ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5421/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5421/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 28 iunie 2010, sub nr.

5735/2/2010, reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA a solicitat instanței de

contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâtele C.N.A.S. și C.A.S.M.B.,

ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtelor, în solidar,

la restituirea prestațiilor de suportat din F.N.U.A.S.S., în cuantum de

9.739.942 lei, reprezentând indemnizații pentru concedii medicale achitate

salariaților societății, ce depășesc contribuția datorată la F.N.U.A.S.S.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, în fapt, la data de 31 decembrie 2009, C.A.S. datorează

societății suma de 9.739.942 RON, reprezentând indemnizații pentru concedii

medicale achitate salariaților societății, ce depășesc contribuția datorată la

F.N.U.A.S.S., astfel:

- 230.853 lei, suma

de recuperat pentru anul 2006;

- 2.198.174 lei, suma

de recuperat pentru anul 2007;

- 3.072.9141ei, suma

de recuperat pentru anul 2008;

- 4.238.001 lei, suma

de recuperat pentru anul 2009;

Reclamanta a arătat

că a notificat atât C.N.A.S. cât și C.A.S.M.B. prin care a solicitat achitarea

sumei de 9.739.942 RON, depunând în acest sens la dosarul cauzei dovezile de

comunicare către cele două instituții.

Așa cum rezultă din

dovezile de comunicare, notificarea a fost primită la data de 29 aprilie 2010,

dar nici una din cele două instituții nu a dat curs solicitărilor și nici nu a

răspuns în termenul prevăzut de lege.

În dezvoltarea

motivelor de fapt, reclamanta a arătat că, față de această situație și în

conformitate cu reglementările în vigoare, a depus cereri de restituire a

sumelor reprezentând diferența prestațiilor de suportat din bugetul Fondului

național unic de asigurări sociale de sănătate, atât la C.A.S.M.B. (unde au

fost depuse declarațiile) cât și la C.N.A.S., organul ierarhic superior al

casei de sănătate, conform modelului prevăzut în anexa nr. 12, la care a atașat

Declarația privind obligațiile de plată, pentru concedii și indemnizații

plătite ce au depășit nivelul costurilor datorate de angajator, așa cum prevede

art. 77 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind

concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

Urmare acestor cereri

de restituire, între societate și C.N.A.S. s-a purtat o corespondență prin care

s-a stabilit data și modul de restituire a sumelor, astfel că prin adresa nr. 858

din 08 mai 2009, C.N.A.S. a indicat temeiul juridic care stabilește procedura

de restituire a sumelor reprezentând indemnizații achitate, care depășesc

obligația lunară de plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, mai

mult decât atât, i-a solicitat date privind contul și banca unde reclamanta

dorește să fie virare sumele.

Reclamanta a arătat

că, deși pârâta a confirmat pretențiile sale așa cum a precizat mai sus și

chiar a stabilit termene de plată a acestor sume, în sensul că plata pentru

cererile de rambursare pentru anul 2006, se va efectua în septembrie 2009, iar

plata cererilor de rambursare pentru anii 2007-2008 se va efectua în perioada

octombrie - decembrie 2009, nu a respectat aceste termene și nici nu și-a

exprimat intenția rezolvării pe cale amiabilă a litigiului ivit între societate

și C.N.A.S.

În drept, reclamanta

și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 82, 112 și urm. C. proc. civ., art.

1 și urm. din Legea 554/2004.

Pârâta C.A.S.M.B. a

depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii introductive, ca

neîntemeiată.

Pârâta C.N.A.S. a

formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, iar pe fondul cauzei solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin Sentința civilă nr.

2628 din 4 aprilie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a

lipsei calității procesuale pasive a C.N.A.S.

A respins acțiunea,

formulată de către reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, în contradictoriu cu

pârâții C.N.A.S. și C.A.S.M. București, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, prima instanță a reținut că

lipsa procedurii prealabile nu poate fi reținută, având în vedere dispozițiile art.

7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd

că în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) nu este obligatorie plângerea

prealabilă, art. 2 alin. (2) din aceeași lege, referindu-se la actele

administrative asimilate care sunt refuzul nejustificat de a rezolva o cerere

referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a

nu răspunde solicitantului, or, în cauză, reclamanta contestă tocmai un pretins

refuz nejustificat al pârâtelor.

