ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3099/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 164 din data de 19 aprilie 2011 a Tribunalului Cluj, pronunțată în Dosarul nr. 1946/117/2010, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. b) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.G.R., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului R.G.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de bancrută simplă, prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. În temeiul art. 14 și art. 346 alin. (4) C. proc.

pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, jud. Cluj. În temeiul art. 193 C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de partea civilă SC "E.M.I.E." SRL privind obligarea inculpatului R.G.R. la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluționarea prezentului dosar. Conform art. 189 C. proc. pen. s-a stabilit în favoarea BA.ului Cluj suma de 100 RON reprezentând onorariul, parțial, al apărătorului din oficiu (av. B.A.D.), avansată din F.M.J., iar în temeiul art. 192 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a fost obligată partea civilă SC "E.M.I.E." SRL la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj înregistrat sub nr. 158/P/2008 din data de 15 martie 2010, a fost trimis în judecată inculpatul R.G.R. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și bancrută simplă în modalitatea prev. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., reținându-se în fapt următoarele: La data de 17 martie 2008, s-a înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj plângerea penală formulată de către SC E.M.I.E. SRL, cu sediul social în Cluj-Napoca, jud. Cluj, prin intermediul administratorului și asociatului unic M.F., împotriva inculpatului R.G.R., administrator al SC P.I.E.

SRL, cu sediul social în comuna Baciu, jud. Cluj, solicitând cercetarea acestuia pentru mai multe infracțiuni, printre care și pentru infracțiunile menționate mai sus. În cuprinsul plângerii s-a arătat faptul că între cele două societăți comerciale s-a încheiat la data de 14 iulie 2006 Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006, în baza căruia firma petentă și-a asumat obligația comercială de a vinde către beneficiarul SC P.I.E. SRL anvelope, camere, bandă jantă, ansamble, subansamble auto, piese, consumabile și accesorii auto pentru mai multe mărci de autovehicule, respectiv R., S., T., A., A.A., T.A., D., etc., cel din urmă trebuind să efectueze plata produselor achiziționate în termen de 45 de zile de la livrare prin virament bancar în contul furnizorului (O.P., filă CEC).

Anterior materializării în formă scrisă a înțelegerii părților, firma petentă a mai derulat tranzacții de vânzare piese și accesorii auto cu firma inculpatului, relația comercială derulându-se fără incidente de plată. Încheierea contractului în litigiu, conform părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, a fost determinată în principal de faptul că cel mai important client al firmei inculpatului la momentul respectiv era SC N. SA Cluj-Napoca, inculpatul precizând că are o relație contractuală de lungă durată cu acest agent economic și că a preluat parcul auto al acestuia, astfel că piesele auto pe care urma să le cumpere de la firma E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca erau destinate întreținerii autovehiculelor achiziționate de la SC N. SA.

În secundar, încheierea tranzacției în litigiu a fost facilitată și de relația de prietenie care există de mai mulți ani între cei doi parteneri contractuali menționați. În pofida asigurărilor verbale ale inculpatului, după încheierea Contractului nr. X/2006, deși partea civilă își executa obligațiile contractuale asumate materializate prin furnizarea de piese pentru întreținere auto, inculpatul R.G.R. a început să înregistreze restanțe la plata facturilor, aspect reflectat în mod clar de soldul contului 411, depus la dosar și susținut la nivel declarativ de către partea civilă. În cuprinsul plângerii penale s-a arătat faptul că inculpatul R.G.R.

a dat de înțeles creditorului că parcurge o perioadă mai dificilă din punct de vedere financiar cu debitorul său SC N. SA Cluj-Napoca, dar că are relații de afaceri cu alte firme, urmând să obțină sumele necesare achitării facturilor emise și reușind astfel să-l convingă pe creditor să furnizeze în continuare piese și accesorii auto. Întrucât simplele declarații angajament că va onora debitele acumulate, asumate de către inculpat față de partea civilă, nu mai erau credibile și suficiente, în perioada septembrie - decembrie 2006, inculpatul a emis către SC E.M.I.E. SRL un număr total de 23 bilete la ordin, scadența termenelor succesive inserate în aceste instrumente de credit urmând a se materializa începând cu data de 22 decembrie 2006. Partea civilă SC E.M.I.E.

