ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4991/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor

cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

sub nr. 7479/104 din 20 decembrie 2006 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanții V.C.

și V.M. au chemat în judecată pe pârâții C.L.M. Slatina și P. Slatina,

solicitând instanței ca, în temeiul Legii nr. 33/1994 să dispună obligarea

acestora la restituirea în natură către reclamanți a imobilului teren în

suprafață de 224 m.p. situat în Slatina, trecut abuziv în proprietatea statului

conform Decretului de Expropriere nr. 67/1979.

În motivarea acțiunii

reclamanții susțin că sunt moștenitorii autorilor V.M. și V.D., iar imobilul

proprietatea acestora compus din teren și construcție a fost expropriat din

Decretul nr. 67/1979 cu scopul declarat de a se construi apartamente și dotări

social culturale, investiție care nu s-a finalizat nici până în prezent, iar

imobilul teren există în materialitatea sa, astfel că în temeiul art. 35 din

Legea nr. 33/1994 solicită restituirea în natură.

Prin sentința civilă nr. 255

din 20 martie 2007, Tribunalul Olt a respins, ca neîntemeiată, acțiunea

formulată de reclamanți, reținând, în esență, că imobilul a fost expropriat în

baza Decretului nr. 677/1979, că reclamanții au calitate procesuală activă și

că terenul nu poate fi restituit întrucât intră în zona afectată sistematizării

și creării b-dului Al. I. Cuza până la Piața Gării, astfel că, scopul de

utilitate fiind îndeplinit, nu sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1)

din Legea nr. 33/1994.

Prin decizia nr. 121 din 20

martie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul declarat

de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 255 din 20 martie 2007 a

Tribunalului Olt, instanța de apel reținând că soluția de respingere a cererii

de chemare în judecată este corectă, însă nu pentru considerentele reținute de

prima instanță, ci ca urmare a incidenței excepției inadmisibilității acțiunii,

invocată din oficiu, de către instanță, de împrejurarea că reclamantul nu a

formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și în raport de dispozițiile

deciziei nr. 53 din 4 iunie 2008, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte

de Casație și Justiție potrivit cărora art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică se interpretează în sensul că

aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate în perioada 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Împotriva deciziei civile nr.

121 din 20 martie 2008 a Curții de Apel Craiova au declarat recurs reclamanții

V.C. și V.M., formulând critici vizând netemeinicia și nelegalitatea acestei

decizii.

Criticile referitoare la

netemeinicia hotărârii vizează împrejurarea că, din raportul de expertiză

întocmit în cauză, rezultă că suprafața de teren de 104,45 m.p. este liberă și

că, reprezentantul P., deși prezent la locul efectuării expertizei nu a

prezentat documente din care să rezulte dacă în subsolul terenului există sau

nu utilități.

Criticile privind

nelegalitatea deciziei pronunțate, vizează împrejurarea că, prin decizia nr. 6

din 27 septembrie 1999 a Curții Supreme de Justiție s-a admis recursul în

interesul legii și s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994

sunt aplicabile și în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri

expropriate anterior intrării în vigoare a acestei legi și că, în prezent, o

parte din acest teren, respectiv suprafața de 105,45 mp, nu este afectată de

nicio utilitate, astfel că poate fi restituit.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce succed.

Criticile vizând netemeinicia

deciziei atacate și care, tind la respectarea situației de fapt reținută de

instanța de apel și a probelor administrate, lucru care nu mai este posibil în

fața instanței de recurs în urma abrogării pct. 11 al art. 304 C. proc. civ.

Referitor la criticile

vizând nelegalitatea deciziei instanței de apel, constată că acestea nu sunt

fondate.

În cuprinsul cererii de

chemare în judecată, reclamanții au invocat dispozițiile art. 35 alin. (1) din

Legea nr. 33/1994, potrivit cărora, dacă bunurile imobile expropriate nu au

fost utilizate în termen de un an, potrivit scopului pentru care au fost

preluate de la expropriat, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor dacă

nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Prin decizia nr. 53 din 4

iunie 2008 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a

stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea

pentru cauză de utilitate publică nu se aplică în cazul acțiunilor având ca

obiect imobile expropriate în perioada 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Având în vedere aceste

dispoziții legale, față de împrejurarea că, în speță, imobilul a cărui

retrocedare s-a solicitat a fost expropriat prin Decretul nr. 67/1979, iar

reclamanții nu au uzat de procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, neformulând

notificare conform art. 22 din această lege, așa cum s-a arătat în

interogatoriul luat în ședința publică din 20 martie 2008 (data soluționării

apelului), se constată că în mod legal a reținut instanța de apel că acțiunea

reclamanților întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 este

inadmisibilă.

Pentru aceste considerente,

constatându-se neincidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

instanța va face aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanții V.C. și V.M. împotriva deciziei civile nr. 121

din 20 martie 2008 a Curții de Apel Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2009.