ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1917/2003

Deliberând asupra recursurilor de față, Prin cererea înregistrată sub nr. 5998 din 12 septembrie 2000, reclamanta SC T. SA Titu a solicitat obligarea pârâtei SC E. SA – SD Târgoviște la plata sumei de 3.536 dolari S.U.A., în echivalent lei, la data introducerii acțiunii, respectiv 83.690.048 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând chirie pentru perioada 1 aprilie 1999 – 12 septembrie 2000, cât și stabilirea indemnizației lunare pentru folosirea în continuare a terenului și construcției, proprietatea reclamantei, folosite de pârâtă. Motivându-și acțiunea, reclamanta arată că pârâta ocupă o încăpere în suprafață de 20 mp, în care se află transformatorul și echipamentul electric necesar acestuia, cât și terenul aferent de 44 mp, iar potrivit art. 53 și 54 din O.U.G.

nr. 63/1998, titularii autorizației de înființare și funcționare a capacităților de producere și distribuție a energiei electrice beneficiază de dreptul de uz și de servitute asupra terenurilor și altor bunuri proprietate privată ale altor persoane fizice sau juridice, în condițiile stabilite prin acordul părților cu privire la despăgubirile și indemnizația ce trebuie acordate proprietarului. Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr. 409 din 20 aprilie 2001, a admis, în parte acțiunea reclamantei, a obligat-o pe pârâtă la 546,43 dolari S.U.A., în lei la data plății, cu titlu de despăgubiri, conform O.U.G. nr. 63/1998, pentru perioada 1 aprilie 1999 – 20 septembrie 2000. A fost stabilită o indemnizație lunară de 30,93 dolari S.U.A.

și obligată pârâta la plata sumei de 216,51 dolari S.U.A., în lei la data plății, ca indemnizație pentru perioada 20 septembrie 2000 – 20 aprilie 2001, cât și, în continuare, după pronunțarea sentinței. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că se aplică dispozițiile art. 53 și 54 din O.U.G. nr. 63/1998, iar prețul indemnizației pentru existența instalațiilor energetice, dacă nu a fost stabilit prin acordul părților, va fi decis de instanță. Au fost înlăturate apărările pârâtei cu privire la dreptul real de folosință gratuită sau la caracterul public al terenului, constatându-se că dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut încă din 1993. Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta, cât și pârâta.

Reclamanta susține că, în mod greșit, instanța de fond nu a acordat despăgubirile aferente lipsei de folosință a clădirii în care era amplasat transformatorul, contrar dispozițiilor art. 53 și 54 din O.U.G. nr. 63/1998. Se apreciază că se datorau despăgubiri și pentru terenul aferent căii de acces până la transformator, iar cuantumul despăgubirilor este greșit, deoarece trebuiau folosite prețurile practicate pe piața liberă la închirierea terenurilor și nu tariful de concesiune practicat de Consiliul Local Titu. Apelul pârâtei vizează: necompetența materială a tribunalului, susținându-se că litigiul este civil și nu comercial; lipsa unui contract de închiriere; caracterul de utilitate publică al bunurilor (transformatorul și echipamentele); greșita includere a transformatorului și a clădirii în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între F.P.S.

și reclamantă; cât și faptul că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului, mai ales că, pentru acest teren, nu plătește impozit, potrivit Legii nr. 27/1997. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 941 din 21 august 2001, a respins, ca nefondate, apelurile, reținând că au fost respectate dispozițiile art. 53 alin. (3) - (5) din O.U.G. nr. 63/1998, care stabilesc drepturile proprietarului al cărui teren este afectat de servitutea pentru capacități energetice, că nu se acordă despăgubiri pentru construcții, iar calculul despăgubirilor este corect, având în vedere suprafața de teren aferentă postului de transformare de 20 mp, pe care este amplasată construcția, cât și suprafața de 44 mp, reprezentând suprafața de teren de la construcție la stâlpii de beton.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor, s-a apreciat că taxele de concesiune, stabilite prin decizia Consiliului Local Titu nr. 19 din 8 iulie 1993, reprezintă prețul chiriei practicate în zona Titu. Apelul pârâtei a fost respins, considerându-se că lipsa unui contract de închiriere nu poate duce la neacordarea despăgubirilor, deoarece acestea se datorează în baza legii; terenul și construcțiile aferente transformatorului nu pot fi caracterizate ca bunuri de utilitate publică, neregăsindu-se în anexa la Legea nr. 213/1998 și, întrucât art. 5 din O.U.G. 63/1998, care prevede că suprafața de teren, reprezentând fundația stâlpilor, este bun public, nu se aplică în cauză, neexistând ipoteza acestui text de lege.