SRL Cluj-Napoca a încetat furnizarea mărfurilor conform obligațiilor asumate prin Contractul X/2006 la data de 31 ianuarie 2007, când deja soldul debitor al SC P.I.E. SRL înregistrat la pragul valoric de 522.297,62 RON (RON), iar biletele la ordin emise cu date scadente împlinite până la momentul respectiv nu au putut fi onorate din lipsă de disponibil în contul SC P.I.E. SRL Suceagu. Urmare sesizării penale, în cauză s-a procedat la demararea unei anchete, anchetă care a relevat următoarele fapte și împrejurări.

SC E.M.I.E. SRL

Cluj-Napoca, administrată de către M.F., a început să desfășoare activitatea, respectiv comerțul cu piese și accesorii auto, din anul 1992, iar începând cu anul 1994 a derulat afaceri comerciale cu SC N. SA, căreia îi furniza piese auto pentru întreținerea parcului auto, aflat la momentul respectiv în răspunderea inculpatului R.G.R., care era angajat al acestui agent economic în calitate de șef parc auto. Relația comercială SC E.M.I.E. SRL - SC N. SA a decurs normal, fără incidente financiare, astfel că în luna iulie 2006, primul agent economic nu a avut rețineri în a încheia cu SC P.I.E. SRL Suceagu Contractul comercial X/2006, pentru furnizare piese și accesorii auto, aflând de la acest partener că a preluat parcul auto al SC N. SA și că derulează activități de transport marfă pentru acest din urmă agent economic, ceea ce înseamnă ca recuperarea creanțelor de la acest debitor era un lucru cert, fiind notorie solvabilitatea acestuia din urmă.

Colaborând anterior foarte bine cu inculpatul R.G.R., partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a crezut că în același mod va derula contractul comercial încheiat în luna iulie 2006 cu firma inculpatului. Pe lângă faptul că relațiile comerciale anterioare au decurs normal, la nivel declarativ inculpatul R.G.R. a comunicat partenerului de afaceri faptul că a încheiat o tranzacție comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, a cărei derulare era garantată pe 10 ani, iar în ipoteza, puțin probabilă, că va ajunge în imposibilitatea de a onora datoriile acumulate, acesta a dat de înțeles că mașinile deținute de firma sa pot acoperi prin valoare datoriile neonorate. Din declarația reprezentantului părții civile, în speță M.F., a rezultat că pe perioada derulării Contractului nr. X din 14 iulie 2006, în condițiile în care inculpatul nu a mai efectuat plăți în contul debitelor acumulate, pentru menținerea sa în eroare cu privire la plata în viitor a acestora, R.G.R.

a emis în mod consecutiv bilete la ordin pe care le retrăgea înainte de datele scadente, procedând la emiterea altora, asigurându-și în continuare partenerul de afaceri că va stinge soldul debitorului în cel mai scurt timp. Anterior încheierii contractului Comercial nr. X din 14 iulie 2006, între SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu s-a mai derulat un contract comercial având același obiect, respectiv vânzarea de piese și accesorii auto (este vorba despre Contractul de vânzare-cumpărare nr. Y din 15 iulie 2005), contract în derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare. Pe fondul executării Contractului nr. X din 14 iulie 2006, partea civilă E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca a furnizat firmei inculpatului, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, marfă în valoare totală de 522.297,64 RON (RON), pe bază de facturi fiscale, în cuprinsul cărora se preciza că plata mărfurilor urma să se efectueze la un termen de 30 de zile, prin ordin de plată.

Ultima factură a fost emisă de către SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 24 ianuarie 2007, mărfurile fiind preluate chiar de către inculpatul R.G.R. (a se vedea factura fiscală din 24 ianuarie 2007). Niciunul dintre cele 23 de bilete la ordin emise de către inculpat în perioada septembrie - decembrie 2006, pentru a menține în eroare creditorul cu privire la recuperarea creanței la datele scadente inserate în cuprinsul acestora, nu a fost onorat pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar deținut de firmă. De altfel, din informațiile furnizate de către Banca Națională a României - Centrala Incidentelor de Plăți, a rezultat faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu începând cu data de 27 decembrie 2006 a intrat în incidență de plată, fiind înregistrată în evidențele speciale cu 30 de incidente de plată cu bilete la ordin, neonorate pentru motivul lipsei disponibilului în contul bancar al titularului.

