ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4443/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 60 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a Hotărârii nr. 5 din 3 noiembrie 2005 cu amendamentele ulterioare, emisă de C.J. Dâmbovița de aplicare a Legii nr. 18/1991 („Comisia”), invocată de reclamanta SC P. SA Crevedia. A fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, în contradictoriu cu C.N.A.F.P., având ca obiect anularea hotărârii Consiliului de Administrație al C.N.A.F.P. nr. 31 din 27 aprilie 2007. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, asupra excepției de nelegalitate, că soluționarea litigiului în fond nu depinde de actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă, nefiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, instanța a constatat că hotărârea nr. 5/2005 a Comisiei validează propunerile comisiei locale Butimanu de aplicare a legilor fondului funciar, în vreme de C.N.A.F.P., prin hotărârea nr. 31/2007 a Consiliului de Administrație, nu a făcut decât să adopte „Procedura de soluționare” a cererilor formulate de comisiile de fond funciar având ca obiect disponibilizarea unor suprafețe de teren aflate în proprietate publică a statului și în administrarea instituțiilor publice, cereri primite și de C.N.A.F.P., ca instituție publică având asemenea terenuri în administrare. În soluționarea fondului, instanța a reținut că „Procedura” adoptată de Consiliul de Administrație al C.N.A.F.P. este conformă cu Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, precum și cu H.G.

nr. 890/2005 și H.G. nr. 1832/2005 și că acest act nu o vatămă cu nimic pe reclamantă. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recursul de față reclamanta. În motivarea cererii, este criticată soluționarea prin respingere a excepției de nelegalitate, recurenta arătând că hotărârea comisiei județene a stat la baza hotărârii C.N.A.F.P., iar dacă s-ar fi constatat nelegalitatea primului act, ar fi fost anulat și cel subsecvent. Arată recurenta că instanța a înțeles în mod greșit că ea ar fi contestat hotărârea comisiei județene pentru măsura luată prin ea (de a solicita terenuri pentru a fi retrocedate de la instituțiile publice), când, în realitate, recurenta a invocat încălcarea de către hotărârea Comisiei a dispozițiilor imperative ale art. 4 1 din Legea nr. 1/2000.

În fine, arată recurenta că, deși instanța a analizat valabilitatea hotărârii Comisiei, nu a făcut această analiză prin prisma Legii nr. 1/2000. În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta susține că, fără soluționarea excepției de nelegalitate pe fondul ei, fondul cererii principale nu putea fi corect soluționat. Separat de aceasta, consideră recurenta că hotărârea Consiliului de Administrație al C.N.A.F.P. este nelegală, întrucât măsurile adoptate de ea intrau în competența Guvernului României. Astfel, arată recurenta, C.N.A.F.P. a decis transferarea terenurilor în litigiu din patrimoniul public în cel privat al statului, încălcând dispozițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, deoarece o asemenea măsură nu putea fi luată decât de guvern.

În recurs, cauza a fost soluționată în contradictoriu cu A.D.S. care, conform dispozițiilor art. 69 din O.U.G. nr. 23 /2008, s-a subrogat C.N.A.F.P. în ceea ce privește drepturile și obligațiile care rezultă din contractele încheiate de aceasta cu agenții contractanți care dețin în exploatare amenajări piscicole. Recursul nu se fondează. 1. În ceea ce privește inadmisibilitatea excepției de nelegalitate, ea a fost corect reținută de instanța de fond. În fapt, reclamanta este concesionarul unui teren cu destinație agricolă în suprafață totală de 660,43 ha care include și terenuri/suprafețe cu luciu de apă pe raza localității Butimanu.

În această calitate, reclamanta a formulat acțiunea în anularea hotărârii nr. 31/2007 a Consiliului de Administrație al C.N.A.F.P., arătând că, urmare a acestei hotărâri, terenul concesionat ei se va reduce cu 16,37 ha luciu de apă, societatea fiind prejudiciată, întrucât pe acea suprafață a realizat investiții importante care au și fost înstrăinate către ea în procesul de privatizare, făcând parte în prezent din capitalul său social. Hotărârea atacată pe baza acestor argumente nu face decât să aprobe procedura de soluționare a cererilor de retrocedare pe care comisiile locale și județene de aplicare a legilor fondului funciar le-au transmis C.N.A.F.P., ca deținătoare de terenuri disponibile.

