ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1871/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 615 din 17 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții P.C.O.F., S.I.C., A.B.I., G.M.C., B.N., I.G., M.L.V., O.A.G., I.A.C., S.O.C., S.A.D., G.I. și V.D., în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D., a anulat Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008 și a obligat pârâtul să procedeze la o nouă analiză a sesizării formulate de reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au sesizat la data de 07 ianuarie 2008 C.N.C.D. cu o petiție, completată ulterior prin care au arătat că sunt ofițeri activi de poliție judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T.

și în Ministerul Internelor și Reformei Administrative și că se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară față de colegii lor din cadrul D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, respectiv solda lunară, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, în condiții de muncă egală. A mai reținut prima instanță că la C.N.C.D. s-a constituit dosarul nr. 2/2008, iar prin Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008, autoritatea pârâtă a hotărât cu unanimitate de voturi, că faptele prezentate nu constituie acte de discriminare, conform art. 20 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, republicată.

Curtea de Apel București a constatat că: - din interpretarea dispozițiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000, modificată și completată rezultă că C.N.C.D. este o autoritate cu activitate administrativ jurisdicțională, astfel cum această noțiune este definită în art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, având obligația de a se pronunța asupra faptei cu caracter discriminatoriu cu care a fost sesizat, iar în ipoteza în care nu a procedat la analiza pe fond a sesizării, instanța de contencios administrativ poate să oblige autoritatea să procedeze la soluționarea sesizării, în sensul de stabili existența sau nu a unei discriminări directe sau indirecte; - în speță, deși C.N.C.D.

a fost sesizat cu privire la presupusa faptă de discriminare rezultată din faptul că sunt ofițeri activi de poliție judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T., iar în cadrul Ministerului Administrației și Internelor se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară față de colegii lor din cadrul D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30%, pârâtul s-a pronunțat în sensul inexistenței situației discriminatorii în ceea ce privește fapta de discriminare dintre polițiștii de poliție judiciară detașați la D.N.A., D.G.A., D.I.I.C.O.T. și polițiștii de poliție judiciară din cadrul inspectoratelor de poliție județene; - C.N.C.D.

a reținut, în esență, că raportul de analogie, sub aspectul salarizării, se circumstanțiază, în mod individualizat, doar între categoriile de persoane, care își desfășoară activitatea, după caz, în cadrul D.N.A., respectiv D.G.A., respectiv D.I.I.C.O.T., categorii de persoane pentru care legiuitorul, prin acte normative diferite, a prevăzut sporuri, adaosuri sau alte drepturi salariale, condiții și criterii de acordare corelativ categoriilor de personal, care se află în situație identică, însă, spre deosebire de aceste categorii, ofițerii de poliție judiciară, nedetașați, nedelegați ori care nu au fost trecuți temporar în altă muncă beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative incidente situației lor, în speță O.G.

nr. 38/2003; - în speță, deși reclamanții au solicitat să se analizeze fapta de discriminare rezultată din faptul că sunt ofițeri activi de poliție judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T., iar în cadrul Ministerului Administrației și Internelor se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a ofițerilor de poliție judiciară față de colegii lor din cadrul D.N.A., C.N.C.D. nu s-a pronunțat. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul C.N.C.D. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că instanța de fond impune, practic, prin hotărârea pronunțată, soluția în condițiile în care C.N.C.D.

a constatat că aspectele sesizate de intimați/petenți nu constituie acte de discriminare și să sentința atacată apare ca vădit nelegală în raport de decizia Curții Constituționale nr. 997/2008, având în vedere obiectul petiției – posibila discriminare ce își are izvorul în anumite măsuri legislative. Recurentul a subliniat că polițiștii care lucrează în cadrul D.I.I.C.O.T. și D.N.A. nu se află într-o situație analoagă pentru a se putea constata existența unui tratament diferențiat în sensul O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare în condițiile în care diferențierea acordării de indemnizații, salarii, alte facilități reprezintă opțiunea liberă a legiuitorului; sub acest ultim aspect s-a arătat că soluția Curții de Apel București apare ca vădit nelegală în raport de Decizia Curții Constituționale nr. 997/2008 având în vedere obiectul petiției – posibila discriminare ce își are izvorul în anumite măsuri legislative.

Examinând cauza prin prisma criticii expuse deja, cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat. În speță, C.N.C.D. – autoritate cu activitate administrativ jurisdicțională cu atribuții stabilite în mod clar prin O.G. nr. 137/2000 – a fost sesizat cu privire la prezumtiva faptă de discriminare rezultată din faptul că reclamanții/petenții sunt ofițeri activi de poliție judiciară în cadrul D.I.I.C.O.T. iar în M.I.R.A. se practică un sistem discriminatoriu de salarizare a acestora față de colegii lor din D.N.A., cărora le este acordat un spor de 30% din solda lunară, pentru activitatea specializată de combatere a infracțiunilor de corupție, în condiții egale de muncă.

Prin Hotărârea nr. 456 din 10 aprilie 2008 Colegiul Director al C.N.C.D. s-a pronunțat în sensul inexistenței situației discriminatorii în ceea ce privește fapta de discriminare dintre polițiștii de poliție judiciară detașați la D.N.A., D.G.A., D.I.I.C.O.T. și polițiștii de poliție judiciară din cadrul inspectoratelor de poliție județene.

S-a reținut că raportul de analogie, sub aspectul salarizării, se circumstanțiază în mod individualizat doar între categoriile de persoane care își desfășoară activitatea, după caz, în cadrul D.N.A., D.G.A., respectiv D.I.I.C.O.T., categorii profesionale pentru care prin legi diferite s-au prevăzut sporuri, adaosuri, alte drepturi salariale, condiții și criterii de acordare corelativ acestor categorii de personal, vizând deopotrivă categorii de personal, aflate în situație identică și că spre deosebire de aceștia ceilalți ofițeri de poliție judiciară, agenți de poliție nedetașați , nedelegați, sau care nu au fost trecuți temporar într-o altă muncă beneficiază de drepturile salariale prevăzute de actele normative incidente situației lor corelative – în speță O.G.

nr. 38/2003. În mod just, judecătorul fondului a constatat că autoritatea pârâtă nu s-a pronunțat asupra faptei de discriminare cu care a fost sesizată și că potrivit O.G. nr. 137/2000 acesteia îi revine competența exclusivă de a stabili existența unei discriminări directe sau indirecte, instanța de judecată neputându-se subroga acestei competențe și fiind obligată a se limita la verificarea legalității actului administrativ jurisdicțional. Așadar, în contextul dat, respectiv atâta vreme cât C.N.C.D. a analizat o altă faptă decât cea cu care a fost sesizat, abordarea instanței de fond este corectă și în acord cu prevederile art. 20 din O.G.

nr. 137/2000 modificată, art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, și nu poate fi primită critica ignorării deciziei nr. 997/2008 a Curții Constituționale sau a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în privința marjei de apreciere pe care statele o au în determinarea existenței unor situații comparabile de natură a justifica distincțiile de tratament juridic aplicate. Cu atât mai mult nu poate fi acceptată teoria avansată de recurent că i se impune o anume soluție prin hotărârea Curții de Apel București, urmând ca recurentul-pârât C.N.C.D. să analizeze și să se pronunțe dacă fapta sesizată de intimați este sau nu discriminatorie. Ca urmare, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.N.C.D., împotriva sentinței civile nr. 615 din 17 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.