ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1871/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 615

din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea

formulată de reclamanții P.C.O.F., S.I.C., A.B.I., G.M.C., B.N., I.G.,

M.L.V., O.A.G., I.A.C., S.O.C., S.A.D., G.I. și V.D., în contradictoriu cu

pârâtul C.N.C.D., a anulat Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008 și a

obligat pârâtul să procedeze la o nouă analiză a sesizării

formulate de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, instanța

de fond a reținut că reclamanții au sesizat la data de 07

ianuarie 2008 C.N.C.D. cu o petiție, completată ulterior prin care au

arătat că sunt ofițeri activi de poliție judiciară în

cadrul D.I.I.C.O.T. și în Ministerul Internelor și Reformei

Administrative și că se practică un sistem discriminatoriu de

salarizare a ofițerilor de poliție judiciară față de

colegii lor din cadrul D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30% din

indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, pentru

activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de

corupție, în condiții de muncă egală.

A mai reținut prima

instanță că la C.N.C.D. s-a constituit dosarul nr. 2/2008, iar

prin Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008, autoritatea pârâtă a

hotărât cu unanimitate de voturi, că faptele prezentate nu constituie

acte de discriminare, conform art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, cu

modificările și completările ulterioare, republicată.

Curtea de Apel București a constatat

că:

- din interpretarea dispozițiilor

art. 20 din O.G. nr. 137/2000, modificată și completată

rezultă că C.N.C.D. este o autoritate cu activitate administrativ

jurisdicțională, astfel cum această noțiune este

definită în art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, având obligația de a se pronunța asupra faptei cu

caracter discriminatoriu cu care a fost sesizat, iar în ipoteza în care nu a

procedat la analiza pe fond a sesizării, instanța de contencios

administrativ poate să oblige autoritatea să procedeze la

soluționarea sesizării, în sensul de stabili existența sau nu a

unei discriminări directe sau indirecte;

- în speță, deși C.N.C.D.

a fost sesizat cu privire la presupusa faptă de discriminare

rezultată din faptul că sunt ofițeri activi de poliție

judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T., iar în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor se practică un sistem

discriminatoriu de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară

față de colegii lor din cadrul D.N.A., cărora le este acordat un

spor de 30%, pârâtul s-a pronunțat în sensul inexistenței

situației discriminatorii în ceea ce privește fapta de discriminare

dintre polițiștii de poliție judiciară detașați la D.N.A., D.G.A., D.I.I.C.O.T. și polițiștii de poliție judiciară din

cadrul inspectoratelor de poliție județene;

- C.N.C.D. a reținut, în

esență, că raportul de analogie, sub aspectul salarizării,

se circumstanțiază, în mod individualizat, doar între categoriile de

persoane, care își desfășoară activitatea, după caz,

în cadrul D.N.A., respectiv D.G.A., respectiv D.I.I.C.O.T., categorii de

persoane pentru care legiuitorul, prin acte normative diferite, a prevăzut

sporuri, adaosuri sau alte drepturi salariale, condiții și criterii

de acordare corelativ categoriilor de personal, care se află în

situație identică, însă, spre deosebire de aceste categorii,

ofițerii de poliție judiciară, nedetașați,

nedelegați ori care nu au fost trecuți temporar în altă

muncă beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele

normative incidente situației lor, în speță O.G. nr. 38/2003;

- în speță, deși

reclamanții au solicitat să se analizeze fapta de discriminare

rezultată din faptul că sunt ofițeri activi de poliție

judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T., iar în cadrul Ministerului

Administrației și Internelor se practică un sistem discriminatoriu

de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară față

de colegii lor din cadrul D.N.A., C.N.C.D. nu s-a pronunțat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâtul C.N.C.D.

Cererea de recurs a fost

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța

de fond impune, practic, prin hotărârea pronunțată, soluția

în condițiile în care C.N.C.D. a constatat că aspectele sesizate de intimați/petenți

nu constituie acte de discriminare și să sentința atacată

apare ca vădit nelegală în raport de decizia Curții

Constituționale nr. 997/2008, având în vedere obiectul petiției –

posibila discriminare ce își are izvorul în anumite măsuri legislative.

