ÎCCJ, decizie (scj.ro #83235)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #83235) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contract de concesiune.

Influența evoluției legislative în materia contractului de concesiune

asupra competenței de soluționare a cauzelor derivând dintr-o atare

convenție

La data încheierii contractului de concesiune de către părți

Legea nr.219/1998 în varianta  în vigoare de la acea dată, permitea

părților de a insera în contractul lor o clauză compromisorie,

ceea ce semnifica o abilitare legală pentru entitatea

administrației publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial.

Evoluția legislativă în materia  contractului de concesiune,

calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicției

contenciosului administrativ și abrogarea expresă a Legii nr.219/1998

prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.34/2006 intrată în

vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia că, la  data sesizării

tribunalului arbitral  cu cererea de arbitrare – 6 iulie 2006 – (după

intrarea în vigoare a legii nr.554/2004 și a O.U.G. nr.34/2006) clauza

compromisorie devenise inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru

ca entitatea administrației publice locale să recurgă la o

justiție privată.

(Înalta Curte de

Casație și Justiție Secția comercială decizia nr.973

din 7 martie 2008)

Prin

hotărârea nr.10 pronunțată la data de 27 decembrie 2006 de

Curtea de Arbitraj Comercial  din cadrul Camerei de Comerț, Industrie

și Agricultură Dâmbovița, tribunalul arbitral investit cu

soluționarea cererii de arbitrare formulată de reclamanta SC R.L.C.

SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului, a admis în

parte cererea reclamantei și a obligat pârâtul să

plătească  reclamantei suma reprezentând contravaloare rate

lunare pentru reabilitare, modernizare și extindere SIP, sumă

datorată în baza obligațiilor asumate de părți prin

contract. Pârâtul a mai fost obligat  și la plata de majorări,

calculate la facturile  neachitate.

Totodată, prin aceiași hotărâre, tribunalul arbitral a respins

cererea reclamantei de  acordare a daunelor egale cu dobânzile bancare

plătite de aceasta pentru creditul contractat în vederea executării

contractului, precum și  cererea reconvențională

formulată de  pârâta cu privire la rezilierea contractului , ca

netimbrată, dispunând restituirea ei.

Împotriva acestei hotărâri, Consiliul Local al Municipiului a formulat

acțiune în anulare, solicitând  desființarea ei pentru motivele

prevăzute de  art.364 lit.a,b și i Cod procedură

civilă susținând că litigiul nu era susceptibil de

soluționare pe calea arbitrajului, convenția arbitrală

fiind  nulă și inoperantă.

Sub

aspectul încălcării dispozițiilor imperative ale legii,

reclamanta critică hotărârea arbitrală, care nu a

sancționat nerespectarea  dispozițiilor art.720

1

Cod

procedură civilă cu privire la  concilierea prealabilă.

Prin sentința nr.85 din data de 23 mai 2007  Curtea de Apel

Ploiești – Secția comercială de  contencios administrativ

și fiscal a respins  ca nefondată acțiunea în anulare

formulată de Consiliul Local al Municipiului.

Examinând motivele de anulare invocate, Curtea de apel  apreciază

că nu sunt îndeplinite condițiile  prevăzute de art.364

lit.a,b și i Cod procedură civilă, litigiul ivit între

părți fiind unul patrimonial, soluționat corect și legal de

Tribunalul arbitral în baza clauzei compromisorii înserată în contractul

nr.28096 din 15 august 2005 încheiat  de părți la art.26 alin.2,

clauză care  este validă și operantă.

Reclamanta a declarat în termen legal, recurs împotriva sentinței

pronunțate de Curtea de Apel Ploiești solicitând modificarea

hotărârii, în sensul admiterii acțiunii în anulare arbitrală

formulată și desființării hotărârii Tribunalului

arbitral cu trimiterea cauzei la Curtea de Apel Ploiești pentru

soluționarea în fond a  litigiului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe  motivul de nelegalitate prevăzut

de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând  încălcarea

și aplicarea  greșită a legii sub aspectul

soluționării de către instanța de  apel a celor trei

motive de desființare a hotărârii arbitrale formulate  prin

acțiune în anulare promovată.

