ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5543/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 2164 din 27

iulie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată SC A. SA București,

numita S.A. a solicitat restituirea în natură a imobilului, compus din

construcții și teren, situat în comuna Butimanu, județul Dâmbovița. În situația

în care restituirea în natură a construcțiilor nu mai este posibilă, S.A. a

optat pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

În motivarea notificării s-a arătat

că imobilul solicitat a aparținut autorului B.C., bunul fiind descris în titlul

de proprietate și procesul-verbal de preluare, acte atașate la notificare.

Prin decizia nr. 141 din 28

noiembrie 2001 SC A. SA București a respins solicitarea adresată pe cale de

notificare cu motivarea că „față de investițiile efectuate în cadrul imobilelor

solicitate și de lipsa unei reglementări privind reconstituirea dreptului de

proprietate prin despăgubire, societatea nu poate prezenta o ofertă de

restituire prin echivalent”.

La data de 10 ianuarie 2001 S.A. a

contestat în justiție decizia emisă de SC A. SA București solicitând anularea

acesteia și restituirea în natură a imobilului, compus din construcții și teren

în suprafață de 2 ha, bun ce a aparținut autorului său B.C.

La data de 21 octombrie 2002

reclamanta a solicitat introducerea în cauză a A.P.A.P.S. pentru a fi obligată

să emită o decizie prin care să stabilească valoarea și modalitatea de acordare

a măsurilor reparatorii prin echivalent.

Reclamanta și-a precizat, ulterior,

cererea de chemare în judecată (fila 49 dosar de fond) în sensul că revendică

doar suprafața de 1 ha teren și nu 2 ha teren, așa cum a solicitat, inițial,

prin notificarea din 27 iulie 2001.

Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, prin sentința nr. 113 din 10 februarie 2003, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. A fost respinsă contestația introdusă

împotriva deciziei dată de SC A. SA București.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

motivat că pârâta A.P.A.P.S. are doar atribuțiuni de a vinde către sectorul privat,

prin metodele prevăzute de lege, pachetele de acțiuni deținute de stat la

societățile comerciale, iar pe fond, față de pârâta SC A. SA București, s-a

reținut că reclamanta nu a făcut dovada identității între imobilul revendicat

și cel asupra căruia poartă dreptul de proprietate.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de reclamanta S.A. a fost admis de Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă, care, prin decizia nr. 327/A din 3 iunie 2003, a anulat hotărârea

tribunalului și a stabilit termen pentru evocarea fondului.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat existența unei neconcordanțe între minuta întocmită cu ocazia

deliberării și dispozitivul sentinței în sensul că prin minută excepția lipsei

calității procesuale pasive a A.P.A.P.S. a fost admisă, în timp ce în

dispozitivul sentinței, aceeași excepție, a fost respinsă. Pe fond, acțiunea a

fost respinsă, fără a se cere reclamantei dovezi referitoare la identitatea

dintre terenul revendicat și cel ce a constituit obiect al dreptului de

proprietate.

Evocând fondul, Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 291/A din 17 februarie 2004,

a admis acțiunea formulată de reclamanta S.A., a anulat decizia nr.141 din 28

noiembrie 2001 emisă de pârâta SC A. SA București, pe care a obligat-o să

restituie în natură suprafața de 1 ha teren, situată în comuna Butimanu,

județul Dâmbovița. Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta „la măsuri

reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru

restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă”.

S-a constatat lipsa calității

procesuale pasive a A.P.A.P.S.

Prin încheierea din 4 mai 2004,

aceeași instanță, a admis cererea formulată de reclamanta S.A. și a dispus

rectificarea erorii strecurată în decizia civilă nr. 291/A din 17 februarie

2004 „în sensul obligării pârâtei SC A. SA la restituirea terenului în

suprafață de 8053,68 mp și nu 1 ha, cum din eroare s-a consemnat”.

Împotriva deciziei pronunțată în

apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC A. București SA care a

invocat următoarele motive de casare: expertiza tehnică efectuată în cauză a

stabilit că suprafața care poate fi restituită în natură este de 8053,68 mp și

nu 1 ha, așa cum s-a precizat în dispozitivul deciziei; întrucât recurenta

deține în localitatea Butimanu un complex de ferme avicole în funcțiune, iar

terenul solicitat de reclamantă se află în imediata vecinătate a stației de

incubație și a centralei termice, el nu poate fi restituit în natură întrucât

constituie o zonă legală de protecție sanitar-veterinară, pentru prevenirea

epizootiilor și apărarea sănătăți publice; este nelegală decizia dată în apel

prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pentru „restul imobilului” a cărei

restituire în natură nu este posibilă; valoarea terenului ce nu poate fi

restituit în natură nu a fost stabilită conform metodologiei legale, iar

instanța de apel a respins greșit obiecțiunile aduse de pârâtă la raportul de

expertiză.

Având în vedere că prin încheierea

din 4 mai 2004 instanța de apel și-a rectificat propria decizie în sensul că

suprafața de teren restituită în natură reclamantei este de 8053,68 mp și nu de

1 ha, iar din afirmațiile reprezentantului recurentei-pârâte rezultă că această

prevedere a deciziei a și fost executată și că motivele de casare referitoare

la această măsură nu au mai fost susținute, atari critici urmează a nu mai fi

analizate.

Recursul pârâtei este însă fondat,

pentru un alt considerent:

Potrivit dispozitivului deciziei

recurate, pârâta SC A. București SA a fost obligată și „la măsuri reparatorii

în echivalent în formele prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru restul de

imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă”. Nici în considerentele

deciziei nu este lămurită întinderea restului de imobil a cărui restituire în

natură nu este posibilă, chestiune de care depinde, desigur, cuantumul valorii

măsurilor reparatorii în echivalent.

Dispozitivul este partea cea mai

importantă a unei hotărâri judecătorești, acest element al hotărârii fiind

prevăzut în art. 261 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., text care se referă,

in

terminis

, la dispozitiv. Dacă în sens restrâns dispozitivul cuprinde doar

soluția adoptată de instanță cu privire la pretențiile deduse judecății, atunci

dispozitivul propriu-zis trebuie conceput și redactat de așa manieră încât, pe

baza lui, să se poată proceda la executarea silită. Dacă în dispozitiv nu se

indică prestația concretă la care este obligat pârâtul, hotărârea este

incompletă și, prin urmare, susceptibilă de casare.

Întrucât, în speță, instanța de

apel, care a evocat fondul, nu a stabilit, în concret, care este restul

imobilului ce nu se poate restitui în natură și pentru care reclamanta este

îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, chestiune de care depinde,

determinant, întinderea acestor măsuri reparatorii, se impune admiterea

recursului declarat de pârâtă, casarea în parte a deciziei și reluarea

judecății la aceeași instanță sub acest aspect, urmând a fi menținute celelalte

dispoziții ale deciziei.

Având în vedere această soluție, în

rejudecare, instanța de trimitere, va analiza, sub formă de apărări, și

nemulțumirea pârâtei referitoare la evaluarea terenului nerestituibil în

natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC A. București SA.

Casează în parte decizia nr. 291/A

din 17 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, și

trimite cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii privind obligarea

pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 7 iunie 2006.