ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5222/2010

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința nr. 114

din 07 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați a fost respinsă ca neîntemeiată

acțiunea reclamanților B.I., V.I., S.I., H.M. și M.H. în contradictoriu cu

pârâții Guvernul României, Direcția Națională de Anticorupție București,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Ministerul Finanțelor Publice și C.N.C.D.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța învestită cu soluționarea cauzei a reținut

că reclamanții sunt funcționari publici cu statut special, care își desfășoară

activitatea în cadrul Direcției Generale Anticorupție, structură specializată

din cadrul MAI, iar normele de salarizare a acestora sunt prevăzute de O.G. nr.

38/2003, modificată prin O.G. nr. 57/2006 aprobată prin Legea nr. 491/2006.

A mai

constatat instanța că dispozițiile legale ce conțin normele de salarizare ale

reclamanților nu cuprind reglementări privind acordarea majorărilor solicitate

de reclamanți, conform O.G. nr. 6/2007, O.G. nr. 10/2007 și O.G. nr. 16/2007,

în cuantum de 5% începând cu 1 ianuarie 2007, 2% începând cu 1 aprilie 2007 și

11% începând cu 1 octombrie 2007, întrucât aceste acte normative reglementează

expres categoriile de salariați bugetari care beneficiază de dispozițiile

legii.

Instanța a

constatat că, dispozițiile legale arătate, nu îi menționează pe polițiști ca

beneficiari ai acestor creșteri salariale, iar instanța de judecată nu are

competența de a extinde aplicarea acestor acte normative la alte categorii de

salariați, întrucât s-ar încălca principiul separației puterilor în stat, așa

cum a statuat Curtea Constituțională prin Deciziile nr. 818, 819, 820 și

1325/2008.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții, criticând sentința pronunțată

ca netemeinică și nelegală.

În cadrul

motivelor de recurs formulate, recurenții au arătat că în anul 2007 Guvernul

României a emis trei ordonanțe prin care a dispus majorarea salariului,

începând cu 1 ianuarie 2007, pentru demnitari, magistrați, funcționari publici

și salariați contractuali.

Au

precizat că prin Legea nr. 232/2007 pentru aprobarea O.G. nr. 6/2007 s-au

prevăzut majorări salariale, în cotă de 7%, aplicate la salariul din luna

septembrie 2007 pentru toți funcționarii publici, cu excepția polițiștilor.

Recurenții

au arătat că O.G. nr. 10/2007 a prevăzut creșteri salariale de bază ale

personalului contractual din sectorul bugetar stabilite conform O.U.G. nr.

24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul

contractual din sectorul bugetar, precum și indemnizațiile personalului care

ocupă funcții de demnitate publică stabilite potrivit anexelor II și III la

Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în

sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate

publică.

Recurenții

au arătat că prin excluderea polițiștilor de la acordarea majorărilor salariale

arătate s-a realizat o discriminare a acestora în sensul art. 2 din O.G. nr.

137/2000, ce a constat în diminuarea veniturilor acestei categorii de funcționari

în raport cu celelalte categorii, întrucât majorările salariale vizate de

actele normative arătate aveau în vedere indexarea salariilor corespunzător

inflației existente, inflație care afectează toate categoriile de salariați,

fără deosebire.

Recurenții

au invocat în susținerea cauzei și prevederile Directivei 2000/78/CE de creare

a unui cadru general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de

muncă și condițiile de muncă, art. 16 și 20 din Constituția României, art. 7

din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994.

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului formulat în

temeiul dispozițiilor art. 299 coroborate cu art. 4 C. proc. civ., analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru

considerentele ce urmează.

În

conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2007, salariile de bază ale

personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit O.U.G. nr.

24/2000 aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările

ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate

publică, stabilite potrivit anexelor nr. 2 și 3 la Legea nr. 154/1998, cu

modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost majorate potrivit

O.G. nr. 3/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, s-au majorat

în trei etape.

O.G. nr.

