ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 430/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC M.A. SA a chemat în

judecată SC T. SA București, sucursala Oradea și a solicitat ca prin sentința

care se va pronunța, în contradictoriu cu pârâta: a) să se stabilească de comun

acord cu societatea sa limitele dreptului de uz; servitute de trecere, durata

și condițiile de funcționare a instalațiilor pentru rețeaua termică de

alimentare, proprietatea pârâtei, dar amplasate pe teritoriul proprietatea SC M.A.

SA; b) să achite indemnizația cuvenită proprietarului fondului, care în cazul

în speță se solicită sub formă de chirie lunară de 3 % mp, care transformată în

lei echivalează cu suma de 44.037.000 lei pentru o rețea de 466 mp.

Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 669/2004

a luat act de renunțarea la primul capăt de cerere și a respins ca nefondată

acțiunea, pentru plata indemnizației solicitată sub formă de chirie, până la

repunerea terenului reclamantei în situația anterioară amplasării canalului

termic și conductelor suspendate.

Renunțarea la primul capăt de cerere

a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 318/2003, prin care se recunoaște un

drept de servitute legală, iar în ce privește al doilea capăt de cerere,

instanța de fond a reținut că Legea nr. 318/2003 a abrogat O.G. nr. 63/1998, și

că prin dispozițiile sale aceasta stabilește un drept la despăgubire pentru

prejudiciile cauzate ca urmare a desfășurării activităților afectate de dreptul

de uz și servitute. Tribunalul a mai reținut că chiria lunară nu poate fi

acordată în lipsa unui contract încheiat de părțile în proces, iar în ce

privește despăgubirile, pe care legea le prevede, s-a avut în vedere refuzul

reclamantei de a efectua o expertiză prin care să se stabilească daca i s-a

produs un prejudiciu ca urmare a activităților realizate cu ocazia lucrărilor,

potrivit criteriilor determinate de Legea nr. 318/2003.

Prima instanță a făcut trimitere și

la dispozițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, potrivit cărora

exercitarea drepturilor de uz și servitute se realizează gratuit și a stabilit

că despăgubirile se acordă numai pentru cauzarea de prejudicii nu și pentru

imposibilitatea de folosire a terenului.

Sentința a fost apelată de

reclamanta SC M.A. SA, care a criticat soluția pentru faptul ca nu a ținut

seama de temeiul legal invocat și anume art. 53 alin. (3) din O.G. nr. 63/1998,

care era în vigoare la data promovării acțiunii. Aceste dispoziții, ale

ordonanței, a considerat apelanta, îi dau dreptul să solicite chirie, iar

imposibilitatea utilizării terenului proprietatea sa îi cauzează prejudicii pe

care este îndreptățită să le acopere prin plata chiriei pe care a solicitat-o.

Intimata s-a opus admiterii apelului

și a precizat printre altele că avizele de racordare demonstrează că sunt și

alți beneficiari ai conductelor suspendate așa cum rezultă din raportul de expertiza

efectuată în cauză, iar în ce privește amplasamentul de canal de pe terenul

reclamantei a arătat că instanța de fond a aplicat corect legea nr. 318/2003.

Soluționând apelul, prin decizia nr.

100/2004, Curtea de Apel Oradea, a reținut că O.G. nr. 63/1998 a fost respinsă

prin Legea nr. 318/2003, așa încât aceasta nu a produs efecte. Legea aplicabilă

potrivit analizei Curții de Apel, este cea indicată de instanța de fond,

respectiv art. 16 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 care stabilește că

exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților afectate de

capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toata durata

existenței lor.

Instanța de apel a stabilit că

referirea apelantei la „despăgubiri sub forma unei chirii lunare”, schimbă

obiectul cauzei, câtă vreme despăgubirea s-a solicitat sub formă de plată

lunară și nu pe baza criteriilor prevăzute de lege.

Împotriva deciziei nr. 100/2004 a

declarat recurs, reclamanta SC M.A. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

8, 9, 10 C. proc. civ., pe care nu le-a dezvoltat și argumentat separat în

condițiile impuse de art. 301 lit. c), C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs,

SC M.A. SA a susținut că prin cererea de apel și precizările ulterioare a

solicitat obligarea pârâtei SC E. SA la plata unor despăgubiri sub forma

chiriei lunare, de 3 dolari S.U.A. pe mp, de la data concilierii și până la

repunerea terenului in situația anterioară existenței conductelor, justificat

de faptul că terenul nu poate fi utilizat pentru nevoile proprii ale unității

datorită rețelei de conducte care aparțin pârâtei intimate. Temeiul legal al

acțiunii l-a constituit O.G. nr. 63/1998 și Legea nr. 318/2003, acte normative

în baza cărora a solicitat despăgubiri lunare echivalente cu chiria pentru

terenul pe care l-ar fi putut închiria dacă pe acesta nu s-ar fi aflat

conductele aparținând pârâtei. Față de această situație de fapt, recurenta

consideră că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor O.G. nr.

63/1998 care deși abrogată prin Legea nr. 318/2003, și-a produs efectele de la

data intrării în vigoare până la data abrogării.

A mai susținut recurenta că în fața

instanței de apel și-a precizat acțiunea în sensul că a înțeles să solicite

obligarea la plata unei despăgubiri și nu a unei indemnizații, astfel că în

cererea de apel nu s-a făcut o schimbare de obiect.

