ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5676/2008
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5676/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Reclamantele K.M.A.T. și C.C.I. au formulat acțiune în retrocedare a terenului în suprafață de 2000 mp, situat în Slatina, spațiu verde + alei pietonale, în temeiul art. 35-36 din Legea nr. 33/1994 și în contradictoriu cu Primarul municipiului Slatina și Statul Român. În motivarea acțiunii reclamantele au arătat că imobilul, teren și casă de locuit, a fost expropriat prin Decretul nr. 311 din 26 septembrie 1986, în scopul construirii unui ansamblu de locuințe, construcția a fost demolată, însă terenul nu a fost utilizat în scopul pentru care a fost expropriat, fiind liber de orice construcție și nefăcându-se între timp o nouă declarare de utilitate publică.
Pârâții Statul Român și Primăria municipiului Slatina au formulat întâmpinări prin care au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor privind exproprierile pentru utilitate publică și inadmisibilității cererii în temeiul Legii nr. 33/1994. Prin sentința civilă nr. 567 din 20 iunie 2007, Tribunalul Olt a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Legea nr. 33/1994, ce reglementează modul de expropriere a imobilelor numai în cazul în care aceasta se realizează pentru cauze de utilitate publică și după o dreaptă și prealabilă despăgubire, nu poate fi aplicată reclamantelor, care invocă o expropriere printr-un decret emis anterior, respectiv în anul 1986, pentru care acestea pretind că nu au primit despăgubiri.
S-a mai reținut că, reclamantele au posibilitatea valorificării eventualelor drepturi conform legii speciale ce reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, iar din întâmpinarea depusă de Primăria Slatina rezultă că reclamantele au solicitat imobilele în litigiu în procedura specială a Legii nr. 10/2001, pe rolul Tribunalului Olt existând dosarul nr. 162/104/2006. Prin decizia nr. 904 din 6 decembrie 2007, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a respins apelul declarat de K.M.A.T.
și C.C.I., reținând că față de decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia „dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”, soluția de respingere a acțiunii reclamantelor, formulată la 16 februarie 2007, ca inadmisibilă, este întemeiată. De asemenea, s-a apreciat ca neîntemeiată și critica ce vizează excepția inadmisibilității raportat la calea legii speciale, în condițiile în care Primăria Slatina a invocat neîndeplinirea condițiilor acțiunii reglementată de legea exproprierii.
Pe de o parte, excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la calea legii speciale, a fost invocată la instanța de fond de Ministerul Finanțelor Publice, iar, pe de altă parte, fiind vorba de o excepție absolută, de ordine publică, putea fi invocată și examinată, din oficiu, de către instanță. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele K.M.A.T. și C.C.I., criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentele reclamante au arătat că instanța de apel a respins apelul declarat de acestea, constatând că prima instanță în mod corect a respins ca inadmisibilă acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, cu motivarea că instanța de fond putea și din oficiu, să invoce excepția absolută a inadmisibilității acțiunii.
Se arată că, prin motivele de apel, reclamantele au invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., în sensul că s-a reținut o excepție care nu a fost pusă în discuție. De asemenea, se mai arată că instanța de fond nu a pus în discuție, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, raportată la decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că judecarea cauzei pe excepție s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., iar instanța de apel nu a răspuns motivului de apel privind încălcarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. Examinând decizia, în limita criticilor formulate, instanța constată recursul nefondat, pentru cele ce urmează.
Prin motivele de apel, fila 10 dosar apel, reclamantele au criticat sentința apelată și pentru faptul că, Primăria municipiului Slatina, în întâmpinarea depusă, a invocat pe cale de excepție inadmisibilitatea cererii în temeiul Legii nr. 33/1994, întrucât dispozițiile acestui act normativ se aplică numai pentru viitor, neavând putere retroactivă, și au arătat că „instanța de fond” în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., a pus în discuția părților excepțiile invocate, însă a apreciat că „reclamantele au formulat o acțiune ce nu poate fi primită în condițiile Legii nr. 33/1994, acestea având, eventual posibilitatea valorificării drepturilor lor conform unei legi speciale, ce reglementează regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv”.
S-a mai arătat că, prima instanță, în condițiile în care ar fi considerat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru promovarea prezentei acțiuni, ar fi trebuit să pună în discuția părților acest lucru, sau inadmisibilitatea acțiunii, prin raportare la calea legii speciale și nu la neîndeplinirea condițiilor acțiunii reglementată de legea de expropriere. Cauza a fost soluționată pe excepție de către prima instanță, soluție ce a fost menținută prin decizia recurată, respectiv a inadmisibilității acțiunii promovată pe dispozițiile Legii nr. 33/1994, iar în decizia atacată s-a reținut că susținerea care privește excepția inadmisibilității, raportat la calea legii speciale, este neîntemeiată, în condițiile în care primăria a invocat neîndeplinirea condițiilor acțiunii reglementată de legea exproprierii, iar Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția inadmisibilității.
Potrivit art. 137 C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii [alin. (1)], iar, conform alin. (2) din același text de lege, excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este necesar să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. În speță, aceste dispoziții au fost respectate de către instanța de fond care s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor invocate de pârâții Primăria municipiului Slatina și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin întâmpinările depuse, respectiv cele privind inadmisibilitatea acțiunii, care au fost comunicate reprezentantei reclamantelor, așa cum rezultă din încheierea de la termenul din 28 martie 2007, fila 46 dosar fond.
În această situație, nu mai era necesară punerea în discuție de către instanță, din oficiu, a excepției inadmisibilității acțiunii, iar recurentele reclamante trebuia să-și facă apărări în acest sens, respectiv al inadmisibilității acțiunii, în raport de dispozițiile Legii nr. 33/1994, invocată de Primăria municipiului Slatina și, respectiv, al inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legilor nr. 33/1994 și Legii nr. 10/2001, invocată de către Ministerul Finanțelor Publice. De altfel, acțiunea promovată de reclamante a fost respinsă de către prima instanță prin raportarea la cele două acte normative mai sus indicate și nu prin raportare la decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, așa cum susțin acestea.
Pe de altă parte, potrivit art. 329 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul recursului în temeiul legii prin decizia nr. 53 din 4 iunie 2007 este obligatorie pentru instanță, nefiind necesară punerea în discuția părților a deciziei respective. Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantele K.M.A.T. și C.C.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamantele K.M.A.T. și C.C.I. împotriva deciziei nr. 904 din 6 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 octombrie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.