„Procedura” propriu-zisă conține trei capitole: „Motivația juridică”, „Situația actuală” și „Propuneri de soluționare”. Nici unul dintre ele nu conține referiri exprese la reclamantă ori la alți deținători legali care vor fi afectați de predarea unor terenuri (inclusiv luciu de apă) către comisiile locale. „Procedura” aduce însă în discuție toate textele legale incidente în aplicarea ei, cu scopul vădit de a gestiona cât mai corect acest proces, inclusiv problemele create de existența unor investiții (Cap. A pct. 3) Din întregul conținut al „Procedurii” rezultă că C.N.A.F.P. a fost preocupată să stabilească aspecte de principiu pentru soluționarea celor 24 de documentații de retrocedare depuse la sediul său în perioada 22 iulie 2005 - 30 martie 2007 de către mai multe consilii locale din întreaga țară.

Analizând, pe de altă parte, conținutul hotărârii nr. 5/2005 a Comisiei județului Dâmbovița pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor – în privința căreia recurenta a invocat excepția de nelegalitate - se constată că atât forma inițială cât și amendamentele ei au ca obiect validarea și invalidarea propunerilor Comisiei locale Butimanu de aplicare a legilor fondului funciar. Așadar, nu există între cele două acte legătura de cauzalitate pe care recurenta a pretins-o pe baza unei simple succesiuni în timp. „Procedura” aprobată de C.N.A.F.P. în 2007 nu a fost emisă în aplicarea hotărârii Comisiei județene Dâmbovița din 2005. Prima este un act intern al unei instituții publice centrale, are caracter general și reglementează maniera de lucru a C.N.A.F.P.

în soluționarea tuturor solicitărilor de retrocedare comunicate ei de către diverse comisii locale de aplicare a legilor fondului funciar . Ce de-a doua este un act administrativ individual emis de o autoritate publică județeană și soluționează punctual propunerile de restituire a terenurilor agricole aparținând unei singure comisii locale de aplicare a legilor funciare, cea din comuna Butimanu. 2. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța a respins în mod corect acțiunea, ca neîntemeiată. Așa cum rezultă din conținutul „Procedurii”, mai sus analizat, acest act intern, prin el însuși, nu o afectează pe recurentă. Dacă, ulterior, C.N.A.F.P.

a procedat la predarea prin protocol a terenurilor din domeniul public al statului pe care ea le administra, către comisiile locale care au cerut acest lucru, măsura a fost luată – inclusiv pentru comisia locală Butimanu – în baza Legii nr. 18/1991, a Legii nr. 1/2000, dar și a dispozițiilor art. 10 alin. (4) și alin. (5) din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 890/2005, astfel cum au fost modificate prin H.G. nr. 1832/2005 și care prevăd: „(4) Atunci când nu mai există teren în rezerva comisiei de fond funciar, aceasta se va putea adresa, prin intermediul comisiei județene de fond funciar, instituțiilor și autorităților publice care administrează teren proprietate a statului.

(5) Toate instituțiile și autoritățile publice care au în administrare terenuri proprietate publică a statului sunt obligate să răspundă cererilor formulate de comisiile de fond funciar și să comunice acestora suprafețele de teren care pot fi disponibilizate, în condițiile legii, în termen de 45 de zile de la data primirii cererii”. Din conținutul textului rezultă că pârâta era obligată să răspundă cererilor comisiilor locale, așadar a acționat în limitele atribuțiilor sale, iar nu cu depășirea competenței sale, astfel cum pretinde recurenta. Intimata – pârâtă, ca administrator al terenurilor din domeniul public al statului, nu a făcut decât să transmită comisiilor locale același drept de administrare, neexistând astfel nici o încălcare a Legii nr. 213/1998.

Dar, în ce măsură, la soluționarea cererilor de retrocedare, vor fi respectate dispozițiile art. 4 1 din Legea nr. 1/2000, de care recurenta se prevalează în apărarea drepturilor ei de concesionare, numai comisiile locale sunt răspunzătoare, iar nu pârâta din acțiune, C.N.A.F.P. 3. În fine, în ceea ce privește legitimitatea recurentei de a se prevala de dispozițiile art. 4 1 din Legea nr. 1/2000, pentru a-și prezerva intactă suprafața concesionată inițial (în anul 2003), Curtea de față nu poate analiza acest aspect în raport cu hotărârea Comisiei județene Dâmbovița, întrucât excepția de nelegalitate a fost respinsă ca inadmisibilă, iar soluția aceasta a primei instanțe este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SA Crevedia împotriva Sentinței Civile nr. 60 din 28 februarie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2008.