ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2362/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC C. Dolj SA, a chemat în judecată pe pârâții I.F. și I.C. și a solicitat să se constate valabilitatea antecontractului de vânzare-cumpărare a suprafeței de 1,70 ha pentru care s-a eliberat titlu de proprietate 831-58985 din 24 martie 1996 și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, motivat pe faptul că la data de 14 octombrie 2000, a fost încheiată chitanța prin care contra sumei de 17.000.000 lei (ROL) plătiți parțial, urma să se încheie actul autentic de înstrăinare. Prin cererea de intervenție din 1 octombrie 2007, intervenienta I.S.F. a solicitat să se constate că este proprietara suprafeței de teren, dobândit prin act de donație de la bunica sa I.F.

Judecătoria Craiova, prin sentința 12465 din 1 octombrie 2007, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj. Prin cerere completatoare, reclamanta a solicitat instanței constatarea nulității actului de donație. Prin sentința 404 din 18 aprilie 2008, tribunalul respinge acțiunea și cererea de intervenție, obligând pe reclamantă la 350 lei cheltuieli de judecată către pârâtul I.C. Instanța de fond a reținut, în esență, că actul a cărei validare pe care a fost încheiat de A.I., persoană neîmputernicită de adevăratul proprietar I.F. să înstrăineze suprafața de teren, mai mult, aceasta a înțeles să doneze terenul nepoatei sale, încheind act autentic la 27 ianuarie 2006. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, a fost respins ca nefondat, prin decizia 272 din 9 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

Instanța de apel a reținut că, reclamanta nu a făcut dovada unui mandat încheiat între I.C. și mama sa I.F., iar înscrisul denumit „chitanță” nu a fost semnat de reclamantă, ci de un terț, A.I., care nu era reprezentant al reclamantei. Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că I.F. a dat un mandat expres verbal fiului său I.C. să încheie „chitanță” privind înstrăinarea suprafeței de teren, iar dovada acestuia rezultă din împrejurările de fapt, remiterea titlului de proprietate, a certificatului de moștenitor, schiței topo a terenului și documentația cadastrală dar și din posesia bunului înstrăinat.

Cu privire la actul de donație, recurenta susține că după vânzarea intervenită în anul 2000, I.F. a donat nepoatei sale suprafața de teren, convenția fiind lipsită de cauză licită iar părțile dând dovadă de rea-credință. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor expune. Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în condițiile prevăzute de art. 299-316 C. proc. civ., pentru motivele enunțate de art. 304 pct. 1-9. Primul motiv de recurs are în vedere interpretarea probelor, prevăzută în temeiul art. 304 pct. 10 C. proc. civ., abrogat prin art. I pct. 111 din O.U.G. nr. 138/2000.

Însă indiferent de existența sau nu a unui mandat verbal al proprietarului pentru întocmirea antecontractului de vânzare-cumpărare, chitanța a fost încheiată de o altă persoană decât reclamanta, în numele propriu al său, astfel încât instanțele de fond, judicios au stabilit lipsa fundamentului acțiunii societății comerciale care nu este parte semnatară a actului și care nu a dovedit existența unui raport juridic între aceasta și A.I. Motivul de recurs relativ la greșita interpretare a cauzei ilicite a actului de donație este neîntemeiat în raport cu soluționarea primului capăt de cerere a acțiunii. Situațiile de fapt nu se pot analiza în calea de atac a recursului iar deținerea unor acte ale proprietarului terenului nu poate conduce la concluzia cauzei ilicite a actului de donație, cu atât mai mult invocat de reclamanta nesemnatară a chitanței de vânzare, detentor precar al bunului.

De altfel, prevederile art. 1073 C. civ., pe care își întemeiază reclamanta acțiunea au în vedere îndeplinirea exactă a obligației iar în caz contrar dreptul la despăgubiri, pe care îl poate pretinde numai semnatarul „chitanței”. Temeiul art. 1077 C. civ. invocat de reclamantă prin care creditorul poate fi autorizat la îndeplinirea exactă a obligației, exclude obligațiile intuitu personae , caz în care obligația nu se poate executa decât de debitor (nemo potest cagi ad factum ) iar în cazul acțiunii de față nu își găsește aplicație, pentru aceleași considerente relative la titularul dreptului. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei 272 din 9 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova.

În considerarea culpei procesuale, față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., instanța va obliga pe recurentă la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul I.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. Dolj SA Craiova împotriva deciziei nr. 272 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatului I.C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.