ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5826/2007

Constată că prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta G.S. a solicitat ca în

contradictoriu cu Primăria municipiului Slatina să se pronunțe o hotărâre, de

anulare a dispoziției nr. 3189 din 3 octombrie 2006 emisă de primar, în

soluționarea notificării transmise conform Legii nr. 10/2001.

În motivele de fapt ale cererii s-a

arătat că în mod greșit au fost propuse măsuri reparatorii prin echivalent, că

reparația pentru imobilul preluat prin expropriere (teren în suprafață de 237

mp și construcție de 105 mp) trebuia să se facă prin acordarea unui alt imobil

în compensare.

Prin sentința civilă nr. 1355 din 12

decembrie 2006 Tribunalul Olt a respins contestația ca neîntemeiată.

În considerentele sentinței s-a

reținut că imobilul preluat de la reclamantă nu poate fi restituit în natură,

fiind afectat unei utilități publice, respectiv, peluza aferentă Casei de

Cultură.

Pe de altă parte, din adresa emisă

de Primăria municipiului Slatina rezultă că pe raza administrativ-teritorială a

orașului nu există terenuri libere care să poată fi acordate în compensare,

astfel încât reclamanta este îndreptățită la acordarea de despăgubiri în

condițiile prevederilor legii speciale privind regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței a fost respins prin decizia nr. 169 din 7 martie 2007 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța de apel a constatat că într-adevăr, imobilul preluat prin efectul

exproprierii nu mai poate fi restituit în natură întrucât este afectat de

detalii de sistematizare.

În ce privește pretenția reclamantei

de a-i fi restituit teren prin compensare, aceasta este neîntemeiată, în

condițiile în care efectuarea unei astfel de oferte este atributul exclusiv al

unității deținătoare, iar Primăria municipiului Slatina a comunicat faptul că

nu deține terenuri libere care să-i poată fi acordate apelantei.

De asemenea, a fost apreciată ca

lipsită de relevanță depunerea unei schițe a orașului, solicitată de apelantă,

câtă vreme nu au fost finalizate procedurile de restituire în natură a

terenurilor, pentru a se putea stabili dacă există terenuri libere.

Împotriva deciziei a declarat recurs

apelanta-reclamantă, care a susținut caracterul nelegal al soluției, determinat

de faptul că instanța nu a exercitat rolul activ și nu a solicitat intimatei

prezentarea schiței orașului, din care să rezulte terenurile din domeniul

privat, susceptibile a fi atribuite prin compensare. Numai în această

modalitate s-ar fi dat satisfacție dispozițiilor legale care reglementează

modalitatea de asigurare a reparației pentru situația celor deposedați abuziv.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca nefondat întrucât dispoziția dată în

soluționarea notificării a respectat prevederile Legii nr. 10/2001, raportat la

situația juridică a imobilului.

Criticile formulate de recurentă, neîncadrate

în drept, urmează să fie analizate de instanță [prin prisma dispozițiilor art.

306 alin. (3) C. proc. civ., care permit stabilirea temeiului juridic în raport

de motive], cu referire la motivul reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., față de împrejurarea că se invocă nesocotirea unui principiu în

desfășurarea procesului civil (acela al rolului activ).

Recursul este nefondat.

Pretinzând încălcarea de către

judecători a principiului rolului activ în aflarea adevărului, recurenta face

referire la faptul că instanța nu a solicitat depunerea la dosar de către

intimată, a schiței orașului, din care ar fi rezultat situația terenurilor

disponibile, care ar fi putut face obiect al compensării.

Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale,

pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza

stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării

unei hotărâri legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor

pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Rezultă așadar, că în exercitarea

rolului activ, judecătorii pot ordona probe dar numai în măsura în care acestea

sunt necesare pentru corecta stabilire a situației de fapt.

Dispunerea asupra probatoriului,

chiar atunci când se face din oficiu și nu la solicitarea părții, trebuie să se

realizeze cu respectarea exigențelor art. 167 C. proc. civ., respectiv, atunci

când „dovezile pot să aducă dezlegarea pricinii”.

În speță, lămurirea situației

imobilelor la nivelul unității administrativ-teritoriale a municipiului Slatina

se realizase pe baza probelor administrate deja, respectiv, adresa (fila 14,

fond) potrivit căreia, față de împrejurarea că procedurile administrative

întemeiate pe Legea nr. 10/2001 și pe Legea nr. 247/2005 nu sunt finalizate, nu

existau la acea dată terenuri libere (nerevendicate) care să poată fi acordate

în compensare.

În aceste condiții, instanța de apel

a apreciat corect ca nefiind relevantă o altă probă cu înscrisuri (constatând

în schița orașului), câtă vreme nu fuseseră finalizate procedurile de

restituire în natură a terenurilor.

Este vorba în această situație, nu

de o încălcare a principiului rolului activ, ci de apreciere asupra pertinenței

probatoriului în conformitate cu dispozițiile procedurale (art. 168 C. proc.

civ.).

Potrivit considerentelor arătate,

critica formulată a fost apreciată neîntemeiată, astfel încât recursul va fi

respins în consecință.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanta G.S. împotriva deciziei nr. 169 din 7 martie 2007 a Curții de

Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 septembrie 2007.