ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2798/2009

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința civilă nr. 689 din 25 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. 5830/1285/2007 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul R.G. împotriva pârâților SC E.M.I.E. SRL și SC P.D.I.E. SRL prin administrator judiciar CABINET DE PRACTICIAN ÎN INSOLVENȚĂ Z.R.T., reclamantul fiind obligat să plătească pârâtei suma de 5057 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța aceasta soluție instanța a reținut că prin acțiunea formulată reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută pentru lipsa consimțământului eroare - obstacol a convenției de fidejusiune sau de obligație imperfectă cuprinsă în procesele-verbale de conciliere directă încheiate în baza dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. între părți. S-a reținut ca la data de 27 februarie 2007 a fost încheiat procesul verbal de conciliere a debitelor pe care SC P.D.I.E. SRL le avea către SC E.M.I.E. SRL, reclamantul fiind prezent în calitate de asociat unic și administrator al SC P.D.I.E. SRL, iar din cuprinsul înscrisului rezultă ca s-a recunoscut o datorie în sumă de 522.297,62 lei prin faptul ca biletele la ordin cuprinse în anexa 2 au fost emise de către SC P.D.I.E. SRL în scopul onorării contractului nr. 35 din 14 iulie 2006 în anexa 2 și 3. Datoriile societății au fost însușite personal de către reclamant având în vedere că este asociat unic și administrator al societății și reclamantul, garantând în nume personal datoria SC P.D.I.E.

SRL. Ulterior, la data de 14 martie 2007 părțile au încheiat un alt proces verbal de conciliere în cuprinsul căruia s-a făcut mențiunea că este în legătură cu procesul verbal din 27 februarie 2007 și mențiunea că reclamantul garantează personal achitarea sumelor de bani pe care le datorează SC E.M.I.E. SRL. Instanța a reținut că mențiunile din cuprinsul celor două procese verbale, în sensul că reclamantul garantează personal în nume propriu, respectiv își însușește personal datoriile pe care societatea le are, sunt formulate într-o manieră simplă și neechivocă acestea fiind coroborate cu probele testimoniale administrate în cauză.

Pe de altă parte instanța a reținut că natura juridică a celor două procese verbale contestate nu prezintă relevantă în speță, deoarece nu au fost invocate vicii specifice de valabilitate și neîndeplinirea unei condiții generale iar pentru a fi în prezența unei erori asupra naturii actului juridic încheiat între părți, trebuie să existe o concordanță involuntară între voința reală comuna a părților și voința exprimată prin actul juridic, în speță fiind evident că voința internă a reclamantului s-a exteriorizat prin exprimarea consimțământului la încheierea unui înscris apt să producă efecte juridice în sensul garantării personale a obligațiilor bănești ale societății la care este administrator și asociat unic.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul solicitând modificarea în tot a acesteia în sensul admiterii acțiunii și a constatării nulității absolute a convențiilor pentru lipsa consimțământului - eroare obstacol. Apelantul a arătat că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor testimoniale administrate în dosar și mai ales a susținerilor sale înlăturând în totalitate dispoziția martorului propus și luând în considerație în exclusivitate dispoziția martorului propus de instanță. Cu privire la acțiunea introductivă reclamantul-apelant arată că eroarea­ obstacol asupra actului ce se încheie - error in negotium - este prezentă atunci când o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința greșită, că încheie un alt act juridic.

Apelantul a arătat că la data încheierii celor două procese verbale de conciliere din 27 februarie, respectiv 14 martie 2007, a avut convingerea fermă că încheie două procese verbale în cadrul concilierii directe reglementată de art. 720 1 C. proc. civ., așa după cum este menționat și în cuprinsul actelor, în calitate de reprezentant legal și în numele societății P.D.E.I. SRL și nicidecum că încheie o convenție de fidejusiune sau de delegație imperfectă prin care se obliga să garanteze personal datoriile societății P.D.E.I. SRL față de SC E.M.I.E. SRL, aspecte care în opinia reclamantului apelant rezultă din declarația martorului M.A., precum și din conținutul celui de-al 3-lea proces verbal de conciliere.

Apelantul precizează că deși rezultă că nu și-a exprimat consimțământul la încheierea vreunei convenții de fidejusiune sau de delegație și nu a avut reprezentarea asupra naturii actului juridic cuprins în cele două procese de conciliere directă, totuși instanța i-a respins acțiunea, interpretând greșit actul dedus judecații.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, Curtea de apel a apreciat că, în esență, apelantul a criticat faptul că prima instanță a făcut o greșită apreciere a probelor testimoniale administrate în cauză și în consecință a interpretat greșit termenii care subliniază garantarea personală a obligațiilor bănești stipulate în procesele verbale de conciliere încheiate la data de 27 februarie 2007, respectiv la data de 14 martie 2007. Lipsa totală a consimțământului, cum este eroarea obstacol, constituie o cauză ce atrage nulitatea absolută a actului juridic, deoarece o parte crede că încheie un anumit act juridic, iar cealaltă parte are credința greșită că încheie un alt act juridic.

