ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2387/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 28951/3 din 29 iulie 2008, reclamanta S.E. a formulat, în contradictoriu cu Primăria municipiului București, contestație împotriva dispozițiilor nr. 9952 din 25 martie 2008 și nr. 9953 din 25 martie 2008 prin care s-a dispus revocarea dispoziției nr. 6114 din 19 iunie 2006 și modificarea dispoziției nr. 6113 din 19 iunie 2006 emise de Primarul General al Municipiului București, urmare a notificărilor nr. 106 și nr. 107 din 21 iunie 2001, transmise de contestatoare. În cauză, a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul intimatei de către Universitatea Biblică din România, solicitând respingerea cererii contestatoarei ca neîntemeiată.

Prin încheierea din data de 17 decembrie 2008 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu și a fost încuviințată în principiu cererea de intervenție în interesul intimatei. Prin sentința civilă nr. 568 din 15 aprilie 2009 Tribunalul București, secția a IV civilă, a admis cererea formulată de contestatoarea S.E.G. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului București prin Primar General. A respins ca neîntemeiată cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Universitatea Biblică din România. A anulat dispozițiile nr. 9952 din 25 martie 2008 și 9953 din 25 martie 2008 emise de Primarul General al Municipiului București. A respins ca neîntemeiată cererea reclamantei privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 6113 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent contestatoarei pentru imobilul situat în București, format din construcție (demolată) și teren în suprafață de 9860 mp. Prin dispoziția nr. 6114 din 19 iunie 2006 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a dispus restituirea în natură în proprietatea contestatoarei a terenului situat în București, în suprafață de 6386 mp.

Ulterior, prin dispoziția nr. 9952 din 25 martie 2008 s-a dispus revocarea dispoziției nr. 6114 din 19 iunie 2006 întrucât terenul este proprietatea intervenientei, iar prin dispoziția nr. 9953 din 25 martie 2008 s-a dispus modificarea dispoziției nr. 6113 din 19 iunie 2006, în sensul că au fost acordate contestatoarei măsuri reparatorii în echivalent pentru întregul imobil situat în București, format din construcție demolată și teren în suprafață de 16.246 mp. Tribunalul a apreciat că dispozițiile/deciziile emise în baza Legii nr. 10/2001 sunt acte juridice unilaterale de natură esențialmente civilă. O atare concluzie se desprinde din interpretarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, din faptul că legiuitorul a înțeles să instituie competența, de verificare a legalității acestor acte, în favoarea secției civile a tribunalului.

În consecință, fiind vorba de acte juridice civile unilaterale, devine incident principiul irevocabilității actului juridic civil, ceea ce înseamnă că acestuia nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voință în sens contrar a emitentului. Atâta timp cât dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001 nu se regăsesc între excepțiile de la aplicarea principiului irevocabilității actului juridic expres prevăzute de lege, tribunalul a constatat că, după emitere, respectivele dispoziții nu mai pot fi revocate/modificate în mod unilateral de către emitent, indiferent dacă motivul ce ar justifică aceste măsuri ar fi sau nu întemeiat. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primar General, fără a indica vreun motiv de critică.

Examinând hotărârea apelată în raport de dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ., instanța a constatat că apelul este nefondat și l-a respins, conform deciziei nr. 467 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că problemei de drept dezbătute în speță, aceea a irevocabilității actului emis de unitatea deținătoare, i s-a dat o corectă rezolvare. Astfel, s-a constatat că dispoziția de restituire în natură, nr. 6114 din 19 iunie 2006, nu mai putea fi revocată întrucât acest act juridic a intrat în circuitul civil, producând efectele specifice dreptului civil. De aceea, dispoziția ulterioară, nr. 9952 din 25 martie 2008 prin care s-a dispus revocarea celei menționate anterior este nelegală, pârâta nemaiputând dispune de un bun restituit deja în natură persoanei îndreptățite, o apreciere în sens contrar reprezentând și o încălcare a stabilității circuitului civil.

În plus, atunci când acționează în temeiul obligațiilor ce îi revin potrivit Legii nr. 10/2001, primarul nu întocmește acte de autoritate, ci simple acte de gestiune, de drept civil, ale persoanei juridice pe care o reprezintă, acte supuse controlului instanței civile. Cu referire la dispoziția nr. 6113/2006 s-a reținut totodată, că aceasta a fost contestată în instanță de către intimată și că prin sentința civilă nr. 538 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, a fost admisă contestația, anulată dispoziția și obligat intimatul să emită dispoziție de restituire în natură pentru terenul de 9860 mp din sector 6 (reținându-se în considerente că terenul este ocupat de construcțiile edificate de Centrul Apostolic al Bisericii Apostolice, dar că nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al acestor construcții).