Recurentul a subliniat că polițiștii

care lucrează în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A. nu se află într-o

situație analoagă pentru a se putea constata existența unui

tratament diferențiat în sensul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare în condițiile în

care diferențierea acordării de indemnizații, salarii, alte

facilități reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului;

sub acest ultim aspect s-a arătat că soluția Curții de Apel

București apare ca vădit nelegală în raport de Decizia Curții

Constituționale nr. 997/2008 având în vedere obiectul petiției –

posibila discriminare ce își are izvorul în anumite măsuri legislative.

Examinând cauza prin prisma criticii

expuse deja, cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ. Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat.

În speță, C.N.C.D. – autoritate

cu activitate administrativ jurisdicțională cu atribuții

stabilite în mod clar prin O.G. nr. 137/2000 – a fost sesizat cu privire la prezumtiva

faptă de discriminare rezultată din faptul că reclamanții/petenții

sunt ofițeri activi de poliție judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T.

iar în M.I.R.A. se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a

acestora față de colegii lor din D.N.A., cărora le este acordat

un spor de 30% din solda lunară, pentru activitatea specializată de

combatere a infracțiunilor de corupție, în condiții egale de

muncă.

Prin Hotărârea nr. 456 din 10

aprilie 2008 Colegiul Director al C.N.C.D. s-a pronunțat în sensul

inexistenței situației discriminatorii în ceea ce privește fapta

de discriminare dintre polițiștii de poliție judiciară

detașați la D.N.A., D.G.A., D.I.I.C.O.T. și polițiștii

de poliție judiciară din cadrul inspectoratelor de poliție

județene. S-a reținut că raportul de analogie, sub aspectul salarizării,

se circumstanțiază în mod individualizat doar între categoriile de

persoane care își desfășoară activitatea, după caz, în

cadrul D.N.A., D.G.A., respectiv D.I.I.C.O.T., categorii profesionale pentru

care prin legi diferite s-au prevăzut sporuri, adaosuri, alte drepturi

salariale, condiții și criterii de acordare corelativ acestor

categorii de personal, vizând deopotrivă categorii de personal, aflate în

situație identică și că spre deosebire de aceștia

ceilalți ofițeri de poliție judiciară, agenți de

poliție nedetașați , nedelegați, sau care nu au fost trecuți

temporar într-o altă muncă beneficiază de drepturile salariale prevăzute

de actele normative incidente situației lor corelative – în

speță O.G. nr. 38/2003.

În mod just, judecătorul fondului a

constatat că autoritatea pârâtă nu s-a pronunțat asupra faptei

de discriminare cu care a fost sesizată și că potrivit O.G. nr.

137/2000 acesteia îi revine competența exclusivă de a stabili

existența unei discriminări directe sau indirecte, instanța de judecată

neputându-se subroga acestei competențe și fiind obligată a se

limita la verificarea legalității actului administrativ

jurisdicțional.

Așadar, în contextul dat, respectiv

atâta vreme cât C.N.C.D. a analizat o altă faptă decât cea cu care a

fost sesizat, abordarea instanței de fond este corectă și în

acord cu prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 modificată, art. 1, art.

8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

și nu poate fi primită critica ignorării deciziei nr. 997/2008 a

Curții Constituționale sau a jurisprudenței Curții Europene

a Drepturilor Omului în privința marjei de apreciere pe care statele o au

în determinarea existenței unor situații comparabile de natură a

justifica distincțiile de tratament juridic aplicate. Cu atât mai mult nu

poate fi acceptată teoria avansată de recurent că i se impune o

anume soluție prin hotărârea Curții de Apel București,

urmând ca recurentul-pârât C.N.C.D. să analizeze și să se

pronunțe dacă fapta sesizată de intimați este sau nu discriminatorie.

Ca urmare, văzând dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.N.C.D.,

împotriva sentinței civile nr. 615 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.