ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3422/2009

Asupra conflictului negativ de competență

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Tribunalului

București, reclamanta SC L.A.I. SRL București a solicitat în contradictoriu cu

Consiliul Local al comunei Butimanu anularea Hotărârii nr. 37/2007 emisă de

pârâtă, suspendarea actului administrativ atacat și obligarea pârâtului să lase

reclamantei în liberă și netulburată posesie terenul ce face obiectul

contractului de concesiune încheiat între părți.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că între reclamantă și autoritatea publică pârâtă a fost încheiat contractul de

concesiune nr. 825/2001, modificat prin actul adițional nr. 1382/2003, având ca

obiect concesionarea unui imobil teren aflat în proprietatea comunei Butimanu.

S-a arătat că autoritatea pârâtă, prin

hotărârea nr. 20/2005, a dispus retragerea concesiunii din partea

concedentului, însă prin decizia nr. 284 din 2 noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, pârâtul a fost obligat la punerea reclamantei în posesia

imobilului-teren în discuție.

S-a precizat că pârâtul nu a înțeles să

respecte hotărârea judecătorească arătată și a emis o nouă hotărâre, care face

obiectul litigiului de față.

Prin sentința civilă nr. 3295 din 28

noiembrie 2008 a Tribunalului București a fost declinată competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița, secția contencios

administrativ, reținându-se că litigiul este în competența instanței în a cărui

jurisdicție se află sediul concedentului.

format convingerea instanței

Tribunalul București a reținut că în

litigiul anterior existent între părți și finalizat prin decizia nr. 2384 din 2

noiembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești a fost stabilită competența materială

a Tribunalului Dâmbovița, întrucât acțiunea vizează denunțarea unilaterală a

unui contract de concesiune de bunuri aflate în proprietate publică, conform

art. 66 alin. (1) din O.U.G. nr. 54/2006.

Prin sentința nr. 191 din 24 martie 2009 a Tribunalului Dâmbovița a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București și s-a constatat ivit un conflict negativ de competență.

format convingerea instanței

Tribunalul Dâmbovița a reținut că, în

cauza de față, contractul de concesiune a fost încheiat la data de 21 iunie

2001 sub imperiul Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, părțile

convenind prin dispozițiile pct. VIII din contract, ca litigiile apărute în

legătură cu interpretarea și executarea contractului să fie soluționate de

instanțele judecătorești competente.

Instanța a reținut că, dispozițiile art. 66

alin. (2) din O.U.G. nr. 54/2006 potrivit cărora acțiunea în justiție se

introduce la Secția de contencios administrativ a tribunalului în a cărui

jurisdicție se află sediul concedentului, nu sunt aplicabile în cauza dedusă

judecății, argumentând că prezentul contract de concesiune a fost încheiat la o

dată anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ.

Tribunalul Dâmbovița, a precizat că în

cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006

în conformitate cu care contractele de concesiune încheiate până la data

intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență rămân supuse

reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.

Tribunalul Dâmbovița a apreciat că în

cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

referitoare la competența de soluționare a cauzelor, dispoziții care prevăd

expres faptul că reclamanta s-a adresat Tribunalului București și, văzând

dispozițiile art. 12 C. proc. civ., a stabilit competența materială de

soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe, întrucât odată făcută

alegerea în cazul competenței alternative, reclamanta nu mai poate reveni asupra

ei, iar pârâtul nu va putea cerere declinarea competenței și nici instanța nu

ar putea să o dispună din oficiu.

Cauza a fost trimisă la Înalta Curte de

Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență ivit

între Tribunalul București și Tribunalul Dâmbovița.

II. Considerentele Înaltei Curți de

Casație și Justiție ca instanță competentă să pronunțe regulatorul de

competență.

între părți la data de 21 iunie 2001, iar denunțarea unilaterală a acestuia a

avut loc la 25 aprilie 2007.

O.U.G. nr. 54/2006 nu sunt aplicabile cauzei, deoarece concesiunea nu s-a

încheiat sub imperiul acestui act normativ.

Conform art. 70 din O.U.G. nr. 54/2006

contractele de concesiune încheiate până la data intrării în vigoare a

ordonanței rămân supuse reglementărilor în vigoare la data încheierii lor.

Dispoziția legală sus-menționată se

referă, în mod firesc, atât la normele de drept material, cât și la cele de

drept procesual.

pe deplin aplicabile prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

reclamanta se putea adresa fie instanței de la domiciliul său fie celei de la

domiciliul pârâtului, competența teritorială fiind alternativă.

Textul este în vigoare și în prezent,

astfel încât nu există nici un motiv de a nu se aplica prevederile generale

stabilite de Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește competența teritorială, în

vigoare la data încheierii contractului de concesiune.

competența de soluționare a cauzei conform art. 22 C. proc. civ., în favoarea

Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a

cauzei privind pe SC L.A.I. SRL București și Consiliul Local Butimanu în

favoarea

t

ribunalului București,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

iunie 2009.