ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 106 din 27

februarie 2003, secția penală a Tribunalului Brașov a respins, în baza art. 334

C. proc. pen., cererea formulată de inculpatul S.C.A. privind schimbarea

încadrării juridice a faptei, din infracțiunea de tentativă la omor calificat,

prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în cea

de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.

În baza art. 20, raportat la art.

174, art. 175 lit. i) C. pen., instanța a condamnat pe S.C.A. la 7 ani și 6

luni închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) și b), cu aplicarea art. 71, raportat la art. 64 C. pen.

Tribunalul a scăzut din pedeapsa

aplicată timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002 la 5 februarie

2003, a dispus, conform art. 118 lit. b) C. pen., confiscarea specială de la

inculpat a unui briceag confecționat din metal cromat cu lungimea totală de 23

cm (lungimea lamei de 10 cm și lățimea medie de 1,5 cm); a constatat că partea

vătămată P.V.I. nu s-a constituit parte civilă și l-a obligat să plătească suma

de 11.271.064 lei, despăgubiri civile, C.A.S. a județului Brașov și 1.600.000

lei, cheltuieli judiciare către stat.

Hotărând astfel, instanța a reținut,

în fapt, că, în noaptea de 21 noiembrie 2002, în jurul orei 0,30 – 1,00, partea

vătămată P.N.M., împreună cu martorii P.I.D. și P.N.M. (verii săi) se întorceau

dintr-o vizită făcută la o rudă din satul Predeluț, fiind sub influența

băuturilor alcoolice. Din sens opus veneau inculpatul S.C.A. cu soția sa E.

Martorul P.I.D. l-a întâmpinat pe

inculpat cu apelativul: „Ce faci băi S.” ? Aflat și el sub influența băuturii,

inculpatul a fost profund iritat și i-a întors răspunsul: „Ce băi, eu sunt S.

tău” ? și apropiindu-se de acesta a scos din buzunarul pantalonilor un briceag

cu care l-a înjunghiat în partea superioară a piciorului stâng.

Constatând leziunea suferită, P.I.D.

i-a alertat pe însoțitorii săi, că a fost tăiat, iar când P.V. s-a apropiat de

cel agresat, ca să vadă ce i s-a întâmplat, inculpatul l-a lovit și pe acesta

cu cuțitul în abdomen, după care a fugit de la locul faptei.

Potrivit concluziilor Raportului de

constatare medico-legală, nr. 3973/ E din 22 noiembrie 2002, întocmit de

Serviciul județean de medicină legală Brașov, numitul P.I.D. a prezentat o

leziune de violență ce a putut data din noaptea de 21 noiembrie 2002.

S-a putut produce prin lovirea

regiunii abdominale cu un corp tăietor înțepător (posibil cuțit); necesită

24-25 de zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicații; poziția ipotetică

victimă-agresor în momentul recepționării loviturii a fost față în față; având

în vedere leziunile organelor interne cu potențial sceptic major, s-a apreciat

că sus-numitului i s-a pus viața în primejdie.

Această sentință a fost atacată cu

apel de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și inculpatul S.C.A., prin care

o consideră netemeinică.

Parchetul a apreciat că pedeapsa

aplicată, reprezentând minima specială prevăzută de lege pentru infracțiunea

comisă, nu corespunde gradului de pericol social concret al faptei și datelor

ce caracterizează persoana inculpatului, cunoscut cu antecedente penale și fără

loc de muncă.

Inculpatul, la rândul său, a

considerat sentința netemeinică și nelegală, deoarece el a acționat în legitimă

apărare solicitând ca, prin admiterea apelului și desființarea hotărârii, să

fie, în principal, achitat conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. e) C. proc. pen., sau să se schimbe încadrarea juridică a faptei

în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C.

pen., deoarece el nu a dorit să o ucidă pe partea vătămată, ci să se apere,

iar, în subsidiar, recunoașterea în favoarea sa a circumstanței legale a

provocării, prevăzute de art. 73 lit. b) C. pen., cu reducerea corespunzătoare

a pedepsei.

Secția penală a Curții de Apel

Brașov, prin decizia nr. 188 din 7 iulie 2003, a admis apelul declarat de

inculpat, a desființat în parte hotărârea și, în baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 20, raportat la art. 174, art.

