ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 973/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 10 pronunțată la data de 27 decembrie 2006 de Curtea de Arbitraj Comercial din cadrul C.C.I.A. Dâmbovița, Tribunalul Arbitral investit cu soluționarea cererii de arbitrare formulată de reclamanta SC R.L.C. SA Târgoviște în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Vaslui, a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.429.573,48 lei reprezentând contravaloare rate lunare pentru reabilitare, modernizare și extindere SIP, sumă datorată în baza obligațiilor asumate de părți prin contractul din 15 august 2005. Pârâtul a mai fost obligat și la plata de majorări, calculate la facturile neachitate respectiv 202.963 lei.
Totodată, prin aceiași hotărâre, Tribunalul Arbitral a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor egale cu dobânzile bancare plătite de aceasta pentru creditul contractat în vederea executării contractului, precum și cererea reconvențională formulată de pârâta cu privire la rezilierea contractului din 15 august 2005, ca netimbrată, dispunând restituirea ei. Împotriva acestei hotărâri, Consiliul Local al Municipiului Vaslui a formulat acțiune în anulare, solicitând desființarea ei pentru motivele prevăzute de art. 364 lit. a), b) și i) C. proc. civ. susținând că litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului, convenția arbitrală fiind nulă și inoperantă. Sub aspectul încălcării dispozițiilor imperative ale legii, reclamanta critică hotărârea arbitrală, care nu a sancționat nerespectarea dispozițiilor art. 7201 C. proc.
civ. cu privire la concilierea prealabilă. Prin sentința nr. 85 din data de 23 mai 2007 Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată acțiunea în anulare formulată de Consiliul Local al Municipiului Vaslui. Examinând motivele de anulare invocate, Curtea de Apel apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 lit. a), b) și i) C. proc. civ., litigiul ivit între părți fiind unul patrimonial, soluționat corect și legal de Tribunalul Arbitral în baza clauzei compromisorii înserată în contractul din 15 august 2005 încheiat de părți la art. 26 alin. (2), clauză care este validă și operantă. Referitor la încălcarea dispozițiilor art. 7201 C. proc.
civ. Curtea reține că în convenția părților nu s-a prevăzut expres derularea unei concilieri prealabile așa cum impun dispozițiile art. 341 alin. (2) C. proc. civ., astfel că nici sub acest aspect nu este îndeplinită ipoteza motivului reglementat de art. 364 pct. 1 C. proc. civ. La data de 20 iunie 2007, reclamanta Consiliul Local al Municipiului Vaslui a declarat în termen legal, recurs împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Ploiești solicitând modificarea hotărârii, în sensul admiterii acțiunii în anulare arbitrală formulată și desființării hotărârii Tribunalului Arbitral cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești pentru soluționarea în fond a litigiului. Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., invocând încălcarea și aplicarea greșită a legii sub aspectul soluționării de către instanța de apel a celor trei motive de desființare a hotărârii arbitrale formulate prin acțiune în anulare promovată. În argumentarea criticilor de nelegalitate recurenta a susținut în sinteză, următoarele: - litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului în condițiile în care există restricții impuse statului și dezmembrămintelor sale de a apela la jurisdicția arbitrală, în același sens fiind și dispozițiile art. 14 din Regulile de procedură ale Curții de Arbitraj Dâmbovița; iar prin modificarea Legii nr. 219/1998 prin O.U.G. nr. 34/2006, litigiile în care sunt parte persoane juridice de drept public au fost scoase din competența generală a arbitrajului.
- Tribunalul a soluționat litigiul în temeiul unei convenții nule, inoperante concluzie care se impune din examinarea clauzelor statuate la art. 25 alin. (6) și art. 26 alin. (2) din contract, care prevăd o competență alternativă, în favoarea arbitrajului sau jurisdicției statale, clauze care se exclud reciproc. - sub un al doilea aspect recurenta susține că referitor la clauza compromisorie aceasta era inoperantă întrucât contractul părților fusese reziliat, astfel că Tribunalul Arbitral verificându-și competența trebuia să dispună închiderea dosarului. În cursul soluționării cauzei recurenta a depus, ca act nou în recurs, sentința nr. 1396 din 11 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița prin care se constată reziliat de drept contractul din 15 august 2005 încheiat de părți, iar intimata - pârâtă a formulat întâmpinare la cererea de recurs solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Potrivit susținerilor intimatei, posibilitatea convenirii unei jurisdicții arbitrale a fost prevăzută de art. 30 alin. (2) din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, lege în vigoare la data de 15 august 2005 când a fost semnat contractul dintre părți. Cu privire la nulitatea și inoperabilitatea convenției arbitrale, intimata arată că nu se evocă motive care să impună o atare concluzie, respectiv motive care să privească absența formei scrise, nemenționarea obiectului litigiului, a numelor arbitrilor sau a modalității de numire a lor. Asupra recursului.
