ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 73/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 ianuarie 2008 pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor (M.A.I.), obligarea acestuia la plata drepturilor salariale în cuantum de 9500 lei, potrivit Ordinului M.I.R.A. nr. S/II/2668 din 22 februarie 2007. Dosarul a fost declinat la Tribunalul Brașov, prin sentința civilă nr. 3085 din 09 aprilie 2008, instanță care, la rândul său, a declinat competența de soluționare a cauzei la Curtea de Apel Brașov, prin sentința nr. 1403 din 18 septembrie 2008. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. 4095/62/2008.

Reclamantul și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat anularea Ordinului M.I.R.A. nr. S/II/2769 din 7 martie 2007 prin care a fost revocat ordinul de acordare a primei, pe care reclamantul își întemeiase inițial pretențiile. Prin sentința nr. 64/F din 30 martie 2009, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul S.M.R., în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 9500 lei cu titlu de primă conform Ordinului nr. S II 2668 din 22 februarie 2007, anexa 1 a M.A.I. și a anulat Ordinul M.A.I. nr. S II 2769 din 7 martie 2007 emis de pârât.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Ordinul nr. II 2668 din 22 februarie 2007 a fost propusă premierea reclamantului, care deținea funcția de Director General al Direcției Generale Anticorupție, pentru rezultate foarte bune obținute în activitatea profesională, îndeplinirea misiunilor și sarcinilor încredințate, cu suma de 9.500 lei. S-a mai reținut că la scurt timp, s-a emis un alt ordin de către M.A.I. S II 2769 din 7 martie 2007 care stabilea că prevederile din ordinul anterior, referitoare la premiere nu se mai aplică, fără a se indica motivele care au stat la baza acestei măsuri. A constatat prima instanță că, întrucât, al doilea ordin nu are nici un temei de drept și nici o motivare în fapt, el nu poate produce efecte juridice, fiind nelegal, impunându-se anularea acestuia.

A concluzionat prima instanță în sensul că drepturile salariale pot fi acordate și solicitate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului respectiv, iar, în speță, prima reprezintă o componentă a salariului, neimpunându-se formularea plângerii prealabile. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, susținând că este netemeinică și nelegală. Prin motivele de recurs se aduc critici sentinței recurate în sensul că nu au fost avute în vedere de instanța de fond împrejurările care au determinat emiterea Ordinului nr. S/II/2769 din 07 martie 2007, respectiv demisia reclamantului din funcția de director general al Direcției Generale Anticorupție, revocarea detașării la M.A.I.

cu data aprobării demisiei, precum și evenimentele legate de persoana acestuia care au avut un impact mediatic negativ și au creat o imagine nefavorabilă M.A.I. De asemenea, se susține că prima solicitată nu este un drept a cărui acordare să fie obligatorie, iar cel ce are competența de a o acorda poate să o și retragă în cazuri bine justificate. Se precizează că intimatul-reclamant nu încasase această primă, fapt ce permitea revocarea actului administrativ prin care acesta fusese acordată, întrucât acesta nu intrase în circuitul civil. În opinia recurentului-pârât instanța de fond în mod greșit a apreciat ca fiind incidente în cauză prevederile Ordinului M.A.I. nr. 132/2004, întrucât acest act normativ nu este aplicabil reclamantului deoarece nu are calitatea de polițist, iar funcția ocupată de acesta a fost contractuală, salarizată conform Legii nr. 138/1999.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind legală și temeinică sentința recurată. Se arată că motivele invocate ca temei al retragerii ordinului prin care s-a dispus premierea sa au fost prezentate pentru prima dată în recurs și nu la momentul emiterii Ordinului nr. S/II/2769 din 07 martie 2007, astfel că în mod corect s-a reținut că acesta este nemotivat. Se precizează că aceste motive sunt ulterioare acordării primei, care a avut în vedere rezultatele obținute în activitatea sa de până la 22 februarie 2007. În cea ce privește critica referitoare la aplicarea greșită în cauză a Ordinului nr. 132/2004 se arată dispozițiile acestuia îi sunt aplicabile, putând beneficia atât de drepturile salariale, inclusiv prime, în calitate de magistrat cât și de drepturile personalului civil contractual.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. În considerarea dispozițiilor art. 129, corelat cu art. 84 C. proc. civ., având în vedere precizările ulterioare făcute de reclamant cererii formulate la instanța de contencios administrativ, concluziile orale și cele scrise formulate de acesta prin apărătorul său cu ocazia judecării în fond a cauzei, se reține că obiectul cererii deduse judecății este anularea Ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 și pe cale de consecință obligarea pârâtului la plata sumei de 95.000 RON cu titlu de primă reclamantului.

