ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin hotărârea nr. 10 pronunțată la data de 27 decembrie 2006 de Curtea

de Arbitraj Comercial din cadrul C.C.I.A. Dâmbovița, Tribunalul Arbitral investit

cu soluționarea cererii de arbitrare formulată de reclamanta SC R.L.C. SA

Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Vaslui,

a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei

suma de 1.429.573,48 lei reprezentând contravaloare rate lunare pentru

reabilitare, modernizare și extindere SIP, sumă datorată în baza obligațiilor

asumate de părți prin contractul din 15 august 2005. Pârâtul a mai fost obligat

și la plata de majorări, calculate la facturile neachitate respectiv 202.963

lei.

Totodată, prin aceiași hotărâre, Tribunalul

Arbitral a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor egale cu

dobânzile bancare plătite de aceasta pentru creditul contractat în vederea

executării contractului, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta

cu privire la rezilierea contractului din 15 august 2005, ca netimbrată,

dispunând restituirea ei.

Împotriva acestei hotărâri, Consiliul Local

al Municipiului Vaslui a formulat acțiune în anulare, solicitând desființarea

ei pentru motivele prevăzute de art. 364 lit. a), b) și i) C. proc. civ.

susținând că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului,

convenția arbitrală fiind nulă și inoperantă.

Sub aspectul încălcării dispozițiilor

imperative ale legii, reclamanta critică hotărârea arbitrală, care nu a

sancționat nerespectarea dispozițiilor art. 7201 C. proc. civ. cu privire la concilierea

prealabilă.

Prin sentința nr. 85 din data de 23 mai 2007 Curtea

de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a

respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de Consiliul Local al Municipiului

Vaslui.

Examinând motivele de anulare invocate,

Curtea de Apel apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364

lit. a), b) și i) C. proc. civ., litigiul ivit între părți fiind unul

patrimonial, soluționat corect și legal de Tribunalul Arbitral în baza clauzei

compromisorii înserată în contractul din 15 august 2005 încheiat de părți la art.

26 alin. (2), clauză care este validă și operantă.

Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 7201

C. proc. civ. Curtea reține că în convenția părților nu s-a prevăzut expres

derularea unei concilieri prealabile așa cum impun dispozițiile art. 341 alin. (2)

C. proc. civ., astfel că nici sub acest aspect nu este îndeplinită ipoteza

motivului reglementat de art. 364 pct. 1 C. proc. civ.

La data de 20 iunie 2007, reclamanta

Consiliul Local al Municipiului Vaslui a declarat în termen legal, recurs

împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești solicitând

modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii în anulare arbitrală

formulată și desființării hotărârii Tribunalului Arbitral cu trimiterea cauzei

la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea în fond a litigiului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocând încălcarea

și aplicarea greșită a legii sub aspectul soluționării de către instanța de apel

a celor trei motive de desființare a hotărârii arbitrale formulate prin acțiune

în anulare promovată.

În argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta

a susținut în sinteză, următoarele:

- litigiul nu era susceptibil de soluționare pe

calea arbitrajului în condițiile în care există restricții impuse statului și

dezmembrămintelor sale de a apela la jurisdicția arbitrală, în același sens

fiind și dispozițiile art. 14 din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj

Dâmbovița; iar prin modificarea Legii nr. 219/1998 prin O.U.G. nr. 34/2006,

litigiile în care sunt parte persoane juridice de drept public au fost scoase

din competența generală a arbitrajului.

- Tribunalul a soluționat litigiul în temeiul

unei convenții nule, inoperante concluzie care se impune din examinarea clauzelor

statuate la art. 25 alin. (6) și art. 26 alin. (2) din contract, care prevăd o competență

alternativă, în favoarea arbitrajului sau jurisdicției statale, clauze care se

exclud reciproc.

- sub un al doilea aspect recurenta susține

că referitor la clauza compromisorie aceasta era inoperantă întrucât contractul

părților fusese reziliat, astfel că Tribunalul Arbitral verificându-și competența

trebuia să dispună închiderea dosarului.

În cursul soluționării cauzei recurenta a

depus, ca act nou în recurs, sentința nr. 1396 din 11 octombrie 2007 pronunțată

de Tribunalul Dâmbovița prin care se constată reziliat de drept contractul din

15 august 2005 încheiat de părți, iar intimata - pârâtă a formulat întâmpinare

la cererea de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit susținerilor intimatei,

posibilitatea convenirii unei jurisdicții arbitrale a fost prevăzută de art. 30

alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, lege în vigoare

la data de 15 august 2005 când a fost semnat contractul dintre părți.

