ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4829/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1085/2008 pronunțată la data de 3 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Justiției în contradictoriu cu pârâtul C.N.C.D. cu sediul în municipiul București, acțiune având ca obiect anularea ca nelegală a Hotărârii nr. 262 din 21 iunie 2007 a Colegiului Director al C.N.C.D. Prin aceeași sentință s-a admis și cererea de intervenție accesorie formulată de către intervenienta Asociația Funcționarilor Publici „Justiția” București.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în mod corect prin hotărârea contestată, pârâtul a apreciat ca întemeiat memoriul din data de 9 noiembrie 2006 formulat de intervenientul accesoriu prin care se sesiza tratamentul diferențiat între categorii profesionale care-și desfășoară activitatea în sistemul judiciar, în legătură cu stabilirea grilei de salarizare pe anexe diferite, conform legii de salarizare a funcționarilor publici. S-a reținut de către prima instanță că în mod legal autoritatea pârâtă,ca urmare a admiterii sesizării și constatând existența unui tratament discrimina-toriu,în baza art. 18 din O.G. nr. 138/2000, a făcut recomandări atât reclamantului - recurent cât și pârâtei intimate - Agenția Națională a Funcționarilor Publici în scopul armonizării dispozițiilor din actele normative, dispoziții care sunt de natură a genera un tratament diferențiat în ceea ce privește salarizarea.

Astfel, se reține că funcționarii publici din cadrul departamentului economico-financiar al Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt salarizați potrivit anexei I din Legea nr. 304/2004, iar funcționarii publici din cadrul departamentelor economico – financiare ale celorlalte instanțe sunt salarizați potrivit anexei 3 a aceluiași act normativ, aceasta în condițiile în care potrivit art. 125 și art. 127 din Legea nr. 304/2004, atribuțiile managerilor economici și recrutarea acestora sunt aceleași indiferent unde lucrează aceștia - I.C.C.J. sau celelalte instanțe judecătorești. De asemeni, se reține că nu se justifică o salarizare diferită a funcționarilor publici din cadrul departamentului economico-financiar și administrativ din cadrul instanțelor judecătorești, pe considerentul că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiției este ordonator principal de credite, iar președinții tribunalelor și ai Curților de Apel sunt ordonatori secundari de credite.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul Ministerul Justiției, invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”: În esență, recurentul-reclamant susține prin motivele de recurs formulate că din examinarea dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000 pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că, Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării are în competență ca autoritate națională, investigarea și sancționarea contravențională a faptelor sau actelor de discriminare prevăzută de ordonanță, prin hotărârile emise acesta pronunțându-se asupra unor acte sau fapte, acțiuni ori omisiuni prin care se restrânge exercițiul în condiții de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanțe. Actul administrativ, individual ori normativ, trebuie emis doar pe baza și în limitele legii, pentru executarea prevederilor acesteia. Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 a Colegiului Director al C.N.C.D, susține recurentul, este emisă cu încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată, practic cu încălcarea competenței ce i-a fost recunoscută de lege, iar Curtea de apel București a validat cu aplicarea greșită a legii, o astfel de hotărâre. Se solicită admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată. Recursul este fondat, astfel că urmează a fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Prin Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007, Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că faptele prezentate în petiția nr. 5833 din 9 noiembrie 2006 de către Asociația Funcționarilor Publici „Justiția”, cu privire la salarizarea diferențiată a funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare și administrative din cadrul instanțelor de judecată,reprezintă un tratament diferențiat și a recomandat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare, în speță fiind vorba de managerii economici a căror recrutare și activitate este reglementată unitar potrivit dispozițiilor art. 125 și art. 127 din Legea nr. 304/2004, indiferent dacă aceștia lucrează la Înalta Curte de Casație și Justiție sau la celelalte instanțe, salarizarea diferită a acestora nefiind justificată din punct de vedere obiectiv.

Examinând, însă, cuprinsul Ordonanței Guvernului nr. 137/2000, constatăm că atribuțiile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ca autoritate națională, sunt cele legate de investigarea și sancționarea contravențională a faptelor sau actelor de discriminare prevăzute de ordonanță, fapte înțelese ca acțiuni ori inacțiuni ilicite prin care încălcându-se norme ale dreptului obiectiv sunt cauzate prejudiciu unei persoane.

Astfel, art. 1 alin. (2), din Ordonanță, prevede că „principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea unor drepturi”, în continuare fiind enumerate aceste drepturi, iar art. 2 alin. (1) definește noțiunea de discriminare ca fiind „orice deosebire, excludere, restricție, sau preferința, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice domeniu al vieții publice”.

Este evident, că exercitarea unor drepturi de către C.N.C.D. se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea unor soluții legislative alese de către legiuitor, cum este cazul în speță – salarizare diferențiată a managerilor economici - în funcție de nivelul instanței în ierarhia sistemului judiciar. Problema ce face obiectul prezentei cauze – modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii – nu este una ce poate fi apreciată din punctul de vedere al discriminării, aceasta depășind cadrul legal reglementat de O.G. nr. 137/2000. Articolul 20 din O.G.

nr. 137/2000, ce reglementează procedura de sesizare și soluționare a unor sesizări, în alin. (1) când vorbește despre termenul de sesizare de un an se referă la „data săvârșirii faptei”, iar în alin. (3) al aceluiași articol se vorbește despre dreptul persoanei discriminate de a solicita „înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării”. Pe de altă parte, pentru ca o faptă să fie considerată ca fiind faptă de discriminare, trebuie să întrunească cumulativ mai multe condiții – „să constea într-o deosebire excludere, restricție sau preferință”, deosebirea urmând să aibă la bază unul sau mai multe criterii de discriminare, printre acestea nefiind enumerat cel profesional, pretins a sta la baza deosebirii, în cazul de față.

Este adevărat că în conformitate cu dispozițiile art. 18 din O.G. nr. 137/2000, Consiliul are atribuții și în ceea ce privește armonizarea dispozițiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării, însă hotărârile prin care se examinează soluțiile legislative au doar un simplu caracter de recomandare. Or, în speță prin hotărârea contestată, s-a recomandat Agenției Naționale a Funcționarilor Publici să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale ce presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare, depășindu-se astfel competența dată prin lege. Rezultă, astfel, în mod neîndoielnic că Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 a Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor O.G.

nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea faptelor de discriminare, republicată, astfel încât în mod eronat a fost menținută de instanța de fond, sub acest aspect hotărârea pronunțată și atacată cu recurs fiind nelegală și netemeinică. O interpretare identică a dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 a făcut și legiuitorul prin O.U.G. nr. 75/2008, prin care art. 19 din O.G. nr. 137/2000, a fost completat cu un nou alineat - alin. (3) – conform căruia „sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării”. Pentru toate aceste considerente constatând că recursul declarat de reclamanta este fondat, urmează ca în baza art. 312 C. proc.

civ. acesta să fie admis, iar hotărârea instanței modificată în tot și în fond acțiunea formulată de reclamant să fie admisă în sensul de a se dispune anularea hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 262 din 21 iunie 2007. Ca o consecință, a fost respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Funcționarilor Publici „Justiția”.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.J. împotriva sentinței civile nr. 1085 din 3 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată și, în fond, admite acțiunea formulată de reclamant și dispune anularea hotărârii Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr. 262 din 21 iunie 2007. Respinge cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Funcționarilor Publici „Justiția”. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 decembrie 2008.