În argumentarea  criticilor de nelegalitate  recurenta a

susținut în sinteză, următoarele:

- litigiul nu era susceptibil de soluționare  pe calea arbitrajului

în condițiile în care există restricții impuse statului și

dezmembrămintelor sale de a apela la jurisdicția arbitrală, în

același sens fiind și dispozițiile  art.14 din Regulile de

procedură ale Curții de Arbitraj Dâmbovița; iar prin

modificarea  Legii nr.219/1998 prin Ordonanța de Urgență a

Guvernului nr.34/2006, litigiile în care sunt parte persoane juridice de drept

public au  fost scoase din competența generală a arbitrajului.

- tribunalul a soluționat litigiul  în temeiul unei convenții

nule, inoperante concluzie care se impune din examinarea  clauzelor

statuate la art.25 alin.6 și art.26 alin.2 din contract, care prevăd

o  competență alternativă, în favoarea  arbitrajului

sau jurisdicției statale, clauze care se exclud reciproc.

- sub un al doilea aspect recurenta susține că referitor la

clauza compromisorie aceasta era inoperantă întrucât  contractul

părților fusese  reziliat, astfel că Tribunalul arbitral

verificându-și  competența trebuia să dispună

închiderea  dosarului.

În cursul soluționării cauzei recurenta  a depus, ca act nou în

recurs, sentința nr.1396 din 11 octombrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Dâmbovița prin care se constată  reziliat de drept

contractul nr.28096 din 15 august 2005  încheiat de părți, iar

intimata-pârâtă a  formulat întâmpinare la cererea de recurs

solicitând respingerea  recursului ca nefondat.

Recursul este fondat.

Curtea  apreciază că se impun câteva considerente generale cu

privire la  obiectul contractului dedus judecății,

dispozițiile  legale aplicabile și modificările succesive

pe  care acestea le conțin, aspecte peremtorii în opinia Curții,

în soluționarea prezentului recurs.

reclamantă Consiliul Local  al Municipiului, în calitate de concedent

și pârâta SC R.L. SA, astfel cum este definit de art.2 din contract,

l-a  constituit concesionarea serviciului de iluminat public (SIP) din

Municipiul, constând în  activități de operare propriu-zisă

gestiune, administrare, exploatare, întreținere, precum  și

finanțare și realizare a investițiilor  din infrastructura

aferentă serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10

ani, cu posibilitatea prelungirii  pentru o perioadă egală cu

cel mult  jumătate din durata sa inițială.

Potrivit mențiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din

punct  de vedere al regimului juridic, reglementărilor cuprinse în

Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor publicată în Monitorul

Oficial nr.459 din 30 noiembrie 1998 cu modificările ulterioare.

pct.13  din Legea nr.528/2004, în vigoare la  data semnării

contractului, prevedea posibilitatea  părților  de a

stipula în contract, o  clauză compromisorie pentru

soluționarea  eventualelor litigii izvorâte din executarea

contractului de concesiune, atribuind  competența de soluționare

a litigiilor  instanțelor arbitrale române sau internaționale,

clauză pe care părțile, au înserat-o în art.26 (2) din

contractul de concesiune convenit.

și completările  ulterioare, precum și actele normative

emise  în aplicarea acesteia au fost abrogate expres  prin

ordonanța de urgență nr.34/2006 publicată în Monitorul

Oficial Partea I nr.418 din 15 mai 2006 privind atribuirea contractelor

de achiziție publică a contractelor de  concesiune de

lucrări publice servicii publice, ordonanța  care a intrat în

vigoare la data de 30 iunie 2006 cu excepțiile prevăzute la art.307

(2)  din cuprinsul său.

Conform art.3 din secțiunea a 2-a din ordonanță, contractul de

concesiune de  servicii este definit ca fiind  contractul care are

aceleași caracteristici cu contractul de servicii cu deosebirea că în

contra partidă  serviciilor prestate concesionarul primește din

partea autorității contractante dreptul de a exploata serviciile sau

acest drept  însoțit de plata unei sume de bani.

Cu privire la soluționarea litigiilor apărute după încheierea

contractului, - art.286 Secțiunea a 9-a - din ordonanță

stabilește competența

numai în  favoarea instanței de

judecată

potrivit  Legii nr.554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările ulterioare.

Legea contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr.1154

din 2 decembrie 2004 și care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2005,

că potrivit  art.2 lit.c din lege, sunt  asimilate  actelor

administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de

autoritățile publice care au ca obiect executarea

lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor  publice,

achiziții publice, competența de  soluționare a litigiilor

legate de aplicarea  și executarea contractului administrativ

aparținând instanței de contencios  administrativ  (art.8

alin.2  din lege.

din  Legea nr.554/2004, cauzele aflate pe rolul  instanțelor la

data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece

potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței; în

același sens,  art.297 din Ordonanța de Urgență

nr.34/2006 Capitolul XI – Dispoziții tranzitorii finale – prevede

că  în măsura în care ordonanța de urgență nu

dispune  altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun.

