ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5421/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 28 iunie 2010, sub nr. 5735/2/2010, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. și C.A.S.M.B., ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la restituirea prestațiilor de suportat din F.N.U.A.S.S., în cuantum de 9.739.942 lei, reprezentând indemnizații pentru concedii medicale achitate salariaților societății, ce depășesc contribuția datorată la F.N.U.A.S.S. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 31 decembrie 2009, C.A.S.

datorează societății suma de 9.739.942 RON, reprezentând indemnizații pentru concedii medicale achitate salariaților societății, ce depășesc contribuția datorată la F.N.U.A.S.S., astfel: - 230.853 lei, suma de recuperat pentru anul 2006; - 2.198.174 lei, suma de recuperat pentru anul 2007; - 3.072.9141ei, suma de recuperat pentru anul 2008; - 4.238.001 lei, suma de recuperat pentru anul 2009; Reclamanta a arătat că a notificat atât C.N.A.S. cât și C.A.S.M.B. prin care a solicitat achitarea sumei de 9.739.942 RON, depunând în acest sens la dosarul cauzei dovezile de comunicare către cele două instituții. Așa cum rezultă din dovezile de comunicare, notificarea a fost primită la data de 29 aprilie 2010, dar nici una din cele două instituții nu a dat curs solicitărilor și nici nu a răspuns în termenul prevăzut de lege.

În dezvoltarea motivelor de fapt, reclamanta a arătat că, față de această situație și în conformitate cu reglementările în vigoare, a depus cereri de restituire a sumelor reprezentând diferența prestațiilor de suportat din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, atât la C.A.S.M.B. (unde au fost depuse declarațiile) cât și la C.N.A.S., organul ierarhic superior al casei de sănătate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, la care a atașat Declarația privind obligațiile de plată, pentru concedii și indemnizații plătite ce au depășit nivelul costurilor datorate de angajator, așa cum prevede art. 77 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate Urmare acestor cereri de restituire, între societate și C.N.A.S.

s-a purtat o corespondență prin care s-a stabilit data și modul de restituire a sumelor, astfel că prin adresa nr. 858 din 08 mai 2009, C.N.A.S. a indicat temeiul juridic care stabilește procedura de restituire a sumelor reprezentând indemnizații achitate, care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, mai mult decât atât, i-a solicitat date privind contul și banca unde reclamanta dorește să fie virare sumele. Reclamanta a arătat că, deși pârâta a confirmat pretențiile sale așa cum a precizat mai sus și chiar a stabilit termene de plată a acestor sume, în sensul că plata pentru cererile de rambursare pentru anul 2006, se va efectua în septembrie 2009, iar plata cererilor de rambursare pentru anii 2007-2008 se va efectua în perioada octombrie - decembrie 2009, nu a respectat aceste termene și nici nu și-a exprimat intenția rezolvării pe cale amiabilă a litigiului ivit între societate și C.N.A.S.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 82, 112 și urm. C. proc. civ., art. 1 și urm. din Legea 554/2004. Pârâta C.A.S.M.B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii introductive, ca neîntemeiată. Pârâta C.N.A.S. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Prin Sentința civilă nr. 2628 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S. A respins acțiunea, formulată de către reclamanta S.N.T.F.M.

C.F.R.M. SA, în contradictoriu cu pârâții C.N.A.S. și C.A.S.M. București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, prima instanță a reținut că lipsa procedurii prealabile nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea prealabilă, art. 2 alin. (2) din aceeași lege, referindu-se la actele administrative asimilate care sunt refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului, or, în cauză, reclamanta contestă tocmai un pretins refuz nejustificat al pârâtelor.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta C.N.A.S., prima instanță a constatat că nu poate fi primită, în condițiile în care reclamanta s-a adresat și acestei autorități, acesta fiind faptul generator al obligației pretins a fi fost neîndeplinită, de a nu-i răspunde cererii, care a generat și raportul juridic litigios dedus judecății, situație ce îi conferă calitate procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n), excesul de putere este definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Fără a analiza conținutul raportului juridic de drept material în cuprinsul căruia intră dreptul reclamantei la restituirea sumelor solicitate celor două pârâte ca diferență între sumele achitate angajaților societății cu titlu de indemnizații pentru concedii medicale și sumele reprezentând contribuțiile datorate la fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, curtea de apel a analizat exclusiv poziția celor două pârâte față de cererea reclamantei, din prisma existenței unui refuz de soluționare, iar în caz afirmativ a temeiniciei sau netemeiniciei acestuia. A constatat prima instanță că, din perspectiva O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii reclamantei la cele două pârâte și a dispozițiilor Ordinului comun nr. 60/32 din 27 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G.

