ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1465/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 54 din 24 octombrie 2003, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul A.D. la: - 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen. Pe durata executării pedepsei, conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., din pedeapsa de executat s-a dedus durata arestării preventive de la 1 mai 2003, la zi.

A fost prelungită măsura arestării preventive cu încă 30 de zile, începând cu data de 24 octombrie 2003, până la 22 noiembrie 2003. S-a dispus confiscarea de la inculpat a unei bucăți de scândură din lemn folosită la săvârșirea infracțiunii, depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna. Prin aceeași hotărâre, inculpatul a fost obligat să plătească: - părții civile C.A.S. a Județului Brașov suma de 9.889.193 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare și până la plata efectivă a creanței; - părții civile M.F. suma de 74.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, din care suma de 24.000.000 lei reprezintă câștig nerealizat, iar suma de 50.000.000 lei, daune morale.

Diferit, inculpatul a mai fost obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În ziua de 30 aprilie 2003, fiind în stare de ebrietate, după ce anterior a avut un conflict cu partea vătămată M.F. cu care apoi s-a împăcat, inculpatul A.D., după ce a ajuns la stâna situată la o distanță de cca. 3 km de satul Angheluș, a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu o scândură pe toată suprafața corpului, unele lovituri fiind aplicate în zona capului.

Deși mai multe persoane aflate de față de desfășurarea conflictului, i-au cerut inculpatului să înceteze actele de agresiune, acesta a continuat să aplice lovituri victimei până în momentul în care a intervenit una dintre acestea. Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale, toracice și ale membrelor, pentru care au fost necesare un număr de 25 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare. Raportul de constatare medico-legal întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată M.F. a prezentat un politraumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și al membrelor care au putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur și că pentru vindecarea acestora necesită cca.

25 zile îngrijiri medicale. Același act medical, a mai făcut precizarea că leziunile cauzate victimei i-au pus în primejdie viața. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A.D.

pe care a criticat-o cu privire la: - încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., întrucât nu a fost intenția sa de a ucide pe victimă, ci de a-i aplica o corecție pentru modul în care s-a comportat în cadrul unui conflict avut anterior; - omisiunea de a se constata că fapta a fost comisă în condițiile unei puternice stări de tulburare cauzată de comportarea victimei, motiv pentru care în favoarea sa se impune reținerea stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.; - înlăturarea prevederilor art. 175 lit. i) C. pen., deoarece locul unde s-a comis fapta, nu era un loc public; - nereținerea în favoarea sa de circumstanțele atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă a textului de lege încriminator, fapt ce ar face ca pedeapsa aplicată să fie executată prin suspendarea sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 11 din 14 ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.D. La motivarea acestei decizii, instanța de apel a arătat că: „Prima instanță a reținut corect starea de fapt, prin examinarea probelor administrate, făcând o încadrare juridică corespunzătoare și individualizând judiciar pedepsele stabilite cu respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., astfel că sunt de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.” În cauză nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, deoarece din probele administrate rezultă că persoana care a început conflictul a fost însuși inculpatul, iar împrejurarea că victima l-ar fi înjurat nu poate fi apreciată drept o împrejurarea de natură a-i provoca o tulburare de natura celei arătate în art. 73 lit. b) C. pen.

și care să justifice reducerea pedepsei. Pentru aceleași considerente s-a arătat că nu poate fi reținută nici susținerea inculpatului potrivit căreia starea de provocare i-ar fi fost cauzată și de faptul că victima i-ar fi rupt tricoul cu care era îmbrăcat, deoarece rezultă că ruperea acestuia a avut loc în timpul îmbrâncelilor ce au avut loc între cei doi și nu anterior declanșării conflictului.

- încadrarea juridică dată faptei în tentativă la infracțiunea de omor calificat este corectă și nu se impune a fi schimbată, deoarece aplicarea de numeroase lovituri victimei cu o scândură, obiect apt de a produce moartea, din care unele în zona capului, cu consecința producerii unor leziuni care i-au pus în primejdie viața, evidențiază că acesta a acționat cu intenție, și chiar dacă nu a urmărit în mod direct moartea victimei și-a putut da seama că acțiunile sale i-ar putea provoca moartea, intenția cu care a acționat fiind cel puțin indirectă, situație în care susținerea sa în sensul că a vrut să aplice victimei o corecție nu poate fi primită.

- încadrarea juridică a faptei și în art. 175 lit. i) C. pen., este corectă deoarece, potrivit art. 152 din același cod, fapta este considerată a fi săvârșită „în public” și în ipoteza în care, deși locul nu este accesibil publicului, făptuitorul este conștient că fapta sa este auzită și văzută și dacă rezultatul s-a produs față de două sau mai multe persoane, cum este cazul în speță unde la locul săvârșirii faptei erau prezenți martorii C.O., T.C. și R.I. Decizia Curții de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul A.D.

pe care a criticat-o referitor la: - încadrarea juridică a faptei pe care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., întrucât intenția sa a fost de a aplica victimei o corecție pentru conduita violentă avută anterior conflictului; - omisiunea reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuantă a provocării, deoarece fapta a fost comisă sub imperiul unei puternice tulburări cauzată de comportarea necuviincioasă a victimei. În subsidiar, a solicitat casarea deciziei atacată și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță pentru administrarea de noi probe pentru stabilirea unei situații de fapt corectă, fie reducerea pedepsei. Recursul declarat de inculpatul A.D.

este nefondat. După cum este de observat, inculpatul a criticat hotărârea instanței de apel pentru aceleași motive invocate și la judecata în calea de atac a apelului, cu excepția motivului privind trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării de noi probe, la prima instanță. Întrucât motivelor de casare, privind încadrarea juridică a faptei omisiunea reținerii circumstanței atenuantă a provocării și pedeapsa aplicată au fost analizate detaliat de către instanța de apel, considerentele expuse pe larg în prezenta decizie și pe care instanța de recurs și le însușește pe deplin ca fiind de acord cu probele de la dosar, se constată că reducerea lor nu se mai impune, urmând a fi respinse ca nefondate.

În ce privește critica prin care se solicita casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond se constată că este, de asemenea, nefondată, deoarece, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății la instanța de fond au fost administrate suficiente probe care confirmă starea de fapt și vinovăția inculpatului. De altfel, inculpatul nici nu a arătat ce anume probe ar fi de administrat și care ar fi utilitatea și concludența lor pentru a se putea aprecia asupra pertinenței acestei cereri. În concluzie, pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că analizând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat de inculpatul A.D.

este nefondat și a fi respins ca atare în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 11 din 14 ianuarie 2004 a Curții de Apel Brașov. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 1 mai 2003 până la 16 martie 2004. Obligă pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 martie 2004.