ÎCCJ, decizie (scj.ro #83235)

Preliminar examinării criticilor de nelegalitate invocate, Curtea apreciază că se impun câteva considerente generale cu privire la obiectul contractului dedus judecății, dispozițiile legale aplicabile și modificările succesive pe care acestea le conțin, aspecte peremtorii în opinia Curții, în soluționarea prezentului recurs.

Obiectul contractului încheiat la data de 15 august 2005 între reclamantă Consiliul Local al Municipiului, în calitate de concedent și pârâta SC R.L. SA, astfel cum este definit de art.2 din contract, l-a constituit concesionarea serviciului de iluminat public (SIP) din Municipiul, constând în activități de operare propriu-zisă gestiune, administrare, exploatare, întreținere, precum și finanțare și realizare a investițiilor din infrastructura aferentă serviciului de iluminat public, durata contractului fiind de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială. Potrivit mențiunilor din preambulul contractului, acesta era supus, din punct de vedere al regimului juridic, reglementărilor cuprinse în Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor publicată în Monitorul Oficial nr.459 din 30 noiembrie 1998 cu modificările ulterioare. 2. Art.30 (2) din Legea nr.219 /1998, astfel cum a fost modificat prin art.IV pct.13 din Legea nr.528/2004, în vigoare la data semnării contractului, prevedea posibilitatea părților de a stipula în contract, o clauză compromisorie pentru soluționarea eventualelor litigii izvorâte din executarea contractului de concesiune, atribuind competența de soluționare a litigiilor instanțelor arbitrale române sau internaționale, clauză pe care părțile, au înserat-o în art.26 (2) din contractul de concesiune convenit.

Legea nr.219/1998 privind regimul concesiunilor, cu modificările și completările ulterioare, precum și actele normative emise în aplicarea acesteia au fost abrogate expres prin ordonanța de urgență nr.34/2006 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr.418 din 15 mai 2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică a contractelor de concesiune de lucrări publice servicii publice, ordonanța care a intrat în vigoare la data de 30 iunie 2006 cu excepțiile prevăzute la art.307 (2) din cuprinsul său. Conform art.3 din secțiunea a 2-a din ordonanță, contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleași caracteristici cu contractul de servicii cu deosebirea că în contra partidă serviciilor prestate concesionarul primește din partea autorității contractante dreptul de a exploata serviciile sau acest drept însoțit de plata unei sume de bani. Cu privire la soluționarea litigiilor apărute după încheierea contractului, - art.286 Secțiunea a 9-a - din ordonanță stabilește competența numai în favoarea instanței de judecată potrivit Legii nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare.

Mai trebuie precizat, cu referire la dispozițiile Legii nr.554/2004 – Legea contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial nr.1154 din 2 decembrie 2004 și care a intrat în vigoare la 5 ianuarie 2005, că potrivit art.2 lit.c din lege, sunt asimilate actelor administrative, în sensul legii, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziții publice, competența de soluționare a litigiilor legate de aplicarea și executarea contractului administrativ aparținând instanței de contencios administrativ (art.8 alin.2 din lege.

În sfârșit potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art.27 din Legea nr.554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței; în același sens, art.297 din Ordonanța de Urgență nr.34/2006 Capitolul XI – Dispoziții tranzitorii finale – prevede că în măsura în care ordonanța de urgență nu dispune altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun. În acest sens Curtea amintește dispozițiile art.725 alin.1 Cod procedură civilă cuprinsă în Cartea VII și care constituie dreptul comun în materia conflictelor în timp a legilor de procedură consacrând principiul aplicării imediate a legii noi de procedură. Normele tranzitorii cuprinse în Legea nr.554/2004 și O.U.G. nr.34/2006 nu contravin celor statuate de art.725 alin.2 Cod procedură civilă conform căruia numai procesele în curs de judecată la data schimbării competenței instanței legale investite vor continua să fie judecate de acele instanțe, și prin urmare își găsesc deplina aplicare în cauză.

Revenind la chestiunea arbitrabilității litigiului de față din perspectiva caracterului valid și operant al clauzei compromisorii convenite de părți, aspecte care constituie motivele de critică invocate de recurenta, Curtea apreciază că evoluția legislativă, respectiv modificările cadrului legal în materia contractului de concesiune constituie repere relevante în soluționarea cauzei de față.

Determinarea sferei litigiilor susceptibile de a fi soluționate pe calea arbitrajului este o chestiune de ordine publică, deoarece ordinea publică și dispoziții imperative ale legii impun ca anumite litigii să nu fie scoase din competența jurisdicției statale. Arbitrabilitatea, așa cum este configurată în dispozițiile cuprinse în Cartea a IV-a Cod procedură civilă „Despre arbitraj” vizează un dublu aspect , ratione personae și ratione materiae. După natura lor, numai litigiile patrimoniale sunt susceptibile a fi soluționate pe calea arbitrajului, iar ratione personae, arbitrabilitatea privește capacitatea mai largă sau mai restrânsă a persoanelor de drept public de a recurge la arbitraj. Prin urmare, concluzia pe care o impune, cadrul legal cu privire la arbitrajul privat (civil și comercial) este aceea că arbitrabilitatea constituie, în esență, o condiție de valabilitate a convenției arbitrale, iar o convenție arbitrală având ca obiect litigii nearbitrale, încalcă ordinea publică.

În cauză, la data încheierii contractului de concesiune de către părți (15 august 2005) Legea nr.219/1998 în varianta în vigoare de la acea dată, permitea părților de a insera în contractul lor o clauză compromisorie, ceea ce semnifica o abilitare legală pentru entitatea administrației publice locale de a recurge la arbitrajul privat comercial. Evoluția legislativă în materia contractului de concesiunea, calificarea sa ca un contract administrativ supus jurisdicției contenciosului administrativ și abrogarea expresă a Legii nr.219/1998 prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.34/2006 intrată în vigoare la 30 iunie 2006, impun concluzia că, la data sesizării tribunalului arbitral cu cererea de arbitrare – 6 iulie 2006 – (după intrarea în vigoare a legii nr.554/2004 și a O.U.G. nr.34/2006) clauza compromisorie devenise inoperantă, nemaiexistând fundamentul legal pentru ca entitatea administrației publice locale să recurgă la o justiție privată. Cu alte cuvinte, natura administrativă a contractului de concesiune având ca obiect bunuri și servicii de interes public local exclude arbitrajul comercial privat deoarece autoritățile administrative implicate acționează în calitate de putere publică și își exercită atribuțiile pentru satisfacerea unui interes public, potrivit actualului context legislativ.

Curtea apreciază că o asemenea concluzie nu constituie o încălcare a principiului „tempus regit actum” cu consecința aplicării retroactive a legii noi contractului sub aspectul drepturilor și obligațiilor părților, deoarece exceptarea de la jurisdicția privată a acestor categorii de contracte administrative constituie o chestiune de procedură, de competență absolută, or în această materie, legea nouă este de imediată aplicare și raporturilor juridice stabilite sau formate înainte de promulgarea sa.

Așa fiind , cum arbitrabilitatea condiție esențială de valabilitate a clauzei compromisorii este o chestiune de ordine publică , legea nouă care statuează și reglementează asemenea materie sub aspectul competenței , excluzând jurisdicția privată , se aplică tuturor cauzelor ivite după intrarea ei în vigoare , în acest sens fiind și dispozițiile tranzitorii evocate în cuprinsul acestor considerente cu mențiunea că pentru drepturile pe care părțile le pot avea după natura contractului convenit ( altele decât cele referitoare la ordinea publică și legile de competență ) se aplică legea în vigoare sub imperiul căreia s-a încheiat contractul .