ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3099/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3099/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

de față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 164 din data de 19

aprilie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 1946/117/2010, în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus

achitarea inculpatului R.G.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune,

prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct.

2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea

inculpatului R.G.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută simplă,

prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul art. 14 și

art. 346 alin. (4) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă

formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL, cu sediul în

Cluj-Napoca, jud. Cluj.

În temeiul art. 193

C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC

"E.M.I.E." SRL privind obligarea inculpatului R.G.R. la plata

cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului dosar.

Conform art. 189 C.

proc. pen. s-a stabilit în favoarea BA.ului Cluj suma de 100 RON reprezentând

onorariul, parțial, al apărătorului din oficiu (av. B.A.D.), avansată din

F.M.J., iar în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost

obligată partea civilă SC "E.M.I.E." SRL la plata sumei de 500 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului

de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. 158/P/2008 din data de 15

martie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul R.G.R. pentru săvârșirea

infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3),

(5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și bancrută simplă în

modalitatea prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței,

totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în fapt următoarele:

La data de 17 martie

2008, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj plângerea penală

formulată de către SC E.M.I.E. SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj,

prin intermediul administratorului și asociatului unic M.F., împotriva

inculpatului R.G.R., administrator al SC P.I.E. SRL, cu sediul social în comuna

Baciu, jud. Cluj, solicitând cercetarea acestuia pentru mai multe infracțiuni,

printre care și pentru infracțiunile menționate mai sus.

În cuprinsul

plângerii s-a arătat faptul că între cele două societăți comerciale s-a

încheiat la data de 14 iulie 2006 Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006,

în baza căruia firma petentă și-a asumat obligația comercială de a vinde către

beneficiarul SC P.I.E. SRL anvelope, camere, bandă jantă, ansamble, subansamble

auto, piese, consumabile și accesorii auto pentru mai multe mărci de

autovehicule, respectiv R., S., T., A., A.A., T.A., D., etc., cel din urmă

trebuind să efectueze plata produselor achiziționate în termen de 45 de zile de

la livrare prin virament bancar în contul furnizorului (O.P., filă CEC).

Anterior

materializării în formă scrisă a înțelegerii părților, firma petentă a mai

derulat tranzacții de vânzare piese și accesorii auto cu firma inculpatului,

relația comercială derulându-se fără incidente de plată.

Încheierea

contractului în litigiu, conform părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, a

fost determinată în principal de faptul că cel mai important client al firmei

inculpatului la momentul respectiv era SC N. SA Cluj-Napoca, inculpatul

precizând că are o relație contractuală de lungă durată cu acest agent economic

și că a preluat parcul auto al acestuia, astfel că piesele auto pe care urma să

le cumpere de la firma E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca erau destinate întreținerii

autovehiculelor achiziționate de la SC N. SA.

În secundar,

încheierea tranzacției în litigiu a fost facilitată și de relația de prietenie

care există de mai mulți ani între cei doi parteneri contractuali menționați.

În pofida

asigurărilor verbale ale inculpatului, după încheierea Contractului nr. X/2006,

deși partea civilă își executa obligațiile contractuale asumate materializate

prin furnizarea de piese pentru întreținere auto, inculpatul R.G.R. a început

să înregistreze restanțe la plata facturilor, aspect reflectat în mod clar de

soldul contului 411, depus la dosar și susținut la nivel declarativ de către

partea civilă.

În cuprinsul

plângerii penale s-a arătat faptul că inculpatul R.G.R. a dat de înțeles

creditorului că parcurge o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar

cu debitorul său SC N. SA Cluj-Napoca, dar că are relații de afaceri cu alte

firme, urmând să obțină sumele necesare achitării facturilor emise și reușind

astfel să-l convingă pe creditor să furnizeze în continuare piese și accesorii

auto.

Întrucât simplele

declarații angajament că va onora debitele acumulate, asumate de către inculpat

față de partea civilă, nu mai erau credibile și suficiente, în perioada

septembrie - decembrie 2006, inculpatul a emis către SC E.M.I.E. SRL un număr

total de 23 bilete la ordin, scadența termenelor succesive inserate în aceste

instrumente de credit urmând a se materializa începând cu data de 22 decembrie

2006.

Partea civilă SC

E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a încetat furnizarea mărfurilor conform obligațiilor

asumate prin Contractul X/2006 la data de 31 ianuarie 2007, când deja soldul

debitor al SC P.I.E. SRL înregistrat la pragul valoric de 522.297,62 RON (RON),

iar biletele la ordin emise cu date scadente împlinite până la momentul

respectiv nu au putut fi onorate din lipsă de disponibil în contul SC P.I.E.

SRL Suceagu.

Urmare sesizării

penale, în cauză s-a procedat la demararea unei anchete, anchetă care a relevat

următoarele fapte și împrejurări.

SC E.M.I.E. SRL

Cluj-Napoca, administrată de către M.F., a început să desfășoare activitatea,

respectiv comerțul cu piese și accesorii auto, din anul 1992, iar începând cu

anul 1994 a derulat afaceri comerciale cu SC N. SA, căreia îi furniza piese

auto pentru întreținerea parcului auto, aflat la momentul respectiv în

răspunderea inculpatului R.G.R., care era angajat al acestui agent economic în

calitate de șef parc auto.

Relația comercială SC

E.M.I.E. SRL - SC N. SA a decurs normal, fără incidente financiare, astfel că

în luna iulie 2006, primul agent economic nu a avut rețineri în a încheia cu SC

P.I.E. SRL Suceagu Contractul comercial X/2006, pentru furnizare piese și

accesorii auto, aflând de la acest partener că a preluat parcul auto al SC N.

SA și că derulează activități de transport marfă pentru acest din urmă agent

economic, ceea ce înseamnă ca recuperarea creanțelor de la acest debitor era un

lucru cert, fiind notorie solvabilitatea acestuia din urmă.

Colaborând anterior foarte

bine cu inculpatul R.G.R., partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a crezut

că în același mod va derula contractul comercial încheiat în luna iulie 2006 cu

firma inculpatului. Pe lângă faptul că relațiile comerciale anterioare au

decurs normal, la nivel declarativ inculpatul R.G.R. a comunicat partenerului

de afaceri faptul că a încheiat o tranzacție comercială cu SC N. SA

Cluj-Napoca, a cărei derulare era garantată pe 10 ani, iar în ipoteza, puțin

probabilă, că va ajunge în imposibilitatea de a onora datoriile acumulate,

acesta a dat de înțeles că mașinile deținute de firma sa pot acoperi prin

valoare datoriile neonorate. Din declarația reprezentantului părții civile, în

speță M.F., a rezultat că pe perioada derulării Contractului nr. X din 14 iulie

2006, în condițiile în care inculpatul nu a mai efectuat plăți în contul

debitelor acumulate, pentru menținerea sa în eroare cu privire la plata în

viitor a acestora, R.G.R. a emis în mod consecutiv bilete la ordin pe care le

retrăgea înainte de datele scadente, procedând la emiterea altora,

asigurându-și în continuare partenerul de afaceri că va stinge soldul

debitorului în cel mai scurt timp.

Anterior încheierii

contractului Comercial nr. X din 14 iulie 2006, între SC E.M.I.E. SRL

Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu s-a mai derulat un contract comercial

având același obiect, respectiv vânzarea de piese și accesorii auto (este vorba

despre Contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 15 iulie 2005), contract în

derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare.

Pe fondul executării

Contractului nr. X din 14 iulie 2006, partea civilă E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a

furnizat firmei inculpatului, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, marfă în

valoare totală de 522.297,64 RON (RON), pe bază de facturi fiscale, în

cuprinsul cărora se preciza că plata mărfurilor urma să se efectueze la un

termen de 30 de zile, prin ordin de plată. Ultima factură a fost emisă de către

SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 24 ianuarie 2007, mărfurile fiind

preluate chiar de către inculpatul R.G.R. (a se vedea factura fiscală din 24

ianuarie 2007).

Niciunul dintre cele

23 de bilete la ordin emise de către inculpat în perioada septembrie -

decembrie 2006, pentru a menține în eroare creditorul cu privire la recuperarea

creanței la datele scadente inserate în cuprinsul acestora, nu a fost onorat

pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar deținut de firmă.

De altfel, din

informațiile furnizate de către Banca Națională a României - Centrala

Incidentelor de Plăți, a rezultat faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu începând cu

data de 27 decembrie 2006 a intrat în incidență de plată, fiind înregistrată în

evidențele speciale cu 30 de incidente de plată cu bilete la ordin, neonorate

pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar al titularului.

Examinând extrasul

după contul curent menționat pe biletele la ordin în litigiu, extras ce vizează

perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, s-a constatat faptul că pe acest cont

nu au existat tranzacții, soldul disponibil la finalul perioadei fiind de 0.00

RON.

Din declarațiile date

în calitate de martori de către angajați și foști angajați ai celor două firme,

în speță de către T.I., M.V., J.I. și C.I.O., a rezultat faptul că în cursul

anului 2006, deși administratorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, în speță M.F.,

se confrunta cu probleme în încasarea creanțelor datorate de către firma

inculpatului, în urma discuțiilor pe care le purta de obicei cu acesta se lăsa

convins că își va onora debitele în cel mai scurt timp, astfel că livra în

continuare piese și accesorii auto firmei P.I.E. SRL Suceagu.

Pe fondul urmăririi

penale s-a demonstrat faptul că asigurările verbale lansate de către inculpat

pentru determinarea părții civile la derularea contractului și la furnizarea în

continuare a mărfurilor conform Contractului nr. X/2006 erau false.

Situația financiară a

firmei inculpatului era precară și înainte de încheierea contractului cu partea

civilă, aspect care i-a fost ascuns acesteia, după cum vom arăta mai jos:

a) În ceea ce

privește relația comercială SC P.I.E. SRL Suceagu - SC N. SA Cluj-Napoca, din

actele depuse la dosarul cauzei a rezultat faptul că la data de 30 iunie 2005

aceste firme au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, în baza

căruia SC N. SA a vândut către firma inculpatului parcul de autovehicule și

mijloacele fixe aferente, pentru suma totală de 1.739.287 RON +T.V.A, preț care

trebuia achitat în 36 de tranșe lunare de către inculpat. O dată cu vânzarea

parcului auto SC N. SA a transferat către firma inculpatului și personalul

necesar deservirii acestuia. În concret, conform facturii fiscale din 30 iulie

2005, aferentă Contractului Z/2005, SC P.I.E. SRL Suceagu avea de onorat

într-un termen de 36 de luni un debit substanțial în cuantum de 2.069.751,53

RON, reprezentând contravaloarea parcului auto achiziționat de la SC N. SA

Cluj-Napoca.

Se pare că inculpatul

R.G.R., în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, nu și-a onorat

obligațiile corelative de plată a tranșelor lunare, asumate prin încheierea

Contractului nr. Z/2005 nici la datele scadente prestabilite și nici la

termenele de grație solicitate și care i-au fost acordate în cauză de către

creditor, astfel că la data de 8 decembrie 2006 prin actul adițional nr.

ZZ/2006 părțile au convenit asupra rezoluțiunii Contractului nr. Z/2005. Din

cuprinsul actului adițional în discuție a rezultat faptul că, deși prin

Contractul de gaj fără deposedare din 31 august 2005, semnat de părți,

inculpatul și-a asumat obligația de a nu înstrăina mașinile din parcul auto

achiziționat la data de 30 iunie 2005, care erau gajate în favoarea

creditorului SC N. SA Cluj-Napoca, acesta nu a respectat această obligație

contractuală, fapt constatat pe fondul unui inventar efectuat de către creditor

la data de 30 septembrie 2006. Din cuprinsul actului adițional semnat de către

inculpat a rezultat că acesta recunoaște faptul vânzării bunurilor constituite

ca gaj înainte de achitarea lor integrală, recunoaște prin urmare diminuarea

garanției constituite în favoarea creditorului, arătând că "nu mai dorește

și nu mai poate plăti" vânzătorului prețul Contractului de

vânzare-cumpărare nr. Z/2005 în pofida termenelor de grație acordate de către

vânzător.

Urmare rezoluțiunii

Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, intervenită la data de 8 decembrie

2006, mijloacele auto care se mai aflau faptic în patrimoniul SC P.I.E. SRL

Suceagu, în valoare de 1.337.934,63 RON, urmau să se întoarcă în patrimoniul SC

N. SA Cluj-Napoca, iar pentru cele care au fost înstrăinate fără acordul

acestui agent economic, pe fondul derulării Contractului nr. Z/2005, inculpatul

trebuia să mai achite un debit în cuantum de 325.016,19 RON.

În concret, urmare

rezoluțiunii Contractului Z/2005, rezoluțiune care își produce efectele

începând cu data de 8 decembrie 2006, inculpatul R.G.R. înregistra un sold

debitor față de creditorul SC N. SRL în cuantum total de 401.353,34 RON +

T.V.A.

Din actele dosarului

a rezultat însă faptul că inculpatul R.G.R. nu era preocupat de desfășurarea în

condiții optime a obiectului de activitate al firmei sale, care consta în

prestarea de servicii de transport și care era esențial pentru menținerea sa în

echilibru financiar, acest lucru fiind reflectat cu pregnanță în relația

comercială derulată cu SC N. SA Cluj-Napoca. Din Adresa din 14 octombrie 2008

emisă de SC N. SA Cluj-Napoca a rezultat că s-au înregistrat incidente în

derularea activității de transport materie primă la fabricile de prelucrare a

laptelui aparținând acestei firme, incidente generate de firma inculpatului și

care constau în esență în înregistrarea de întârzieri în furnizarea laptelui,

în efectuarea transportului fără respectarea unor condiții de igienă strictă,

etc. S-a invocat pentru argumentarea acestor susțineri faptul că la data de 5

martie 2007, datorită neasigurării transportului de lapte la timp pentru

motivul lipsei carburantului necesar funcționării mijloacelor auto de

transport, un punct de lucru al firmei N. SA, respectiv fabrica din localitatea

Țaga, și-a oprit activitatea.

De asemenea, se pare

că problemele financiare cu care se confrunta firma inculpatului R.G.R. erau

majore, acesta fiind în imposibilitatea de a achita la timp salariile

angajaților săi (la data de 28 februarie 2007 SC N. SA a virat în contul firmei

învinuitului suma de 93.000 RON, necesară plății drepturilor salariale

angajaților acestuia) și celelalte obligații fiscale către stat, respectiv

plata asigurărilor sociale în luna octombrie 2006, plata bonurilor de masă în

luna august 2006.

Inculpatul R.G.R. a

ascuns față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca faptul că relația

comercială cu SC N. SA nu se derulează în condiții optime și avantajoase din

punct de vedere financiar și că de fapt cel care datorează sume substanțiale de

bani este chiar el, și nu SC N. SA. În concret, inculpatul R.G.R. nu era solvabil

ca reprezentant al debitorului persoană juridică SC P.I.E. SRL Suceagu, dar a

creat părții contractante E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca o falsă reprezentare a

realității, prin susținerile sale determinându-o pe aceasta să-și onoreze

obligațiile contractuale, respectiv de a continua livrarea mărfurilor, deși

știa că nu deține și nici nu va deține banii necesari pentru plata acestora.

b) Relația comercială

derulată de SC P.I.E. SRL Suceagu cu B.G.S.G. SA

În luna august 2006,

în condițiile în care inculpatul R.G.R. înregistra față de partea civilă SC

E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și față de SC N. SA debite substanțiale pe care nu le

putea onora și care depășeau pragul valoric prevăzut de Legea nr. 85/2006 a

insolvenței pentru declanșarea procedurii falimentului acesta în calitate de

administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu a contractat de la B.G.S.G. - Sucursala

Grup Cluj, un împrumut în cuantum de 250.000 euro pentru finanțarea

achiziționării unui număr de 12 autospeciale M.S. și M.A., Contractul de credit

din 18 august 2006, semnat de către inculpat, generând în sarcina acestuia

obligația de plată a unei rate lunare în cuantum de 4.385,96 euro, începând cu

luna noiembrie 2006.

inculpatul R.G.R. a

ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și a

ascuns față de acesta și faptul că partea civilă nu este singurul său creditor,

după cum se va arăta mai jos.

La data de 29

octombrie 2007 creditoarea B.G.S.G. SA a solicitat Tribunalului Comercial Cluj

deschiderea procedurii insolvenței față de SC P.I.E. Suceagu pentru motivul că

aceasta se află în stare de insolvență și nu mai poate să-și onoreze

obligațiile comerciale asumate.

Urmare acestei

cereri, la data de 29 noiembrie 2007, prin Sentința comercială nr. 5240/2007,

Tribunalul Comercial Cluj a dispus admiterea solicitării creditoarei B.G.S.G.

SA, prin Sucursala Cluj, deschiderea procedurii insolvenței împotriva

debitoarei SC P.I.E. SRL Suceagu și ridicarea dreptului inculpatului de a

administra agentul economic în discuție, stabilindu-se faptul că unitatea

bancară înregistrează o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30

de zile, creanță care depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006 a

insolvenței, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON (RON).

Pe fondul derulării

procedurii judiciare demarate s-a stabilit că firma inculpatului înregistra

debite substanțiale neonorate, față de un număr de 25 de creditori, dintre care

doi erau creditori bugetari, unul era creditor garantat (SC N. SA), iar restul

erau chirografari. Demn de remarcat este faptul că la nivelul anului 2008, SC

N. SA avea de încasat de la firma inculpatului o creanță în cuantum total de

863.543,12 RON, iar SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la rândul ei avea de recuperat

suma totală de 742.515,35 RON.

Parchetul a mai precizat

că poziția declarativă adoptată pe fondul urmăririi penale de către inculpatul

R.G.R. reflectă atitudinea adoptată în mod obișnuit, în relațiile cu partenerii

de afaceri, respectiv de a prezenta situația sa și a firmei sale într-o manieră

proprie și diferită de cea reală.

Astfel, inculpatul a

susținut faptul că în anul 2005 a încheiat cu SC N. SA două contracte, unul

având ca obiect preluarea parcului auto și a mijloacelor fixe ale acesteia, al

doilea având ca obiect prestarea de servicii de transport materie primă către

punctele de lucru aparținând SC N. SA, unde se prelucra laptele în vederea

obținerii produselor finite.

Inculpatul R.G.R. a

confirmat faptul că relațiile comerciale cu SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca s-au

derulat normal, până la mijlocul anului 2006, când a început să înregistreze

probleme în ceea ce privește respectarea termenelor de plată.

Mizând pe relația de

încredere consolidată în timp cu reprezentantul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca,

inculpatul a reușit să-l convingă pe M.F. să accepte eșalonarea plăților

restante și să primească bilete la ordin pe care beneficiarul să le depună la

bancă la termenele scadente.

La nivel declarativ,

inculpatul a precizat că în luna decembrie 2006 SC N. SA a reziliat contractul

de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat în anul 2005 cu firma sa, dar că

acest agent economic i-a promis verbal că acest contract va fi înlocuit cu unul

care va avea ca obiect închirierea către firma sa a parcului auto în discuție;

inculpatul nu a relatat organelor de poliție cauza reală a rezilierii

contractului și faptul că a înstrăinat o parte din mașinile care formau

obiectul contractului inițial, fără consimțământul partenerului de afaceri.

Inculpatul a precizat că a continuat să presteze în favoarea SC N. SA servicii

de transport materie primă către punctele de prelucrat lapte, până în luna

martie 2007, când a fost nevoit să restituie parcul auto către SC N. SA,

rămânând cu facturi neonorate de către acest agent economic. Inculpatul a

plasat răspunderea ajungerii sale în imposibilitatea de a-și onora debitele în

sarcina SC N. SA, pe care l-a indicat ca debitor important, deși în realitate

datoriile înregistrate de către firma sa față de acest creditor erau

substanțiale și de mult exigibile. Inculpatul a prezentat organelor de poliție

faptul necesității restituirii mașinilor către SC N. SA în luna martie 2007 ca

pe un lucru neașteptat, în pofida faptului că actele din dosarul cauzei

demonstrau contrariul cu puterea evidenței (a se vedea actul adițional din 8

decembrie 2006). Inculpatul a invocat pe fondul declarației date la poliție

faptul că SC N. SA avea de achitat către firma sa o datorie de circa 3 miliarde

ROL și că singurul demers legal făcut pentru recuperarea acestuia a fost o

notificare înaintată acestui agent economic (singurele facturi fiscale care

conturează o datorie de achitat către firma inculpatului sunt în număr de

cinci, toate datând din 12 martie 2007 și nu însumează debitul reclamat de

către inculpat).

La nivel declarativ

inculpatul a susținut că după rezilierea contractului cu SC N. SA a continuat

să achiziționeze piese și accesorii auto de la SC E.M.I.E. SRL, a căror

contravaloare a achitat-o pe loc, în numerar. Nici această poziție declarativă

nu a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză.

Inculpatul a

confirmat că i-a dat asigurări verbale administratorului SC E.M.I.E. SRL

Cluj-Napoca în sensul achitării contravalorii mărfurilor livrate, invocând

contractul pe care-l derula cu SC N. SA și că a început să se confrunte cu

probleme financiare, în vara anului 2006, dar, în pofida faptului că nu-și mai

putea onora debitele către anumiți furnizori, nu a declanșat procedura

insolvenței voluntare, întrucât avea contracte de prestări servicii în

derulare.

Inculpatul nu a

precizat despre ce contracte este vorba și cu cine Ie-a încheiat.

Inculpatul nu s-a

declarat vinovat de rezoluțiunea Contractului nr. Z/2005 încheiat cu SC N. SA,

susținând în mod detașat că "a respectat clauzele acelui contract".

De asemenea,

inculpatul a declarat că nu a avut intenția înșelării partenerului de afaceri

SC E.M.I.E. SRL, însă probele administrate în cauză demonstrează contrariul,

fiind de neînțeles faptul continuării acumulării de datorii în cursul anului

2006 (prin încheierea Contractelor X/2006 cu SC E.M.I.E. SRL și cel din 18

august 2006 cu B.G.S.G. - Sucursala Cluj, deși nu putea onora debitele

substanțiale eșalonate și reeșalonate față de creditorul SC N. SA, născute

anterior din Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005.

Conform art. 143

alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței (publicată în M.Of. nr.

359/21.04.2006, cu intrare în vigoare la data de 20 iulie 2006) constituie

infracțiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă de către

debitorul persoană fizică ori de câte ori reprezentantul legal al persoanei

juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care

depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege.

Conform art. 3 din

acest act normativ "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului

care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru

plata datoriilor exigibile". Conform art. 3 pct. 1 lit. a)

"insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30

de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți

creditori". Art. 3 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 subliniază faptul

că "insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va

putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești

disponibile la data scadenței".

Conform art. 27 din

Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să

adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi,

în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Altfel spus,

debitorul, aflat în stare de insolvență (sintagmă definită de art. 3 din lege)

este obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus

dispozițiilor Legii nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la apariția

stării de insolvență sau de la momentul în care apariția stării de insolvență

este iminentă.

Din actele dosarului

a rezultat cu puterea evidenței faptul că partea civilă a livrat succesiv marfa

către firma inculpatului în perioada iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, facturile

fiscale emise pentru materializarea livrărilor devenind exigibile în termene

consecutive de 30 de zile de la data inserată în cuprinsul lor. Inculpatul nu a

respectat în mod evident și continuat termenele de scadență inserate în

documentele justificative emise în cauză, întrucât nu deținea lichiditățile

necesare, momente în care a avut reprezentarea stării de încetare a plăților.

Conform Legii nr. 85/2006, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, perioadă în

care inculpatul nu a fost capabil financiar să achite niciuna dintre facturile

fiscale emise în cauză de către partea civilă, acesta trebuia să formuleze

cerere către tribunal pentru declanșarea procedurii insolvenței după trecerea

unui termen de 30 de zile de la data exigibilității primei creanțe datorate. Inculpatul

a rămas în stare de pasivitate atât cu privire la plata facturilor în termenele

stabilite prin contract, cât și cu privire la obligația legală de sesizare a

tribunalului despre starea de incapacitate de plată evidentă în care se afla

firma sa și despre care era conștient, dată fiind calitatea sa în cadrul SC

P.I.E. SRL Suceagu.

Conform literaturii

de specialitate, infracțiunea de bancrută simplă se consumă în momentul

neintroducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în termenul

prevăzut de textul de incriminare, respectiv după trecerea unui termen de 6

luni de la expirarea termenului de 30 de zile de la scadenta creanței datorate.

Prin urmare, în cazul

analizat termenul pentru introducerea cererii de declanșare a procedurii

insolvenței de către debitorul SC P.I.E. SRL Suceagu, în raport cu prima

creanță exigibilă (în luna august 2006) a expirat în luna martie 2007, moment

în care rămânerea inculpatului în stare de pasivitate cu privire la obligația

care îi revenea conform art. 27 din Legea 85/2006, în calitate de

administrator, se circumscrie prevederilor infracțiunii analizate, respectiv

art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește

infracțiunea de înșelăciune în convenție în modalitatea analizată, respectiv

art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., pentru existența acesteia este suficientă numai prezentarea ca

neadevărată a unei fapte care influențează luarea deciziei cu privire la

încheierea tranzacției și respectiv continuarea realizării ei.

Din actele dosarului

a rezultat în mod indubitabil faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu nu era solvabilă

și nu-și permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC

E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006, întrucât la momentul

respectiv înregistra deja un sold debitor substanțial față de un alt creditor,

în speță SC N. SA Cluj-Napoca, pentru a cărui stingere i s-au acordat eșalonări

și reeșalonări până în luna decembrie 2006, când inculpatul a recunoscut față

de acest creditor faptul că se află în incapacitate de plată a ratelor și prin

urmare în situația de a nu mai putea continua executarea contractului.

În paralel, în pofida

cunoașterii stării financiare a propriei firme, inculpatul continua să prezinte

declarativ starea firmei într-o lumină favorabilă față de creditorul SC

E.M.I.E. SRL, determinându-l pe acesta să continue livrarea pieselor și

accesoriilor auto în condiții păgubitoare pentru patrimoniul propriu.

Pentru convingerea

acestuia, în sensul recuperării creanțelor exigibile la anumite termene ferme,

inculpatul a procedat și la emiterea repetată de bilete la ordin, completate

sub toate aspectele, dând asigurări verbale repetate că aceste instrumente vor

fi plătibile la termenele scadente inserate, context în care s-a folosit de

relația comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca și de calitatea acesteia de debitor

al firmei sale, aspect total neadevărat, așa cum s-a arătat mai sus. În speța

examinată biletele la ordin fără acoperire au reprezentat mijloacele

frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părții civile la

derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru ea.

Scopul emiterii

biletelor la ordin în cazul analizat, cunoscând situația financiară precară a

firmei sale, a fost cel de a determina prin inducere în eroare continuarea

derulării contractului în beneficiul propriu, mențiunile privind contul, banca

plătitoare, suma de plată, data scadenței fiind elemente de natură a convinge

partea civilă cu privire la seriozitatea și posibilitățile sale de plată.

Biletul la ordin

constituie, conform Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin,

modificată prin Legea nr. 83/1994, un titlu pentru efectuarea plăților ce

conține promisiunea necondiționată de plată a sumei determinate, inserată în

cuprinsul lui. Biletul la ordin este un titlu de credit în temeiul căruia

emitentul își asumă obligația de a plăti beneficiarului o sumă de bani la

împlinirea scadenței sau la vedere (dacă nu se face mențiune despre data

scadenței). În formularul de bilet la ordin aprobat de către Banca Națională a

României s-au inclus rubrici relative la numărul de cont al emitentului și

banca la care este deschis acest cont, aspecte care accentuează rolul acestuia

de instrument de plată prin cont bancar (a se vedea Normele-cadru nr. 6/1994

ale B.N.R. pct. 2) Acest aspect este de asemenea întărit și de reglementările

referitoare la disciplina financiar-contabilă (O.G. nr. 26/1997 pentru

modificarea și completarea O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare,

act normativ în vigoare din data de 26 august 1997 și aprobat prin Legea nr. 88

din 28 aprilie 1998), reglementări care permit persoanelor juridice să

efectueze plăți în numerar zilnic numai în limita unui plafon valoric de maxim

3.000 RON.

Faptul că inculpatul

nu a asigurat în mod repetat la scadență lichiditățile necesare în contul

bancar indicat în cuprinsul biletelor la ordin în litigiu, faptul că nu avea

posibilitatea reală de a plăti în cont sumele datorate, prin recuperarea lor de

la eventuali debitori și faptul că emitentul biletelor la ordin avea datorii

substanțiale față de mai mulți creditori, conturează clar materializarea faptei

cu intenția infracțională calificată prin scopul indicat de textul de

incriminare, fiind evident faptul că partea civilă nu și-ar fi putut recupera

paguba generată de către inculpat nici chiar în condițiile demarării

procedurilor de executare a biletelor la ordin în discuție.

Parchetul a arătat că

faptele descrise mai sus se probează prin: plângere parte civilă, Contract de

vânzare-cumpărare nr. X/2006, sold debitor, refuzuri decontare bilete la ordin,

proces-verbal care materializează încercarea părților de a recupera amiabil

prejudiciul cauzat de către inculpat, biletele la ordin în litigiu, declarație

parte civilă, declarații inculpat, declarații martori, Sentința comercială nr.

5240 din 29 noiembrie 2007, tabelul definitiv al creditorilor firmei

inculpatului, facturi fiscale emise de partea civilă în derularea Contractului

de vânzare-cumpărare X/2006, Adresa nr. 6238/2008 emisă de SC N. SA + 12 anexe,

Adresa B.N.R. - C.I.P. nr. 3872 din 30 septembrie 2008, extras cont curent SC

P.I.E. SRL Suceagu pentru perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, interogare

fișă cont 2006, facturi debitor SC N. SA, acte întocmite pentru derularea

procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Sub aspectul laturii

civile a cauzei s-a precizat că SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, prin

reprezentantul său legal M.F., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea

sumei de 532.297,64 RON, cauzată prin activitatea infracțională desfășurată de

inculpat în perioada 2006 - 2007, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL

Suceagu.

În drept, parchetul a

arătat că fapta inculpatului R.G.R., care în calitate de administrator al SC

P.I.E. SRL Suceagu, jud. Cluj, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, prin

prezentarea într-o lumină favorabilă a situației financiare a firmei sale, prin

invocarea unor contracte comerciale încheiate cu o firmă notoriu solvabilă, în

speță SC N. SA Cluj-Napoca, precum și prin emiterea unui număr de 23 bilete la

ordin prin care și-a asumat obligația fermă de achitare a contravalorii

mărfurilor achiziționate, deși știa că nu au și nu vor avea acoperire bancară,

a determinat SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca să încheie și să continue executarea

succesivă a Contractului nr. X/2006 în condiții păgubitoare pentru patrimoniul

propriu, context în care i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de 532.297,64

RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în modalitatea

prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Totodată, s-a arătat

că fapta aceluiași inculpat care, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL

Suceagu, jud. Cluj, în luna martie 2007, cunoscând faptul că firma sa se află

în incapacitate de plată a facturilor exigibile în termen de 30 de zile de la

emiterea lor, facturi emise de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, nu a

introdus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere de deschidere a procedurii

insolvenței, deși era obligat la aceasta în temeiul art. 27 din Legea nr.

85/2006 a insolvenței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

bancrută simplă în modalitatea prev. și ped. de art. 143 alin. (1) din Legea

nr. 85/2006.

S-a mai precizat că

în cauză sunt incidente și prevederile art. 33 lit. a) C. pen., care

reglementează concursul real de infracțiuni.

Analizând probele

administrate în cauză, instanța de fond a constatat că inculpatul nu se face

vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Astfel, în primul

rând, referitor la acuzația de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, s-a

reținut că din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în

cursul judecății, se poate trage concluzia certă că nu a existat nicio inducere

în eroare a reprezentanților părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de

către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X

din 14 iulie 2006, respectiv că ambele părți au fost de bună-credință la

încheierea acestui contract comercial.

S-a apreciat că este

contradictorie susținerea din rechizitoriu conform căreia SC P.I.E. SRL Suceagu

nu era solvabilă și nu-și permitea financiar derularea contractului încheiat cu

partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006 (sub motivul

că, la momentul respectiv, ar fi înregistrat deja un sold debitor substanțial

față de un alt creditor, în speță SC N. SA Cluj-Napoca), câtă vreme în același

rechizitoriu se arată că între cele două societăți comerciale se derulase până

la această dată, pe o perioadă de un an, un alt contract de vânzare-cumpărare

similar, cu nr. Y din 15 iulie 2005, în derularea căruia nu s-au înregistrat

incidente financiare. Cum de până în luna iulie 2006 societatea comercială

condusă de inculpat și-a putut onora obligațiile comerciale asumate față de

partea civilă în temeiul Contractului nr. Y/2005, iar la data de 14 iulie 2006,

în momentul încheierii contractului nr. X/2006, dintr-o dată SC P.I.E. SRL

Suceagu nu mai era solvabilă și nu-și mai putea permite financiar derularea

acestui din urmă contract?

S-a apreciat că

ambele părți, deci inclusiv inculpatul, au fost de bună-credință în momentul

încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, împrejurare confirmată chiar

de către reprezentantul părți civile, M.F., care arată în declarația dată în

fața instanței de judecată că "la încheierea contractului nu s-a pus

problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, deoarece atunci

perspectiva era una forte bună și cu toții speram să avem o colaborare cât mai

fructuoasă și mai îndelungată", precizând totodată că în primele luni de

la încheierea acestui contract nu au existat incidente în cursul executării și

că pe el nu l-a interesat niciodată împrejurarea că firma administrată de

inculpat avea sau nu datorii și față de alte societăți comerciale.

Cu alte cuvinte, pe

reprezentantul părții civile nu l-a interesat împrejurarea că firma

administrată de inculpat avea sau nu datorii față de SC N. SA Cluj-Napoca, care

izvorau din Contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu nr. Z/2005, și

este și firesc să fie așa, deoarece pentru reprezentantul părți civile era

suficient faptul relevat de inculpat, perfect adevărat la momentul respectiv,

că cel mai important client al SC P.I.E. SRL Suceagu era SC N. SA Cluj-Napoca

(în temeiul unui contract de prestări servicii încheiat pentru o perioadă de 10

ani) și că firma inculpatului preluase parcul auto al SC N. SA Cluj-Napoca,

astfel încât piesele auto cumpărate de la partea civilă erau destinate

întreținerii autovehiculelor achiziționate de la SC N. SA Cluj-Napoca.

De altfel, la nivelul

lunii iulie 2006 nici nu se punea încă problema rezilierii sau rezoluțiunii

contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat între SC N. SA

Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu pe motivul neîndeplinirii obligației de

plată a prețului bunurilor cumpărate (întrucât firmei inculpatului i-au fost

acordate termene de grație în acest sens, prin încheierea unor acte adiționale

la Contractul inițial de vânzare-cumpărare, din 21 februarie 2006 și din 6

noiembrie 2006), această chestiune fiind pusă în discuție doar în toamna anului

2006 și concretizându-se la data de 8 decembrie 2006, astfel încât nu se poate

susține că inculpatul i-ar fi ascuns reprezentantului părții civile, cu ocazia

încheierii Contractului nr. X din 14 iulie 2006, problemele legate de

executarea contractului având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto

(probleme care priveau exclusiv relația comercială dintre SC N. SA Cluj-Napoca

și SC P.I.E. SRL Suceagu).

Pe de altă parte, așa

cum s-a arătat deja, esențial pentru încheierea Contractului comercial cu nr.

X/2006, a fost Contractul de prestări servicii nr. Z din 30 iunie 2005 încheiat

între SC P.I.E. SRL Suceagu și SC N. SA Cluj-Napoca, pe o perioadă de 10 ani

(contract care nu a fost reziliat niciodată), deoarece acesta trebuia să aducă

sume de bani importante în conturile societății administrate de inculpat, și nu

cel de vânzare-cumpărare a parcului auto, care evident presupunea și obligația

corelativă de plată a prețului din partea inculpatului.

În concluzie,

instanța de fond a considerat că nu se poate vorbi în speță de o inducere în

eroare a reprezentantului părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către

inculpat, cu ocazia încheierii Contractului comercial nr. X/2006, prin crearea

unei false reprezentări a realității cu privire la situația financiară a firmei

SC P.I.E. SRL Suceagu, respectiv cu privire la contractele comerciale încheiate

de această societate comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, fapt relevat de

altfel, după cum am arătat mai sus, și de către reprezentantul părții civile cu

ocazia audierii în fața instanței de judecată.

În al doilea rând,

instanța de fond a apreciat că nu a existat vreo inducere în eroare a

reprezentantului părți civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat,

nici cu ocazia executării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie

2006, în realitate fiind vorba doar despre o neexecutare culpabilă a

obligațiilor contractuale din partea inculpatului pe fondul dificultăților

financiare majore cu care s-a confruntat firma SC P.I.E. SRL Suceagu începând

cu toamna anului 2006, și nicidecum despre o intenție de înșelare a

partenerului contractual.

În ceea ce privește

contractarea creditului de la B.G.S.G. SA, s-a reținut faptul că, datorită

creșterii costurilor legate de întreținerea parcului auto (din declarația

martorului M.V. rezultând că aproape toate mașinile din parcul auto aveau

îndeplinită norma de casare, iar SC P.I.E. SRL Suceagu era un mare consumator

de piese auto), în luna august 2006 inculpatul a hotărât să contracteze acest

împrumut tocmai în scopul îmbunătățirii calitative a parcului auto, prin

achiziționarea unor noi utilaje și mașini care să le înlocuiască pe cele vechi,

aspect care denotă faptul că inculpatul, în contradicție cu ceea ce se susține

în rechizitoriu, era preocupat de desfășurarea în condiții optime a obiectului

de activitate a firmei sale (împrejurare care rezultă și din declarațiile

martorilor J.I. și K.D.), împrumutul urmând să fie destinat achiziționării unui

nr. de 12 autospeciale M.S. și M.A.

Inculpatului i se

impută faptul că ar fi ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E.

SRL Cluj-Napoca, însă în mod evident inculpatul nu avea nicio obligație legală

sau contractuală în acest sens (cu atât mai mult cu cât, la data contactării

creditului - 18 august 2006, nu avea încă datorii scadente față de partea

civilă, în temeiul Contractului nr. X/2006), până la urmă fiind exclusiv

problema inculpatului cum înțelegea să își dezvolte și gestioneze propria

afacere. De altfel, reprezentantul părții civile M.F. nu era străin de aceste

acțiuni și încercări ale inculpatului de a moderniza parcul auto, în luna iunie

2006 acesta deplasându-se împreună cu inculpatul la Brașov în vederea

achiziționării unui nr. de 10 motoare de la SC R. SA, fiind achitat și un avans

de 30.000 RON în acest scop. La toate acestea se adaugă și susținerile

reprezentantului părții civile din fața instanței de judecată, în sensul că nu

l-a interesat niciodată faptul că societatea administrată de inculpat avea

datorii și față de alți creditori, esențială pentru el fiind relația de afaceri

dintre SC P.I.E. SRL Suceagu și SC N. SA Cluj-Napoca (reprezentantul părții

civile precizând în acest sens că "inculpatul mi-a adus la cunoștință

faptul că odată cu preluarea parcului auto de la SC N. SA a încheiat și un

contract de prestări servicii cu această din urmă societate comercială, pe o

durată de 10 ani, aspect care, evident, mi-a întărit convingerea că relațiile

comerciale cu firma administrată de inculpat se vor desfășura în bune

condiții").

Referitor la biletele

la ordin emise de către inculpat, despre care parchetul susține, în mod

nejustificat, că au constituit mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul

pentru determinarea părții civile la derularea în continuare a tranzacției în

condiții păgubitoare pentru ea, este important de precizat faptul că inculpatul

a adus la cunoștința reprezentantului părții civile în momentul emiterii acestora

împrejurarea că nu există în conturile societății sale sumele necesare pentru a

fi plătite la scadență, aspect recunoscut de către reprezentantul părții

civile, care era la curent cu dificultățile financiare prin care trecea firma

SC P.I.E. SRL Suceagu în toamna anului 2006 și tocmai din acest motiv a

acceptat ca inculpatul să emită succesiv respectivele bilete la ordin pentru

plata mărfurilor achiziționate în temeiul Contractului nr. X/2006, care au

devenit scadente doar începând cu data de 22 decembrie 2006 (primul bilet la

ordin fiind refuzat la plată la data de 27 decembrie 2006). În acest sens, în

declarația dată în faza de urmărire penală, reprezentantul părții civile, M.F.,

arată "că inculpatul mi-a emis în repetate rânduri în numele SC N. SA bilete

la ordin pe care înainte de termenul scadent înscris pe acestea le retrăgea,

emițând noi bilete la ordin cu alte termene, motivând că are probleme

financiare", iar în declarația dată în fața instanței de judecată

precizează că "au fost emise de inculpat mai multe bilete la ordin pentru

plata pieselor achiziționate, însă la scadență inculpatul îmi solicita să

prelungim data de încasare a acestora, pentru același motiv că nu are

disponibil în conturi, datorită faptului că nu i-au intrat sume de bani în conturi

de la SC N. SA". Totodată, aceeași împrejurare rezultă și din răspunsurile

date de către reprezentantul părții civile la interogatoriul luat în Dosarul

nr. 5830/1285/2007 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, unde acesta

arată, referindu-se la aceleași bilete la ordin emise de inculpat:

"cunoșteam dinainte, chiar din spusele domului R.G.R., că societatea

P.I.E. SRL nu deține sume suficiente în conturile bancare".

În aceste condiții,

este evident că biletele la ordin emise de inculpat nu au putut constitui

mijloace frauduloase pentru inducerea sau menținerea în eroare a

reprezentantului părții civile, inculpatul fiind de bună-credință și aducând la

cunoștința partenerului său contractual problemele financiare pe care le are,

în special datorită perioadei mai dificile pe care o traversa relația sa de

afaceri cu SC N. SA. (în acest sens reprezentantul părții civile precizând că

"la fiecare întâlnire pe care am avut-o cu inculpatul, acesta mi-a spus că

plătește chiar dacă cu întârziere datoriile restante, după ce va primi banii de

la SC N. SA).

În ceea ce privește

relațiile de afaceri dintre firma inculpatului și SC N. SA, acestea au

traversat în toamna anului 2006 o perioadă mai dificilă, în special datorită

dificultăților financiare prin care trecea SC P.I.E. SRL Suceagu (care au fost

generate și de anumite acțiuni sau practici neloiale ale SC N. SA, care lucra

pe ascuns și cu alți transportatori, obstrucționând astfel activitatea firmei

inculpatului, după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar instanță, precum și

din declarațiile martorilor J.I., K.D. și C.I.O.), dificultăți financiare care,

conform susținerilor inculpatului, i-au determinat pe reprezentanții SC N. SA,

care au dorit să protejeze parcul auto de o eventuală executare silită, să-i propună

inculpatului înlocuirea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto cu un

contract de închiriere al acestuia (proiectul acestui contract fiind remis

inculpatului), propunere care evident avantaja financiar firma inculpatului,

întrucât o scutea de costurile mari ale întreținerii parcului auto, aducându-i

economii pe care inculpatul Ie-a calculat la aproximativ 1 miliard ROL pe lună.

În aceste condiții, la data de 8 decembrie 2006, la sediul SC N. SA, inculpatul

a fost de acord cu rezoluțiunea Contractului nr. Z/2005 având ca obiect

vânzarea-cumpărarea parcului auto (chiar dacă cele menționate în cuprinsul

actului adițional nr. ZZ/2006, cu privire la motivele rezoluțiunii, nu

corespund în totalitate adevărului, în special în ceea ce privește afirmațiile

privind înstrăinarea sau casarea unor mașini din cadrul parcului auto fără

acordul SC N. SA), cu promisiunea fermă din partea reprezentanților SC N. SA a

încheierii în câteva zile și a contractului de închiriere a parcului auto.

Cele susținute de inculpat

sunt confirmate atât de proiectul contractului de închiriere depus la dosar de

către inculpat (din care rezultă că SC N. SA a propus firmei inculpatului

închirierea parcului auto pe o perioadă de 1 an, cu începere de la data de 9

decembrie 2006 - deci din ziua următoare intervenirii rezoluțiunii contractului

de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu posibilitatea prelungirii pentru alte

perioade de câte 1 an), precum și din împrejurările că parcul auto a rămas în

posesia inculpatului până în luna martie 2007, respectiv că, împrejurare

esențială pentru cauza de față, Contractul de prestări servicii cu nr. Z/2005,

încheiat pe o perioadă de 10 ani, nu a fost și el reziliat, continuând să-și

producă efectele, în sensul că firma inculpatului a continuat să presteze

activități de transport a laptelui către SC N. SA, cu aceleași mijloace de

transport și în perioada următoare, până în luna martie 2007. Evident că toate

aceste împrejurări au fost de natură a-l determina pe inculpat să creadă că

situația financiară a firmei sale se va îmbunătăți, astfel încât își va putea

onora toate datoriile către partenerii de afaceri, deci inclusiv către partea

civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, fiind astfel de înțeles și motivul pentru

care inculpatul nu a adus la cunoștința reprezentantului părții civile

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto (pentru partea

civilă prezentând mai puțină importanță împrejurarea că firma SC P.I.E. SRL

Suceagu este proprietara sau doar locatara parcului auto), fără a exista astfel

vreo intenție de inducere sau menținere în eroare a părții civile din partea

inculpatului.

Cu toate acestea și

în condițiile în care inculpatul a insistat în perioada următoare pentru

încheierea contractului de închiriere, reprezentanții SC N. SA nu și-au onorat

promisiunile făcute acestuia, iar în luna martie 2007 parcul auto a fost

preluat de către SC N. SA și predat altor societăți comerciale sau unor foști

angajați ai SC P.I.E. SRL Suceagu, pe bază de contracte de închiriere, doar din

acest moment fiind limpede faptul că firma inculpatului nu-și va mai putea

onora obligațiile contractuale asumate față de partea civilă și plăti debitele

restante.

Faptul că inculpatul

a fost de bună-credință și nu a intenționat să-și înșele partenerul contractual

rezultă și din împrejurarea că acesta a acceptat să semneze trei

procese-verbale prin care recunoaște și garantează restituirea creanței față de

partea civilă cu bunurile sale personale, iar împrejurarea că, în urma

demersurilor și litigiilor civile și comerciale desfășurate între cele două

societăți comerciale, toate bunurile inculpatului au fost adjudecate în

favoarea unui alt creditor, respectiv SC I.G. SRL Cluj-Napoca, nu îi este

imputabilă inculpatului.

De altfel, este

interesant