ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3521/2009

Asupra recursului de față:

Prin sentința penală nr. 117

din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus, în baza art. 20

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C.

pen., condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu

excepția dreptului de a alege.

S-a făcut aplicarea art. 71 C.

pen., art. 64 lit. a), b), e) C. pen.

Inculpatul a fost obligat la

3000 lei daune materiale și 15000 lei daune morale către partea civilă P.D.

De asemenea, inculpatul a

mai fost obligat la plata sumei de 1821,23 lei plus dobânda legală către partea

civilă Spitalul Clinic de Urgență S.P. București.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 5 decembrie 2007, în urma unui

conflict spontan izbucnit către el și partea vătămată P.D., care l-a lovit cu

un băț în maxilar, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un topor în cap,

provocându-i leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale și care i-au

pus viața în pericol.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul D.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând, în principal, reținerea art. 73 lit. a) C. pen.,

fapta fiind comisă în condițiile depășirii limitei legitimei apărări, și nu în

condițiile stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cum greșit

se susține că a apreciat prima instanță.

În subsidiar, se solicită

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.

(2) C. pen. și reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen.

Prin Decizia nr. 75 din 25

iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

S-a apreciat că nu se pot

reține dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen. întrucât nu sunt întrunite

cerințele impuse de art. 44 alin. (3) C. pen., atacul comis de victimă asupra

inculpatului neavând o asemenea gravitate care să justifice replica dată de

inculpat.

Analiza comparativă a

leziunilor produse în urma atacului exercitat de partea vătămată, pe de o

parte, și inculpat, pe de altă parte, a condus instanța de apel să aprecieze că

fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor

și nu cea de vătămare corporală, fiind fără dubiu că prin folosirea toporului

într-o zonă vitală a corpului, respectiv capul, prin aplicarea unei lovituri cu

intensitate sporită, inculpatul, deși nu a acționat cu intenția directă de a

ucide, a acceptat posibilitatea suprimării vieții victimei.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs inculpatul D.G., care a solicitat, în principal, achitarea sa

în baza art. 44 alin. (3) C. pen., susținând că fapta a fost săvârșită în stare

legitimă de apărare.

În subsidiar a solicitat

schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală

prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și reducerea pedepsei prin reținerea art.

72 lit. a) C. pen.

În drept a invocat cazurile

de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte analizând decizia

recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și din oficiu,

conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este

legală și temeinică.

Chiar dacă la un moment dat,

în considerentele deciziei, motivarea nereținerii art. 73 lit. a) C. pen.

(excesul scuzabil) se suprapune peste nereținerea art. 44 alin. (3) C. pen.

(excesul justificat), atât situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptei

au fost corect apreciate.

Într-un prim motiv de

recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C.

proc. pen., inculpatul solicită achitarea, prin raportare la art. 44 alin. (3) C.

pen.

Potrivit acestui text:

„este, de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau

temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului

și cu împrejurările în care s-a produs atacul”.

Textul reglementează excesul

de apărare justificat și din analiza acestuia rezultă că, pentru reținerea sa,

este necesar ca fapta să fie săvârșită în stare de legitimă apărare, adică sub

presiunea unui atac material, direct, imediat și injust, care a pus în pericol

grav persoana celui atacat.

Depășirea limitelor

legitimei apărări presupune existența tuturor condițiilor cerute pentru

legitima apărare, aceasta referindu-se doar la împrejurarea că riposta a

depășit atacul din cauza tulburării sau temerii de care era stăpânită victima

atacului.

În speță, din probatoriul

administrat, a rezultat că victima l-a lovit pe inculpat cu bățul pe care îl

avea asupra sa, martora P.F. confirmând că soțul său a plecat de acasă cu un

băț.

Loviturile au fost în

mandibulă și în cot și au fost consemnate în certificatul medico-legal nr. 2889

din 6 dec. 2007. Din acest act rezultă că inculpatul a prezentat tumefacții la

nivelul mandibulei și a cotului stâng și două excorații de câte 5 cm, leziunile produse necesitând îngrijiri medicale de 4-5 zile.

În aceste condiții, în mod

corect instanțele au constatat neîndeplinirea condițiilor art. 44 alin. (3),

respectiv lipsește una din condițiile atacului, aceea de a fi pus în pericol

grav persoana sau drepturile celui atacat.

Lipsa gravității pericolului

nu poate legitima o intervenție de o duritate extremă, care să pună în

primejdie viața agresorului, cum a fost aceea a inculpatului, care a lovit-o pe

partea vătămată cu un topor în partea frontală a capului.

Din actele medicale a

rezultat că mecanismul producerii fracturii a fost prin lovire activă cu un

corp tăietor-despicător, iar în teoria și practica medicală aceste leziuni sunt

grave întrucât au produs atât interesarea cutiei craniene cât și a conținutului

acesteia (creierul).

Partea vătămată a fost

internată de mai multe ori în spital, după primirea loviturii i-a fost afectat

și centrul vorbirii, aspect constatat nemijlocit de prima instanță, care a

audiat-o în mod repetat, la trei termene, pentru lămurirea completă a situației

de fapt.

În aceste condiții, nici

critica subsidiară nu se poate reține, respectiv aplicarea art. 73 lit. a) C.

pen.

Acest text reglementează, ca

circumstanță atenuantă, excesul scuzabil care, spre deosebire de excesul

justificat analizat mai sus, desemnează acea ripostă exagerată, care nu a fost

determinată de starea de tulburare sau durere provocată de atac, ci, eventual,

de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței

nejustificate.

Și în acest caz, însă, se

cer întrunite toate condițiile stării de legitimă apărare, fiindcă altfel nu

s-ar putea vorbi de depășirea limitelor legitimei apărări.

În speță, așa cum s-a

arătat, nu sunt întrunite aceste condiții, lipsind gravitatea pericolului

reprezentat de acțiunea părții vătămate, care doar l-a zgâriat pe inculpat în

bărbie și la cot.

Acțiunea victimei însă a

fost corect apreciată de instanțe ca fiind o provocare, făcându-se aplicarea art.

73 lit. b) C. pen., din probe rezultând că lovirea părții vătămate a avut loc

consecutiv actului provocator al acestuia, de a aplica inculpatului o lovitură

cu bățul în zona mandibulei și a cotului.

Înalta Curte apreciază, de

asemenea, ca nefondat și motivul de recurs invocat de inculpat în cadrul

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen., prin

care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la

infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Natura obiectului vulnerant folosit

(topor), intensitatea și efectul loviturilor (traumatism cranian ce a necesitat

40-45 zile îngrijiri medicale), zona vizată (zona capului) și urmările produse

(leziunile au pus viața victimei în pericol și doar intervențiile chirurgicale

efectuate au reușit să o mențină în viață), toate acestea demonstrează că

inculpatul a prevăzut posibilitatea morții victimei și, chiar dacă nu a urmărit

acest rezultat, l-a acceptat.

Prin urmare, în mod corect

s-a reținut săvârșirea cu intenție indirectă a tentativei la infracțiunea de

omor.

În condițiile în care nici

una din apărările inculpatului nu a fost reținută, Înalta Curte apreciază că

nici o reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea infracțiunii

reținute în sarcina acestuia.

Pentru considerentele mai

sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat,

onorariul avocatului din oficiu, acordat parțial până la prezentarea

apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 75

din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 30 octombrie 2009.