175 lit. i), în aceeași infracțiune, cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.,

texte de lege în baza cărora a condamnat pe inculpatul S.C.A. la 3 ani

închisoare, cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței și respingerea,

ca nefondat, a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

- Instanța de control judiciar a

apreciat că prima instanță a analizat în mod defectuos probele administrate în

cauză „examinând și acordând valoare probatorie doar acelor probe îndreptate

împotriva inculpatului, înlăturând în mod nejustificat celelalte probe care

acționau în favoarea acestuia”.

În acest sens, se exemplifică cu

declarațiile constante ale inculpatului și ale soției sale potrivit cărora ei

au fost atacați de mai mulți tineri inculpatul fiind nevoit să reacționeze

agresiv, depoziții care sunt în concordanță cu cele ale martorului M.N., care

l-a auzit pe inculpat plângându-se de dureri în zona spatelui și a observat că

soția acestuia S.E. avea urme de praf pe îmbrăcăminte.

- Curtea de apel a subliniat și

faptul că, partea vătămată P.I.D. a avut o atitudine oscilantă și șovăelnică pe

parcursul procesului penal, și anume: după ce în cursul urmăririi penale a

menționat că nu îi cunoștea pe inculpat și pe soția acestuia, că nu a

manifestat nici o atitudine violentă față de ei, inițiativa conflictului

aparținând inculpatului, în cursul cercetării judecătorești susținând aceiași

variantă ca și inculpatul, în sensul că martorul P.I.D., vărul său, s-a adresat

ireverențios inculpatului, care la rândul lui, l-a pălmuit pe S.C.A.

- Instanța de control judiciar a

constatat, totodată, că nu se poate reține legitima apărare „întrucât

inculpatul a ripostat față de un atac deja consumat și nu împotriva unui atac

actual”, așa cum nu a putut fi primită nici cererea de schimbare a încadrării

juridice a faptei, în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de

art. 182 alin. (1) C. pen., deoarece „în raport de instrumentul folosit, de

zona vizată și de intensitatea loviturii se concluzionează, în sensul că

inculpatul, chiar dacă nu a urmărit producerea rezultatului letal, a acceptat

eventualitatea producerii acestuia”.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și inculpatul S.C.A., care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

în sensul reținerii nejustificate în favoarea inculpatului a circumstanței

atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în opinia

parchetului, iar în cea a inculpatului că, nu s-a reținut împrejurarea că el a

acționat în legitimă apărare, în care sens solicită achitarea sa ori schimbarea

încadrării juridice a faptei în infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Examinând decizia atacată în raport

de cazurile de recurs prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 și

pct. 17 C. proc. pen., comune pentru ambele recursuri, Înalta Curte constată,

în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul parchetului

fondat, urmând a fi admis, iar al inculpatului, nefondat, urmând a fi respins.

cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înțeles

nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconforme cu realitatea,

contrare logicii ori realității evidente, ceea ce ar reprezenta o eroare

grosieră, o denaturare a adevărului, rezultând din mijloacele de probă dispuse

și administrate în cauză, ci și stabilirea unei situații de fapt ce nu este

confirmată de probe și care nu au fost avute în întregime în vedere.

În sensul celor enunțate, nu orice

eroare comisă poate constitui motiv de casare, ci numai aceea rezultând din

contradicția existentă între probe și soluția instanței (ce nu impune însă

administrarea de noi mijloace de probă), altfel spus, când în temeiul unor fapte

reținute în mod vădit greșit, aceasta a pronunțat una dintre soluțiile

prevăzute în art. 345 alin. (1) C. proc. pen.

- De asemenea, circumstanțele

agravante și cele atenuante sunt împrejurări, stări, calități sau situații care

însoțesc fapta, influențând sau modificând gradul său concret de pericol social

(și implicit cuantumul pedepsei); ele se găsesc în afara conținutului esențial

al infracțiunii, alcătuind conținutul circumstanțial (extern) al acesteia. Din

moment ce circumstanțele însoțesc săvârșirea infracțiunii ele trebuie să

rezulte din probatoriu, iar constatarea și nereținerea lor poate constitui o

eroare gravă de fapt, ca și nereținerea acestora atunci când probatoriul

evidențiază existența lor.

