ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4473/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului Sibiu sub nr. 5347/85/2007, reclamanta SC F.E.S. SA – S.I.S.E.T.S.

– A.I.S.E. Sibiu a chemat în judecată pe pârâtul O.I. pentru ca prin hotărârea

ce se va pronunța, acesta să fie obligat la restituirea sumei de 1088 lei

reprezentând suma nedatorată care i-a fost acordată din eroare cu titlu de

indemnizație de concediu de odihnă și prima de vacanță pentru 15 zile de

concediu de odihnă efectuate în luna august a anului 2006, suma urmând a fi

reținută în rate lunare din salariul cuvenit pârâtului în condițiile art. 273 C.

muncii.

Reținând că sediul societății

reclamante este în Brașov, iar dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii sunt

imperative în sensul că cererile referitoare la cazurile prevăzute în alin. (1)

se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul, reședința, ori după caz, sediul, prin sentința civilă nr. 116 din 24

ianuarie 2008, Tribunalul Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Brașov.

Sentința de declinare a fost

confirmată prin decizia nr. 584 din 19 mai 2008 a Curții de Apel Alba Iulia,

care a respins recursul declarat de reclamantă.

Tribunalul Brașov a pronunțat

sentința civilă nr. 1705/M din 6 noiembrie 2008 prin care, la rândul său, a

declinat competența în favoarea Tribunalului București, apreciind că reclamantă

este SC F.E.S. SA, cu sediul în București, societate cu personalitate juridică,

în timp ce S.I.S.E.E.T.S. Brașov reprezintă doar un sediu secundar, fără

personalitate juridică.

Potrivit deciziei nr. 11/M din 9

ianuarie 2009 a Curții de Apel Brașov a fost menținută sentința de declinare,

prin respingerea recursului declarat împotriva acesteia.

Astfel învestit, Tribunalul

București a apreciat că nu este competent în soluționarea cauzei, în condițiile

în care, reclamanta în speță este o sucursală cu sediul în Brașov care, deși nu

are personalitate juridică, poate sta în proces în această calitate întrucât

i-au fost delegate competențe în acest sens de către Consiliul de Administrație

al societății (SC F.I.S.E.E.S. SA, înființată în baza H.G. nr. 74/2005), al

cărei dezmembrământ este.

Ca atare, prin declinarea de

competență în favoarea Tribunalului Brașov (conform sentinței civile nr. 3457

din 27 aprilie 2009) s-a constatat ivit conflictul negativ și cauza înaintată

instanței supreme pentru regulator de competență.

Reținând întrunirea cerințelor art.

20 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și văzând dispozițiile art. 22 alin. (2) C.

proc. civ., Înalta Curte urmează să stabilească, în soluționarea conflictului

negativ, că aparține competența judecării cauzei Tribunalului Brașov. Astfel:

Potrivit art. 284 alin. (2) din

Legea nr. 53/2003 (Codul muncii), cererile referitoare la conflicte de muncă se

adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are

domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

În speță, reclamantă este SC F.E.S.

SA – S.I.S.E.T.S. SA, cu sediul în Brașov.

Deși este vorba de o sucursală care,

în principiu, este lipsită de personalitate juridică, se constată că

reclamantei i-au fost delegate prin hotărâre a Consiliului de Administrație al

societății mamă, atribuțiuni vizând promovarea acțiunilor în justiție și

reprezentarea în instanță în litigiile în care sunt implicate sucursalele,

precum și în privința încheierii contractelor individuale de muncă pentru

personalul din subordine, toate pe temeiul Statutului SC E.S. SA, aprobat prin

H.G. nr. 74/2005.

Or, existând o astfel de capacitate

recunoscută sucursalei (aptitudinea de a promova acțiuni și de a sta în

proces), determinarea competenței se realizează în funcție de sediul acesteia.

Altminteri, ar însemna ca delegarea

de atribuțiuni – deși permisă de statutul societății și realizată în ideea

degrevării activității acesteia – să rămână lipsită de conținut și eficiență,

dacă pentru litigii ce au legătură cu raporturile juridice în care sucursala

este parte, competența ar trebui să se aprecieze tot prin raportare la sediul

societății mamă.

În consecință, făcând aplicarea

prevederilor art. 284 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 la situația din speță,

urmează ca în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ. să se constate că

Tribunalul Brașov este competent în soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15

septembrie 2010.