Cu privire la nulitatea și inoperabilitatea

convenției arbitrale, intimata arată că nu se evocă motive care să impună o

atare concluzie, respectiv motive care să privească absența formei scrise, nemenționarea

obiectului litigiului, a numelor arbitrilor sau a modalității de numire a lor.

Asupra recursului.

nelegalitate invocate, Curtea apreciază că se impun câteva considerente

generale cu privire la obiectul contractului dedus judecății, dispozițiile legale

aplicabile și modificările succesive pe care acestea le conțin, aspecte

peremtorii în opinia Curții, în soluționarea prezentului recurs.

15 august 2005 între reclamantă Consiliul Local al Municipiului Vaslui, în

calitate de concedent și pârâta SC R.L.C. SA, astfel cum este definit de art. 2

din contract, l-a constituit concesionarea serviciului de iluminat public (SIP)

din Municipiul Vaslui, constând în activități de operare propriu-zisă gestiune,

administrare, exploatare, întreținere, precum și finanțare și realizare a

investițiilor din infrastructura aferentă serviciului de iluminat public,

durata contractului fiind de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o

perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială.

Potrivit mențiunilor din preambulul contractului,

acesta era supus, din punct de vedere al regimului juridic, reglementărilor cuprinse

în Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor publicată în M. Of. nr. 459/30.11.1998

cu modificările ulterioare.

astfel cum a fost modificat prin art. 4 pct. 13 din Legea nr. 528/2004, în

vigoare la data semnării contractului, prevedea posibilitatea părților de a

stipula în contract, o clauză compromisorie pentru soluționarea eventualelor

litigii izvorâte din executarea contractului de concesiune, atribuind competența

de soluționare a litigiilor instanțelor arbitrale române sau internaționale,

clauză pe care părțile, au înserat-o în art. 26 alin. (2) din contractul de

concesiune convenit.

concesiunilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și actele normative

emise în aplicarea acesteia au fost abrogate expres prin O.U. nr. 34/2006

publicată în M. Of. Partea I nr. 418/15.05.2006 privind atribuirea contractelor

de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice servicii

publice, ordonanța care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006 cu

excepțiile prevăzute la art. 307 alin. (2) din cuprinsul său.

Conform art. 3 din secțiunea a 2-a din

ordonanță, contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul

care are aceleași caracteristici cu contractul de servicii cu deosebirea că în

contra partidă serviciilor prestate concesionarul primește din partea

autorității contractante dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoțit

de plata unei sume de bani.

Cu privire la soluționarea litigiilor apărute

după încheierea contractului, - art. 286 secțiunea a 9-a - din ordonanță

stabilește competența numai în favoarea instanței de judecată potrivit Legii nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare.

dispozițiile Legii nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, publicată

în M. Of. nr. 1154/2.12.2004 și care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2005, că

potrivit art. 2 lit. c) din lege, sunt asimilate actelor administrative, în

sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca

obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice,

achiziții publice, competența de soluționare a litigiilor legate de aplicarea și

executarea contractului administrativ aparținând instanței de contencios administrativ

[art. 8 alin. (2) din lege].

tranzitorii cuprinse în art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul

instanțelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece potrivit

legii aplicabile în momentul sesizării instanței; în același sens, art. 297 din

O.U. nr. 34/2006 capitolul XI – Dispoziții tranzitorii finale – prevede că în

măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel, sunt aplicabile

dispozițiile dreptului comun.

În acest sens Curtea amintește dispozițiile art.

725 alin. (1) C. proc. civ. cuprinsă în cartea VII și care constituie dreptul

comun în materia conflictelor în timp a legilor de procedură consacrând

principiul aplicării imediate a legii noi de procedură.

Normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 554/2004

și O.U.G. nr. 34/2006 nu contravin celor statuate de art. 725 alin. (2) C.

proc. civ. conform căruia numai procesele în curs de judecată la data

schimbării competenței instanței legale investite vor continua să fie judecate

de acele instanțe, și prin urmare își găsesc deplina aplicare în cauză.

litigiului de față din perspectiva caracterului valid și operant al clauzei

compromisorii convenite de părți, aspecte care constituie motivele de critică

invocate de recurenta, Curtea apreciază că evoluția legislativă, respectiv

modificările cadrului legal în materia contractului de concesiune constituie

repere relevante în soluționarea cauzei de față.

susceptibile de a fi soluționate pe calea arbitrajului este o chestiune de

ordine publică, deoarece ordinea publică și dispoziții imperative ale legii

impun ca anumite litigii să nu fie scoase din competența jurisdicției statale.

