ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2011

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr. 5509 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 607/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta E.C.G.M.B.H.& CO K.G. împotriva pârâtei SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut în esență că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro reprezentând diferență preț și 4.030,89 Euro cu titlu de dobândă calculată până la data de 01 martie 2009, precum și anularea clauzei prevăzută de art. 5 din tranzacția încheiată între părți la data de 17 aprilie 2008. În motivarea acțiunii s-a susținut că între părți s-au derulat raporturi comerciale constând în livrarea de către reclamantă a unor produse dezinfectante, conform facturii nr. 60062 din 18 ianuarie 2006 și respectiv 60146 din 31 ianuarie 2006, prețul fiind de 63.680 Euro pentru fiecare factură. Obiectul litigiului îl constituie diferența de preț și dobânzile aferente primei livrări, deoarece pentru cea de-a doua, părțile au încheiat o tranzacție în dosarul nr. 435/1285/2008 al Tribunalului Cluj, care prin sentința nr. 1039/2008 a luat act de aceasta.

În acest context, tribunalul a apreciat că cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferenței de preț este nefondată în considerarea faptului că în speță a intervenit o novație prin schimbare de debitor conform art. 1128 alin. (2) C. proc. civ. Dovada acestui nou raport obligațional a rezultat din solicitarea pârâtei, acceptată de reclamantă, de a emite pentru primul transport, o nouă factură pe numele SC P.D.N. SRL. Deși nu s-a depus la dosar acest înscris, efectuarea procedurii concilierii directe prevăzut de art. 720 1 C. proc. civ., deschiderea procedurii insolvenței față de noul debitor, cerere la care ulterior reclamanta a renunțat și împuternicirea acordată mandatarului pentru recuperarea sumei de 21.284 Euro, confirmă faptul că a intervenit o novație, și că toate părțile au convenit în momentul încheierii acesteia că debitoarea inițială, respectiv pârâta, este liberată de plata primei facturi.

Totodată s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță împrejurarea că după încheierea novației pârâta a efectuat totuși plății din această factură către reclamantă, scopul fiind acela de exonerare a debitoarei SC P.D.N.SRL de plata datoriei deoarece cele două societăți române aveau interese comune, asociații lor fiind rude apropiate. Capătului de cerere referitor la anularea pct. 5 din tranzacția prin care s-a finalizat dosarul de insolvență deschis împotriva pârâtei a fost respins de prima instanță cu motivarea că în speță nu s-a dovedit existența vreunui viciu de consimțământ prin eroare sau dol. Pe de altă parte, tranzacția viza datoria pârâtei ca urmare a neachitării celei de a doua facturi, cu privire la care s-a cerut deschiderea procedurii insolvenței, ceea ce confirmă odată în plus existența novației pentru prima factură.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 107 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal. Pentru a proceda astfel, instanța de apel a argumentat că tribunalul pe baza probelor administrate în cauză a stabilit justificat că a intervenit o novație subiectivă prin schimbare de debitor, fiind lipsită de relevanță lipsa înscrisului preconstituit în acest scop deoarece voința de a nova se poate dovedi cu alte mijloace de probă, în conformitate cu art. 46 C. com., aplicat corect de prima instanță.

De asemenea, s-a înlăturat și critica referitoare la modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea art. 5 din tranzacția încheiată, cu motivarea că nu s-a dovedit existența viciilor de consimțământ constând în eroare și dol, precum și aceea conform căreia reprezentantul convențional al pârâtei și-ar fi depășit limitele mandatului, în considerarea faptului că potrivit art. 1532 și urm. C. civ. depășirea acestor limite nu îl vizează pe terțul de bună-credință și nici nu pune problema valabilității convenției încheiate de mandatar în numele și pentru mandant ci afectează doar raportul juridic dintre aceștia din urmă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta E.C.G.M.B.H.& CO K.G.

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1130, art. 953, art. 954, art. 960 C. civ. În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că în mod eronat și cu aplicarea greșită a legii, prin decizia recurată s-a considerat că a existat o novație subiectivă, în condițiile în care noul debitor SC P.D.N. SRL nu s-a substituit în obligațiile vechiului debitor și nu s-a angajat să plătească prețul mărfii, ci, dimpotrivă a contestat în dosarul de insolvență nr. 436/1285/2009 existența datoriei indicând-o pe pârâtă drept debitoarea sumei din litigiu, conform evidențelor contabile ale acesteia. Prin urmare, susține recurenta, cele două societăți române au infirmat existența unei novații și au dovedit că aceasta nu a avut loc.