Preliminar examinării criticilor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că se impun câteva considerente generale cu privire la obiectul contractului dedus judecății, dispozițiile legale aplicabile și modificările succesive pe care acestea le conțin, aspecte peremtorii în opinia Curții, în soluționarea prezentului recurs.
Obiectul contractului încheiat la data de 15 august 2005 între reclamantă Consiliul Local al Municipiului Vaslui, în calitate de concedent și pârâta SC R.L.C. SA, astfel cum este definit de art. 2 din contract, l-a constituit concesionarea serviciului de iluminat public (SIP) din Municipiul Vaslui, constând în activități de operare propriu-zisă gestiune, administrare, exploatare, întreținere, precum și finanțare și realizare a investițiilor din infrastructura aferentă serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială. Potrivit mențiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din punct de vedere al regimului juridic, reglementărilor cuprinse în Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor publicată în M. Of. nr. 459/30.11.1998 cu modificările ulterioare. 2. Art. 30 alin. (2) din Legea nr. 219/1998, astfel cum a fost modificat prin art. 4 pct. 13 din Legea nr. 528/2004, în vigoare la data semnării contractului, prevedea posibilitatea părților de a stipula în contract, o clauză compromisorie pentru soluționarea eventualelor litigii izvorâte din executarea contractului de concesiune, atribuind competența de soluționare a litigiilor instanțelor arbitrale române sau internaționale, clauză pe care părțile, au înserat-o în art. 26 alin. (2) din contractul de concesiune convenit.
Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și actele normative emise în aplicarea acesteia au fost abrogate expres prin O.U. nr. 34/2006 publicată în M. Of. Partea I nr. 418/15.05.2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice servicii publice, ordonanța care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006 cu excepțiile prevăzute la art. 307 alin. (2) din cuprinsul său. Conform art. 3 din secțiunea a 2-a din ordonanță, contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleași caracteristici cu contractul de servicii cu deosebirea că în contra partidă serviciilor prestate concesionarul primește din partea autorității contractante dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani. Cu privire la soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului, - art. 286 secțiunea a 9-a - din ordonanță stabilește competența numai în favoarea instanței de judecată potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare.
Mai trebuie precizat, cu referire la dispozițiile Legii nr. 554/2004 – Legea contenciosului administrativ, publicată în M. Of. nr. 1154/2.12.2004 și care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2005, că potrivit art. 2 lit. c) din lege, sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziții publice, competența de soluționare a litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ aparținând instanței de contencios administrativ [art. 8 alin. (2) din lege].
În sfârșit potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței; în același sens, art. 297 din O.U. nr. 34/2006 capitolul XI – Dispoziții tranzitorii finale – prevede că în măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun. În acest sens Curtea amintește dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ. cuprinsă în cartea VII și care constituie dreptul comun în materia conflictelor în timp a legilor de procedură consacrând principiul aplicării imediate a legii noi de procedură. Normele tranzitorii cuprinse în Legea nr. 554/2004 și O.U.G. nr. 34/2006 nu contravin celor statuate de art. 725 alin. (2) C. proc. civ. conform căruia numai procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanței legale investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, și prin urmare își găsesc deplina aplicare în cauză.
Revenind la chestiunea arbitrabilității litigiului de față din perspectiva caracterului valid și operant al clauzei compromisorii convenite de părți, aspecte care constituie motivele de critică invocate de recurenta, Curtea apreciază că evoluția legislativă, respectiv modificările cadrului legal în materia contractului de concesiune constituie repere relevante în soluționarea cauzei de față.
