu există nici răspuns la notificare.

Instanța a apreciat că

cererea reclamantei este prematur formulată în condițiile în care, în lipsa parcurgerii

procedurilor administrative, tribunalul nu a fost legal investit. S-a apreciat

astfel că în cauză nu este situația reținută prin sentința civilă nr. 134 din 19

martie 2003 a aceleiași instanțe când s-a apreciat că procedura necontencioasă

prevăzută de art. 20 și 24 din aceeași lege, a fost considerată îndeplinită

prin oferta reală de restituire prin echivalent, formulată de pârâta SC A. SA

în tranzacția încheiată de părți.

Instanța a mai constatat că

cererea reclamantei este nefondată întrucât imobilul a fost preluat de către

stat pe baza unei contract de donație făcut de moștenitorii fostului

proprietar, D.N., contract care este în vigoare, față de respingerea

irevocabilă a cererii de constatare a nulității acestuia.

Instanța a mai apreciat că art.

48 din Legea nr. 10/2001 invocat de reclamantă ca temei al acțiunii se referă

la repunerea în termen pentru obținerea de măsuri reparatorii a celor care s-au

judecat în litigii anterioare, cu condiția respectării procedurilor instituite

de această lege, inclusiv procedura administrativă prealabilă, care nu s-a

realizat în cauză.

Cu privire la cererile de

intervenție s-a constatat că acestea nu pot fi soluționate în cadrul procedurii

speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, intervenienta O. nu invocă un drept de

proprietate și pretențiile sale sunt supuse legii speciale care reglementează

raporturile dintre proprietar și chiriaș.

Cererea de intervenție a P.

a fost respinsă și pe considerentul că excepția dirimantă pe care se întemeiază

autoritatea de lucru judecat, nu a fost dovedită, în cauză neexistând tripla identitate

impusă de o atare excepție, în condițiile în care temeiul juridic al prezentei

cereri îl constituie dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001, iar dosarul

pretins a se bucura de autoritate de lucru judecat având o altă cauză juridică.

Curtea de Apel Ploiești,

prin decizia nr. 102 din 20 ianuarie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 307/2003.

În motivarea acestei soluții,

Curtea a reținut, în esență, că deși instanța de fond a respins acțiunea atât

pe excepție, considerând acțiunea ca prematur introdusă, cât și pe fondul ei

pentru că imobilul a fost dobândit printr-un act de donație valabil, reclamanta

nu a criticat în motivele de apel respingerea acțiunii pentru excepția de

prematuritate, pentru lipsa notificării și lipsa calității unității

deținătoare, ceea ce înseamnă că sub acest aspect hotărârea este definitivă,

iar cercetarea fondului devine inutilă.

Analizând totuși hotărârea

sub aspectul soluționării excepției prematurității, Curtea de apel a apreciat

că aceasta a fost corect reținută câtă vreme nu s-a făcut dovada notificării P.M.

Târgoviște și nici nu există decizie sau dispoziție cu privire la cererea

reclamantei.

S-a reținut că practica

judiciară a stabilit că dacă persoana notificată nu răspunde în 60 de zile de

la sesizare și nici ulterior, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (7)

și (8) privind atacarea deciziei sau dispoziției care cuprinde oferta de

restituire întrucât o asemenea dispoziție nu există iar prevederile menționate

au un caracter special, sunt de strictă interpretare și aplicare, deci

nesusceptibile de aplicare prin analogie.

Instanța de apel deși a

constatat că soluționarea pe excepție a cauzei nu mai făcea necesară examinarea

ei pe fond, pentru că s-au formulat critici sub acest aspect a considerat

necesar să le analizeze și a constatat că acestea sunt neîntemeiate, în cauză

nefiind aplicabile dispozițiile art. 7 și art. 2 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

S-a constatat că imobilul în

litigiu a fost donat statului printr-un contract de donație transcris la grefa

Tribunalului Popular al Raionului Târgoviște sub nr. 330 din 22 august 1958 iar

donația nu a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă. Mai mult decât atât, instanța judecătorească s-a pronunțat cu

privire la actul de donație în sensul că este valabil, fiind încheiat cu

respectarea tuturor condițiilor de fond și formă (conform deciziei civile nr. 1467

din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, devenită irevocabilă prin

decizia civilă nr. 145 din 29 ianuarie 2002 a Curții de Apel Ploiești).