6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor

drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici,

precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul

2007, aprobată prin Legea nr. 232/2007 prevede la art. 2 că „prezenta ordonanță

se aplică funcționarilor publici numiți în temeiul Legii nr. 188/1999,

republicată".

Față de

aceste prevederi și având în vedere și faptul că recurenții sunt funcționari

publici cu statut special, a căror salarizare este reglementată de O.G. nr.

38/2003, Înalta Curte a constatat că instanța de fond în mod corect a reținut

că în actele normative care reglementează creșterile salariale pentru anul 2007

nu sunt prevăzuți și polițiștii ca beneficiari ai majorărilor salariale

acordate pentru anul 2007.

Pentru

polițiști s-au prevăzut creșteri salariale începând cu data de 01 ianuarie 2007,

prin Legea nr. 491/2006 privind aprobarea O.G. nr. 57/2006 pentru modificarea

O.G. nr. 38/2003, ca urmare a majorării coeficienților de ierarhizare pentru

funcțiile deținute.

Prin

urmare, instanța de fond, în mod corect a reținut că reglementarea modalității

de salarizare a diferitelor categorii de personal din instituțiile publice

constituie opțiunea legiuitorului, neputând fi extrapolată și la alte categorii

socio-profesionale, dacă legea nu prevede în mod neechivoc acest lucru.

Neacordarea

de către legiuitor a majorărilor salariale și polițiștilor nu contravine

principiului egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din

Constituție și nici nu instituie privilegii sau discriminări, întrucât se

aplică în mod egal tuturor categoriilor de persoane aflate în aceeași situație.

Făcând o

interpretare nuanțată a prevederilor Convenției, organele acesteia au

concluzionat că a distinge nu înseamnă a discrimina, observând existența unor

situații ale căror particularități impun a fi tratate diferențiat.

Diferența de

tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenție, numai atunci

când autoritățile statale introduc distincții între situații analoage și

comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și

obiectivă.

Or,

raportat la circumstanțele concrete ale cauzei, la domeniul și instituțiile

reglementate prin normele legale în discuție, având în vedere și argumentele

anterior arătate, o discriminare a recurenților, în sensul art. 14 din

Convenție, nu poate fi reținută.

În plan

național, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi

invocată, de asemenea, numai în raport de anumite situații identice, similare

sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, față de care se

aplică un tratament diferențiat, fără ca acesta să fie justificat de un scop

legitim și fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate și

necesare.

Prin actul

normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generale de

egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de

către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor,

ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele

care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în

baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea

prejudiciului cauzat.

Conform

jurisprudenței Curții Constituționale, în concordanță cu cea a Curții Europene

a Drepturilor Omului, principiul constituțional al egalității în drepturi

presupune identitatea de soluții numai pentru situații identice, acest

principiu neopunându-se la stabilirea unor soluții diferite pentru persoanele

aflate în situații distincte, cum este cazul de față.

Curtea

Constituțională, prin Decizia nr. 819 din 3 iulie 2008, a constatat, de

asemenea, că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de

discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din

acestea se desprinde că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori

să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt

discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu

prevederi cuprinse în alte acte normative, încălcând astfel principiul

separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, ca și

prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica

autoritate legiuitoare a țării.

Prin urmare,

nici din această perspectivă Înalta Curte nu ar putea obliga intimatul să

recunoască recurentului majorările salariale solicitate, prin aplicarea unor

norme legale cu caracter special adresate altor subiecte de drept.

Față de

cele menționate și având în vedere și Deciziile Curții Constituționale, Curtea

constată că instanța de fond în mod corect a reținut că aceasta nu are

competența de a obliga pârâții să acorde recurenților-reclamanți drepturi

salariale prevăzute de legiuitor exclusiv în beneficiul altor categorii de

salariați, decât cea din care fac parte aceștia.

Pentru

aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a

sentinței atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de B.I., V.I., S.I., H.M. și M.H., împotriva sentinței civile

nr. 114 din 7 octombrie 2008 a Curții de Apel Galați, secția contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.