ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererile înregistrate la 22 mai 2007 și respectiv, la 9 iulie 2007, reclamantul Ministerul Justiției a solicitat anularea hotărârii din 15 martie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. În motivarea cererilor, s-a arătat că prin hotărârea contestată pârâtul a reținut existența unei discriminări directe între asistenții judiciari și judecători prin neacordarea sporului de vechime în muncă pentru asistenții judiciari.

Reclamantul a susținut că s-a reținut în mod greșit existența unei situații comparabile între cele două categorii profesionale și nu s-a avut în vedere că, la data emiterii hotărârii contestate, asistenții judiciari aveau recunoscut beneficiul sporului de vechime în muncă prin dispozițiile art. 9 din Legea nr. 45/2007, intrată în vigoare la data de 12 martie 2007. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererile conexe prin sentința civilă nr. 2343 din 2 octombrie 2007, constatând legalitatea hotărârii din 15 martie 2007, cu motivarea că neacordarea sporului de vechime în muncă pentru asistenții judiciari reprezintă o discriminare directă, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, chiar dacă statutul acestora comportă diferențieri față de statutul judecătorilor și procurorilor. Referitor la recunoașterea acestui drept salarial, prin Legea nr. 45/2007, instanța de fond a avut în vedere că reglementarea respectivă este ulterioară datei la care autoritatea publică pârâtă a fost sesizată să se pronunțe asupra petiției depusă de R.I. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției și a solicitat modificarea hotărârii în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acțiunii și anulării actului administrativ emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Recurentul a susținut că în mod greșit a fost menținută hotărârea din 15 martie 2007, deși nu există o situație comparabilă între judecători și asistenții judiciari, astfel că nu era îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000 și anume, ca discriminarea să se refere la persoane aflate în situații comparabile. Cu referire la dispozițiile din Legea nr. 303/2004 și din Legea nr. 304/2004 care reglementează cele două profesii, recurentul a învederat că atribuțiile de serviciu distincte, condițiile de numire și de încetare a funcției, durata acesteia și procedura diferită de aplicare a sancțiunilor disciplinare dovedesc că nu poate fi reținută o situație comparabilă între magistrați și asistenții judiciari.

În acest sens, au fost indicate deciziile nr. 239 din 5 iunie 2003 și nr. 362 din 30 septembrie 2003, în care Curtea Constituțională a constatat că situația diferită în care se află asistenții judiciari, în raport cu magistrații, judecători și procurori, justifică atât în sensul prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, cât și în sensul reglementărilor internaționale, instituirea unui tratament juridic diferențiat și că drepturile acordate țin de opțiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite pentru magistrați. Recurentul a criticat hotărârea instanței de fond și pentru că nu au fost avute în vedere dispozițiile legale în vigoare la data pronunțării deciziei contestate, care sunt de imediată aplicare și recunosc dreptul asistenților judiciari la sporul de vechime în muncă, astfel că a fost înlăturată situația discriminatorie constatată și a devenit inutilă recomandarea adresată de consiliul intimat.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect legalitatea hotărârii din 15 martie 2007 prin care Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit existența unei stări de discriminare între asistenții judiciari și judecători, generată de neacordarea sporului de vechime în muncă pentru asistenții judiciari. Hotărârea instanței de fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată și art. 16 din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit cărora activitatea desfășurată de asistenții judiciari este recunoscută atât ca vechime în muncă, cât și ca vechime în magistratură.

Față de aceleași prevederi legale, recurentul a contestat neîntemeiat existența unei situații comparabile între cele două categorii profesionale, dat fiind că asistenții judiciari au obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor, beneficiază de concediu de odihnă, asistență medicală gratuită și gratuitatea transportului, depun jurământ în condițiile prevăzute de lege pentru judecători și procurori, participă cu vot consultativ la deliberări în cauzele privind conflictele de muncă și asigurările sociale și semnează hotărârile pronunțate în această materie. Încălcarea principiului nediscriminării a fost constatată în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000, avându-se în vedere că persoane aflate în situații comparabile au fost tratate în mod diferit, fără a exista justificări obiective și rezonabile, astfel cum s-a decis în mod constant în jurisprudența instanței europene. De asemenea, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 în sensul că un tratament diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Apărarea recurentului-reclamant privind acordarea dreptului la spor pentru vechime în muncă și pentru asistenții judiciari prin Legea nr. 45/2007 a fost corect înlăturată de instanța de fond, întrucât acest act normativ nu era în vigoare la data sesizării faptelor de discriminare și în raport de care a fost învestit să se pronunțe Consiliul intimat cu privire la încălcarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000.

În consecință, nefiind motive de modificare sau de casare a hotărâri pronunțate de instanța de fond se va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2343 din 2 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2008.