ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2396/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererile înregistrate la 22 mai 2007 și respectiv,

la 9 iulie 2007, reclamantul Ministerul Justiției a solicitat anularea hotărârii

din 15 martie 2007 emisă de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În motivarea cererilor,

s-a arătat că prin hotărârea contestată pârâtul a reținut existența unei discriminări

directe între asistenții judiciari și judecători prin neacordarea sporului de vechime

în muncă pentru asistenții judiciari.

Reclamantul a susținut

că s-a reținut în mod greșit existența unei situații comparabile între cele două

categorii profesionale și nu s-a avut în vedere că, la data emiterii hotărârii contestate,

asistenții judiciari aveau recunoscut beneficiul sporului de vechime în muncă prin

dispozițiile art. 9 din Legea nr. 45/2007, intrată în vigoare la data de 12 martie

2007.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererile conexe prin

sentința civilă nr. 2343 din 2 octombrie 2007, constatând legalitatea hotărârii

din 15 martie 2007, cu motivarea că neacordarea sporului de vechime în muncă pentru

asistenții judiciari reprezintă o discriminare directă, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, chiar dacă statutul acestora

comportă diferențieri față de statutul judecătorilor și procurorilor.

Referitor la recunoașterea

acestui drept salarial, prin Legea nr. 45/2007, instanța de fond a avut în vedere

că reglementarea respectivă este ulterioară datei la care autoritatea publică pârâtă

a fost sesizată să se pronunțe asupra petiției depusă de R.I.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantul Ministerul Justiției și a solicitat modificarea hotărârii

în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul admiterii acțiunii și anulării

actului administrativ emis de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Recurentul a susținut

că în mod greșit a fost menținută hotărârea din 15 martie 2007, deși nu există o

situație comparabilă între judecători și asistenții judiciari, astfel că nu era

îndeplinită condiția prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 și anume,

ca discriminarea să se refere la persoane aflate în situații comparabile.

Cu referire la dispozițiile

din Legea nr. 303/2004 și din Legea nr. 304/2004 care reglementează cele două profesii,

recurentul a învederat că atribuțiile de serviciu distincte, condițiile de numire

și de încetare a funcției, durata acesteia și procedura diferită de aplicare a sancțiunilor

disciplinare dovedesc că nu poate fi reținută o situație comparabilă între magistrați

și asistenții judiciari. În acest sens, au fost indicate deciziile nr. 239 din

5 iunie 2003 și nr. 362 din 30 septembrie 2003, în care Curtea Constituțională a

constatat că situația diferită în care se află asistenții judiciari, în raport cu

magistrații, judecători și procurori, justifică atât în sensul prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție, cât și în sensul reglementărilor internaționale,

instituirea unui tratament juridic diferențiat și că drepturile acordate țin de

opțiunea legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite

pentru magistrați.

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond și pentru că nu au fost avute în vedere dispozițiile

legale în vigoare la data pronunțării deciziei contestate, care sunt de imediată

aplicare și recunosc dreptul asistenților judiciari la sporul de vechime în muncă,

astfel că a fost înlăturată situația discriminatorie constatată și a devenit inutilă

recomandarea adresată de consiliul intimat.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele

considerente:

Instanța de fond a constatat

corect legalitatea hotărârii din 15 martie 2007 prin care Consiliul Național pentru

Combaterea Discriminării a stabilit existența unei stări de discriminare între asistenții

judiciari și judecători, generată de neacordarea sporului de vechime în muncă pentru

asistenții judiciari.

Hotărârea instanței de

fond s-a întemeiat pe dispozițiile art. 111 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată

și art. 16 din O.U.G. nr. 27/2006, potrivit cărora activitatea desfășurată de asistenții

judiciari este recunoscută atât ca vechime în muncă, cât și ca vechime în magistratură.

Față de aceleași prevederi

legale, recurentul a contestat neîntemeiat existența unei situații comparabile între

cele două categorii profesionale, dat fiind că asistenții judiciari au obligațiile,

interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor, beneficiază

de concediu de odihnă, asistență medicală gratuită și gratuitatea transportului,

depun jurământ în condițiile prevăzute de lege pentru judecători și procurori, participă

cu vot consultativ la deliberări în cauzele privind conflictele de muncă și asigurările

sociale și semnează hotărârile pronunțate în această materie.

Încălcarea principiului

nediscriminării a fost constatată în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 137/2000, avându-se în vedere că persoane aflate în situații comparabile

au fost tratate în mod diferit, fără a exista justificări obiective și rezonabile,

astfel cum s-a decis în mod constant în jurisprudența instanței europene.

De asemenea, Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 în sensul că un tratament

diferențiat nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie

să se justifice rațional, în respectul principiului egalității cetățenilor în fața

legii și a autorităților publice.

Apărarea recurentului-reclamant

privind acordarea dreptului la spor pentru vechime în muncă și pentru asistenții

judiciari prin Legea nr. 45/2007 a fost corect înlăturată de instanța de fond, întrucât

acest act normativ nu era în vigoare la data sesizării faptelor de discriminare

și în raport de care a fost învestit să se pronunțe Consiliul intimat cu privire

la încălcarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000.

În consecință, nefiind

motive de modificare sau de casare a hotărâri pronunțate de instanța de fond se

va respinge ca nefondat prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 2343 din 2 octombrie 2007

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 iunie 2008.