ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1251/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamanții N.E. (fostă C.) și E.N. au chemat în judecată pârâta SC F.D.F.E.E.M.S. SA București solicitând anularea notei de constatare din 21 mai 2007, a procesului verbal de stabilire a despăgubirilor din 21 mai 2007, a procesului verbal de analiză a abaterilor din 29 mai 2007, a bonului de mișcare și a facturii fiscale privind suma de 4.739,51 lei în cazul în care a fost emisă. Prin sentința nr. 3467 din 2 martie 2009, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins acțiunea reclamanților, reținând în esență, că actele juridice contestate au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 13/2007, H.G.

nr. 1007/2004 și Instrucțiunilor privind tarifarea energiei electrice la consumatori OU-I 203/2000 aprobată de A.N.R.D.E.E., astfel încât nu poate opera sancțiunea nulității acestora. Soluția instanței de fond a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, care prin decizia nr. 356 din 7 iulie 2009, a respins ca nefondat apelul reclamanților N.E. (fostă C.) și E.N. În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut că reclamanții au investit instanța de judecată cu o acțiune în constatarea nulității absolute a unor acte juridice întocmite de către pârâtă, fără a arăta care ar fi motivul nulității acestora.

Totodată, s-a mai reținut că în mod corect a apreciat instanța fondului că numai actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la condițiile sale de validitate poate fi desființat în întregime sau în parte ca efect al sancțiunii nulității și că în speță nu sunt întrunite cerințele declarării nulității. Împotriva deciziei sus menționate, au declarat recurs reclamanții N.E. (fostă C.) și E.N., invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în temeiul cărora au solicitat admiterea recursului, desființarea deciziei recurate, iar pe fondul cauzei, admiterea contestației și desființarea notei de constatare.

În argumentarea criticilor formulate, recurenții - reclamanți au arătat, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală deoarece instanța nu a avut în vedere situația de fapt, în sensul că prin nota de constatare încheiată de către reprezentanții pârâtei, nu se menționează că acesta este montat pe scara blocului și nu în apartamentul acestora, iar sigiliul era intact. Au mai susținut recurenții că atât nota de constatare cât și procesul verbal de constatare a prejudiciului au fost întocmite cu încălcarea dispozițiilor legale, iar instanța a examinat aceste acte doar sub aspectul legalității de formă, producându-le astfel un prejudiciu moral în soluționarea prezentei cauze. Pentru considerentele ce urmează, Înalta Curte constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanții N.E.

(fostă C.) și E.N. Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pentru care se critică hotărârea recurată și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, potrivit art. 303 alin. (1) C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar potrivit dispozițiilor art. 306 alin. (1) același cod, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Motivarea recursului presupune, pe de o parte, arătarea motivului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici privind judecata instanței care a pronunțat hotărârea recurată. Analizând cererea de recurs în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., se constată că argumentele aduse nu pot fi încadrate în dispozițiile legale sus menționate și niciunui alt motiv de nelegalitate din cele reglementate în cuprinsul acestui text de lege. În speță, se constată că deși au invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținerile recurenților vizează aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de aprecierea dată probelor, atribut al instanțelor inferioare ce nu pot face obiectul controlului judiciar în această fază procesuală.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat prin concluziile orale de către reprezentanta recurenților, se constată a nu fi incident în cauză, având în vedere că sentința nr. 176 din 23 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, prin care s-a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția comercială, a dobândit caracter irevocabil prin nerecurare. Așa fiind, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar conform art. 3021 alin. (1) lit. c) același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor și cum recurenții nu s-au conformat acestor exigențe legale, având în vedere, deopotrivă, și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite excepția invocată și va constata nul recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanții N.E. (fostă C.) și E.N. împotriva deciziei nr. 356 din 7 iulie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2010.