ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții N.E. (fostă

C.) și E.N. au chemat în judecată pârâta SC F.D.F.E.E.M.S. SA București solicitând

anularea notei de constatare din 21 mai 2007, a procesului verbal de stabilire

a despăgubirilor din 21 mai 2007, a procesului verbal de analiză a abaterilor

din 29 mai 2007, a bonului de mișcare și a facturii fiscale privind suma de

4.739,51 lei în cazul în care a fost emisă.

Prin sentința nr. 3467 din 2 martie

2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea

reclamanților, reținând în esență, că actele juridice contestate au fost

încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 13/2007, H.G. nr. 1007/2004 și

Instrucțiunilor privind tarifarea energiei electrice la consumatori OU-I

203/2000 aprobată de A.N.R.D.E.E., astfel încât nu poate opera sancțiunea

nulității acestora.

Soluția instanței de fond a fost

menținută de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care prin

decizia nr. 356 din 7 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamanților N.E.

(fostă C.) și E.N.

În argumentarea soluției pronunțate,

instanța de control judiciar a reținut că reclamanții au investit instanța de

judecată cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unor acte juridice

întocmite de către pârâtă, fără a arăta care ar fi motivul nulității acestora.

Totodată, s-a mai reținut că în mod corect a apreciat instanța fondului că

numai actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la

condițiile sale de validitate poate fi desființat în întregime sau în parte ca

efect al sancțiunii nulității și că în speță nu sunt întrunite cerințele

declarării nulității.

Împotriva deciziei sus menționate,

au declarat recurs reclamanții N.E. (fostă C.) și E.N., invocând dispozițiile art.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea

recursului, desființarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea

contestației și desființarea notei de constatare.

În argumentarea criticilor

formulate, recurenții - reclamanți au arătat, în esență, că decizia atacată

este netemeinică și nelegală deoarece instanța nu a avut în vedere situația de

fapt, în sensul că prin nota de constatare încheiată de către reprezentanții

pârâtei, nu se menționează că acesta este montat pe scara blocului și nu în

apartamentul acestora, iar sigiliul era intact. Au mai susținut recurenții că

atât nota de constatare cât și procesul verbal de constatare a prejudiciului au

fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale, iar instanța a examinat aceste

acte doar sub aspectul legalității de formă, producându-le astfel un prejudiciu

moral în soluționarea prezentei cauze.

Pentru considerentele ce urmează,

Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții N.E.

(fostă C.) și E.N.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele

de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor,

sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează, potrivit art.

303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același

cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Motivarea recursului presupune, pe

de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea

acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a

pronunțat hotărârea recurată.

Analizând cererea de recurs în

raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse

nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv

de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. În

speță, se constată că deși au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., susținerile recurenților vizează aspecte ce țin de stabilirea

situației de fapt și de aprecierea dată probelor, atribut al instanțelor

inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază

procesuală. În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat prin concluziile orale de

către reprezentanta recurenților, se constată a nu fi incident în cauză, având

în vedere că sentința nr. 176 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VI-a comercială, prin care s-a stabilit competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, a dobândit

caracter irevocabil prin nerecurare.

Așa fiind, cum casarea sau

modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304

C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de

recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate

și dezvoltarea lor și cum recurenții nu s-au conformat acestor exigențe legale,

având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care

să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite

excepția invocată și va constata nul recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

reclamanții N.E. (fostă C.) și E.N. împotriva deciziei nr. 356 din 7 iulie 2009

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.