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de către pârâta C.N.A.S., prima

instanță a constatat că nu poate fi primită, în condițiile în care reclamanta

s-a adresat și acestei autorități, acesta fiind faptul generator al obligației

pretins a fi fost neîndeplinită, de a nu-i răspunde cererii, care a generat și

raportul juridic litigios dedus judecății, situație ce îi conferă calitate

procesuală pasivă.

Pe fondul cauzei,

prima instanță a reținut că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004

a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

prin refuz nejustificat de a soluționa o cerere se înțelege „exprimarea

explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei

persoane”, iar potrivit art. 2 alin. (1) lit. n), excesul de putere este

definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice

prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea

drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Fără a analiza

conținutul raportului juridic de drept material în cuprinsul căruia intră

dreptul reclamantei la restituirea sumelor solicitate celor două pârâte ca

diferență între sumele achitate angajaților societății cu titlu de indemnizații

pentru concedii medicale și sumele reprezentând contribuțiile datorate la fondul

național unic de asigurări sociale de sănătate, curtea de apel a analizat

exclusiv poziția celor două pârâte față de cererea reclamantei, din prisma

existenței unui refuz de soluționare, iar în caz afirmativ a temeiniciei sau

netemeiniciei acestuia.

A constatat

prima instanță că, din perspectiva O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și

indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și

completările ulterioare, în forma în vigoare la momentul înregistrării cererii

reclamantei la cele două pârâte și a dispozițiilor Ordinului comun nr. 60/32

din 27 ianuarie 2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor

O.U.G. nr. 158/2005, deși reclamanta s-a adresat cu cererea nr. J 1.7/553 din

27 aprilie  2010 și pârâtei C.N.A.S., aceasta nu avea competență să analizeze

cererea sa de restituire a sumelor solicitate, competența revenind exclusiv

pârâtei C.A.S.M.B., motiv pentru care cererea întemeiată pe pretinsul refuz

nejustificat al acestei pârâte de a-i soluționa cererea nu este întemeiată.

În ceea ce o privește

pe pârâta C.A.S.M.B., prima instanță a reținut că art. 77 alin. (2) din Normele

metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 158/2005, stabilesc că pentru recuperarea

sumelor reprezentând indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de

plată a contribuției pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la

registratura casei de asigurări de sănătate solicitarea scrisă, la care se

atașează Declarația privind obligațiile de plată precum și, după caz, dovada

achitării contribuției pentru concedii și indemnizații, pentru perioada

anterioară pentru care se solicita restituirea.

Cum

reclamanta nu a contestat susținerile pârâtei, dovedite cu înscrisurile

atașate, referitoare la constatarea unor nereguli cu ocazia verificării

prescripțiilor medicale, care nu ar respecta prevederile Ordinului M.S./C.N.A.S.

nr. 233/125/2006 pentru aprobarea modelului unic al certificatului de concediu

medical și a instrucțiunilor privind utilizarea și modul de completare a

certificatelor de concediu medical pe baza cărora se acordă indemnizații

asiguraților din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, neregulile

constatate fiindu-i notificate de către pârâtă și necesitând rectificări și

completarea unor formulare suplimentare, Curtea de apel a apreciat că nici

atitudinea acestei pârâte nu se poate încadra în ipoteza unui refuz

nejustificat de soluționare, autoritatea pârâtă acționând în limita

dispozițiilor legale care o abilitau să verifice și să aprobe restituirile de

sume din F.N.U.A.S.S.

Astfel, solicitarea

reclamantei de a le obliga pe pârâte la plata sumelor indicate, întemeiată pe

un pretins refuz de soluționare a cererii sale cu încălcarea dreptului său de a

beneficia de diferențele achitate salariaților cu titlu de indemnizații, apare

ca profund neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, prin invocarea motivele prevăzute de art. 304

pct. 7 și 9 și a dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Ca și chestiune prealabilă,

recurenta-reclamantă învederează situația, potrivit căreia, ulterior promovării

acțiunii în instanță, pârâta C.A.S.M.B. a achitat suma de 3.851.808 lei, astfel

că, își restrânge pretențiile la suma de 5.888.134 lei.