Împotriva deciziei nr. 102

din 20 ianuarie 2004 a Curții de Apel Ploiești reclamanta a declarat recurs, în

termenul legal prevăzut de lege, invocând în drept motivul prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În fapt, s-a criticat

decizia pentru greșita interpretare dată de instanță dispozițiilor art. 48 din

Legea nr. 10/2001 și pentru nerespectarea art. 129 alin. (1), (5) și (6) C. proc.

civ., privind dreptul de apărare prin administrarea probelor, privind obligația

judecătorului de a stărui prin toate mijloacele legale pentru aflarea

adevărului în cauză, precum și respectarea limitelor investirii.

S-a criticat atitudinea

instanței de a refuza continuarea probațiunii în denunțarea contractului de

donație, care trebuia să facă obiectul cercetării instanței și în cadrul

acestei acțiuni, pe baza actelor noi depuse.

S-a criticat modul în care a

fost examinat fondul cauzei pentru a se ajunge la concluzia respingerii

acțiunii dar și depășirea limitelor investirii, examinându-se o acțiune

socotită prematură.

Judecata recursului a fost

suspendată la 05 decembrie 2006, la cererea recurentei-reclamante, în temeiul art.

244 pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. 6664/2006, privind

cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1467 din 29 octombrie 2001 a

Tribunalului Dâmbovița, formulată de recurentă.

Cauza a fost repusă pe rol

la 17 noiembrie 2008.

Analizând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este nelegală și

netemeinică, împrejurare care conduce la admiterea recursului pentru

considerentele ce urmează:

Acțiunea reclamantei

introdusă la 01 octombrie 2002 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 48 din

Legea nr. 10/2001.

La fila X în dosarul format

la Judecătoria Târgoviște există notificarea formulată de reclamantă în temeiul

Legii nr. 10/2001 pentru restituirea în natură a imobilului situat în

Târgoviște, Calea Domnească (fost str. N. Bălcescu), 2 corpuri de clădire și

teren aferent.

Ca urmare, acțiunea a fost

greșit soluționată pe excepție, ca fiind prematur introdusă, în cauză existând

începută procedura potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, art. 22, prin

notificarea formulată de reclamantă către pârâta SC A. SA Târgoviște care, la

momentul sesizării instanței nu răspunsese la cererea reclamantei.

Față de această pârâtă

cererile reclamantei au fost soluționate potrivit înțelegerii exprimate prin

tranzacția încheiată de aceste părți la 05 februarie 2003 și consfințită de

instanță prin hotărârea de expedient pronunțată la 19 martie 2003 (sentința

civilă nr. 134).

Continuând judecata

pretențiilor reclamantei față de Primăria municipiului Târgoviște,

intervenientă în cauză, Tribunalul a reținut eronat că acțiunea este prematură,

considerând că în cauză nu au fost parcurse etapele administrative prevăzute de

Legea nr. 10/2001, ignorând astfel dispozițiile art. 22 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, potrivit cărora „notificarea înregistrată face dovada deplină în fața

oricăror autorități, persoane fizice sau juridice, a respectării termenului

prevăzut la alin. (1) chiar dacă a fost adresată unei alte autorități decât cea

care deține imobilul”.

De altfel, Tribunalul reține

în considerentele sentinței civile nr. 307 din 25 iunie  2003 [(în alin. (1)

fila X)] că reclamanta a formulat o notificare în baza Legii nr. 10/2001, la

care nu a primit răspuns.

Cu toate acestea în alin. (5)

de la fila X a aceleiași sentințe, tribunalul, dezicându-se de cele reținute

mai sus conchide că neexistând notificare, nu există nici răspuns la aceasta,

iar în lipsa parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, tribunalul

nu este legal investit.

Este de semnalat că în dosar

s-a conturat ideea că o parte din imobilul revendicat este deținută și de P.M.

Târgoviște.

Nici instanța de fond și

nici instanța de apel, în raport de motivul respingerii acțiunii în revendicare

pentru partea de imobil deținută de intervenienta P.M. Târgoviște, în aplicarea

dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 10/2001, nu s-au preocupat de

necesitatea individualizării imobilului revendicat de reclamantă, din perspectiva

componentelor acestuia (două corpuri de clădire și cca. 1000 m.p.), dar mai

ales de identificarea deținătorilor imobilului.

