ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6535/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamanta SC R. SA, în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Județului Brașov, a solicitat obligarea acesteia la plata (restituirea) sumei de 1.854.018 RON, reprezentând cuantumul indemnizațiilor achitate și care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru lunile decembrie 2006 - iulie 2008, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, s-a procedat la prezentarea procedurii pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații prevăzută în Normele din 27 ianuarie 2006 de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 60/2006. Prin Sentința civilă nr. 201 din 21 octombrie 2011 Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta SC R. SRL în contradictoriu cu pârâta C.A.S. a Județului Brașov și, în consecință, a obligat pârâta la plata sumei de 391.592 RON reprezentând cuantumul indemnizației de asigurări sociale de sănătate achitate și care depășesc obligația lunară de plată a contribuțiilor pentru concedii și indemnizații datorate de reclamantă pentru lunile ianuarie 2008 - iulie 2008, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 10.918 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu expert), respingând restul pretențiilor formulate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că, în cauză, a fost întocmit Raportul de expertiză judiciară nr. 3 din 24 mai 2011, având ca obiectiv stabilirea cuantumului indemnizațiilor de asigurări sociale de sănătate achitate de SC R. SRL și care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații datorată de reclamantă pentru lunile ianuarie 2008 - iulie 2008, a) pentru fiecare lună în parte, b) pentru total perioada aferente unui număr de 7 cereri de restituire, respective să se stabilească sumele de recuperat aferente fiecărei cereri de restituire și total cereri. Expertul a constatat că în perioada ianuarie 2008 - august 2008 au fost depuse, respectând metodologia, un număr de 7 cereri de recuperare/restituire.

Expertul a solicitat CASJ Brașov să-i pună la dispoziție comunicarea de respingere a plății făcută pentru fiecare cerere în parte, cu respectarea Ordinului nr. 60/2006 de aprobare a Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005, fără însă a primit astfel de dovezi. Întrucât certificatele medicale sunt documente pe baza cărora se face plata și se solicită restituirea sumelor de la CASJ Brașov, expertul a trecut la inventarierea sumelor plătite de reclamantă pe baza acestora. Astfel a procedat la verificarea tuturor certificatelor medicale aferente lunilor ianuarie 2008 - iulie 2008 existente la SC R. SRL, cu precizarea că numărul certificatelor medicale puse la dispoziție pentru verificare diferă față de numărul certificatelor medicale depuse de către reclamantă la CASJ Brașov în vederea restituirii sumelor.

Instanța de fond a mai reținut că pârâta CASJ Brașov nu a participat la efectuarea expertizei, nu a prezentat expertului punctul său de vedere, nu a pus la dispoziția acestuia actele despre care face vorbire prin întâmpinare și în nota de ședință ce conține obiecțiuni la expertiză. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta, C.A.S. a Județului Brașov, a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că pe parcursul desfășurării expertizei contabile, a pus la dispoziția expertului documentele solicitate de către acesta, existente la nivelul instituției, nu a existat nici un fel de discuție directă cu expertul numit în cauză ci doar o adresă a acestuia existentă la dosarul cauzei la care i s-a răspuns.

Din raportul de expertiză reiese faptul că SC R. SA nu a pus la dispoziția expertului și declarațiile rectificative depuse la data de 04 februarie 2011 la CAS Brașov aferente lunii ianuarie 2008, situație pe care instanța de fond nu a constatat-o dar pe care instituția pârâtă a evidențiat-o prin obiecțiunile la acesta depuse prin nota de ședință din data de 10 iunie 2012. Tot din acest raport de expertiză reiese faptul că expertul a constatat că SC R. SA a depus la casa de sănătate atașat cererilor de restituire certificate de concediu medical pe care acesta nu le-a mai găsit la sediul R. așa cum de altfel reiese și din raportul de expertiză dar și din sentință.