Prin motivele de

recurs, recurenta-reclamantă aduce următoarele critici sentinței atacate:

pronunțat o hotărâre discreționară, fără să motiveze respingerea cererii de

chemare în judecată (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Arată

recurenta-reclamantă că, în mod greșit, instanța de fond a încadrat cererea de

chemare în judecată, ca fiind un refuz nejustificat de soluționare cerere,

făcând trimitere la art. 2 alin. (1) lit. i) și lit. n) din Legea nr. 554/2004,

temei de drept, pe care reclamanta nu l-a invocat. Susține că motivarea

soluției trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format

convingerea instanței, precum și motivele pentru care au fost înlăturate

apărările părților. Or, prima instanță a menționat texte de lege, schimbând

obiectul cererii de chemare în judecată, fără a analiza conținutul raportului

juridic de drept material în cuprinsul căruia intră dreptul societății la

restituirea sumelor solicitate celor două pârâte.

pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.

Susține că obiectul

acțiunii formulate îl constituie obligarea pârâtelor la restituirea

prestațiilor de suportat din F.N.U.A.S.S. și nu refuzul nejustificat al

autorităților pârâte, iar prima instanță, calificând astfel acțiunea formulată,

a aplicat greșit dispozițiile O.U.G. nr. 158/2005 și Normele metodologice.

în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., recurenta – reclamantă

reiterează argumentele de fapt și de drept expuse în susținerea cererii de

chemare în judecată, arătând, în esență, că deși pârâta a validat pretențiile

reclamantei pentru anul 2006 și chiar a stabilit termenul de plată a acestor

sume pentru luna septembrie 2009, iar pentru anii 2007-2008 a precizat că plata se va efectua în octombrie – decembrie 2009, aceasta nu a respectat termenul

de plată, efectuând plăți parțiale cu mari întârzieri.

Mai arată că

societatea se confruntă cu greutăți financiare majore, iar prin refuzul

pârâtelor de a restitui prestațiile, a fost obligată să amâne achitarea

obligațiilor sale, purtătoare de dobânzi și penalități.

C.N.A.S.. a formulat

întâmpinare, prin care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive,

iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia.

C.A.S.M.B. a formulat,

de asemenea, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat.

Recursul este

nefondat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând motivele de recurs formulate în raport cu

sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză,

va respinge recursul, ca nefundat, pentru considerentele ce urmează:

În ceea ce privește

critica recurentei, vizând nemotivarea hotărârii instanței de fond, prin prisma

calificării greșite a demersului judiciar ca fiind constatare refuz

nejustificat, Înalta Curte reține că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, din expunerea

motivelor de fapt aduse în susținerea cererii de chemare în judecată, rezultă

că reclamanta a invocat în mod expres „refuzul nejustificat” al celor două

pârâte, la dosar din acțiunea introductivă menționându-se „Având în vedere refuzul

nejustificat al celor două instituții de a soluționa cererea formulată de

societatea noastră prin care solicităm restituirea sumei de 9.739.942 lei (…)

formulăm prezenta cerere prin care solicităm instanței de judecată soluționarea

acesteia, dat fiind faptul că societatea noastră, deși se confruntă cu mai

greutăți financiare, a suferit un mare prejudiciu prin refuzul pârâtelor de a

ne restitui prestațiile de suportat din F.N.U.A.S.S.”.

Prin urmare, în mod

corect, după stabilirea situației de fapt, instanța de fond a analizat

pretențiile deduse judecății prin prisma dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, chiar dacă reclamanta a

invocat generic, ca temei de drept, art. 1 și urm. din Legea nr. 554/2004,

având în vedere că în baza rolului activ, judecătorul nu este ținut de încadrarea

în drept pe care părțile înțeleg să o dea cererilor lor.

Pe de altă parte,

reclamanta nu a solicitat anularea vreunui act administrativ tipic emis de autoritățile

pârâte, care să determine și obligația de a achita sumele de bani pretinse, iar

dreptul reclamantei de a le primi nu a fost contestat de pârâți.