Arbitrabilitatea, așa cum este configurată în

dispozițiile cuprinse în cartea a IV-a C. proc. civ. „Despre arbitraj” vizează

un dublu aspect, ratione personae și ratione materiae.

După natura lor, numai litigiile patrimoniale

sunt susceptibile a fi soluționate pe calea arbitrajului, iar ratione personae,

arbitrabilitatea privește capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor

de drept public de a recurge la arbitraj.

Prin urmare, concluzia pe care o impune,

cadrul legal cu privire la arbitrajul privat (civil și comercial) este aceea că

arbitrabilitatea constituie, în esență, o condiție de valabilitate a convenției

arbitrale, iar o convenție arbitrală având ca obiect litigii nearbitrale,

încalcă ordinea publică.

de concesiune de către părți (15 august 2005) Legea nr. 219/1998 în varianta în

vigoare de la acea dată, permitea părților de a insera în contractul lor o

clauză compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legală pentru entitatea administrației

publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial.

Evoluția legislativă în materia contractului

de concesiunea, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicției

contenciosului administrativ și abrogarea expresă a Legii nr. 219/1998 prin O.U.G.

nr. 34/2006 intrată în vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia că, la data

sesizării Tribunalului Arbitral cu cererea de arbitrare – 6 iulie 2006 – (după

intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a O.U.G. nr. 34/2006) clauza

compromisorie devenise inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru ca

entitatea administrației publice locale să recurgă la o justiție privată.

Cu alte cuvinte, natura administrativă a

contractului de concesiune având ca obiect bunuri și servicii de interes public

local exclude arbitrajul comercial privat deoarece autoritățile administrative

implicate acționează în calitate de putere publică și își exercită atribuțiile

pentru satisfacerea unui interes public, potrivit actualului context

legislativ.

nu constituie o încălcare a principiului „tempus regit actum” cu consecința

aplicării retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor și

obligațiilor părților, deoarece exceptarea de la jurisdicția privată a acestor

categorii de contracte administrative constituie o chestiune de procedură, de

competență absolută, or în această materie, legea nouă este de imediată

aplicare și raporturilor juridice stabilite sau formate înainte de promulgarea

sa.

esențială de valabilitate a clauzei compromisorii este o chestiune de ordine

publică, legea nouă care statuează și reglementează asemenea materie sub

aspectul competenței, excluzând jurisdicția privată, se aplică tuturor cauzelor

ivite după intrarea ei în vigoare, în acest sens fiind și dispozițiile tranzitorii

evocate în cuprinsul acestor considerente cu mențiunea că pentru drepturile pe

care părțile le pot avea după natura contractului convenit (altele decât cele

referitoare la ordinea publică și legile de competență) se aplică legea în

vigoare sub imperiul căreia s-a încheiat contractul.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Curtea

constatând că la data sesizării Tribunalului Arbitral clauza compromisorie

devenise inoperantă, lipsind arbitrajul de fundamentul său legal, că acest

motiv de desființare a hotărârii arbitrale a fost soluționat cu încălcarea

legii de instanța investită cu acțiunea în anulare arbitrale, în temeiul art. 312

alin. (2) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica

sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în sensul admiterii acțiunii în

anulare formulate de reclamant, anulării hotărârii arbitrale nr. 10 din 27

decembrie 2006 pronunțate de Tribunalul Arbitral și trimiterii cauzei la

Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ, pentru soluționarea în

primă instanță, potrivit competenței reglementate de art. 288 din O.U.G. nr. 34/2006

cu referire la art. 2 lit. d) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul

Local al Municipiului Vaslui.

Modifică sentința nr. 85 din 23 mai 2007

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ

și fiscal, în sensul că admite acțiunea în anulare formulată de reclamant.

Anulează hotărârea arbitrală nr. 10 din 27

decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj

Comercial din cadrul C.C.I.A. a Județului Dâmbovița și trimite cauza la

Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ, pentru soluționare în primă

instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

martie 2008.