ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2552/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 21 august 2008, reclamantul T.M.D. a chemat în judecată M.I.R.A., I.G.P.R. și D.G.P. a municipiului București solicitând obligarea acestora să-i plătească drepturi salariale constând în sporul de 30% din salariul de bază pentru activități privind prevenirea și combaterea corupției, începând cu 6 septembrie 2005 actualizate cu indicele de inflație, iar în cazul în care nu este posibilă aceasta actualizare, calcularea de dobânzi lunare; obligarea pârâților la efectuarea retroactivă a mențiunilor în cartea de muncă; acordarea acestor sporuri și pentru viitor cu obligarea M.I.R.A. să le cuprindă în bugetul propriu.

Prin aceeași acțiune, reclamantul a solicitat în contradictoriu cu C.N.C.D., anularea Hotărârii nr. 319 din 27 mai 2008. În motivarea cererilor sale, reclamantul a arătat că este inspector principal al poliției juridice și că prin introducerea art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 38/2005, s-a creat o situație discriminatorie între poliția judiciară și polițistul de la D.G.A., deși ambele categorii se află într-o situație analoagă. Prin sentința civilă nr. 2533 din 1 octombrie 2008 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului București reținând pentru aceasta că potrivit dispozițiilor Legii nr. 360/2002 art. 78 și Legii nr. 188/1999 art. 109, cauzele privind raporturile de serviciu ale polițiștilor cu o autoritate locală sunt de competența tribunalului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs T.M.D. care a susținut că este nesemnificativ faptul că își desfășoară activitatea într-o unitate subordonată M.I.R.A. atâta timp cât raporturile sale de serviciu sunt directe cu I.G.P.R. și M.I.R.A., acesta din urmă fiind și cel care aprobă toate cheltuielile făcute de ordonatorii secundari și terțiari de credite. Recursul nu este fondat. Reclamantul-recurent este lucrător de poliție judiciară și își desfășoară activitatea în cadrul D.G.P. a Municipiului București, unitate cu personalitate juridică distinctă aflată în subordinea M.I.R.A. conform prevederilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, raporturile juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, sunt denumite „raporturi de serviciu”. Același act normativ prin art. 91 1 stabilește competența instanțelor de contencios administrativ în soluționarea litigiilor având ca obiect exercitarea raporturilor de serviciu. Astfel fiind și cum în cauză obiectul cererii privește plata unor drepturi salariale ale reclamantului - plata făcută de D.G.P. a Municipiului București – legal și temeinic, Curtea de Apel București a apreciat ca fiind competent să soluționeze litigiul Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.M.D. împotriva sentinței civile nr. 2533 din 1 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2009.