ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1058/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal la data de 24 mai 2007 reclamanții A.T., S.L., I.D.N., E.M.C., N.C.E.,

T.E.M., I.J.A., H.A. și M.I. au solicitat în contradictoriu cu pârâții C.N.C.D.

și Ministerul Justiției anularea Hotărârii nr. 39 din 30 ianuarie 2007 și a adresei

din 23 aprilie 2007 emise de primul pârât, urmare a faptului că sunt supuși unui

tratament discriminatoriu de către cel de-al doilea pârât.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat,

în esență, că prin Hotărârea din 30 ianuarie 2007 C.N.C.D. s-a pronunțat în mod

eronat asupra unui alt drept de natură salarială, și anume, asupra sporului de vechime

în muncă, deși prin petiție au menționat că discriminarea se referă la excluderea

asistenților judiciari de la beneficiul sporului de stabilitate, contrar dispozițiilor

O.G. nr. 137/2000 și art. 5 C. muncii.

Reclamanții au mai menționat că au solicitat C.N.C.D.

să îndrepte eroarea din hotărârea în discuție, dar acesta le-a comunicat faptul

că a respins contestația pe care au formulat-o.

În plus, reclamanții au susținut că actele contestate

sunt nelegale, întrucât C.N.C.D. nu a constatat tratamentul discriminator la care

sunt supuși de către pârâtul Ministerul Justiției.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile

O.G. nr. 137/2000 și ale C. muncii.

Pârâtul C.N.C.D. a depus întâmpinare prin care

a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, și pârâtul Ministerul Justiției a

formulat întâmpinare în cauză prin care a cerut respingerea acțiunii.

Curtea de Apel București, secția contencios administrativ

și fiscal, prin sentința nr. 1874 din 27 iunie 2007, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță

a reținut faptul că, în mod corect, C.N.C.D. a apreciat că, în situația reclamanților,

nu poate fi vorba de existența unei discriminări, întrucât O.U.G. nr. 27/2006 nu

a acordat asistenților judiciari drepturile reglementate de art. 4 din această ordonanță.

Ca atare, nu se poate aprecia existența unei restrângeri, înlăturări a recunoașterii,

folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a unor drepturi pe care reclamanții

nu le au, conform legii.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs,

în termen legal, reclamanții, care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru motivele prevăzute

de art. 312 alin. (3) teza finală și alin. (5) C. proc. civ. În subsidiar, recurenții

au solicitat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii atacate,

în sensul admiterii acțiunii, anulării Hotărârii nr. 39 din 30 ianuarie 2007 și

al constatării faptului că sunt supuși unui tratament discriminatoriu de către angajator,

respectiv Ministerul Justiției.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat

de către recurenți că prima instanță nu a cercetat fondul cauzei, întrucât, după

citarea dispozițiilor din O.U.G. nr. 27/2006, a apreciat că în speță nu sunt întrunite

condițiile de existență a unui caz de discriminare. Așadar, instanța a calificat

în mod eronat acțiunea, întrucât a fost investită cu o acțiune în constatare (a

unui fapt de discriminare) și nu cu o acțiune în realizarea unui drept (obligarea

pârâtului la plata sumelor datorate cu titlu de spor de vechime în funcție).

Recurenții au precizat, de asemenea, că instanța

fondului nu s-a conformat prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.,

întrucât nu a arătat motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea,

precum și pe cele pentru care a înlăturat susținerilor acestora.

Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare

în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând sentința recurată, în raport cu criticile

formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse

în continuare.

Sentința criticată este legală și temeinică, în

speță nefiind incidente cazurile prevăzute de art. 304 sau art. 304

1

C.proc.civ, în vederea casării sau modificării hotărârii.

Instanța de fond a analizat corect situația de

fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7

C. proc. civ., care dispune că se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când

aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu este fondat.

Într-adevăr, în raport de prevederile art. 261

alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și

de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

susținerile părților.

Se poate aprecia că textul legal anterior enunțat

consacră principiul motivării hotărârilor, pentru a se asigura o bună administrare

a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar.

