ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 925/2004

Prin comiterea de către instanțe, cu prilejul judecării cauzei, a unei erori grave de fapt, legiuitorul a înțeles nu numai constatarea unor fapte sau împrejurări neconforme cu realitatea, contrare logicii ori realității evidente, ceea ce ar reprezenta o eroare grosieră, o denaturare a adevărului, rezultând din mijloacele de probă dispuse și administrate în cauză, ci și stabilirea unei situații de fapt ce nu este confirmată de probe și care nu au fost avute în întregime în vedere. În sensul celor enunțate, nu orice eroare comisă poate constitui motiv de casare, ci numai aceea rezultând din contradicția existentă între probe și soluția instanței (ce nu impune însă administrarea de noi mijloace de probă), altfel spus, când în temeiul unor fapte reținute în mod vădit greșit, aceasta a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute în art. 345 alin. (1) C. proc. pen. - De asemenea, circumstanțele agravante și cele atenuante sunt împrejurări, stări, calități sau situații care însoțesc fapta, influențând sau modificând gradul său concret de pericol social (și implicit cuantumul pedepsei); ele se găsesc în afara conținutului esențial al infracțiunii, alcătuind conținutul circumstanțial (extern) al acesteia. Din moment ce circumstanțele însoțesc săvârșirea infracțiunii ele trebuie să rezulte din probatoriu, iar constatarea și nereținerea lor poate constitui o eroare gravă de fapt, ca și nereținerea acestora atunci când probatoriul evidențiază existența lor. - Totodată, pot fi erori grave de fapt, în sensul dispoziției în discuție, art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., și acele greșeli în stabilirea situației de fapt, care au avut drept consecință nereținerea unor date, împrejurări ori consecințe ce s-au produs ori s-ar fi putut produce și care privesc încadrarea juridică a faptei, caz de recurs prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17.

Pentru a se reține legitima apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, este necesar, potrivit art. 44 alin. (2) C. pen., ca făptuitorul să fi acționat pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc și care a pus în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ale altuia ori interesul obștesc. Aceste condiții, prevăzute expres în textul enunțat, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, lipsa oricăreia dintre ele fiind de natură a înlătura existența legitimei apărări.

Pentru a se putea face aplicarea dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., se cere ca săvârșirea infracțiunii să constituie o ripostă la fapta victimei, care însă să nu fi fost, la rândul ei, determinată de manifestări agresive ale inculpatului; deci, infracțiunea să fi fost comisă într-o stare de puternică tulburare sau emoție, determinată de o provocare din partea victimei.

Corecta caracterizare juridică a faptei ca tentativă de omor sau vătămare corporală gravă, în raport cu urmările pe care și le-a reprezentat făptuitorul, depinde de stabilirea locului unde s-a aplicat lovitura, obiectul folosit și intensitatea loviturii, împrejurări care pot pune în evidență voința inculpatului de a ucide, chiar dacă rezultatul urmărit nu s-a produs.