O altă critică vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 953, art. 954 și art. 1716 C. civ., în sensul că ambele instanțe au concluzionat, fără o analiză temeinică a probelor administrate, că în speță, nu s-a dovedit existența vreunui viciu de consimțământ deși actele depuse au relevat inducerea în eroare prin folosirea unor mijloace viclene în scopul încheierii tranzacției, pentru ca ulterior acestui moment, pârâta să-i predea SC

P.D.N. SRL

documentele care atestau faptul că este debitoarea reclamantei, ceea ce sub un alt aspect înlătură posibilitatea existenței novației. Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, constată că este fondat. Astfel, cu referire la prima critică, se va avea în vedere că novația este convenția prin care părțile unui raport juridic obligațional sting o obligație existentă înlocuind-o cu o nouă obligație, iar dispozițiile art. 1130 C. civ., „novația nu se prezumă. Voința de a o face trebuie să rezulte evident din act”. Din această perspectivă, deși este real că existența înscrisului care să ateste această operațiune nu reprezintă o condiție de valabilitate, cu consecința că voința de a nova se poate dovedi cu alte mijloace de probă, este esențial ca acestea să conducă la concluzia clară și neechivocă potrivit căreia părțile au avut o atare voință.

Novația prin schimbarea debitorului are loc în ipoteze în care un terț se angajează față de debitor, fără ca pentru aceasta să se ceară concursul debitorului inițial, esențială fiind însă voința clar exprimată a părților de a transforma vechea obligație în un a nouă. Sub acest aspect ambele instanțe, făcând aplicarea art. 1128 pct. 2 C. civ., au considerat eronat că a intervenit o novație subiectivă prin aducerea unui nou debitor, respectiv SC P.D.N. SRL în locul celui vechi, adică al pârâtei, deși aceasta nu a fost descărcată de datorie de către reclamant în calitate de creditoare, astfel cum era necesar potrivit aceluiași text legal, cerință a cărei îndeplinire nu poate fi, de asemenea, prezumată.

De altfel, însăși intimata a înțeles că a rămas debitoarea sumei din litigiu, în condițiile în care ulterior novației a făcut plăți aferente facturii din litigiu, iar noul debitor a contestat existența acestui debit în patrimoniul său, ceea ce echivalează cu lipsa voinței părților de a stinge obligația în modalitatea prevăzută de textul legal anterior menționat. În consecință, recursul este fondat în privința primului motiv, dar Curtea constată că nu este fondată ce-a de a doua critică, cu precizarea că nu vor fi avute în vedere aspectele privind interpretarea probelor, în considerarea faptului că prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează doar legalitatea și nu temeinicia deciziei recurate.

De menționat în acest context că tranzacția din 17 aprilie 2008, încheiată între părți în dosarul nr. 435/1285/2009 al Tribunalului Comercial Cluj, a avut ca obiect încasarea sumei pentru care s-a emis factura nr. 60146 din 31 ianuarie 2006, adică aceea aferentă celui de al doilea transport, și nu a celui din prezentul litigiu, astfel încât clauza de la art. 5 conform căreia s-au lichidat definitiv orice pretenții, se referă, în mod evident, doar la factura care a generat litigiul finalizat prin sentința comercială nr. 1039/2008. În concluzie, recursul va fi admis în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința modificării deciziei, admiterii apelului și admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro, cu titlu de diferență preț, aferentă facturii 60062 din 18 ianuarie 2006, potrivit art. 969 C. civ.

precum și a sumei de 4.030,89 Euro reprezentând dobândă, potrivit art. 4 din O.G. nr. 9/2000. Totodată, pentru considerentele anterior menționate se va respinge capătul de cerere privind anularea art. 5 din tranzacția încheiată la 17 aprilie 2008. Fiind în culpă procesuală, intimata va fi obligată conform art. 275 C. proc. civ. și la plata sumei de 14.020 lei cheltuieli de judecată parțiale, în toate fazele procesuale, către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta E.C.G.M.B.H. & CO K.G. împotriva deciziei nr. 107/2010 din 16 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică și în consecință: Admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței comerciale nr. 5509/2009 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă, în sensul că: Admite în parte acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA și dispune obligarea pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro. cu titlu diferență de preț și 4.030,89 Euro cu titlu de dobândă. Respinge capătul de cerere privind anularea clauzei prevăzută la art. 5 din tranzacția încheiată la data de 17 aprilie 2008 în dosarul nr. 436/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj.

Obligă intimata-pârâtă SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA să-i achite recurentei-reclamante suma de 14.020 lei cheltuieli de judecată, parțiale, în toate fazele procesuale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2011.