ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3521/2009

Asupra recursului de față: Prin sentința penală nr. 117 din 20 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a dispus, în baza art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b), art. 76 lit. b) C. pen., condamnarea inculpatului D.G. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a), b), e) C. pen. Inculpatul a fost obligat la 3000 lei daune materiale și 15000 lei daune morale către partea civilă P.D. De asemenea, inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 1821,23 lei plus dobânda legală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență S.P.

București. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că la data de 5 decembrie 2007, în urma unui conflict spontan izbucnit către el și partea vătămată P.D., care l-a lovit cu un băț în maxilar, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu un topor în cap, provocându-i leziuni ce au necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale și care i-au pus viața în pericol. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.G., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în principal, reținerea art. 73 lit. a) C. pen., fapta fiind comisă în condițiile depășirii limitei legitimei apărări, și nu în condițiile stării de provocare prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cum greșit se susține că a apreciat prima instanță.

În subsidiar, se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și reducerea pedepsei, cu aplicarea art. 81 C. pen. Prin Decizia nr. 75 din 25 iunie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. S-a apreciat că nu se pot reține dispozițiile art. 73 lit. a) C. pen. întrucât nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 44 alin. (3) C. pen., atacul comis de victimă asupra inculpatului neavând o asemenea gravitate care să justifice replica dată de inculpat.

Analiza comparativă a leziunilor produse în urma atacului exercitat de partea vătămată, pe de o parte, și inculpat, pe de altă parte, a condus instanța de apel să aprecieze că fapta întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor și nu cea de vătămare corporală, fiind fără dubiu că prin folosirea toporului într-o zonă vitală a corpului, respectiv capul, prin aplicarea unei lovituri cu intensitate sporită, inculpatul, deși nu a acționat cu intenția directă de a ucide, a acceptat posibilitatea suprimării vieții victimei. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul D.G., care a solicitat, în principal, achitarea sa în baza art. 44 alin. (3) C. pen., susținând că fapta a fost săvârșită în stare legitimă de apărare.

În subsidiar a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și reducerea pedepsei prin reținerea art. 72 lit. a) C. pen. În drept a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte analizând decizia recurată, atât prin prisma criticilor formulate de inculpat, cât și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică. Chiar dacă la un moment dat, în considerentele deciziei, motivarea nereținerii art. 73 lit. a) C. pen. (excesul scuzabil) se suprapune peste nereținerea art. 44 alin. (3) C. pen.

(excesul justificat), atât situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptei au fost corect apreciate. Într-un prim motiv de recurs, în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., inculpatul solicită achitarea, prin raportare la art. 44 alin. (3) C. pen. Potrivit acestui text: „este, de asemenea în legitimă apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul”. Textul reglementează excesul de apărare justificat și din analiza acestuia rezultă că, pentru reținerea sa, este necesar ca fapta să fie săvârșită în stare de legitimă apărare, adică sub presiunea unui atac material, direct, imediat și injust, care a pus în pericol grav persoana celui atacat.

Depășirea limitelor legitimei apărări presupune existența tuturor condițiilor cerute pentru legitima apărare, aceasta referindu-se doar la împrejurarea că riposta a depășit atacul din cauza tulburării sau temerii de care era stăpânită victima atacului. În speță, din probatoriul administrat, a rezultat că victima l-a lovit pe inculpat cu bățul pe care îl avea asupra sa, martora P.F. confirmând că soțul său a plecat de acasă cu un băț. Loviturile au fost în mandibulă și în cot și au fost consemnate în certificatul medico-legal nr. 2889 din 6 dec. 2007. Din acest act rezultă că inculpatul a prezentat tumefacții la nivelul mandibulei și a cotului stâng și două excorații de câte 5 cm, leziunile produse necesitând îngrijiri medicale de 4-5 zile.

În aceste condiții, în mod corect instanțele au constatat neîndeplinirea condițiilor art. 44 alin. (3), respectiv lipsește una din condițiile atacului, aceea de a fi pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat. Lipsa gravității pericolului nu poate legitima o intervenție de o duritate extremă, care să pună în primejdie viața agresorului, cum a fost aceea a inculpatului, care a lovit-o pe partea vătămată cu un topor în partea frontală a capului. Din actele medicale a rezultat că mecanismul producerii fracturii a fost prin lovire activă cu un corp tăietor-despicător, iar în teoria și practica medicală aceste leziuni sunt grave întrucât au produs atât interesarea cutiei craniene cât și a conținutului acesteia (creierul).

Partea vătămată a fost internată de mai multe ori în spital, după primirea loviturii i-a fost afectat și centrul vorbirii, aspect constatat nemijlocit de prima instanță, care a audiat-o în mod repetat, la trei termene, pentru lămurirea completă a situației de fapt. În aceste condiții, nici critica subsidiară nu se poate reține, respectiv aplicarea art. 73 lit. a) C. pen. Acest text reglementează, ca circumstanță atenuantă, excesul scuzabil care, spre deosebire de excesul justificat analizat mai sus, desemnează acea ripostă exagerată, care nu a fost determinată de starea de tulburare sau durere provocată de atac, ci, eventual, de sentimentul de indignare, de mânie, de revoltă în fața violenței nejustificate.

Și în acest caz, însă, se cer întrunite toate condițiile stării de legitimă apărare, fiindcă altfel nu s-ar putea vorbi de depășirea limitelor legitimei apărări. În speță, așa cum s-a arătat, nu sunt întrunite aceste condiții, lipsind gravitatea pericolului reprezentat de acțiunea părții vătămate, care doar l-a zgâriat pe inculpat în bărbie și la cot. Acțiunea victimei însă a fost corect apreciată de instanțe ca fiind o provocare, făcându-se aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., din probe rezultând că lovirea părții vătămate a avut loc consecutiv actului provocator al acestuia, de a aplica inculpatului o lovitură cu bățul în zona mandibulei și a cotului. Înalta Curte apreciază, de asemenea, ca nefondat și motivul de recurs invocat de inculpat în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen., prin care se solicită schimbarea încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de vătămare corporală gravă. Natura obiectului vulnerant folosit (topor), intensitatea și efectul loviturilor (traumatism cranian ce a necesitat 40-45 zile îngrijiri medicale), zona vizată (zona capului) și urmările produse (leziunile au pus viața victimei în pericol și doar intervențiile chirurgicale efectuate au reușit să o mențină în viață), toate acestea demonstrează că inculpatul a prevăzut posibilitatea morții victimei și, chiar dacă nu a urmărit acest rezultat, l-a acceptat. Prin urmare, în mod corect s-a reținut săvârșirea cu intenție indirectă a tentativei la infracțiunea de omor.

În condițiile în care nici una din apărările inculpatului nu a fost reținută, Înalta Curte apreciază că nici o reducere a pedepsei nu se justifică în raport de gravitatea infracțiunii reținute în sarcina acestuia. Pentru considerentele mai sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, acordat parțial până la prezentarea apărătorului ales, urmând a fi avansat din fondul M.J.L.C.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.G. împotriva Deciziei penale nr. 75 din 25 iunie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.L.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 octombrie 2009.