Singurul aspect care

trebuie lămurit, în speță, este acela dacă întârzierile din partea pârâților în

efectuarea acestor plăți sunt justificate sau nu, raportat la dispozițiile

legale care reglementează procedura de urmat pentru restituirea sumelor respective

și la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Din

această perspectivă, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat

raționamentul juridic pe care și-a întemeiat soluția, atât în fapt, cât și în

drept, astfel încât,

prin prisma exigențelor impuse de

dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.,

nu se poate reține o

nemotivare a hotărârii în sensul ipotezei textului prevăzut de pct. 7 al art. 304

din același cod.

Criticile subsumate

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, precum și cele formulate în

temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., vor fi analizate

împreună, având în vedere că prin acestea recurenta dezvoltă aspecte ce țin de

fondul pretențiilor deduse judecății.

Recurenta-reclamantă

invocă aplicarea greșită de către prima instanță a dispozițiilor art. 77 alin. (2)

din O.U.G. nr. 158/2005, fără a ține cont de situația de fapt rezultată din

actele depuse la dosar.

Potrivit

dispozițiilor legale mai susmenționate, pentru recuperarea sumelor reprezentând

indemnizații achitate care depășesc obligația lunară de plată a contribuției

pentru concedii și indemnizații, angajatorul depune la registratura casei de

asigurări de sănătate solicitarea scrisă, la care se atașează Declarația

privind obligațiile de plată precum și, după caz, dovada achitării contribuției

pentru concedii și indemnizații, pentru perioada anterioară pentru care se

solicita restituirea.

Aceste prevederi

legale trebuie aplicate în conformitate cu dispozițiile Ordinului comun nr. 60/2006

pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005

privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, care

stabilesc obligația caselor de asigurări de sănătate de a verifica și valida

datele cuprinse în declarațiile asiguraților și, totodată, în cazul în care se

constată neconcordanțe care implică rectificarea datelor și/sau sumelor

cuprinse în declarațiile inițiale să transmită asiguraților o notificare.

Aceasta este și

situația de fapt existentă în speța de față, corect reținută de către prima

instanță și dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, respectiv constatarea de

către autoritatea pârâtă C.A.S.M.B. a unor neconcordanțe cuprinse în

declarațiile depuse de societatea reclamantă, aceasta din urmă fiind notificată

în acest sens.

Prin urmare,

întârzierea în efectuarea plăților s-a datorat și comportamentului asiguratului,

iar pentru a fi în prezența unui „refuz nejustificat” de a soluționa o cerere

trebuie să fie dovedit „excesul de putere” manifestat de autoritate în raportul

de drept administrativ existent între aceasta și persoana care se consideră

vătămată.

Or, în cauză nu a

fost dovedit acest lucru, autoritățile pârâte acționând în limitele stabilite

de lege, comunicând cu societatea reclamantă în sensul recunoașterii dreptului

său și cu intenția vădită de soluționare a solicitărilor formulate.

Pe de altă parte, jurisprudența

a nuanțat interpretarea noțiunii de „refuz nejustificat”, apreciind că nerespectarea

unui termen de soluționare a unei cereri trebuie raportată și la complexitatea

procedurii prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligației pe care autoritatea

o are față de solicitant și chiar la unele condiții obiective legate de volumul

mare al cererilor similare înregistrate în același interval de timp, de

existența resurselor financiare bugetare, etc. Aceste aspecte, pe care instanța

de judecată are posibilitatea să le ia în considerare în analiza raportului

juridic dedus judecății, conduc la o interpretare mai puțin restrictivă decât

cea literală, iar, în speță prima instanță a pronunțat o hotărâre, dezvoltând

un raționament juridic prin prisma criteriilor termenului rezonabil, privit ca

garanție a dreptului la o bună administrare.

Nu în ultimul rând, Înalta

Curte reține că soluția instanței de fond a fost confirmată de atitudinea

autorităților pârâte care au satisfăcut pretențiile reclamantei și au restituit

sumele solicitate de aceasta, astfel încât, o soluție de admitere a acțiunii

introductive de instanță ar fi lipsită de eficacitate juridică.

Pentru considerente

expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.N.T.F.M. C.F.R.M. SA, împotriva sentinței civile nr. 2628 din 4

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 24 mai 2013.