- Totodată, pot fi erori grave de

fapt, în sensul dispoziției în discuție, art. 385

9

alin. (1) pct. 18

C. proc. pen., și acele greșeli în stabilirea situației de fapt, care au avut

drept consecință nereținerea unor date, împrejurări ori consecințe ce s-au

produs ori s-ar fi putut produce și care privesc încadrarea juridică a faptei,

caz de recurs prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17.

apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, este necesar, potrivit

art. 44 alin. (2) C. pen., ca făptuitorul să fi acționat pentru a înlătura un

atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau

împotriva unui interes obștesc și care a pus în pericol grav persoana sau

drepturile celui atacat, ale altuia ori interesul obștesc.

Aceste condiții, prevăzute expres în

textul enunțat, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre

ele fiind de natură a înlătura existența legitimei apărări.

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca săvârșirea infracțiunii să

constituie o ripostă la fapta victimei, care însă să nu fi fost, la rândul ei,

determinată de manifestări agresive ale inculpatului; deci, infracțiunea să fi

fost comisă într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de o

provocare din partea victimei.

faptei ca tentativă de omor sau vătămare corporală gravă, în raport cu urmările

pe care și le-a reprezentat făptuitorul, depinde de stabilirea locului unde s-a

aplicat lovitura, obiectul folosit și intensitatea loviturii, împrejurări care

pot pune în evidență voința inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul

urmărit nu s-a produs.

materialul probator dispus și administrat în cele două faze ale procesului

penal, rezultă fără nici un dubiu că, situația de fapt a fost corect reținută

de către prima instanță, inculpatul acționând spontan fără să fi fost în

legitimă apărare sau provocat de atitudinea violentă a victimei.

Astfel, martorii oculari P.I.D.,

lovit primul de către inculpat și fratele său, P.N.M., care erau împreună cu

partea vătămată P.V.I. au declarat în mod constant și în același fel, încă de

la primele cercetări, modul în care s-a derulat incidentul dintre ei și

inculpat.

„În ziua de 21 noiembrie 2002,

relatează P.I.D., împreună cu fratele meu P.N.M. și vărul P.V.I. am mers în

târgul organizat în comuna Bran, unde am consumat băuturi alcoolice, respectiv

bere și vin. Spre seară am mers împreună în vizită la domiciliul vărului meu

A.V. și pe la mama mea, care locuiește în satul Predeluț.

În jurul orelor 21,30, am hotărât să

ne întoarcem la domiciliile noastre și am plecat toți trei pe str. Principală.

Cam în dreptul casei aparținând lui

D.R., am observat că din sens opus venea un cunoscut pe nume S. împreună cu soția

sa. Când s-a apropiat la circa 2-3 m, eu l-am salutat cu cuvintele „Ce faci,

băi S.?”, dar nu am primit nici un răspuns. În schimb, când a ajuns în dreptul

meu S. m-a lovit cu mâna stângă în partea superioară a coapsei piciorului

stâng, după care a fugit în direcția locuinței sale.

Eu am simțit usturime în locul unde

am fost lovit și am constatat că îmi curge sânge, astfel că i-am zis fratelui

meu, ce era lângă mine, că am fost tăiat cu cuțitul.

Atunci fratele și vărul meu au fugit

după S., ajungându-l după 20-30 m. Am constatat că s-a format o mică

învălmășeală și imediat l-am auzit pe P.I.D. țipând și l-am văzut ținându-se cu

mâna de abdomen, după care a început să fugă spre mine.

Fratele meu s-a dezbrăcat de geacă

și a început să o învârtă deasupra capului și în direcția lui S., până l-a

lovit și l-a doborât la sol, după care a venit la rândul său după mine.

Nu cunosc unde a stat soția lui S.

în timpul conflictului, însă aceasta nu s-a implicat în scandal, nici măcar

verbal.

Precizez, mai declară martorul, că

nici o persoană din grupul nostru nu a avut asupra sa obiecte contondente și nu

a apucat să poarte vreo discuție cu S. înainte ca acesta să mă lovească”.

În același sens sunt și declarațiile

părții vătămate P.V.I., care menționează „Când persoanele sus-menționate mai

aveau 2-3 metri până la noi, P.I.D. l-a salutat pe bărbat cu cuvintele „Ce faci

băi S.?”. Am auzit când bărbatul a răspuns „Ce băi, eu sunt S. tău.?”, moment

în care ajunsese chiar în dreptul vărului meu. Am observat o mică ciocnire între

bărbat și P.I.D., dar nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Imediat însă P.I.D.

a strigat „M-a tăiat”, iar eu, din instinct, m-am apropiat de cele două

persoane pentru a vedea ce se întâmplă. Când am ajuns lângă bărbatul respectiv,

acesta m-a lovit cu brațul drept în regiunea abdominală, simțind imediat o

arsură și constatând că-mi curge sânge. Precizez că eu nu am apucat să văd

cuțitul în mâna bărbatului pe nume S., însă mișcarea acestuia a fost una de

împingere, folosind brațul drept.