Examinând extrasul după contul curent menționat pe biletele la ordin în litigiu, extras ce vizează perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, s-a constatat faptul că pe acest cont nu au existat tranzacții, soldul disponibil la finalul perioadei fiind de 0.00 RON. Din declarațiile date în calitate de martori de către angajați și foști angajați ai celor două firme, în speță de către T.I., M.V., J.I. și C.I.O., a rezultat faptul că în cursul anului 2006, deși administratorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, în speță M.F., se confrunta cu probleme în încasarea creanțelor datorate de către firma inculpatului, în urma discuțiilor pe care le purta de obicei cu acesta se lăsa convins că își va onora debitele în cel mai scurt timp, astfel că livra în continuare piese și accesorii auto firmei P.I.E.

SRL Suceagu. Pe fondul urmăririi penale s-a demonstrat faptul că asigurările verbale lansate de către inculpat pentru determinarea părții civile la derularea contractului și la furnizarea în continuare a mărfurilor conform Contractului nr. X/2006 erau false. Situația financiară a firmei inculpatului era precară și înainte de încheierea contractului cu partea civilă, aspect care i-a fost ascuns acesteia, după cum vom arăta mai jos: a) În ceea ce privește relația comercială SC P.I.E. SRL Suceagu - SC N. SA Cluj-Napoca, din actele depuse la dosarul cauzei a rezultat faptul că la data de 30 iunie 2005 aceste firme au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, în baza căruia SC N. SA a vândut către firma inculpatului parcul de autovehicule și mijloacele fixe aferente, pentru suma totală de 1.739.287 RON +T.V.A, preț care trebuia achitat în 36 de tranșe lunare de către inculpat.

O dată cu vânzarea parcului auto SC N. SA a transferat către firma inculpatului și personalul necesar deservirii acestuia. În concret, conform facturii fiscale din 30 iulie 2005, aferentă Contractului Z/2005, SC P.I.E. SRL Suceagu avea de onorat într-un termen de 36 de luni un debit substanțial în cuantum de 2.069.751,53 RON, reprezentând contravaloarea parcului auto achiziționat de la SC N. SA Cluj-Napoca. Se pare că inculpatul R.G.R., în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, nu și-a onorat obligațiile corelative de plată a tranșelor lunare, asumate prin încheierea Contractului nr. Z/2005 nici la datele scadente prestabilite și nici la termenele de grație solicitate și care i-au fost acordate în cauză de către creditor, astfel că la data de 8 decembrie 2006 prin actul adițional nr. ZZ/2006 părțile au convenit asupra rezoluțiunii Contractului nr. Z/2005.

Din cuprinsul actului adițional în discuție a rezultat faptul că, deși prin Contractul de gaj fără deposedare din 31 august 2005, semnat de părți, inculpatul și-a asumat obligația de a nu înstrăina mașinile din parcul auto achiziționat la data de 30 iunie 2005, care erau gajate în favoarea creditorului SC N. SA Cluj-Napoca, acesta nu a respectat această obligație contractuală, fapt constatat pe fondul unui inventar efectuat de către creditor la data de 30 septembrie 2006. Din cuprinsul actului adițional semnat de către inculpat a rezultat că acesta recunoaște faptul vânzării bunurilor constituite ca gaj înainte de achitarea lor integrală, recunoaște prin urmare diminuarea garanției constituite în favoarea creditorului, arătând că "nu mai dorește și nu mai poate plăti" vânzătorului prețul Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005 în pofida termenelor de grație acordate de către vânzător.

Urmare rezoluțiunii Contractului de vânzare-cumpărare nr. Z/2005, intervenită la data de 8 decembrie 2006, mijloacele auto care se mai aflau faptic în patrimoniul SC P.I.E. SRL Suceagu, în valoare de 1.337.934,63 RON, urmau să se întoarcă în patrimoniul SC N. SA Cluj-Napoca, iar pentru cele care au fost înstrăinate fără acordul acestui agent economic, pe fondul derulării Contractului nr. Z/2005, inculpatul trebuia să mai achite un debit în cuantum de 325.016,19 RON. În concret, urmare rezoluțiunii Contractului Z/2005, rezoluțiune care își produce efectele începând cu data de 8 decembrie 2006, inculpatul R.G.R. înregistra un sold debitor față de creditorul SC N. SRL în cuantum total de 401.353,34 RON + T.V.A.

