ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1465/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 54 din 24

octombrie 2003, Tribunalul Covasna a condamnat pe inculpatul A.D. la:

- 8 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat

la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen.

Pe durata executării pedepsei,

conform art. 71 C. pen., inculpatului i-a fost interzis exercițiul drepturilor

prevăzute de art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., a

fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen.,

din pedeapsa de executat s-a dedus durata arestării preventive de la 1 mai

2003, la zi.

A fost prelungită măsura arestării

preventive cu încă 30 de zile, începând cu data de 24 octombrie 2003, până la

22 noiembrie 2003.

S-a dispus confiscarea de la

inculpat a unei bucăți de scândură din lemn folosită la săvârșirea

infracțiunii, depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna.

Prin aceeași hotărâre, inculpatul a

fost obligat să plătească:

- părții civile C.A.S. a Județului

Brașov suma de 9.889.193 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, cu

dobânzile legale aferente de la data rămânerii definitivă a hotărârii de

condamnare și până la plata efectivă a creanței;

- părții civile M.F. suma de

74.000.000 lei cu titlu de despăgubiri, din care suma de 24.000.000 lei

reprezintă câștig nerealizat, iar suma de 50.000.000 lei, daune morale.

Diferit, inculpatul a mai fost

obligat să plătească statului suma de 2.000.000 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare, din care suma de 300.000 lei reprezentând onorariul cuvenit pentru

apărarea din oficiu urmează a fi suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut, în fapt, următoarele:

În ziua de 30 aprilie 2003, fiind în

stare de ebrietate, după ce anterior a avut un conflict cu partea vătămată M.F.

cu care apoi s-a împăcat, inculpatul A.D., după ce a ajuns la stâna situată la

o distanță de cca. 3 km de satul Angheluș, a lovit-o pe aceasta de mai multe

ori cu o scândură pe toată suprafața corpului, unele lovituri fiind aplicate în

zona capului.

Deși mai multe persoane aflate de

față de desfășurarea conflictului, i-au cerut inculpatului să înceteze actele

de agresiune, acesta a continuat să aplice lovituri victimei până în momentul

în care a intervenit una dintre acestea.

Urmare a loviturilor primite, partea

vătămată a suferit leziuni cranio-cerebrale, toracice și ale membrelor, pentru

care au fost necesare un număr de 25 zile îngrijiri medicale, pentru vindecare.

Raportul de constatare medico-legal

întocmit în cauză a concluzionat că partea vătămată M.F. a prezentat un

politraumatism cranio-cerebral, traumatism toracic și al membrelor care au

putut fi produse prin loviri repetate cu corp dur și că pentru vindecarea

acestora necesită cca. 25 zile îngrijiri medicale. Același act medical, a mai

făcut precizarea că leziunile cauzate victimei i-au pus în primejdie viața.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel inculpatul A.D. pe care a criticat-o cu privire la:

- încadrarea juridică a faptei pe

care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.

182 alin. (1) C. pen., întrucât nu a fost intenția sa de a ucide pe victimă, ci

de a-i aplica o corecție pentru modul în care s-a comportat în cadrul unui

conflict avut anterior;

- omisiunea de a se constata că

fapta a fost comisă în condițiile unei puternice stări de tulburare cauzată de

comportarea victimei, motiv pentru care în favoarea sa se impune reținerea

stării de provocare, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.;

- înlăturarea prevederilor art. 175

lit. i) C. pen., deoarece locul unde s-a comis fapta, nu era un loc public;

- nereținerea în favoarea sa de

circumstanțele atenuante, cu consecința reducerii pedepsei sub limita minimă a

textului de lege încriminator, fapt ce ar face ca pedeapsa aplicată să fie

executată prin suspendarea sub supraveghere.

Prin decizia penală nr. 11 din 14

ianuarie 2004, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul A.D.

La motivarea acestei decizii, instanța

de apel a arătat că:

„Prima instanță a reținut corect

starea de fapt, prin examinarea probelor administrate, făcând o încadrare

juridică corespunzătoare și individualizând judiciar pedepsele stabilite cu

respectarea criteriilor generale de individualizare prevăzute în art. 72 C.

pen., astfel că sunt de natură să atingă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.”