nr. 158/2005, deși reclamanta s-a adresat cu cererea nr. J 1.7/553 din 27 aprilie 2010 și pârâtei C.N.A.S., aceasta nu avea competență să analizeze cererea sa de restituire a sumelor solicitate, competența revenind exclusiv pârâtei C.A.S.M.B., motiv pentru care cererea întemeiată pe pretinsul refuz nejustificat al acestei pârâte de a-i soluționa cererea nu este întemeiată. În ceea ce o privește pe pârâta C.A.S.M.B., prima instanță a reținut că art. 77 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a O.U.G.

nr. 158/2005, stabilesc că pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă, la care se atașează Declarația privind obligațiile de plată precum și, după caz, dovada achitării contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru perioada anterioară pentru care se solicita restituirea. Cum reclamanta nu a contestat susținerile pârâtei, dovedite cu înscrisurile atașate, referitoare la constatarea unor nereguli cu ocazia verificării prescripțiilor medicale, care nu ar respecta prevederile Ordinului M.S./C.N.A.S.

nr. 233/125/2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, neregulile constatate fiindu-i notificate de către pârâtă și necesitând rectificări și completarea unor formulare suplimentare, Curtea de apel a apreciat că nici atitudinea acestei pârâte nu se poate încadra în ipoteza unui refuz nejustificat de soluționare, autoritatea pârâtă acționând în limita dispozițiilor legale care o abilitau să verifice și să aprobe restituirile de sume din F.N.U.A.S.S. Astfel, solicitarea reclamantei de a le obliga pe pârâte la plata sumelor indicate, întemeiată pe un pretins refuz de soluționare a cererii sale cu încălcarea dreptului său de a beneficia de diferențele achitate salariaților cu titlu de indemnizații, apare ca profund neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 și a dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ. Ca și chestiune prealabilă, recurenta-reclamantă învederează situația, potrivit căreia, ulterior promovării acțiunii în instanță, pârâta C.A.S.M.B. a achitat suma de 3.851.808 lei, astfel că, își restrânge pretențiile la suma de 5.888.134 lei. Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinței atacate: 1. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre discreționară, fără să motiveze respingerea cererii de chemare în judecată (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). Arată recurenta-reclamantă că, în mod greșit, instanța de fond a încadrat cererea de chemare în judecată, ca fiind un refuz nejustificat de soluționare cerere, făcând trimitere la art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004, temei de drept, pe care reclamanta nu l-a invocat. Susține că motivarea soluției trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate apărările părților. Or, prima instanță a menționat texte de lege, schimbând obiectul cererii de chemare în judecată, fără a analiza conținutul raportului juridic de drept material în cuprinsul căruia intră dreptul societății la restituirea sumelor solicitate celor două pârâte.

2. Instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii. Susține că obiectul acțiunii formulate îl constituie obligarea pârâtelor la restituirea prestațiilor de suportat din F.N.U.A.S.S. și nu refuzul nejustificat al autorităților pârâte, iar prima instanță, calificând astfel acțiunea formulată, a aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005 și Normele metodologice. 3. Pe fondul cauzei, în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., recurenta – reclamantă reiterează argumentele de fapt și de drept expuse în susținerea cererii de chemare în judecată, arătând, în esență, că deși pârâta a validat pretențiile reclamantei pentru anul 2006 și chiar a stabilit termenul de plată a acestor sume pentru luna septembrie 2009, iar pentru anii 2007-2008 a precizat că plata se va efectua în octombrie – decembrie 2009, aceasta nu a respectat termenul de plată, efectuând plăți parțiale cu mari întârzieri.

Mai arată că societatea se confruntă cu greutăți financiare majore, iar prin refuzul pârâtelor de a restitui prestațiile, a fost obligată să amâne achitarea obligațiilor sale, purtătoare de dobânzi și penalități. C.N.A.S.. a formulat întâmpinare, prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia. C.A.S.M.B. a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul, ca nefundat, pentru considerentele ce urmează: În ceea ce privește critica recurentei, vizând nemotivarea hotărârii instanței de fond, prin prisma calificării greșite a demersului judiciar ca fiind constatare refuz nejustificat, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, din expunerea motivelor de fapt aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a invocat în mod expres „refuzul nejustificat” al celor două pârâte, la dosar din acțiunea introductivă menționându-se „Având în vedere refuzul nejustificat al celor două instituții de a soluționa cererea formulată de societatea noastră prin care solicităm restituirea sumei de 9.739.942 lei (…) formulăm prezenta cerere prin care solicităm instanței de judecată soluționarea acesteia, dat fiind faptul că societatea noastră, deși se confruntă cu mai greutăți financiare, a suferit un mare prejudiciu prin refuzul pârâtelor de a ne restitui prestațiile de suportat din F.N.U.A.S.S.”.