Din actele dosarului a rezultat însă faptul că inculpatul R.G.R. nu era preocupat de desfășurarea în condiții optime a obiectului de activitate al firmei sale, care consta în prestarea de servicii de transport și care era esențial pentru menținerea sa în echilibru financiar, acest lucru fiind reflectat cu pregnanță în relația comercială derulată cu SC N. SA Cluj-Napoca.

Din Adresa din 14 octombrie 2008 emisă de SC N. SA Cluj-Napoca a rezultat că s-au înregistrat incidente în derularea activității de transport materie primă la fabricile de prelucrare a laptelui aparținând acestei firme, incidente generate de firma inculpatului și care constau în esență în înregistrarea de întârzieri în furnizarea laptelui, în efectuarea transportului fără respectarea unor condiții de igienă strictă, etc. S-a invocat pentru argumentarea acestor susțineri faptul că la data de 5 martie 2007, datorită neasigurării transportului de lapte la timp pentru motivul lipsei carburantului necesar funcționării mijloacelor auto de transport, un punct de lucru al firmei N. SA, respectiv fabrica din localitatea Țaga, și-a oprit activitatea.

De asemenea, se pare că problemele financiare cu care se confrunta firma inculpatului R.G.R. erau majore, acesta fiind în imposibilitatea de a achita la timp salariile angajaților săi (la data de 28 februarie 2007 SC N. SA a virat în contul firmei învinuitului suma de 93.000 RON, necesară plății drepturilor salariale angajaților acestuia) și celelalte obligații fiscale către stat, respectiv plata asigurărilor sociale în luna octombrie 2006, plata bonurilor de masă în luna august 2006. Inculpatul R.G.R. a ascuns față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca faptul că relația comercială cu SC N. SA nu se derulează în condiții optime și avantajoase din punct de vedere financiar și că de fapt cel care datorează sume substanțiale de bani este chiar el, și nu SC N. SA.

În concret, inculpatul R.G.R. nu era solvabil ca reprezentant al debitorului persoană juridică SC P.I.E. SRL Suceagu, dar a creat părții contractante E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca o falsă reprezentare a realității, prin susținerile sale determinându-o pe aceasta să-și onoreze obligațiile contractuale, respectiv de a continua livrarea mărfurilor, deși știa că nu deține și nici nu va deține banii necesari pentru plata acestora. b) Relația comercială derulată de SC P.I.E. SRL Suceagu cu B.G.S.G. SA În luna august 2006, în condițiile în care inculpatul R.G.R. înregistra față de partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și față de SC N. SA debite substanțiale pe care nu le putea onora și care depășeau pragul valoric prevăzut de Legea nr. 85/2006 a insolvenței pentru declanșarea procedurii falimentului acesta în calitate de administrator al SC P.I.E.

SRL Suceagu a contractat de la B.G.S.G. - Sucursala Grup Cluj, un împrumut în cuantum de 250.000 euro pentru finanțarea achiziționării unui număr de 12 autospeciale M.S. și M.A., Contractul de credit din 18 august 2006, semnat de către inculpat, generând în sarcina acestuia obligația de plată a unei rate lunare în cuantum de 4.385,96 euro, începând cu luna noiembrie 2006. inculpatul R.G.R. a ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca și a ascuns față de acesta și faptul că partea civilă nu este singurul său creditor, după cum se va arăta mai jos. La data de 29 octombrie 2007 creditoarea B.G.S.G. SA a solicitat Tribunalului Comercial Cluj deschiderea procedurii insolvenței față de SC P.I.E.

Suceagu pentru motivul că aceasta se află în stare de insolvență și nu mai poate să-și onoreze obligațiile comerciale asumate. Urmare acestei cereri, la data de 29 noiembrie 2007, prin Sentința comercială nr. 5240/2007, Tribunalul Comercial Cluj a dispus admiterea solicitării creditoarei B.G.S.G. SA, prin Sucursala Cluj, deschiderea procedurii insolvenței împotriva debitoarei SC P.I.E. SRL Suceagu și ridicarea dreptului inculpatului de a administra agentul economic în discuție, stabilindu-se faptul că unitatea bancară înregistrează o creanță certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile, creanță care depășește valoarea prag prevăzută de Legea nr. 85/2006 a insolvenței, respectiv cuantumul minim de 10.000 RON (RON).