De altfel, obiectul acțiunii judiciare la instanța de contencios administrativ trebuie să se circumscrie prevederilor art. 8 alin. (1) Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul putea beneficia de plata primei numai ca urmare a anulării Ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007 de instanța de contencios administrativ. Judecătorul fondului , deși a dispus anularea ordinului menționat, în mod greșit a apreciat că în cauză nu se impune formularea plângerii prealabile din perspectiva dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, corelate cu cele ale art. 109 alin. (2) C. proc.

civ., incidente într-o atare situație. Legea contenciosului administrativ reglementează, prin art. 7, recursul administrativ prealabil obligatoriu ca o cale mai rapidă de restabilire a legalității, de natură a oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea mai rapidă a diferendului, prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție. Potrivit alin. (1) al acestui text de lege, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente revocarea , în tot sau în parte, a acestuia.

Procedura prealabilă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, iar dovada îndeplinirii acesteia trebuie să fie anexată acțiunii, astfel cum prevede art. 12 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. În speță, o atare dovadă nu a fost produsă, iar neîndeplinirea acestei condiții de exercitare a dreptului la acțiune în contenciosul administrativ, în termenul prevăzut de lege, atrage inadmisibilitatea acțiunii, soluție ce se impunea a fi pronunțată în cauză. Reținând, față de cele expuse, incidența în speță a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., corelat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința recurată și va respinge acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile. Chiar și în situația în care s-a susținut de apărătorul reclamantului că s-a invocat excepția de nelegalitate cu privire la Ordinul nr. 2769 din 07 martie 2007 în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, reclamantul tot nu ar obține o soluție favorabilă. Pe de o parte, instanța nu este ținută de temeiul juridic invocat de reclamant, ci, dimpotrivă, aceasta este obligată, în virtutea rolului său activ, să dea acțiunii calificarea juridică exactă, alta chiar decât cea dată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Așa cum s-a reținut anterior, obiectul corect al acțiunii judiciare are ca temei art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și vizează în principal anularea Ordinului nr. 2769 din 7 martie 2007. Pe de altă parte, jurisprudența constantă a instanței supreme este în sensul că este inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ având ca obiect principal invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ, prevăzută de legiuitor ca un mijloc de apărare, ca o procedură incidentală care se poate derula numai în cadrul unui proces aflat deja pe rolul unei instanțe și pentru a cărei dezlegare s-a prevăzut o procedură specială, derogatorie de la regula înscrisă în art. 17 C. proc.

civ. Prin urmare, această excepție nu are o existență de sine stătătoare, pentru a putea fi invocată pe calea acțiunii directe. Cum nu a existat un alt proces pe rol, excepția invocată în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, este inadmisibilă. În altă ordine, practica judiciară constantă a instanțelor de contencios administrativ este în sensul că este inadmisibilă invocarea excepției de nelegalitate cu privire la același act administrativ pentru care s-a solicitat anularea, având în vedere principiul electa una via , potrivit cu care, odată aleasă calea procedurală legală, partea nu mai poate reveni asupra ei.

După cum se constată, în cauză, prima instanță a dispus anularea Ordinului nr. 2769 din 07 martie 2007, ori, reclamantul, chiar prin întâmpinarea formulată în recurs, a considerat legală soluția, astfel că, în raport de cele reținute anterior, în nici un caz nu ar putea obține o soluție favorabilă ca urmare a susținerii că ar fi invocat excepția de nelegalitate a actului menționat. Mai mult, conform art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (1) C. proc. civ., în recurs nu se poate schimba obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul acceptând soluția de anulare a Ordinului nr. 2769 din 7 martie 2007.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, împotriva sentinței nr. 64/F din 30 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge acțiunea formulată de S.M.R. ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2010.