Revenind la cauză și analizând materialul probator dispus și administrat în cele două faze ale procesului penal, rezultă fără nici un dubiu că, situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță, inculpatul acționând spontan fără să fi fost în legitimă apărare sau provocat de atitudinea violentă a victimei. Astfel, martorii oculari P.I.D., lovit primul de către inculpat și fratele său, P.N.M., care erau împreună cu partea vătămată P.V.I. au declarat în mod constant și în același fel, încă de la primele cercetări, modul în care s-a derulat incidentul dintre ei și inculpat. „În ziua de 21 noiembrie 2002, relatează P.I.D., împreună cu fratele meu P.N.M. și vărul P.V.I. am mers în târgul organizat în comuna Bran, unde am consumat băuturi alcoolice, respectiv bere și vin. Spre seară am mers împreună în vizită la domiciliul vărului meu A.V. și pe la mama mea, care locuiește în satul Predeluț. În jurul orelor 21,30, am hotărât să ne întoarcem la domiciliile noastre și am plecat toți trei pe str. Principală. Cam în dreptul casei aparținând lui D.R., am observat că din sens opus venea un cunoscut pe nume S. împreună cu soția sa. Când s-a apropiat la circa 2-3 m, eu l-am salutat cu cuvintele „Ce faci, băi S.?”, dar nu am primit nici un răspuns. În schimb, când a ajuns în dreptul meu S. m-a lovit cu mâna stângă în partea superioară a coapsei piciorului stâng, după care a fugit în direcția locuinței sale. Eu am simțit usturime în locul unde am fost lovit și am constatat că îmi curge sânge, astfel că i-am zis fratelui meu, ce era lângă mine, că am fost tăiat cu cuțitul. Atunci fratele și vărul meu au fugit după S., ajungându-l după 20-30 m. Am constatat că s-a format o mică învălmășeală și imediat l-am auzit pe P.I.D. țipând și l-am văzut ținându-se cu mâna de abdomen, după care a început să fugă spre mine. Fratele meu s-a dezbrăcat de geacă și a început să o învârtă deasupra capului și în direcția lui S., până l-a lovit și l-a doborât la sol, după care a venit la rândul său după mine. Nu cunosc unde a stat soția lui S. în timpul conflictului, însă aceasta nu s-a implicat în scandal, nici măcar verbal. Precizez, mai declară martorul, că nici o persoană din grupul nostru nu a avut asupra sa obiecte contondente și nu a apucat să poarte vreo discuție cu S. înainte ca acesta să mă lovească”. În același sens sunt și declarațiile părții vătămate P.V.I., care menționează „Când persoanele sus-menționate mai aveau 2-3 metri până la noi, P.I.D. l-a salutat pe bărbat cu cuvintele „Ce faci băi S.?”. Am auzit când bărbatul a răspuns „Ce băi, eu sunt S. tău.?”, moment în care ajunsese chiar în dreptul vărului meu. Am observat o mică ciocnire între bărbat și P.I.D., dar nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Imediat însă P.I.D. a strigat „M-a tăiat”, iar eu, din instinct, m-am apropiat de cele două persoane pentru a vedea ce se întâmplă. Când am ajuns lângă bărbatul respectiv, acesta m-a lovit cu brațul drept în regiunea abdominală, simțind imediat o arsură și constatând că-mi curge sânge. Precizez că eu nu am apucat să văd cuțitul în mâna bărbatului pe nume S., însă mișcarea acestuia a fost una de împingere, folosind brațul drept. În urma durerii eu m-am încovoiat, însă am văzut că celălalt văr pe nume M.N. s-a dezbrăcat de geacă și a început să lovească cu aceasta în direcția agresorului. La un moment dat l-a nimerit pe S.C.A. în cap și acesta a căzut la sol, după care a venit lângă noi să vadă cât de grave sunt leziunile. Bărbatul pe nume S.C.A. s-a ridicat imediat de la sol și a fugit înspre satul Predeluț. Nu am mai văzut-o nici pe femeia care însoțea pe S.C.A., dar precizez că aceasta nu a intervenit fizic sau verbal în conflict. Arăt faptul că eu și verii mei nu am avut asupra noastră obiecte contondente și nici nu am exercitat acte de violență asupra bărbatului și a femeii, de fapt, eu nici nu-i cunoșteam pe aceștia. Între grupul nostru și persoanele respective nu a avut loc nici o discuție cu excepția salutului, astfel că nu înțeleg ce l-a determinat pe bărbat să ne lovească cu cuțitul pe mine și pe P.I.D.”. Examinând declarațiile inculpatului și ale soției sale, în raport cu cele ale grupului de trei tineri, rezultă, fără teama de a greși, că aceștia și-au alcătuit un scenariu, care nu este susținut cu nici un mijloc de probă. Inculpatul își motivează recursul ca dealtfel și apelul cu afirmații gratuite: „Nu am avut sub nici o formă intenția de a ucide, aspect care rezultă și din faptul că am aplicat celor două părți vătămate numai câte o lovitură de briceag, la întâmplare, căci eram căzut la pământ și nu vedeam unde lovesc și numai atât cât a fost strict necesar, adică să înceteze loviturile pe care mi le aplicau cu sălbăticie”. S.C.A. nu a lovit „la întâmplare” pe P.I.D., fapt precizat în concluziile Raportului de constatare medico-legală, și anume: „Poziția ipotetică victimă agresor în momentul receptării loviturii a fost față în față”, iar lovirea sa cu „sălbăticie” („de nenumărate ori cu pumnii și picioarele în zona capului și a corpului”) a inculpatului de către cei „3-4 necunoscuți” nu s-a dovedit cu nici un act medical. Partea vătămată, P.I.D. a fost internată de urgență la data de 22 noiembrie 2002, ora 2,30, cu diagnosticul: „Plagă penetrantă epigastrică cu eviscerație de epiplon. Hemoperitoneu minim. Plagă de lob stâng hepatic cu hematom subscapular”, și avându-se în vedere leziunile organelor interne cu potențial sceptic major, medicii specialiști au apreciat că acesteia i s-a pus viața în primejdie. În raport de probele examinate în cele ce preced, rezultă că, aplicând cu cuțitul o lovitură în abdomenul victimei, inculpatul a prevăzut rezultatul letal al acțiunii sale, a cărui realizare a și urmărit-o, dar care nu s-a produs datorită ajutorului medical acordat de urgență. Așa fiind, nu se constată nici una dintre cerințele legale ce caracterizează legitima apărare sau circumstanța atenuantă legală a provocării, partea vătămată neavând nici o atitudine violentă, de natură a produce o puternică tulburare sau emoție inculpatului, reținută de către instanța de control judiciar numai printr-o greșită analiză și apreciere a probelor, care atestă comiterea de către inculpat a tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, va casa decizia atacată, în sensul că va respinge apelul declarat de inculpatul S.C.A. împotriva sentinței Tribunalului Brașov, care este temeinică și legală. Conform art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b), va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, va deduce din pedeapsa aplicată acestuia timpul arestării preventive de la 22 noiembrie 2002 la 5 februarie 2003 și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.