În baza acestor argumente, recurenta

a solicitat modificarea deciziei din apel și în fond obligarea pârâtei intimate

la plata sumei de 2541 dolari S.U.A. /lună calculată pentru suprafața de teren

ocupată.

Recursul este nefondat.

Din examinarea criticilor aduse

hotărârilor pronunțate în cauză, rezultă că, recurenta a invocat aplicarea

greșită a legii, motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc.

civ. Având în vedere că art. 304 alin. (1) stabilește expres că „modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate”

cât și faptul că, procedural, recurenta avea obligația să dezvolte fiecare

motiv de nelegalitate invocat așa cum dispune art. 302 lit. c) C. proc. civ.,

Curtea va examina dacă s-au respectat temeiurile legale invocate în susținerea

acțiunii. Astfel, se constată că în fața instanței de fond recurenta și-a

întemeiat pretențiile pe dispozițiile O.G. nr. 63/1998 și art. 480, 481 C. civ.,

iar prin acțiunea precizată a stăruit pentru obligarea pârâtei la plata unor

despăgubiri sub formă de chirie lunară. Prin aceeași precizare a renunțat la

primul capăt de cerere acceptând faptul că prin Legea nr. 318/20203 se

recunoaște un drept de servitute legală care se exercită cu titlu gratuit cât

și dreptul proprietarului terenurilor de a obține despăgubiri pentru

prejudiciile cauzate prin lucrările de realizare și asigurare a funcționării

capacităților energetice.

La data promovării acțiunii era în

vigoare O.G. nr. 63/1998, care prin art. 53 alin. (3) stabilea expres că

drepturile de uz și servitute asupra terenurilor proprietate privată se

stabilesc prin acord între proprietarul terenului și titularul autorizației de înființare.

Aceștia aveau libertatea să stabilească durata, conținutul, condițiile de

exercitare, precum și despăgubirile și indemnizațiile care se acordau

proprietarului terenului afectat de exercițiul drepturilor amintite.

În lipsa unui acord între părțile în

proces prin care să se determine despăgubirile și indemnizațiile cuvenite

proprietarului și având în vedere precizarea de acțiune, în urma abrogării prin

Legea nr. 318/2003 a O.G. nr. 63/1998, care a constituit temeiul acțiunii,

instanțele care au soluționat cauza au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

legale. Așa cum corect a reținut instanța de apel, în alți termeni, Legea nr. 318/2003

a stabilit că exercitarea drepturilor de uz și servitute, afectate

capacităților energetice, se realizează cu titlu gratuit pe toată durata

existenței acestora și, în plus, suprimă indemnizația ca element al convenției

dintre părți, așa cum era stabilită prin O.G. nr. 63/1998.

Așadar, în lipsa acordului dintre

părți și în raport de noile dispoziții ale Legii nr. 318/2003, care a abrogat O.G.

nr. 63/1998, precizarea de acțiune nu putea să vizeze decât dreptul la

despăgubire, ori, pentru a-și concretiza acest drept, în virtutea rolului

activ, instanța a pus în discuție o probă esențială pentru determinarea

întinderii prejudiciului care urma să fie acoperit în condițiile legii. Cum

această probă, nu a fost acceptată, instanțele au respectat principiul

disponibilității și au examinat solicitarea reclamantei recurente privind plata

de „despăgubiri sub forma unei chirii lunare”. Este adevărat că prin precizarea

de acțiune s-a renunțat la ideea de indemnizație din lipsa acordului pe care îl

cerea O.G. nr. 63/1998, și că s-au cerut despăgubiri, numai că aceste

despăgubiri nu pot reprezenta o plată lunară, întrucât s-ar încălca prevederile

art. 16 alin. (5) din Legea nr. 318/2003 prin care se stabilește că

proprietarii terenurilor „vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate”,

potrivit criteriilor determinate de lege. Asupra cuantumului, legea dă dreptul

părților să stabilească despăgubirile (pe baza criteriilor din lege) de comun

acord sau prin hotărâre judecătorească, în cazul în care acordul nu se

realizează.

Prin urmare, stăruința recurentei în

legătură cu solicitarea de despăgubiri sub forma unei chirii lunare nu poate fi

primită întrucât nu este prevăzută de legea la care s-a făcut trimitere prin

precizarea de acțiune și ar activa indemnizația prevăzută de O.G. nr. 63/1998

pe care Legea nr. 318/2003 a suprimat-o. Este adevărat că recurenta a invocat

dreptul său de a solicita despăgubiri la nivelul chiriei lunare pentru motivul

că O.G. nr. 63/1998 și-a produs efectele până la abrogare, numai că acest punct

de vedere nu poate fi primit întrucât între părți nu a existat un acord cu

privire la această plată iar Legea nr. 318/2003, a stabilit că exercitarea

dreptului de uz și servitute se realizează cu titlu gratuit.

Față de considerentele de mai sus,

critica privind greșita aplicare a legii este nefondată. Celelalte motive la

care a făcut trimitere recurenta respectiv art. 304 alin. (8) și (10) C. proc.

civ., nu au fost argumentate în fapt și în drept astfel că nu pot fi analizate.

În consecință, potrivit art. 312 C.

proc. civ. recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC M.A. SA Oradea, împotriva deciziei nr. 100/ C din 6

septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 3 februarie 2006.