ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3301/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10

ianuarie 2001 pe rolul Tribunalului București, contestatoarea S.A. a solicitat

anularea Deciziei nr. 141 din 28 noiembrie 2001 emisă de SC A. București SA în

temeiul Hotărârii Consiliului de Administrație nr. 40 din 22 noiembrie 2001.

În motivarea acțiunii,

contestatoarea a arătat că, prin notificarea din 27 iulie 2001 a solicitat

pârâtei restituirea în natură a unui teren care a aparținut autorului său,

B.C., situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, în suprafață de cca 2 ha,

seră, fântână și acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

construcțiile ce au existat pe teren și care au fost demolate.

Ulterior,

contestatoarea și-a restrâns obiectul cererii în sensul că solicită restituirea

unei suprafețe de teren de 1 ha și a solicitat introducerea în cauză a

A.P.A.P.S. pentru ca aceasta să fie obligată să emită o decizie prin care să

stabilească valoarea și modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent.

Prin Sentința nr. 113

din 10 februarie 2003, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins

excepția lipsei calității procesuale pasive a Autorității pentru Privatizare și

Administrarea Participațiilor Statului și a respins contestația formulată de

contestatoarea S.A., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că pârâta A.P.A.P.S. nu are calitate

procesuală pasivă, deoarece aceasta are, potrivit legii, doar atribuția de a

vinde către sectorul privat pachetele de acțiuni deținute de stat în

societățile comerciale.

În ceea ce privește

fondul cauzei, tribunalul a constatat că nu s-a făcut dovada identității dintre

imobilul (teren) revendicat și cel asupra căruia poartă dreptul de proprietate

al pârâtei SC A. SA.

Prin Decizia civilă

nr. 327 A din 3 iunie 2003, Curtea de Apel București a admis apelul declarat de

contestatoarea S.A., a anulat sentința și a stabilit un termen de judecată

pentru evocarea fondului, reținând că există neconcordanță între considerentele

hotărârii, minută și dispozitiv, având în vedere că excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.P.A.P.S. a fost soluționată în sensul admiterii, dar cu

ocazia redactării hotărârii judecătorești pronunțate, în dispozitiv, s-a

respins această excepție.

S-a mai reținut că,

deși prima instanță a respins contestația, în raport de faptul că reclamanta nu

a produs dovezi din care să rezulte identitatea dintre terenul revendicat și

terenul ce face obiectul dreptului de proprietate, nu a arătat în conținutul

considerentelor motivele care au stat la baza acestui raționament, cu atât mai

mult cu cât la dosar au fost depuse înscrisuri ce ar fi putut fi avute în

vedere în cadrul unei expertize tehnice de specialitate.

Evocând fondul,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin Decizia nr. 291/A din 17

februarie 2004, a admis contestația, a anulat Decizia nr. 141 din 28 noiembrie

2001 emisă de SC A. SA și a admis cererea petentei cuprinsă în notificarea din

27 iulie 2001.

A fost obligată

pârâta SC A. București SA să restituie în natură suprafața de teren de 1 ha,

situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, precum și la măsuri reparatorii

în echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restul de

imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă.

S-a constatat lipsa

calității procesuale pasive a Autorității pentru Privatizare și Administrarea

Participațiilor Statului.

În considerentele

hotărârii, s-a arătat că, din cuprinsul contestației formulate, a notificărilor

adresate intimatei, respectiv din 27 iulie 2001 și din 13 mai 2002 și răspunsul

intimatei la notificare prin adresa din 25 mai 2002, rezultă că pretenția

contestatoarei de restituire în natură vizează suprafața de 1 ha, iar prin

raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că suprafața de teren

revendicată de contestatoare este de 8053,68 mp.

În raport de probele

administrate, instanța de apel a constatat că imobilul în litigiu a fost

preluat de stat în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 83/1949 și intră în

categoria imobilelor preluate în mod abuziv.

