ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4533/2010

Asupra cererii de față, constată:

Prin decizia civilă nr. 1624 din 31

martie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis recursul declarat de pârâta Casa județeană de pensii Dolj, în

contradictoriu cu reclamantul B.C., împotriva sentinței civile nr. 5291 din 8

octombrie 2008 a Tribunalului Dolj, pe care a modificat-o în sensul că a

respins acțiunea.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de recurs a reținut, în esență, că potrivit adeverinței nr. 2674 din 04

iunie 2008 emisă de SC A. SA, contestatorul a beneficiat pentru perioada

lucrată în această unitate, în afara drepturilor salariale menționate în

carnetul de muncă, de adaosuri (diferență de manoperă), adaosuri cu caracter

permanent și care s-au acordat funcție de manopera repartizată (suma globală)

pe lucrare.

În ce privește adaosurile anterioare

datei de 1 februarie 2005, data intrării în vigoare a Legii nr. 57/1974, precum

și cele din perioada ulterioară anului 1992, adeverința nu cuprinde mențiuni.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Craiova, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, la data

de 9 iunie 2009, revizuientul B.C. a solicitat instanței revizuirea acestei

decizii, susținând că instanța de recurs nu a avut o jurisprudență constantă în

soluționarea dosarelor având ca obiect contestațiile formulate împotriva

deciziilor de pensionare emise salariaților care au lucrat în cadrul SC A. SA

Craiova, pronunțând decizii contradictorii, chiar și persoanelor care au lucrat

în același colectiv de elaborator al proiectelor, în aceleași condiții de

legislație a muncii.

Prin soluția pronunțată în recurs,

revizuientul se consideră discriminat deoarece i s-a cauzat un prejudiciu

material și moral, atât față de colegii pensionari din cadrul SC A. SA, cât și

față de alți colegi pensionari care au lucrat în alte institute de proiectări

din țară, fiind încălcate dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și art. 14 din aceeași convenție, precum și art. 1 din

Protocolul nr. 12.

La data de 21 septembrie 2009,

revizuientul și-a completat cererea, în sensul că a solicitat revizuirea

deciziei și pentru motivul prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., susținând

că după pronunțarea deciziei instanței de recurs a descoperit înscrisuri noi,

de natură a modifica soluția, respectiv adresa nr. 8638 din 04 septembrie 2009

eliberată de SC I.C.S.T.I.T.P.M.L. SA Craiova, din care rezultă că diferențele

care rezultă din adeverința avută în vedere de instanța de recurs, au făcut

parte din venitul brut realizat, precum și adresa nr. P 160 din 07 septembrie 2009

emisă de I.N.S.S.E., prin care se confirmă că sporurile acordate sub formă de

procent din salariul de bază erau incluse în veniturile salariale brute.

Prin decizia nr.1624 din 31 martie

2009, Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă și pentru conflicte de muncă

și asigurări sociale, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile

art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cererii

în ce privește bazate pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în favoarea

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că în înțelesul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., înscrisul

doveditor pe baza căruia se poate cere revizuirea unei hotărâri trebuie să fi

fost „descoperit” după darea hotărârii, în sensul că el a existat la data

pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar până în acel moment a fost

reținut de partea potrivnică sau nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare

mai presus de voința părților.

Or, în cauză, cele două înscrisuri

invocate de revizuient sunt ulterioare pronunțării deciziei a cărei revizuire

se cere, astfel că cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322

pct. 5 este nefondată.

În ce privește motivul întemeiat pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., față de dispozițiile art. 323 alin.

(2) C. proc. civ., potrivit cărora instanța competentă este cea superioară

instanței care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii și având în vedere că

hotărârile pretins potrivnice au fost pronunțate de Curtea de Apel Craiova,

competentă să soluționeze cererea de revizuire este Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Urmare acestei soluții, dosarul a

fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 17 septembrie 2010, Înalta

Curte a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, pe care o va

analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o

va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceiași calitate.

Rațiunea reglementării prevăzută de

dispoziția legală menționată o constituie necesitatea de a se înlătura o a doua

hotărâre judecătorească pronunțată cu încălcarea principiului lucrului judecat.

În cauza dedusă judecății, se

constată că hotărâri judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice au fost

pronunțate de Curtea de Apel Craiova în pricini similare, dar în care nu au

fost aceleași părți.

Fiind vorba de pricini diferite,

aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul

unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri

judecătorești intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată

cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin

înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită,

ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Textul de lege menționat nu permite

revizuirea pe considerentul că în pricini similare din punct de vedere al

obiectului, dar care privesc persoane diferite, instanțele ar fi pronunțat

soluții diferite.

Or, în speță revizuientul invocă

tocmai o astfel de contrarietate a deciziilor pronunțate de Curtea de Apel

Craiova, respectiv faptul că „instanța de recurs nu a avut o jurisprudență

constantă în soluționarea dosarelor având ca obiect contestațiile formulate

împotriva deciziilor de pensionare emise salariaților care au lucrat în cadrul

SC A. SA Craiova, pronunțând decizii contradictorii, chiar și persoanelor care

au lucrat în același colectiv de elaborator al proiectelor, în aceleași

condiții de legislație a muncii”.

În atare situație, Înalta Curte va

respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

De altfel, cererea de revizuire este

formulată și tardiv, față de dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., potrivit cărora, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

termenul de revizuire este de o lună, având în vedere că hotărârea supusă

revizuirii a fost pronunțată la 31 martie 2009, iar cererea de revizuire a fost

formulată la 9 iunie 2009.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de

revizuire a deciziei nr. 1624 din 31 martie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

a II-a civilă și pentru conflicte de muncă și asigurări sociale, formulată de

revizuientul B.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 17 septembrie 2010.