În urma durerii eu m-am încovoiat,

însă am văzut că celălalt văr pe nume M.N. s-a dezbrăcat de geacă și a început

să lovească cu aceasta în direcția agresorului. La un moment dat l-a nimerit pe

S.C.A. în cap și acesta a căzut la sol, după care a venit lângă noi să vadă cât

de grave sunt leziunile.

Bărbatul pe nume S.C.A. s-a ridicat

imediat de la sol și a fugit înspre satul Predeluț. Nu am mai văzut-o nici pe

femeia care însoțea pe S.C.A., dar precizez că aceasta nu a intervenit fizic

sau verbal în conflict.

Arăt faptul că eu și verii mei nu am

avut asupra noastră obiecte contondente și nici nu am exercitat acte de

violență asupra bărbatului și a femeii, de fapt, eu nici nu-i cunoșteam pe

aceștia.

Între grupul nostru și persoanele

respective nu a avut loc nici o discuție cu excepția salutului, astfel că nu

înțeleg ce l-a determinat pe bărbat să ne lovească cu cuțitul pe mine și pe

P.I.D.”.

Examinând declarațiile inculpatului

și ale soției sale, în raport cu cele ale grupului de trei tineri, rezultă,

fără teama de a greși, că aceștia și-au alcătuit un scenariu, care nu este

susținut cu nici un mijloc de probă.

Inculpatul își motivează recursul ca

dealtfel și apelul cu afirmații gratuite: „Nu am avut sub nici o formă intenția

de a ucide, aspect care rezultă și din faptul că am aplicat celor două părți

vătămate numai câte o lovitură de briceag, la întâmplare, căci eram căzut la

pământ și nu vedeam unde lovesc și numai atât cât a fost strict necesar, adică

să înceteze loviturile pe care mi le aplicau cu sălbăticie”.

S.C.A. nu a lovit „la întâmplare” pe

P.I.D., fapt precizat în concluziile Raportului de constatare medico-legală, și

anume: „Poziția ipotetică victimă agresor în momentul receptării loviturii a

fost față în față”, iar lovirea sa cu „sălbăticie” („de nenumărate ori cu pumnii

și picioarele în zona capului și a corpului”) a inculpatului de către cei „3-4

necunoscuți” nu s-a dovedit cu nici un act medical.

Partea vătămată, P.I.D. a fost

internată de urgență la data de 22 noiembrie 2002, ora 2,30, cu diagnosticul:

„Plagă penetrantă epigastrică cu eviscerație de epiplon. Hemoperitoneu minim.

Plagă de lob stâng hepatic cu hematom subscapular”, și avându-se în vedere

leziunile organelor interne cu potențial sceptic major, medicii specialiști au

apreciat că acesteia i s-a pus viața în primejdie.

În raport de probele examinate în

cele ce preced, rezultă că, aplicând cu cuțitul o lovitură în abdomenul

victimei, inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acțiunii sale, a cărui

realizare a și urmărit-o, dar care nu s-a produs datorită ajutorului medical

acordat de urgență.

Așa fiind, nu se constată nici una

dintre cerințele legale ce caracterizează legitima apărare sau circumstanța

atenuantă legală a provocării, partea vătămată neavând nici o atitudine

violentă, de natură a produce o puternică tulburare sau emoție inculpatului,

reținută de către instanța de control judiciar numai printr-o greșită analiză

și apreciere a probelor, care atestă comiterea de către inculpat a tentativei

la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174

și art. 175 lit. i) C. pen.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, va casa decizia atacată, în sensul că va respinge

apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinței Tribunalului Brașov,

care este temeinică și legală.

Conform art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va

deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 22

noiembrie 2002 la 5 februarie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva deciziei penale nr. 188

din 7 iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, privind pe inculpatul S.C.A.

Casează decizia atacată, în sensul că respinge

apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinței penale nr. 106 din 27

februarie 2003 a Tribunalului Brașov, pe care o menține.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul S.C.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată, timpul

arestării preventive de la 22 noiembrie 2002, la 5 februarie 2003.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din

care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 februarie 2004.