De asemenea, față de

concluziile raportului de expertiză, potrivit cărora terenul solicitat se află

în detenția SC A. SA și este liber, a apreciat că suprafața de teren de 1 ha,

identificată prin raportul de expertiză, poate fi restituită în natură, iar

potrivit art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru restul de imobil a

cărui restituire în natură nu este posibilă, se vor acorda măsuri reparatorii

în echivalent.

În raport de actul de

cesiune din 21 noiembrie 2003, instanța a constatat lipsa calității procesuale

pasive a A.P.A.P.S. în cauza de față.

Prin încheierea din 4

mai 2004, aceeași instanță, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale și

a dispus rectificarea erorii materiale strecurată în Decizia civilă nr. 291 A

din 17 februarie 2004, în sensul obligării pârâtei SC A. SA la restituirea

terenului în suprafață de 8053,68 mp și nu 1 ha, cum din eroare s-a consemnat.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 5543 din 7 iunie 2006, a admis

recursul declarat de pârâta SC A. București SA, a casat în parte Decizia nr.

291/A din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii privind

obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a reținut că, în

speță, instanța de apel, care a evocat fondul, nu a stabilit, în concret, care

este restul imobilului ce nu se poate restitui în natură și pentru care

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, chestiune de

care depinde, determinant, întinderea acestor măsuri reparatorii.

Rejudecând cauza, în

limitele impuse prin decizia instanței de recurs, Curtea de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr.

37A din 19 ianuarie 2009, a constatat că apelanta-contestatoare are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața în valoare de 4.591.572 RON

compusă din 30.000 mp, situată în comuna Butimanu, județul Dâmbovița,

delimitată cu culoare albastră în anexa la completarea raportului de expertiză

tehnică, din data de 6 iunie 2008, întocmită de expert M.C.L.

A fost obligată

intimata-pârâtă SC A. București SA la plata sumei de 1.003 RON, cu titlu de

cheltuieli de judecată, către apelanta-contestatoare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că, potrivit suplimentului la expertiza

tehnică judiciară topografică efectuată în cauză, necontestată de părți, restul

imobilului care nu poate fi restituit în natură este de 30.000 mp, suprafața

fiind delimitată în planul topografic cu culoare albastră  și evaluată prin

realizarea unei expertize evaluatoare judiciare la suma de 4.591.572 RON.

S-a mai reținut că,

la întocmirea raportului de expertiză tehnică evaluatoare, expertul a folosit

două metode de evaluare, obținând sume aproximativ apropiate și a concluzionat

asupra sumei mai mici rezultate, ce a fost stabilită prin metoda comparației

directe, care este cea mai eficientă în obținerea valorii de piață și care

corespunde cel mai bine criteriilor de evaluare stabilite de art. 11 alin. (6)

din Legea nr. 10/2001, pentru situația imobilelor care nu pot fi restituite în

natură.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta SC A. București SA,

invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

criticilor formulate, recurenta SC A. București SA a arătat, în raport de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că nu are calitate procesuală

pasivă și nu poate fi obligată să propună și să acorde măsuri reparatorii, față

de dispozițiile art. 21 alin. (1), art. 29 alin. (1) și (3) și art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora această obligație revine instituției

publice care a efectuat privatizarea societății, în speță Autorității pentru

Valorificarea Activelor Statului.

În plus, prin

motivele de apel, contestatoarea a criticat sentința în ceea ce privește

capătul de cerere referitor la măsurile reparatorii numai în contradictoriu cu

A.P.A.P.S., însă instanța a luat în considerare solicitările făcute de

contestatoare în apel prin notele de ședință, schimbând calitatea părților,

ceea ce reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.

