Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ
admis

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82135)

CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82135) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Hotărâre judecătorească. Întinderea măsurilor reparatorii. Dispozitiv incomplet. Executarea dispozitivului. Cuprins pe materii : Drept procesual civil . Hotărâre judecătorească. Întinderea măsurilor reparatorii. Dispozitiv incomplet. Executarea dispozitivului. Indice alfabetic : Dispozitiv incomplet. Executarea dispozitivului. Cod. Pr. Civ . art . 261 al.1 pct . 6 Dispozitivul este un element al hotărârii judecătorești, prevăzut în art . 261 al.1 pct . 6 Cod. Pr. Civ . Dispozitivul este ultima parte a hotărârii și cuprinde soluția care s-a pronunțat în cauză, fiind o reproducere exactă a minutei întocmite cu ocazia deliberării. Dispozitivul trebuie să cuprindă toate mențiunile necesare pentru ca hotărârea să poată fi pusă în executare.

Î.C.C.J ., Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 5543 din 7 iunie 2006 Prin notificarea nr.2164 din 27 iulie 2001 întocmită în baza Legii nr.10/2001 și adresată SC A. SA București, numita S.A . a solicitat restituirea în natură a imobilului, compus din construcții și teren, situat în comuna Butimanu , județul Dâmbovița . În situația în care restituirea în natură a construcțiilor nu mai este posibilă, S. A. a optat pentru acordarea de măsuri reparatorii în echivalent. În motivarea notificării s-a arătat că imobilul solicitat a aparținut autorului B.C ., bunul fiind descris în titlul de proprietate și procesul-verbal de preluare, acte atașate la notificare.

Prin decizia nr.141 din 28 noiembrie 2001 SC A. SA București a respins solicitarea adresată pe cale de notificare cu motivarea că „față de investițiile efectuate în cadrul imobilelor solicitate și de lipsa unei reglementări privind reconstituirea dreptului de proprietate prin despăgubire, societatea nu poate prezenta o ofertă de restituire prin echivalent”. La data de 10 ianuarie 2001 S. A. a contestat în justiție decizia emisă de SC A. SA București solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului, compus din construcții și teren în suprafață de 2 ha, bun ce a aparținut autorului său – B. C. Tribunalul București – Secția a IV-a civilă, prin sentința nr.113 din 10 februarie 2003, a respins contestația introdusă împotriva deciziei dată de SC A. SA București.

A reținut că reclamanta nu a făcut dovada identității între imobilul revendicat și cel asupra căruia poartă dreptul de proprietate. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta S.A . a fost admis de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă, care, prin decizia nr.327/A din 3 iunie 2003, a anulat hotărârea tribunalului și a stabilit termen pentru evocarea fondului. Instanța de apel a constatat existența unei neconcordanțe între minuta întocmită cu ocazia deliberării și dispozitivul sentinței. Pe fond, acțiunea a fost respinsă, fără a se cere reclamantei dovezi referitoare la identitatea dintre terenul revendicat și cel ce a constituit obiect al dreptului de proprietate.

Evocând fondul, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr.291/A din 17 februarie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.A ., a anulat decizia nr.141 din 28 noiembrie 2001 emisă de pârâta SC A. SA București, pe care a obligat-o să restituie în natură suprafața de 1 ha teren, situată în comuna Butimanu , județul Dâmbovița . Prin aceeași decizie a fost obligată pârâta „la măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă”. Prin încheierea din 4 mai 2004, aceeași instanță, a admis cererea formulată de reclamanta S. A. și a dispus rectificarea erorii strecurată în decizia civilă nr.291/A din 17 februarie 2004 „în sensul obligării pârâtei SC A. SA la restituirea terenului în suprafață de 8053,68 mp și nu 1 ha, cum din eroare s-a consemnat”.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, în termen legal, a declarat recurs pârâta SC A. București SA care a invocat următoarele motive de casare: expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că suprafața care poate fi restituită în natură este de 8053,68 mp și nu 1 ha, așa cum s-a precizat în dispozitivul deciziei; întrucât recurenta deține în localitatea Butimanu un complex de ferme avicole în funcțiune, iar terenul solicitat de reclamantă se află în imediata vecinătate a stației de incubație și a centralei termice, el nu poate fi restituit în natură întrucât constituie o zonă legală de protecție sanitar-veterinară, pentru prevenirea epizootiilor și apărarea sănătăți publice; este nelegală decizia dată în apel prin care s-au stabilit măsuri reparatorii pentru „restul imobilului” a cărei restituire în natură nu este posibilă; valoarea terenului ce nu poate fi restituit în natură nu a fost stabilită conform metodologiei legale, iar instanța de apel a respins greșit obiecțiunile aduse de pârâtă la raportul de expertiză.

Având în vedere că prin încheierea din 4 mai 2004 instanța de apel și-a rectificat propria decizie în sensul că suprafața de teren restituită în natură reclamantei este de 8053,68 mp și nu de 1 ha, iar din afirmațiile reprezentantului recurentei-pârâte rezultă că această prevedere a deciziei a și fost executată și că motivele de casare referitoare la această măsură nu au mai fost susținute, atari critici urmează a nu mai fi analizate. Recursul este fondat pentru un alt considerent. Potrivit dispozitivului deciziei recurate , pârâta SC A. București SA a fost obligată și „la măsuri reparatorii în echivalent în formele prevăzute de Legea nr.10/2001 pentru restul de imobil, a cărui restituire în natură nu este posibilă”.

Nici în considerentele deciziei nu este lămurită întinderea restului de imobil a cărui restituire în natură nu este posibilă, chestiune de care depinde, desigur, cuantumul valorii măsurilor reparatorii în echivalent. Dispozitivul este partea cea mai importantă a unei hotărâri judecătorești, acest element al hotărârii fiind prevăzut în art.261 alin.1 pct.6 Cod procedură civilă, text care se referă, in terminis , la dispozitiv. Dacă în sens restrâns dispozitivul cuprinde doar soluția adoptată de instanță cu privire la pretențiile deduse judecății, atunci dispozitivul propriu-zis trebuie conceput și redactat de așa manieră încât, pe baza lui, să se poată proceda la executarea silită. Dacă în dispozitiv nu se indică prestația concretă la care este obligat pârâtul, hotărârea este incompletă și, prin urmare, susceptibilă de casare.

Instanța de apel, care a evocat fondul, nu a stabilit, în concret, care este restul imobilului ce nu se poate restitui în natură și pentru care reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent, chestiune de care depinde, determinant, întinderea acestor măsuri reparatorii. Recursul a fost admis, decizia Curții de Apel București, Secția a III a civilă a fost casată în parte și cauza a fost trimisă la aceeași instanță pentru rejudecarea cererii privind obligarea pârâtei la măsuri reparatorii prin echivalent.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă