ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 660/2011

Asupra

recursului de față :

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele :

Prin

sentința comercială nr. 5509 din 16 noiembrie 2009 pronunțată în dosarul nr. 607/1285/2009

al Tribunalului Comercial Cluj s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată

de reclamanta E.C.G.M.B.H.& CO K.G. împotriva pârâtei SC M.Z.S. SRL CLUJ

NAPOCA.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut

în esență că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.284

Euro reprezentând diferență preț și 4.030,89 Euro cu titlu de dobândă calculată

până la data de 01 martie 2009, precum și anularea clauzei prevăzută de art. 5

din tranzacția încheiată între părți la data de 17 aprilie 2008.

În motivarea acțiunii s-a susținut că între părți

s-au derulat raporturi comerciale constând în livrarea de către reclamantă a

unor produse dezinfectante, conform facturii nr. 60062 din 18 ianuarie 2006 și

respectiv 60146 din 31 ianuarie 2006, prețul fiind de 63.680 Euro pentru

fiecare factură. Obiectul litigiului îl constituie diferența de preț și

dobânzile aferente primei livrări, deoarece pentru cea de-a doua, părțile au

încheiat o tranzacție în dosarul nr. 435/1285/2008 al Tribunalului Cluj, care

prin sentința nr. 1039/2008 a luat act de aceasta.

În acest context, tribunalul a apreciat că cererea

reclamantei de obligare a pârâtei la plata diferenței de preț este nefondată în

considerarea faptului că în speță a intervenit o novație prin schimbare de

debitor conform art. 1128 alin. (2) C. proc. civ.

Dovada acestui nou raport obligațional a rezultat din

solicitarea pârâtei, acceptată de reclamantă, de a emite pentru primul

transport, o nouă factură pe numele SC P.D.N. SRL. Deși nu s-a depus la dosar

acest înscris, efectuarea procedurii concilierii directe prevăzut de art. 720

1

C. proc. civ., deschiderea procedurii insolvenței față de noul debitor, cerere

la care ulterior reclamanta a renunțat și împuternicirea acordată mandatarului

pentru recuperarea sumei de 21.284 Euro, confirmă faptul că a intervenit o

novație, și că toate părțile au convenit în momentul încheierii acesteia că

debitoarea inițială, respectiv pârâta, este liberată de plata primei facturi.

Totodată s-a apreciat ca fiind lipsită de relevanță

împrejurarea că după încheierea novației pârâta a efectuat totuși plății din

această factură către reclamantă, scopul fiind acela de exonerare a debitoarei SC

P.D.N.SRL

de plata datoriei deoarece cele două societăți române aveau interese

comune, asociații lor fiind rude apropiate.

Capătului de cerere referitor la anularea pct. 5 din

tranzacția prin care s-a finalizat dosarul de insolvență deschis împotriva

pârâtei a fost respins de prima instanță cu motivarea că în speță nu s-a

dovedit existența vreunui viciu de consimțământ prin eroare sau dol. Pe de altă

parte, tranzacția viza datoria pârâtei ca urmare a neachitării celei de a doua

facturi, cu privire la care s-a cerut deschiderea procedurii insolvenței, ceea

ce confirmă odată în plus existența novației pentru prima factură.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat

prin decizia civilă nr. 107 din 16 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială contencios administrativ și fiscal.

Pentru a proceda astfel, instanța de apel a

argumentat că tribunalul pe baza probelor administrate în cauză a stabilit

justificat că a intervenit o novație subiectivă prin schimbare de debitor,

fiind lipsită de relevanță lipsa înscrisului preconstituit în acest scop

deoarece voința de a nova se poate dovedi cu alte mijloace de probă, în

conformitate cu art. 46 C. com., aplicat corect de prima instanță.

De asemenea, s-a înlăturat și critica referitoare la

modul de soluționare a capătului de cerere având ca obiect anularea art. 5 din

tranzacția încheiată, cu motivarea că nu s-a dovedit existența viciilor de

consimțământ constând în eroare și dol, precum și aceea conform căreia

reprezentantul convențional al pârâtei și-ar fi depășit limitele mandatului, în

considerarea faptului că potrivit art. 1532 și urm. C. civ. depășirea acestor

limite nu îl vizează pe terțul de bună-credință și nici nu pune problema

valabilității convenției încheiate de mandatar în numele și pentru mandant ci

afectează doar raportul juridic dintre aceștia din urmă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

E.C.G.M.B.H.& CO K.G. criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 1130, art. 953, art. 954, art. 960 C. civ.

În dezvoltarea criticilor recurenta invocă faptul că în

mod eronat și cu aplicarea greșită a legii, prin decizia recurată s-a considerat

că a existat o novație subiectivă, în condițiile în care noul debitor SC P.D.N.

SRL

nu s-a substituit în obligațiile vechiului debitor și nu s-a angajat să

plătească prețul mărfii, ci, dimpotrivă a contestat în dosarul de insolvență

nr. 436/1285/2009 existența datoriei indicând-o pe pârâtă drept debitoarea sumei

din litigiu, conform evidențelor contabile ale acesteia. Prin urmare, susține

recurenta, cele două societăți române au infirmat existența unei novații și au

dovedit că aceasta nu a avut loc.