Acest lucru precum și faptul că existau neconcordanțe pe certificatele de concediu medical conform actelor normative în vigoare, care necorectate nu puteau face obiectul plății este confirmat prin raportul de expertiză de unde reies foarte clar diferențele între sumele solicitate de către SC R. SA și cele stabilite de către expert. În acest context recurenta consideră netemeinică obligarea sa la plata cheltuielilor reprezentând onorariu expert pentru motivul că nu s-a constatat faptul că instituția s-a aflat în culpă, sumele solicitate inițial fiind mai mari decât cele stabilite de către expertul numit în raportul de expertiză contabilă întocmit. Dacă instituția ar fi procedat la achitarea sumelor solicitate inițial ar fi prejudiciat fondul de sănătate și ar fi fost în situația nerespectării prevederilor O.U.G.

nr. 158/2005 și a normelor metodologice de aplicare a acesteia cu privire la modalitatea de restituire a sumelor. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Hotărârea Curții de apel, de admitere a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, este temeinică și legală, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. fiind aplicate în mod corect. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxele de procedură și impozitul proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Judecătorii au însă dreptul, conform alin. (3) al aceluiași articol, să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat. Prin urmare, pentru ca o parte să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să se afle în culpă procesuală, adică să cadă în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. Astfel, cheltuielile de judecată vor cuprinde taxele de timbru și de procedură, plata experților, onorariile de avocat, etc., dar numai cele strict necesare pentru buna desfășurare a judecății.

Pentru ca aceste cheltuieli să fie acordate de către instanță, partea care a câștigat procesul trebuie să dovedească că le-a făcut. Din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată ocazionate cu susținerea intereselor în fața instanței de fond. Înalta Curte constată că textul de lege a fost interpretat corect, fiind respectat principiul de drept potrivit căruia legalitatea sentinței implică respectarea întocmai a dispozițiilor procesuale și justa aplicare a legii materiale cu ocazia judecării pricinii respective. Natura juridică a cheltuielilor de judecată este aceea de despăgubire acordată părții care a câștigat procesul pentru prejudiciul cauzat de culpa procesuală a părții care a căzut în pretenții.

Cheltuielile de judecată pornesc de la principiul independenței procesuale a fiecărei părți. Astfel, se poate vorbi și de o altă natură juridică a cheltuielilor de judecată, și anume aceea de sancțiune, menirea lor fiind înlăturarea procesivității excesive a unor justițiabili. Dispozițiile art. 274 C. proc. civ., fără a menționa in terminis, induce o prezumție de culpă procesuală în sarcina celui care, prin atitudinea sa, a determinat pornirea procesului de către partea adversă și implicit efectuarea unor cheltuieli de judecată. Din punct de vedere al formei de manifestare, culpa procesuală presupune fie înregistrarea pe rolul instanței a unei cereri, acțiuni ce se dovedește a fi neîntemeiată, fie susținerea unor apărări neîntemeiate (care echivalează cu zădărnicirea încercării reclamatului de a obține solicitările formulate în cererea de chemare în judecată).

În general, partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare. Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul. Înalta Curte constată că instanța de fond a respectat criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată stabilite de dispozițiile legale, doctrină și jurisprudență. În jurisprudența CEDO s-a stabilit cu valoare de principiu regula conform căreia partea care a câștigat procesul va putea obține rambursarea unor cheltuieli doar în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. Tot jurisprudența CEDO a stabilit că pentru a se putea da curs solicitării de restituire a cheltuielilor de judecată, trebuie îndeplinite în mod cumulativ următoarele trăsături: caracterul real și caracterul necesar.

Se poate observa că, atât condițiile impuse de legislația națională, cât și cele impuse de jurisprudența CEDO sunt întrunite în litigiul de față, condiții ce au fost avute în vedere de prima instanță atunci când a admis acordarea cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.A.S. a Județului Brașov împotriva Sentinței nr. 201/F din 21 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2013. Procesat de GGC - LM