ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4087/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 13 ianuarie 2009, reclamantul M.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Internelor și Reformei Administrative, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata primelor de concediu aferente anilor 2004 - 2006, actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective și a sporului de fidelitate pe anul 2005, actualizat cu rata inflației. Reclamantul a solicitat totodată, obligarea pârâtului M., în calitate de ordonator principal de credite să cuprindă în bugetul său, sumele necesare plății primelor de concediu și sporului de fidelitate, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 900 din 4 martie 2009, Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantului și a obligat pârâtul să-i plătească acestuia sumele de bani reprezentând prima de concediu pentru anii 2004 - 2006, actualizate cu rata inflației de la data nașterii dreptului, la data plății efective. Prin aceeași sentință, curtea de apel a respins ca prescris, capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata sporului de fidelitate pe anul 2005, și ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea M. să cuprindă în bugetul său sumele necesare plății drepturilor solicitate și a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului suma de 300 de lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că potrivit dispozițiilor art. 37 pct. 2 din O.G. nr. 38/2003, polițiștii au dreptul la plecarea în concediu de odihnă, la o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară, iar potrivit art. 6 al aceluiași act normativ, polițiștii au dreptul la sporul de fidelitate, în cazul desfășurării activității în instituțiile din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, în calitate de militar, polițist, funcționar public și personal contractual.

Aceste prevederi au fost suspendate succesiv până la 31 decembrie 2006, în cazul primei de concediu, și până la 31 decembrie 2005, în cazul sporului de fidelitate, reclamantul fiind astfel în măsură să solicite sporul de fidelitate începând cu 01 ianuarie 2006 și prima de concediu, începând cu data de 01 ianuarie 2007. Față de acest aspect, instanța de fond a constat că față de data introducerii acțiunii, respectiv 10 ianuarie 2009, dreptul reclamantului de a solicita sporul de fidelitate pentru anul 2005, s-a prescris. În ceea ce privește capătul de cerere privitor la plata sumelor reprezentând primei de concediu, instanța a constatat că acesta este întemeiat, reținând în acest sens faptul că suspendarea unui act normativ are ca efect doar amânarea până la un anumit termen cert și determinat, aplicarea acestuia, neputând conduce la suprimarea definitivă a însușii dreptului reglementat.

Cu privire la actualizarea sumei cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă, instanța a apreciat că această solicitare este întemeiată față de principiul echității și al reparării integrale a prejudiciului suferit. Asupra capătului de cerere privind obligarea Ministerului Administrației și Internelor să cuprindă în bugetul său sumele necesare plății drepturilor solicitate, instanța a reținut că acest capăt de cerere este neîntemeiat, deoarece obligarea pârâtului la plata sumei, îl obligă pe acesta la efectuarea tuturor demersurilor necesare punerii în executare a hotărârii instanței.

Referitor la cheltuielile de judecată, instanța de fond a reținut că sumele achitate de reclamant cu titlu de onorariu de avocat, respectiv 3500 lei, sunt nepotrivit de mari în raport cu valoarea pricinii, complexitatea extrem de redusă a cauzei, existența unor litigii similare de o lungă perioadă de timp și munca îndeplinită de avocat, respectiv numai redactarea acțiunii, acesta lipsind de la singurul termen al judecării cauzei, obligând în consecință pârâtul la plata unor cheltuieli de judecată în valoare de 300 de lei. Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Administrației și Internelor a declarat recurs, solicitând modificarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii cererii reclamantului privind acordarea primelor de concediu pentru perioada 2004 -2006.

În motivarea recursului său, pârâtul a susținut, în esență, faptul că în cursul anului 2008, anterior cererii de chemare în judecată, intimatului-reclamant i-au fost achitate sumele reprezentate de primele de concediu pentru perioada 2004 - 2006, aspect pe care în fața instanței de fond instituția pârâtă nu l-a putut dovedi, în acest sens, fiindu-i necesară o perioadă mai mare de timp în vederea efectuării verificărilor aferente, dar deși a solicitat amânarea judecății, instanța a procedat la soluționarea pricinii încă de la primul termen de judecată. Recurentul a criticat și soluția instanței privitoare la obligarea sa la plata sumei de 300 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în contextul în care acțiunea este scutită de taxă de timbru, a fost soluționată la primul termen de judecată iar formularea acesteia nu a presupus un grad mare de complexitate.

Examinând sentința atacată în limita aspectelor criticate de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (2) teza a I-a din O.G. nr. 38/2003, privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, cu modificările și completările ulterioare „la plecarea în concediul de odihnă, polițistul primește o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu”, aplicarea acestei prevederi fiind însă, suspendată succesiv în perioada 2004 - 2006. Prin art. 2 alin. (1) lit. b) și c) din O.U.G.

nr. 146/2007 pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, s-a stabilit că personalului din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă, i se plătesc aceste drepturi în anul 2008, în mod eșalonat, în trei tranșe, respectiv în luna iunie pentru anii 2003 și 2004 și luna octombrie pentru anii 2005 și 2006. Din actele depuse de recurent la dosarul cauzei rezultă fără dubiu, faptul că intimatului-reclamant i-au fost achitate sumele reprezentând dreptul acestuia la prima de concediu, la data de 23 iunie 2008 pentru anul 2004, și la data de 20 octombrie 2008 pentru anii 2005 și 2006. În aceste condiții, pretențiile reclamantului formulate prin cererea de chemare în judecată privind obligarea pârâtului la plata sumelor reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2004 - 2006 sunt vădit nefondate, urmând astfel ca recursul declarat de pârât să fie admis.

Pe cale de consecință, sentința atacată să fi modificată în tot, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca nefondată, soluție care, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., presupune și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată parțiale, stabilite în sarcina recurentului-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 900 din 4 martie 2009 a Curții de Apel București, secția a VllI-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamantul M.A., ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2009.