Dreptul de proprietate al reclamantei este recunoscut și necontestat de pârâtă sau de altă persoană; faptul că transformatorul electric și construcția au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni este nerelevant. Criticile legate de aceste aspecte au fost considerate neîntemeiate. Nici nedovedirea prejudiciului nu este considerată ca reprezentând o critică justificată, deoarece despăgubirile se acordă în baza legii, prejudiciul fiind prezumat. Decizia a fost atacată cu recurs de către ambele părți. Reclamanta invocă motive de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., susținând, că în mod greșit, nu au fost acordate despăgubiri și pentru construcția în care se află transformatorul și, de asemenea, despăgubirile au fost calculate greșit, neaplicându-se prețul practicat pe piața liberă, ci cel stabilit prin decizia Consiliului Local Titu nr. 19/1993.

În recursul său, pârâta invocă motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ., susținând că atât terenul, cât și clădirea în care se află transformatorul au avut ca destinație realizarea unui serviciu public de distribuire a energiei electrice în orașul Titu, anterior apariției reglementării privind energia electrică și termică prin O.U.G. nr. 63 din 30 decembrie 1998, care nu retroactivează, astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 53 din acest act normativ, ele urmând a se aplica capacităților ce se vor executa după apariția O.U.G. nr. 63/1998, astfel cum prevede chiar textul art. 44 alin. (1) și (2) din acest act normativ. Recurenta-pârâtă susține că nu există un contract de închiriere și că ea beneficiază de un drept de servitute legală, potrivit art. 54 din O.U.G.

nr. 63/1998. Se arată că, în mod greșit, nu s-a ținut seama de faptul că terenul este de interes public și construcția transformatorului a fost realizată de statul român. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: În ceea ce privește recursul reclamantei, se reține că a fost corect aplicată dispoziția legală din art. 53 alin. (3) – (5) din O.U.G. nr. 63/1998, doar la teren, aceasta nereglementând și ipoteza construcțiilor afectate de amplasarea unor capacități energetice. Referitor la cuantumul despăgubirilor, instanțele au aplicat corect prețul stabilit prin decizia Consiliului Local Titu nr. 19/1993, ca fiind prețul recunoscut de autorități în zona respectivă. Recursul pârâtei vizează, în primul rând, aplicabilitatea reglementării din art. 53 al O.U.G.

nr. 63 din 30 decembrie 1998. Se constată că reclamanta solicită despăgubiri pentru perioada 1 aprilie 1999 – 12 septembrie 2000, deci, ulterior apariției O.U.G. nr. 63/1998, iar, în cauză, nu există un contract care să fi fost încheiat anterior apariției acestei reglementări. Inexistența unui contract nu reprezintă un impediment pentru obținerea despăgubirilor, întrucât acestea se datorează de la lege. Părțile puteau stabili și reglementa și alte aspecte, dar nu au făcut-o, ceea ce îndreptățește instanța să facă ea aprecierea despăgubirilor. În condițiile în care norma de drept stabilește posibilitatea ca părțile să hotărască, de comun acord, cu privire la valoarea despăgubirilor, rezultă că nu operează un drept de servitute gratuit, cum tinde să obțină pârâta.

Nici faptul că instalațiile energetice țin de un serviciu de interes public nu îndreptățește pe pârâtă să nu plătească despăgubiri. Negăsindu-se întemeiate criticile formulate de pârâtă, se va respinge și recursul acesteia ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC T. SA Titu împotriva deciziei nr. 941 din 21 august 2001 a Curții de Apel Ploiești. Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC E. SA, sucursala de distribuție Târgoviște, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 27 martie 2003.