Acest demers era necesar a

se face nu numai sub aspectul individualizării bunului, obligatoriu într-o

acțiune în revendicare, dar și din perspectiva continuării judecății, după

încheierea tranzacției, pentru „partea din imobil deținută de P.M. Târgoviște”.

O asemenea analiză nu a fost

făcută și ea nu poate fi clarificată cu probele administrate în cauză, în lipsa

unei expertize tehnice care să individualizeze pe teren faptic și să se

raporteze la actele de proprietate prezentate, componența și configurația de

amplasare pe teren a imobilului revendicat.

De remarcat că nici din

tranzacția consfințită de instanță prin care s-au rezolvat o parte din

pretențiile reclamantei, nu se pot determina părțile din imobil deținute de

pârâta SC A.SA.

Pe parcursul judecării

prezentei cauze s-a pronunțat în paralel o soluție definitivă și irevocabilă cu

privire la anularea contractului de donație privind imobilul în discuție, către

Stat.

Prin decizia civilă nr. 140

din 29 martie 2007 pronunțată în dosarul nr. 6664/2006, Tribunalul Dâmbovița a

admis cererea de revizuire formulată de reclamantă împotriva deciziei nr. 1467

din 29 octombrie 2001 a Tribunalului Dâmbovița, în temeiul art. 322 pct. 5 C.

proc. civ. și pe cale de consecință a fost schimbată în tot decizia nr. 1467/2001,

respingându-se apelurile și menținându-se soluția de fond, sentința civilă nr. 2580

din 08 mai  2001 a Judecătoriei Târgoviște prin care s-a constatat nulitatea

absolută a contractului de donație autentificat la 21 august  1958 de fostul N.S.R.

Târgoviște, obligând pârâtele C.L.M. Târgoviște, R.A.G.C. Târgoviște și A. SA Târgoviște

să lase în proprietatea reclamantei două corpuri de clădire și terenul aferent

în suprafață de 1854 m.p., situate în Târgoviște, Calea Domnească.

Decizia civilă nr. 140 din 29

martie 2007 a Tribunalului Dâmbovița a rămas definitivă și irevocabilă prin

decizia civilă nr. 738 din 05 septembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, prin

care s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de C.L.M. Târgoviște împotriva

deciziei de admitere a cererii de revizuire.

Se constată că în mare parte

pretențiile reclamantei au fost soluționate atât prin sentința civilă nr. 134

din 19 martie 2003 (hotărârea de expedient) rămasă definitivă prin neapelare,

cât și prin sentința civilă nr. 2580 din 08 mai 2001, sentință ce-și produce

efecte ca urmare a desființării deciziei nr. 1467/2001 pe calea revizuirii mai

sus amintite.

Având în vedere cele mai sus

arătate, precum și precizările recurentei în sensul că din acțiunea cu care au

fost investite instanțele în prezenta cauză la 01 octombrie 2002 a mai rămas

nesoluționată o diferență de teren din imobilul revendicat și cu privire la

care instanțele nu s-au pronunțat, se constată că în cauză sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Văzând dispozițiile art. 312

și 314 C. proc. civ., se impune casarea ambelor hotărâri cu trimiterea cauzei

spre rejudecare în limitele precizate la Tribunalul Dâmbovița.

Instanța de trimitere,

constatând că acțiunea reclamantei întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001

este justificată, va analiza, în raport de modalitățile de soluționare a

pretențiilor reclamantei mai sus arătate (sentința civilă nr. 134/2003 și

respectiv sentința civilă nr. 2580/2001) cererea referitoare la terenul, parte

componentă a imobilului revendicat.

În acest sens se vor

administra probe, eventual o expertiză tehnică pentru individualizarea

terenului cât privește întinderea și persoana deținătoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurenta-reclamantă G.E. împotriva deciziei nr. 102 din 20 ianuarie 2004 a

Curții de Apel Ploiești, pe care o casează.

Admite apelul reclamantei

împotriva sentinței civile nr. 307 din 25 iunie 2003 a Tribunalului Dâmbovița

pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la această din urmă

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 noiembrie 2009.