O altă critică vizează aplicarea greșită a

prevederilor art. 953, art. 954 și art. 1716 C. civ., în sensul că ambele instanțe

au concluzionat, fără o analiză temeinică a probelor administrate, că în speță,

nu s-a dovedit existența vreunui viciu de consimțământ deși actele depuse au

relevat inducerea în eroare prin folosirea unor mijloace viclene în scopul

încheierii tranzacției, pentru ca ulterior acestui moment, pârâta să-i predea SC

P.D.N. SRL

documentele care atestau faptul că este debitoarea

reclamantei, ceea ce sub un alt aspect înlătură posibilitatea existenței

novației.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și

dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte, constată că este fondat.

Astfel, cu referire la prima critică, se va avea în

vedere că novația este convenția prin care părțile unui raport juridic

obligațional sting o obligație existentă înlocuind-o cu o nouă obligație, iar

dispozițiile art. 1130 C. civ., „novația nu se prezumă. Voința de a o face

trebuie să rezulte evident din act”.

Din această perspectivă, deși este real că existența

înscrisului care să ateste această operațiune nu reprezintă o condiție de

valabilitate, cu consecința că voința de a nova se poate dovedi cu alte

mijloace de probă, este esențial ca acestea să conducă la concluzia clară și

neechivocă potrivit căreia părțile au avut o atare voință.

Novația prin schimbarea debitorului are loc în

ipoteze în care un terț se angajează față de debitor, fără ca pentru aceasta să

se ceară concursul debitorului inițial, esențială fiind însă voința clar

exprimată a părților de a transforma vechea obligație în un a nouă.

Sub acest aspect ambele instanțe, făcând aplicarea

art. 1128 pct. 2 C. civ., au considerat eronat că a intervenit o novație

subiectivă prin aducerea unui nou debitor, respectiv SC P.D.N. SRL în locul

celui vechi, adică al pârâtei, deși aceasta nu a fost descărcată de datorie de

către reclamant în calitate de creditoare, astfel cum era necesar potrivit

aceluiași text legal, cerință a cărei îndeplinire nu poate fi, de asemenea,

prezumată.

De altfel, însăși intimata a înțeles că a rămas

debitoarea sumei din litigiu, în condițiile în care ulterior novației a făcut

plăți aferente facturii din litigiu, iar noul debitor a contestat existența

acestui debit în patrimoniul său, ceea ce echivalează cu lipsa voinței părților

de a stinge obligația în modalitatea prevăzută de textul legal anterior

menționat.

În consecință, recursul este fondat în privința

primului motiv, dar Curtea constată că nu este fondată ce-a de a doua critică,

cu precizarea că nu vor fi avute în vedere aspectele privind interpretarea

probelor, în considerarea faptului că prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

vizează doar legalitatea și nu temeinicia deciziei recurate.

De menționat în acest context că tranzacția din 17

aprilie 2008, încheiată între părți în dosarul nr. 435/1285/2009 al

Tribunalului Comercial Cluj, a avut ca obiect încasarea sumei pentru care s-a

emis factura nr. 60146 din 31 ianuarie 2006, adică aceea aferentă celui de al

doilea transport, și nu a celui din prezentul litigiu, astfel încât clauza de

la art. 5 conform căreia s-au lichidat definitiv orice pretenții, se referă, în

mod evident, doar la factura care a generat litigiul finalizat prin sentința

comercială nr. 1039/2008.

În concluzie, recursul va fi admis în conformitate cu

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința modificării

deciziei, admiterii apelului și admiterii în parte a acțiunii și obligării

pârâtei la plata sumei de 21.284 Euro, cu titlu de diferență preț, aferentă

facturii 60062 din 18 ianuarie 2006, potrivit art. 969 C. civ. precum și a

sumei de 4.030,89 Euro reprezentând dobândă, potrivit art. 4 din O.G. nr. 9/2000.

Totodată, pentru considerentele anterior menționate se va respinge capătul de

cerere privind anularea art. 5 din tranzacția încheiată la 17 aprilie 2008.

Fiind în culpă procesuală, intimata va fi obligată

conform art. 275 C. proc. civ. și la plata sumei de 14.020 lei cheltuieli de

judecată parțiale, în toate fazele procesuale, către recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta E.C.G.M.B.H. &

CO K.G. împotriva deciziei nr. 107/2010 din 16 septembrie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Cluj, secția comercială contencios administrativ și fiscal, pe

care o modifică și în consecință:

Admite apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței comerciale nr. 5509/2009 din 16 noiembrie 2009 a Tribunalului Comercial Cluj pe care o schimbă, în sensul că:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantă

împotriva pârâtei SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA și dispune obligarea pârâtei la

plata sumei de 21.284 Euro. cu titlu diferență de preț și 4.030,89 Euro cu

titlu de dobândă.

Respinge capătul de cerere privind anularea clauzei

prevăzută la art. 5 din tranzacția încheiată la data de 17 aprilie 2008 în

dosarul nr. 436/1285/2008 al Tribunalului Comercial Cluj.

Obligă intimata-pârâtă SC M.Z.S. SRL CLUJ NAPOCA să-i

achite recurentei-reclamante suma de 14.020 lei cheltuieli de judecată,

parțiale, în toate fazele procesuale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie

2011.