Decizia a fost atacată cu recurs de Municipiul București, care a formulat critici sub următoarele aspecte: - Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, atunci când a apreciat că dispoziția emisă de primar nu poate fi revocată. Or, revocarea dispoziției a fost impusă de existența pe teren a construcțiilor edificate de Centrul Apostolic al Bisericii Catolice. De aceea, chiar în condițiile în care dispozițiile emise inițial au intrat în circuitul civil, față de situația de netăgăduit, vizând afectarea terenului de construcțiile existente, se impunea revocarea actului inițial al entității deținătoare. În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate, Înalta Curte urmează să constate caracterul nefondat al acestora potrivit următoarelor considerente: - Problema de drept căreia a trebuit să-i dea dezlegare instanțele a fost aceea a revocabilității sau irevocabilității dispoziției emise de primar în procedura Legii nr. 10/2001, ca răspuns la notificările transmise de persoanele îndreptățite. Or, sub acest aspect instanțele fondului au apreciat corect că, în îndeplinirea obligațiilor instituite de actul normativ special menționat, primarul nu acționează ca purtător al autorității executive care emite acte de putere, administrative, susceptibile de revocare, conform regimului juridic specific acestei categorii de acte.

La fel ca în cazul celorlalte persoane juridice definite ca unități deținătoare în sensul art. 21 din Legea nr. 10/2001, actele primarului sunt acte civile prin care, în îndeplinirea unei obligații legale, se dispune de bunuri din patrimoniul unității administrativ-teritoriale în favoarea persoanei îndreptățite. A aprecia altfel, ar însemna să se creeze două regimuri juridice distincte actelor întocmite în procedura Legii nr. 10/2001, în funcție de emitentul actului (primar, respectiv, conducătorii celorlalte persoane juridice definite ca unități deținătoare), ceea ce este nepermis. Fiind vorba așadar, de un act juridic civil, el este supus principiilor care guvernează efectele unor asemenea, printre care și acela al irevocabilității.

Conform menționatului principiu, unui act juridic – indiferent că este unilateral sau bilateral – nu i se poate pune capăt intempestiv, prin voința emitentului (respectiv, prin voința unei singure părți, în cazul actelor bilaterale). De aceea, instanțele au constatat corect că primarul nu putea să revoce dispoziția emisă, indiferent de motivul invocat (în speță, acela că terenul ar fi fost ocupat de construcții aparținând Centrului Apostolic al Bisericii Catolice. Eventualele cauze de nulitate care ar fi afectat valabilitatea actului trebuiau valorificate jurisdicțional, în cadrul unei acțiuni care să vizeze pretinsa nulitate a actului.

Mai mult, în speță, aspectul pretins ca temei al revocării nu putea justifica sub nicio formă această măsură a emitentului (primarul), în condițiile în care împrejurarea invocată (a existenței unor construcții pe teren) fusese deja supusă verificării jurisdicționale și considerată de instanță ca nereprezentând impediment la restituire. Astfel, prin hotărâre irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat (sent. civ. nr. 538 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă) a fost obligat primarul la restituirea în natură a terenului din str. R., reținându-se în considerente că, deși terenul este ocupat de construcții edificate de Centrul Apostolic al Bisericii Apostolice, nu s-a făcut dovada caracterului autorizat al acestora (pentru ca restituirea să nu fie posibilă).

Nesocotind autoritatea de lucru judecat a hotărârii, primarul emite o dispoziție în pofida a ceea ce a făcut deja obiectul controlului judecătoresc, considerând astfel că are temei să revoce un act pentru împrejurări considerate de instanță ca fiind în afara dispozițiilor legale care se constituie în impedimente la restituirea în natură. Rezultă că pe de o parte, prin dispozițiile emise, intimatul a nesocotit principiul irevocabilității actului juridic unilateral și pe de altă parte, a nesocotit efectele obligatorii ale autorității de lucru judecat. Pentru toate aceste considerente, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul București prin Primar general împotriva deciziei nr. 467 A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 aprilie 2010.