ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4286/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 noiembrie 2007, reclamanta D.M. a chemat în judecată Ministerul Justiției și C.N.C.D., solicitând soluționarea plângerii formulate împotriva Hotărârii nr. 295 din 27 septembrie 2007, pronunțată de cel de al doilea pârât, prin care a apreciat că fapta reclamată nu constituie discriminare. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că discriminarea reclamată este între statutul profesional al șoferilor, agenților procedurali și aprozilor (personal conex personalului auxiliar de specialitate) și statutul profesional al telefoniștilor, excluse din categoria personalului conex. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 164 din 22 ianuarie 2008 a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantă.

În motivarea hotărârii s-a reținut că dispozițiile O.G. nr. 8/2007 nu discriminează nicio categorie de salariați, ci stabilesc salarizarea personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta D.M., susținând în esență că, deși instanța se pronunță pe fondul cauzei, hotărârea nu este motivată pe fond, ceea ce echivalează cu o lipsă totală de motivare. Cu privire la posibilitatea de a reclama discriminarea cauzată de Ministerul Justiției prin aplicarea unui act normativ, recurenta invocă Hotărârea nr. 185 din 22 iulie 2005 prin care C.N.C.D. a constatat existența unei discriminări directe în aplicarea unui act normativ a recomandat Ministerului Justiției inițierea unui proiect de act normativ în vederea modificării prevederilor ce creau starea de discriminare.

Recursul este nefondat. Din examinarea prevederilor O.G. nr. 8/2007 rezultă că acest act normativ reglementează salarizarea și alte drepturi ale personalului auxiliar de specialitate și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetului de pe lângă acestea, astfel cum este definit în art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar. Legiuitorul a stabilit categoriile profesionale din sistemul justiției în funcție de importanța activităților îndeplinite de fiecare dintre acestea în actul de justiție, de complexitatea acestora, precum și de pregătirea profesională a fiecărei categorii. Modul de stabilire prin lege a unor drepturi, în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii, nu este o problemă de discriminare.

Așa fiind, în mod corect prima instanță a reținut că prin dispozițiile O.G. nr. 8/2007 nu se realizează o discriminare între categoriile indicate de reclamantă. Potrivit dispozițiilor O.G. nr. 137/2000 cu modificările și completările ulterioare, pentru a reține fapta de discriminare trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit. În cazul în speță, trebuie analizate atribuțiile de serviciu ale personalului auxiliar în comparație cu cele ale personalului conex din cadrul judecătoriilor și parchetelor, constatându-se că nu există o situație analogă între cele două categorii de personal. Nu pot fi reținute nici susținerilor recurentei privind nemotivarea hotărârii.

Hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică, recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.M. împotriva sentinței civile nr. 164 din 22 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2008.