Prin urmare, în mod corect, după stabilirea situației de fapt, instanța de fond a analizat pretențiile deduse judecății prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, chiar dacă reclamanta a invocat generic, ca temei de drept, art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004, având în vedere că în baza rolului activ, judecătorul nu este ținut de încadrarea în drept pe care părțile înțeleg să o dea cererilor lor. Pe de altă parte, reclamanta nu a solicitat anularea vreunui act administrativ tipic emis de autoritățile pârâte, care să determine și obligația de a achita sumele de bani pretinse, iar dreptul reclamantei de a le primi nu a fost contestat de pârâți.

Singurul aspect care trebuie lămurit, în speță, este acela dacă întârzierile din partea pârâților în efectuarea acestor plăți sunt justificate sau nu, raportat la dispozițiile legale care reglementează procedura de urmat pentru restituirea sumelor respective și la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Din această perspectivă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat raționamentul juridic pe care și-a întemeiat soluția, atât în fapt, cât și în drept, astfel încât, prin prisma exigențelor impuse de dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ., nu se poate reține o nemotivare a hotărârii în sensul ipotezei textului prevăzut de pct. 7 al art. 304 din același cod.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, precum și cele formulate în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., vor fi analizate împreună, având în vedere că prin acestea recurenta dezvoltă aspecte ce țin de fondul pretențiilor deduse judecății. Recurenta-reclamantă invocă aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 77 alin. (2) din O.U.G. nr. 158/2005, fără a ține cont de situația de fapt rezultată din actele depuse la dosar. Potrivit dispozițiilor legale mai susmenționate, pentru recuperarea sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă, la care se atașează Declarația privind obligațiile de plată precum și, după caz, dovada achitării contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru perioada anterioară pentru care se solicita restituirea.

Aceste prevederi legale trebuie aplicate în conformitate cu dispozițiile Ordinului comun nr. 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, care stabilesc obligația caselor de asigurări de sănătate de a verifica și valida datele cuprinse în declarațiile asiguraților și, totodată, în cazul în care se constată neconcordanțe care implică rectificarea datelor și/sau sumelor cuprinse în declarațiile inițiale să transmită asiguraților o notificare. Aceasta este și situația de fapt existentă în speța de față, corect reținută de către prima instanță și dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv constatarea de către autoritatea pârâtă C.A.S.M.B.

a unor neconcordanțe cuprinse în declarațiile depuse de societatea reclamantă, aceasta din urmă fiind notificată în acest sens. Prin urmare, întârzierea în efectuarea plăților s-a datorat și comportamentului asiguratului, iar pentru a fi în prezența unui „refuz nejustificat” de a soluționa o cerere trebuie să fie dovedit „excesul de putere” manifestat de autoritate în raportul de drept administrativ existent între aceasta și persoana care se consideră vătămată. Or, în cauză nu a fost dovedit acest lucru, autoritățile pârâte acționând în limitele stabilite de lege, comunicând cu societatea reclamantă în sensul recunoașterii dreptului său și cu intenția vădită de soluționare a solicitărilor formulate.

Pe de altă parte, jurisprudența a nuanțat interpretarea noțiunii de „refuz nejustificat”, apreciind că nerespectarea unui termen de soluționare a unei cereri trebuie raportată și la complexitatea procedurii prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligației pe care autoritatea o are față de solicitant și chiar la unele condiții obiective legate de volumul mare al cererilor similare înregistrate în același interval de timp, de existența resurselor financiare bugetare, etc. Aceste aspecte, pe care instanța de judecată are posibilitatea să le ia în considerare în analiza raportului juridic dedus judecății, conduc la o interpretare mai puțin restrictivă decât cea literală, iar, în speță prima instanță a pronunțat o hotărâre, dezvoltând un raționament juridic prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca garanție a dreptului la o bună administrare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că soluția instanței de fond a fost confirmată de atitudinea autorităților pârâte care au satisfăcut pretențiile reclamantei și au restituit sumele solicitate de aceasta, astfel încât, o soluție de admitere a acțiunii introductive de instanță ar fi lipsită de eficacitate juridică. Pentru considerente expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, împotriva sentinței civile nr. 2628 din 4 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2013.