În acest sens Curtea amintește dispozițiile art.725 alin.1 Cod

procedură civilă cuprinsă în Cartea

VII

și care constituie

dreptul comun în materia conflictelor în timp a legilor de procedură

consacrând principiul aplicării imediate a legii noi de procedură.

Normele tranzitorii cuprinse în Legea nr.554/2004 și O.U.G. nr.34/2006 nu

contravin celor statuate de art.725 alin.2 Cod procedură civilă

conform căruia numai procesele în curs de judecată la data

schimbării competenței instanței legale investite vor continua

să  fie judecate de acele instanțe, și prin urmare își

găsesc deplina aplicare în cauză.

față din perspectiva caracterului valid și operant al clauzei

compromisorii  convenite de părți, aspecte care constituie

motivele de critică invocate de recurenta, Curtea apreciază că

evoluția legislativă, respectiv modificările  cadrului

legal în materia contractului de concesiune  constituie repere relevante

în soluționarea cauzei de față.

calea arbitrajului este o chestiune de ordine publică, deoarece ordinea

publică și dispoziții imperative ale legii impun  ca

anumite  litigii să nu fie scoase din competența

jurisdicției statale.

Arbitrabilitatea, așa  cum este configurată în dispozițiile

cuprinse în  Cartea a IV-a Cod procedură civilă „Despre

arbitraj” vizează un dublu aspect , ratione personae  și ratione

materiae.

După  natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi

soluționate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea

privește capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor

de drept  public de a recurge la arbitraj.

Prin urmare, concluzia pe care o  impune, cadrul legal cu privire la

arbitrajul privat (civil și comercial) este aceea că arbitrabilitatea

constituie,  în esență, o condiție de valabilitate a

convenției arbitrale, iar o  convenție arbitrală având

ca  obiect litigii nearbitrale, încalcă ordinea publică.

părți (15 august 2005) Legea nr.219/1998 în varianta  în vigoare

de la acea dată, permitea părților de a insera în contractul lor

o clauză compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legală pentru

entitatea  administrației publice locale de a  recurge la

arbitrajul privat comercial.

Evoluția legislativă în materia  contractului de concesiunea,

calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicției

contenciosului administrativ și abrogarea expresă a Legii nr.219/1998

prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.34/2006 intrată

în vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia că, la  data

sesizării tribunalului arbitral  cu cererea de arbitrare – 6 iulie

2006 – (după intrarea în vigoare a legii nr.554/2004 și a O.U.G.

nr.34/2006) clauza compromisorie devenise  inoperantă, nemaiexistând

fundamentul legal pentru ca entitatea administrației publice locale

să recurgă la o justiție privată.

Cu alte cuvinte, natura administrativă a contractului de concesiune având

ca  obiect bunuri și servicii de interes public local exclude

arbitrajul comercial privat deoarece autoritățile administrative

implicate acționează în calitate de  putere publică și

își exercită  atribuțiile pentru satisfacerea unui interes

public, potrivit actualului context legislativ.

încălcare a principiului „tempus regit actum” cu consecința

aplicării retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor

și obligațiilor părților, deoarece exceptarea de la

jurisdicția privată a  acestor categorii de contracte

administrative constituie o chestiune de procedură, de

competență absolută, or în această materie, legea nouă

este de  imediată aplicare și raporturilor juridice stabilite

sau formate înainte de promulgarea sa.

10.

Așa

fiind

, cum

arbitrabilitatea

condiție

esențială

de

valabilitate

a

clauzei

compromisorii

este

o

chestiune

de

ordine

publică

,

legea

nouă

care

statuează

și

reglementează

asemenea

materie

sub

aspectul

competenței

,

excluzând

jurisdicția

privată

, se

aplică

tuturor

cauzelor

ivite

după

intrarea

ei

în

vigoare

,

în

acest

sens

fiind

și

dispozițiile

tranzitorii

evocate

în

cuprinsul

acestor

considerente

cu

mențiunea

că

pentru

drepturile

pe

care

părțile

le pot

avea

după

natura

contractului

convenit

(

altele

decât

cele

referitoare

la

ordinea

publică

și

legile

de

competență

) se

aplică

legea

în

vigoare

sub

imperiul

căreia

s-a

încheiat

contractul

.