ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 11/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 22 februarie 2008,

reclamanții B.D., D.M., D.I., E.A.M., F.E.G., G.F., I.A.M., M.E., M.G. și N.I.,

funcționari publici în cadrul Departamentului economico-financiar din cadrul I.N.M.,

au chemat în judecată C.S.M., M.J.L.C., M.F.P. și I.N.M., solicitând:

-

plata drepturilor salariale

reprezentând diferența între salariul cuvenit și cel încasat efectiv în

perioada 1 decembrie 2004 – 1 martie 2008, actualizate cu rate inflației;

-

plata în continuare a acelorași drepturi

bănești corespunzător celor prevăzute în legislația de salarizare pentru

funcționarii publici din cadrul C.S.M.;

-

obligarea pârâților la includerea

sumelor datorate în bugetul instituției angajatoare;

-

refacerea deciziilor de încadrare și

efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă.

În motivarea cererii,

reclamanții au invocat tratamentul de salarizare diferențiat și discriminatoriu

existent în încadrarea lor, față de funcționarii publici din cadrul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, al C.S.M. și al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, solicitând în consecință, reîncadrarea și plata

drepturilor bănești cuvenite.

Prin sentința civilă nr. 3102

din 12 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis acțiunea și a dispus obligarea pârâților I.N.M. și M.J.L.C. la plata

diferenței între salariul încasat de reclamanți în perioada 1 decembrie 2004 –

1 martie 2008 și cel prevăzut în anexa 1 a O.U.G. nr. 192/2002, cu modificările și completările ulterioare, sume actualizate în raport de rata inflației.

Aceiași doi pârâți au fost

obligați la plata drepturilor salariale potrivit anexei 1 a O.U.G. nr. 192/2002

și pentru viitor, iar M.F.P. a fost obligat să includă în bugetul de stat

fondurile necesare.

Instanța a respins acțiunea

față de pârâtul C.S.M. pentru lipsa calității procesuale pasive.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că este inechitabilă și discriminatorie

diferențierea salarizării funcționarilor publici din departamentele

economice-financiare și administrative din cadrul tribunalelor și curților de

apel, prevăzută în anexa 3 a O.U.G nr. 82/2004 în raport de același personal de

specialitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție, salarizat conform

anexei 1 din același act normativ.

Instanța a făcut referire și

la Hotărârea nr. 262 din 21 iunie 2007 a C.N.C.D. prin care s-a constatat că situația prezentată mai sus constituie tratament diferențiat și a recomandat

A.N.F.P. să aplice un tratament asemănător categoriilor profesionale care

presupun condiții de recrutare și activitate asemănătoare.

Împotriva sentinței au

declarat recurs I.N.M.; M.J.L.C. și M.F.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Astfel, I.N.M. a învederat

că nu există un tratament discriminatoriu între categoriile de funcționari ai

unor instanțe sau parchete de grad diferit, personalul respectiv neaflându-se

în situații analoage și comparabile, iar drepturile salariale fiind stabilite

în raport cu nivelul la care se prestează activitatea.

În recursul declarat de M.J.L.C.

s-a invocat depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, instanța de fond

ignorând Deciziile nr. 818, 819, 820 și 821 din 3 iulie 2008 ale Curții

Constituționale, obligatorii, prin care s-a constatat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt  neconstituționale

în măsura în care s-ar înțelege că instanțele judecătorești au competența să

anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând

că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară

sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Pe de altă parte, pârâtul a

făcut referire la calitatea de ordonator principal de credite a președintelui

instanței supreme, ce poate fi delegată managerului economic și a precizat că

salarizarea funcționarilor publici din cadrul departamentelor economico-financiare

și administrative ale instanțelor și parchetelor se realizeze prin raportare la

nivelul la care se prestează activitatea și nu în raport de atribuțiile de

serviciu generice.

M.J.L.C. a mai arătat că

Hotărârea C.N.C.D. nr. 262/2007 ce a stat la baza pronunțării sentinței a fost

desființată prin Decizia nr. 4829/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În recursul formulat de M.F.P.

s-a invocat soluționarea greșită a cauzei în raport de această instituție,

întrucât, deși prin încheierea din 5 noiembrie 2008 s-a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a ministerului și s-a dispus scoaterea acestuia din

cauză, totuși, prin sentință s-a dispus obligarea instituției de a asigura

fondurile necesare plății drepturilor bănești.

Referitor la această

obligație, pârâtul a arătat că această dispoziție excede oricărei prevederi

legale, ministerul neavând calitatea de ordonator de credite pentru reclamanți.

Analizând actele și

lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304

și 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursurile sunt

fondate, urmând a fi admise, a se dispune casarea sentinței atacate și, în

rejudecare, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Astfel, instanța a procedat

la stabilirea unor diferențe de drepturi bănești în favoarea reclamanților,

invocând Hotărârea nr. 262/2007 a C.N.C.D. prin care s-a constatat existența

unui tratament discriminatoriu în salarizarea funcționarilor publici încadrați

în compartimentele economico-financiare ale diferitelor instanțe sau parchete.

Însă, ulterior pronunțării

sentinței, prin Decizia nr. 4829 din 18 decembrie 2008, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 7225/2/2007 s-a admis acțiunea M.J.L.C.,

s-a dispus anularea Hotărârii C.N.C.D. nr. 262 din 21 iunie 2007 și s-a respins

cererea de intervenție accesorie formulată de Asociația Funcționarilor Publici

„Justiția”.

Pe de altă parte, prin

decizii succesive, pronunțate în intervalul iulie – decembrie 2008, Curtea

Constituțională a constatat că dispozițiile O.G. nr. 137/2000 sunt

neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că

instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor

acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le

înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte

acte normative.

Având în vedere caracterul

definitiv și general obligatoriu al acestor decizii, Curtea constată că

instanța a greșit, depășindu-și atribuțiile și, reținând caracterul

discriminatoriu al prevederilor legale ce salarizează diferit categoriile de

funcționari publici din cadrul instanțelor ori parchetelor, a procedat la

stabilirea unei alte salarizări.

În consecință, Curtea

admițând recursul declarat sub acest aspect de M.J.L.C., va casa sentința

atacată și va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Având în vedere soluția dată

acestui recurs și motivarea acesteia, Curtea va admite și celelalte două

recursuri, fără a mai analiza criticile formulate de I.N.M. și respectiv M.F.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de I.N.M., M.J.L.C. și M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 3102 din 12

noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Casează sentința atacată și

rejudecând respinge acțiunea reclamanților B.D., D.M., D.I., E.A.M., F.E.G., G.F.,

I.A.M., M.E., M.G., N.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 ianuarie 2010.