Textul legal anterior citat nu impune, însă, instanței

de judecată obligația de a se răspunde punctual la toate susținerile și afirmațiile

părților, textul făcând referire expresă numai la indicarea motivelor pentru care

au fost respinse „cererile” acestora.

Așadar, instanța are posibilitatea de a proceda

la sintetizarea acestora, în raport de legătura lor logică, și să le examineze grupat,

ceea ce a fost făcut și de către Curtea de Apel.

Nici motivul de modificare a hotărârii judecătorești,

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este fondat.

Astfel, în mod corect, prima instanță a apreciat

că hotărârea nr. 39 din 30 ianuarie 2007 prin care intimatul C.N.C.D. a considerat

că recurenții-reclamanți, în calitate de asistenți judiciari, nu pot beneficia de

sporul de stabilitate, deoarece aceștia sunt numiți pe o perioadă de timp determinată,

respectiv 5 ani, conform art. 100 din Legea nr. 304/2004, este legală.

Pe de altă parte, este nefondată critica recurenților

în sensul că prima instanță a dat o calificare eronată acțiunii lor, întrucât aceasta

avea în vedere cenzurarea hotărârii din 30 ianuarie 2007, respectiv reanalizarea

omisiunii făcute de Ministerul Justiției, în calitate de angajator, la elaborarea

actului normativ; aceasta era o acțiune în constatarea unui fapt de discriminare

și nu o acțiune în realizare.

Pe acest aspect, trebuie reținut, în primul rând,

faptul că reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede

cadrului legal stabilit prin O.G. nr. 137/2000 și nu intră în sfera de competență

a intimatului C.N.C.D.

Cu alte cuvinte, modul de stabilire prin lege

a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte

categorii ori nereglementarea de către legiuitor a unor aspecte care țin de statutul

profesional al unei categorii nu este o problemă care să poată fi apreciată din

punctul de vedere al discriminării, depășind cadrul de reglementare al O.G. nr.

137/2000.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut

că asistenții judiciari au doar drepturile stabilite prin lege în favoarea lor,

motiv pentru care aceștia nu pot invoca o stare de discriminare.

Pe de altă parte, așa cum s-a mai arătat, caracterul

esențialmente temporar al funcției de asistent judiciar reprezintă un argument determinat

pentru respingerea solicitării adresate de recurenți intimatului C.N.C.D.

În plus, chiar dacă asistenții judiciari se bucură

pe durata îndeplinirii funcției, deci temporar, de unele drepturi prevăzute de lege

pentru magistrați și le revin corespunzător anumite obligații, nu se poate considera

că există o egalitate sau o asimilare între cele două categorii profesionale.

Astfel, judecătorii beneficiază de inamovibilitate

și își exercită funcția pe durată nedeterminată.

Asistenții judiciari au un vot consultativ și

sunt numiți pentru un mandat de 5 ani, cu posibilitatea unei reinvestiri ulterioare.

În plus, trebuie amintit și faptul că instanța

de contencios constituțional a menționat că situația diferită în care se află asistenții

judiciari în raport cu magistrații justifică, atât în sensul prevederilor art. 16

alin. (1) din Constituție, cât și în sensul reglementărilor internaționale, instituirea

unui tratament juridic diferențiat, drepturile care li se acordă ținând de opțiunea

legiuitorului, fără obligativitatea recunoașterii tuturor drepturilor stabilite

pentru magistrați.

De asemenea, prin decizia nr. 1 din 8

februarie 1994, Curtea Constituțională a arătat că principiul egalității în fața

legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție

de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune

soluții diferite pentru situații diferite.

Prin urmare, este corectă concluzia intimaților

în sensul că asistenții judiciari au aceleași obligații, interdicții și incompatibilități

ca și magistrații, însă aceștia nu îndeplinesc aceleași condiții ca și magistrații

cu privire la perioada pentru care sunt numiți, motiv pentru care asistenții judiciari

sunt îndreptățiți să beneficieze de sporul de vechime, insă nu și de sporul de stabilitate.

În consecință, în raport de considerentele anterior

expuse și de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.T., S.L., I.D.N.,

E.M.C., N.C.E., T.E.M., I.J.A., H.A. și M.I. împotriva sentinței civile nr. 1874

din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 martie

2008.