Eroarea este falsă reprezentare a realității la încheierea actului juridic, iar eroarea-obstacol (numită și distructivă de voință) este cea mai gravă formă a erorii, împiedicând formarea actului juridic, în speță fiind invocată eroarea asupra naturii actului încheiat între cele două părți ( error in negotium ) apelantul susținând că a încheiat o simplă conciliere cu pârâtul, în sensul art. 720 1 C. proc. civ., intenția sa nefiind sub nici o formă de a garanta în cuprinsul celor două procese verbale de conciliere datoria de 522.297,62 RON pe care societatea al cărui asociat unic era SC P.D.E.I. SRL o avea față de pârâta intimată, în ciuda termenilor neechivoci folosiți la încheierea convențiilor din 27 februarie și 14 martie 2007. Referindu-se la convenții, art. 962 C. civ.

stabilește că "obiectul convenției este acela la care părțile sau numai una dintre ele se obligă", prin urmare ceea ce urmează a se analiza este conduita părților stabilită prin acel act juridic, respectiv acțiunile sau inacțiunile la care părțile sunt îndreptățite sau sunt ținute. Or, în speță așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, nici o probă nu este de natură să confirme susținerea reclamantului în sensul falsei reprezentări a naturii actului juridic. Lipsa de pregătire juridică a reclamantului nu poate fi reținută ca argument pertinent, necunoașterea legii ori omisiunea reclamantului de a fi asistat de un avocat, nu sunt de natură a-l exonera de consecințele juridice pe care și le-a asumat garantând personal și în nume propriu datoria pe care societatea al cărei unic asociat era SC P.D.E.I.

SRL le avea către SC E.M.I. SRL, cu atât mai mult cu cât este greu de acceptat că reclamantul apelant care are calitatea de comerciant încă din anii 1993, este total străin de termenii juridici uzitați la încheierea diferitelor acte juridice. Afirmația apelantului că procesul-verbal din data de 6 iunie 2007 reprezintă o dovadă concretă asupra falsei reprezentări pe care a avut-o referitor la cele două procese-verbale anterior încheiate, nu este susținută de nici o probă administrată în cauză. Se invocă ca unic argument în acest sens depoziția martorului M.A., însă depoziția acestui martor a fost corect analizată de către prima instanță în contextul coroborării cu susținerile reclamantului apelant care a arătat că avocatul angajat pentru un alt litigiu l-a consiliat la data de 6 iunie 2007 asupra obligațiilor asumate prin cele două proces­e verbale.

În fine, s-a mai invocat în motivarea apelului faptul că mandatul avocatului P. la încheierea celor două procese verbale contestate este discutabil, aspect nerelevant întrucât mandatul acordat de intimată avocatului nu a fost niciodată contestat de aceasta din urma. Pentru toate aceste considerente raportat la prevederile art. 296 C. proc. civ. Curtea de Apel a respins apelul declarat de reclamantul R.G.R. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul care a reiterat toate criticile din apel (deja expuse mai sus) și a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Intimata a depus întâmpinare solicitând respingerea recursului. Înalta Curtea găsește nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat în raport de probele administrate. În consecință, judecătorul care a cercetat fondul cauzei nu a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și nici nu a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părți au fost corect analizate, natura juridică a acestora nu a fost nici schimbată și nici denaturată de instanța de apel. În plus, nu rezultă din actele dosarului că instanța si-ar fi depășit atribuțiile, dimpotrivă a soluționat apelul în limitele învestirii. In esență, recurentul apreciază că prima instanța a făcut o apreciere greșită a probelor testimoniale administrate in dosar precum și a susținerilor făcute de reclamant, aceasta considerând că depoziția martorului propus de el în dovedirea pretențiilor a fost în realitate una obiectivă, aptă să formeze convingerea instanței în sensul admiterii acțiunii.

Înalta Curte apreciază că hotărârea recurată a fost pronunțată de către instanța de fond și menținută de instanța de apel după o corectă evaluare a faptelor și o coroborare a tuturor probelor administrate în cauză. Intr-adevăr pentru a pronunța această hotărâre, legat de cele două procese verbale contestate, prima instanță a reținut în primul rând, și în mod corect, simplitatea termenilor folosiți în cuprinsul actelor încheiate între părți la intervale lungi de timp și caracterul neechivoc și repetitiv al termenilor care subliniază garantarea personală a obligațiilor bănești ale societății pe care o administrează. Lipsa de pregătire juridică a reclamantului a fost argumentul principal al acestuia în susținerea nulității Proceselor verbale legal încheiate și a fost corect înlăturată de instanță, care a observat că reclamantul nu este un novice în afaceri comerciale.

Ar fi absurd ca orice act încheiat de către un comerciant (iar in speță este un comerciant activ din 1993) să fie susceptibil de a fi lovit de nulitate absolută pentru că nu s-au înțeles expresiile folosite în act, că nu a fost asistat de către un avocat la semnarea acelui act. În acest caz în mod cert raporturile comerciale vor fi lipsite de stabilitate. Se prezumă că în activitatea sa curentă comerciantul încheie frecvent acte juridice, iar rapiditatea încheierii acestora este pentru el o condiție a realizării comerțului său. În speță însă recurentul, a avut posibilitatea angajării serviciilor unui avocat și încheierea Proceselor verbale contestate s-a făcut in deplină cunoștință de cauză.

Neasistarea sa de către un avocat a fost o opțiune personală a reclamantului, iar dacă a greșit când a considerat că nu are nevoie de servicii de asistență juridică, în mod cert nu poate invoca această "greșeală" pentru a obține nulitatea convenției. Cât privește analiza depoziției martorului A.P. ca fiind subiectivă, acest aspect nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului unde se face numai un control de legalitate al deciziei, nefiind posibilă o reapreciere a probelor administrate în fața instanței de fond sau de apel. Așadar, Înalta Curte găsește nefondat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în condițiile în care în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că a aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

De altfel, recurentul nici nu indică explicit care ar fi textele ce ar cădea sub incidența motivului de recurs arătat. Recursul, nefiind o cale de atac devolutivă, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii, nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor, condiția legală a dezvoltării implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se întemeiază. Recurentul circumscrie, practic, motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. critici de netemeinicie și nu de nelegalitate, ceea ce nu este permis în prezenta cale de atac. În consecință, conform art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul R.G.R.

împotriva deciziei nr. 156 din 12 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul R.G.R. împotriva deciziei nr. 156 din 12 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 noiembrie 2009.