În cauză nu se poate reține în

favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, deoarece din probele

administrate rezultă că persoana care a început conflictul a fost însuși

inculpatul, iar împrejurarea că victima l-ar fi înjurat nu poate fi apreciată

drept o împrejurarea de natură a-i provoca o tulburare de natura celei arătate

în art. 73 lit. b) C. pen. și care să justifice reducerea pedepsei. Pentru

aceleași considerente s-a arătat că nu poate fi reținută nici susținerea

inculpatului potrivit căreia starea de provocare i-ar fi fost cauzată și de

faptul că victima i-ar fi rupt tricoul cu care era îmbrăcat, deoarece rezultă

că ruperea acestuia a avut loc în timpul îmbrâncelilor ce au avut loc între cei

doi și nu anterior declanșării conflictului.

- încadrarea juridică dată faptei în

tentativă la infracțiunea de omor calificat este corectă și nu se impune a fi

schimbată, deoarece aplicarea de numeroase lovituri victimei cu o scândură,

obiect apt de a produce moartea, din care unele în zona capului, cu consecința

producerii unor leziuni care i-au pus în primejdie viața, evidențiază că acesta

a acționat cu intenție, și chiar dacă nu a urmărit în mod direct moartea

victimei și-a putut da seama că acțiunile sale i-ar putea provoca moartea,

intenția cu care a acționat fiind cel puțin indirectă, situație în care

susținerea sa în sensul că a vrut să aplice victimei o corecție nu poate fi

primită.

- încadrarea juridică a faptei și în

art. 175 lit. i) C. pen., este corectă deoarece, potrivit art. 152 din același

cod, fapta este considerată a fi săvârșită „în public” și în ipoteza în care,

deși locul nu este accesibil publicului, făptuitorul este conștient că fapta sa

este auzită și văzută și dacă rezultatul s-a produs față de două sau mai multe

persoane, cum este cazul în speță unde la locul săvârșirii faptei erau prezenți

martorii C.O., T.C. și R.I.

Decizia Curții de apel a fost

atacată cu recurs de către inculpatul A.D. pe care a criticat-o referitor la:

- încadrarea juridică a faptei pe

care o consideră ca fiind cea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.

182 alin. (1) C. pen., întrucât intenția sa a fost de a aplica victimei o

corecție pentru conduita violentă avută anterior conflictului;

- omisiunea reținerii în favoarea sa

a circumstanței atenuantă a provocării, deoarece fapta a fost comisă sub

imperiul unei puternice tulburări cauzată de comportarea necuviincioasă a

victimei.

În subsidiar, a solicitat casarea

deciziei atacată și trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanță

pentru administrarea de noi probe pentru stabilirea unei situații de fapt

corectă, fie reducerea pedepsei.

Recursul declarat de inculpatul A.D.

este nefondat.

După cum este de observat,

inculpatul a criticat hotărârea instanței de apel pentru aceleași motive

invocate și la judecata în calea de atac a apelului, cu excepția motivului

privind trimiterea cauzei pentru rejudecare în vederea administrării de noi

probe, la prima instanță.

Întrucât motivelor de casare,

privind încadrarea juridică a faptei omisiunea reținerii circumstanței

atenuantă a provocării și pedeapsa aplicată au fost analizate detaliat de către

instanța de apel, considerentele expuse pe larg în prezenta decizie și pe care

instanța de recurs și le însușește pe deplin ca fiind de acord cu probele de la

dosar, se constată că reducerea lor nu se mai impune, urmând a fi respinse ca

nefondate.

În ce privește critica prin care se

solicita casarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța

de fond se constată că este, de asemenea, nefondată, deoarece, atât în cursul

urmăririi penale, cât și al judecății la instanța de fond au fost administrate

suficiente probe care confirmă starea de fapt și vinovăția inculpatului.

De altfel, inculpatul nici nu a

arătat ce anume probe ar fi de administrat și care ar fi utilitatea și

concludența lor pentru a se putea aprecia asupra pertinenței acestei cereri.

În concluzie, pentru considerentele

arătate, având în vedere și faptul că analizând decizia atacată în raport și cu

prevederile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nu se constată

existența unor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se

constata că recursul declarat de inculpatul A.D. este nefondat și a fi respins

ca atare în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se

dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul A.D. împotriva deciziei penale nr. 11 din 14 ianuarie

2004 a Curții de Apel Brașov.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului timpul arestării preventive de la 1 mai 2003 până la 16 martie

2004.

Obligă pe recurentul inculpat la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 martie 2004.