Determinarea sferei litigiilor susceptibile de a fi soluționate pe calea arbitrajului este o chestiune de ordine publică, deoarece ordinea publică și dispoziții imperative ale legii impun ca anumite litigii să nu fie scoase din competența jurisdicției statale. Arbitrabilitatea, așa cum este configurată în dispozițiile cuprinse în cartea a IV-a C. proc. civ. „Despre arbitraj” vizează un dublu aspect, ratione personae și ratione materiae. După natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi soluționate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea privește capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor de drept public de a recurge la arbitraj. Prin urmare, concluzia pe care o impune, cadrul legal cu privire la arbitrajul privat (civil și comercial) este aceea că arbitrabilitatea constituie, în esență, o condiție de valabilitate a convenției arbitrale, iar o convenție arbitrală având ca obiect litigii nearbitrale, încalcă ordinea publică.
În cauză, la data încheierii contractului de concesiune de către părți (15 august 2005) Legea nr. 219/1998 în varianta în vigoare de la acea dată, permitea părților de a insera în contractul lor o clauză compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legală pentru entitatea administrației publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial. Evoluția legislativă în materia contractului de concesiunea, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicției contenciosului administrativ și abrogarea expresă a Legii nr. 219/1998 prin O.U.G. nr. 34/2006 intrată în vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia că, la data sesizării Tribunalului Arbitral cu cererea de arbitrare – 6 iulie 2006 – (după intrarea în vigoare a Legii nr. 554/2004 și a O.U.G. nr. 34/2006) clauza compromisorie devenise inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru ca entitatea administrației publice locale să recurgă la o justiție privată. Cu alte cuvinte, natura administrativă a contractului de concesiune având ca obiect bunuri și servicii de interes public local exclude arbitrajul comercial privat deoarece autoritățile administrative implicate acționează în calitate de putere publică și își exercită atribuțiile pentru satisfacerea unui interes public, potrivit actualului context legislativ.
Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu constituie o încălcare a principiului „tempus regit actum” cu consecința aplicării retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor și obligațiilor părților, deoarece exceptarea de la jurisdicția privată a acestor categorii de contracte administrative constituie o chestiune de procedură, de competență absolută, or în această materie, legea nouă este de imediată aplicare și raporturilor juridice stabilite sau formate înainte de promulgarea sa.
Așa fiind, cum arbitrabilitatea condiție esențială de valabilitate a clauzei compromisorii este o chestiune de ordine publică, legea nouă care statuează și reglementează asemenea materie sub aspectul competenței, excluzând jurisdicția privată, se aplică tuturor cauzelor ivite după intrarea ei în vigoare, în acest sens fiind și dispozițiile tranzitorii evocate în cuprinsul acestor considerente cu mențiunea că pentru drepturile pe care părțile le pot avea după natura contractului convenit (altele decât cele referitoare la ordinea publică și legile de competență) se aplică legea în vigoare sub imperiul căreia s-a încheiat contractul. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Curtea constatând că la data sesizării Tribunalului Arbitral clauza compromisorie devenise inoperantă, lipsind arbitrajul de fundamentul său legal, că acest motiv de desființare a hotărârii arbitrale a fost soluționat cu încălcarea legii de instanța investită cu acțiunea în anulare arbitrale, în temeiul art. 312 alin. (2) și (3) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va modifica sentința pronunțată de Curtea de Apel Ploiești în sensul admiterii acțiunii în anulare formulate de reclamant, anulării hotărârii arbitrale nr. 10 din 27 decembrie 2006 pronunțate de Tribunalul Arbitral și trimiterii cauzei la Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ, pentru soluționarea în primă instanță, potrivit competenței reglementate de art. 288 din O.U.G. nr. 34/2006 cu referire la art. 2 lit. d) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Vaslui. Modifică sentința nr. 85 din 23 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, în sensul că admite acțiunea în anulare formulată de reclamant. Anulează hotărârea arbitrală nr. 10 din 27 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Arbitral al Curții de Arbitraj Comercial din cadrul C.C.I.A. a Județului Dâmbovița și trimite cauza la Tribunalul Vaslui, secția contencios administrativ, pentru soluționare în primă instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2008.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.