A mai susținut

recurenta că, potrivit deciziei de casare, rejudecarea cererii privind

obligarea la măsuri reparatorii prin echivalent, pentru restul de imobil, se

referea la construcții, și nu la teren, iar prin încuviințarea probei cu

expertiză având ca obiectiv evaluarea terenului s-a încălcat hotărârea

instanței supreme care viza numai stabilirea întinderii restului imobilului

care nu se poate restitui în natură, nu și evaluarea acestuia.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta a

arătat că instanța de rejudecare a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că

contestatoarea a solicitat doar restituirea în natură a unei suprafețe de teren

de cca. 1 ha și măsuri reparatorii numai pentru construcțiile existente la data

preluării pe teren și care ulterior au fost demolate.

Examinând recursul

declarat, în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Raportat la stadiul

procesual și limitele judecății stabilite prin decizia de casare a instanței

supreme, este neîntemeiată susținerea recurentei privind lipsa calității

procesuale pasive a SC A. București SA, pe motiv că această unitate nu poate fi

obligată la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece această

atribuție revine instituției publice care a efectuat privatizarea.

Astfel, se constată

că instanța de rejudecare a soluționat cauza cu respectarea dispozițiilor art.

315 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 5543

din 7 iunie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, admițând recursul, a

casat în parte Decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004 a Curții de Apel

București și a trimis cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii

privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent, fiind

menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

Or, prin decizia dată

în apel, s-a constatat lipsa calității procesuale pasive a Autorității pentru

Privatizare și Administrarea Participațiilor Statului și a fost obligată pârâta

SC A. București SA să restituie în natură suprafața de teren de 8053,68 mp

situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița, aceeași pârâtă fiind obligată la

măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001

pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă.

Așadar, aspectele

privind calitatea de persoană îndreptățită, natura măsurilor reparatorii,

unitatea deținătoare și unitatea învestită cu soluționarea notificării au fost

statuate în mod irevocabil, cu putere de lucru judecat și nu mai pot fi repuse

în discuție cu ocazia rejudecării după casare.

În atare condiții,

nici excepția lipsei calității procesuale pasive a SC A. București SA nu mai

poate face obiectul analizei în prezentul recurs.

Totodată, se constată

că nu există o încălcare a dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., deoarece

instanța de apel nu a schimbat calitatea părților, ci doar a constat lipsa

calității procesuale a A.P.A.P.S. în cauza de față, în raport de actul de

cesiune din 21 noiembrie 2003.

Nici susținerile

recurentei cum că instanța nu ar fi respectat limitele deciziei de casare și că

ar fi acordat ceea ce nu s-a cerut nu sunt întemeiate.

Instanța de recurs,

trimițând cauza pentru rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la măsuri

reparatorii prin echivalent, a arătat, în considerentele hotărârii, că nu s-a

stabilit, în concret, care este restul imobilului ce nu se poate restitui în

natură și pentru care contestatoarea este îndreptățită la măsuri reparatorii în

echivalent, chestiune de care depinde întinderea acestor măsuri reparatorii,

urmând totodată ca, față de această soluție, în rejudecare, instanța de

trimitere să analizeze și nemulțumirea pârâtei referitoare la evaluarea

terenului nerestituibil în natură.

Se observă că nu s-a

făcut nici un fel de distincție dacă restul de imobil constă în construcții sau

teren, iar pentru a se analiza nemulțumirile pârâtei referitoare la evaluarea

terenului, s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare în acest sens.

Prin urmare, instanța

de apel s-a conformat îndrumărilor date prin decizia de casare și în mod corect

a stabilit, prin completarea raportului de expertiză tehnică, care este restul

de imobil ce nu poate fi restituit în natură și a evaluat terenul pentru care s-au

solicitat măsuri reparatorii, prin încuviințarea unei expertize de

specialitate.

Rejudecând cauza,

strict sub aspectul cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii

prin echivalent, instanța a respectat limitele casării, precum și ale învestirii

sale, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Față de cele arătate,

recursul declarat de pârâta SC A. București SA se va privi ca nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E CI D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC A. București SA împotriva Deciziei nr. 37A din 19

ianuarie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 mai 2010.

Procesat

de GGC - NN