Pe fondul derulării procedurii judiciare demarate s-a stabilit că firma inculpatului înregistra debite substanțiale neonorate, față de un număr de 25 de creditori, dintre care doi erau creditori bugetari, unul era creditor garantat (SC N. SA), iar restul erau chirografari. Demn de remarcat este faptul că la nivelul anului 2008, SC N. SA avea de încasat de la firma inculpatului o creanță în cuantum total de 863.543,12 RON, iar SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la rândul ei avea de recuperat suma totală de 742.515,35 RON. Parchetul a mai precizat că poziția declarativă adoptată pe fondul urmăririi penale de către inculpatul R.G.R. reflectă atitudinea adoptată în mod obișnuit, în relațiile cu partenerii de afaceri, respectiv de a prezenta situația sa și a firmei sale într-o manieră proprie și diferită de cea reală.

Astfel, inculpatul a susținut faptul că în anul 2005 a încheiat cu SC N. SA două contracte, unul având ca obiect preluarea parcului auto și a mijloacelor fixe ale acesteia, al doilea având ca obiect prestarea de servicii de transport materie primă către punctele de lucru aparținând SC N. SA, unde se prelucra laptele în vederea obținerii produselor finite. Inculpatul R.G.R. a confirmat faptul că relațiile comerciale cu SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca s-au derulat normal, până la mijlocul anului 2006, când a început să înregistreze probleme în ceea ce privește respectarea termenelor de plată. Mizând pe relația de încredere consolidată în timp cu reprezentantul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, inculpatul a reușit să-l convingă pe M.F.

să accepte eșalonarea plăților restante și să primească bilete la ordin pe care beneficiarul să le depună la bancă la termenele scadente. La nivel declarativ, inculpatul a precizat că în luna decembrie 2006 SC N. SA a reziliat contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat în anul 2005 cu firma sa, dar că acest agent economic i-a promis verbal că acest contract va fi înlocuit cu unul care va avea ca obiect închirierea către firma sa a parcului auto în discuție; inculpatul nu a relatat organelor de poliție cauza reală a rezilierii contractului și faptul că a înstrăinat o parte din mașinile care formau obiectul contractului inițial, fără consimțământul partenerului de afaceri.

Inculpatul a precizat că a continuat să presteze în favoarea SC N. SA servicii de transport materie primă către punctele de prelucrat lapte, până în luna martie 2007, când a fost nevoit să restituie parcul auto către SC N. SA, rămânând cu facturi neonorate de către acest agent economic. Inculpatul a plasat răspunderea ajungerii sale în imposibilitatea de a-și onora debitele în sarcina SC N. SA, pe care l-a indicat ca debitor important, deși în realitate datoriile înregistrate de către firma sa față de acest creditor erau substanțiale și de mult exigibile.

Inculpatul a prezentat organelor de poliție faptul necesității restituirii mașinilor către SC N. SA în luna martie 2007 ca pe un lucru neașteptat, în pofida faptului că actele din dosarul cauzei demonstrau contrariul cu puterea evidenței (a se vedea actul adițional din 8 decembrie 2006). Inculpatul a invocat pe fondul declarației date la poliție faptul că SC N. SA avea de achitat către firma sa o datorie de circa 3 miliarde ROL și că singurul demers legal făcut pentru recuperarea acestuia a fost o notificare înaintată acestui agent economic (singurele facturi fiscale care conturează o datorie de achitat către firma inculpatului sunt în număr de cinci, toate datând din 12 martie 2007 și nu însumează debitul reclamat de către inculpat).

La nivel declarativ inculpatul a susținut că după rezilierea contractului cu SC N. SA a continuat să achiziționeze piese și accesorii auto de la SC E.M.I.E. SRL, a căror contravaloare a achitat-o pe loc, în numerar. Nici această poziție declarativă nu a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză. Inculpatul a confirmat că i-a dat asigurări verbale administratorului SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca în sensul achitării contravalorii mărfurilor livrate, invocând contractul pe care-l derula cu SC N. SA și că a început să se confrunte cu probleme financiare, în vara anului 2006, dar, în pofida faptului că nu-și mai putea onora debitele către anumiți furnizori, nu a declanșat procedura insolvenței voluntare, întrucât avea contracte de prestări servicii în derulare.

Inculpatul nu a precizat despre ce contracte este vorba și cu cine Ie-a încheiat. Inculpatul nu s-a declarat vinovat de rezoluțiunea Contractului nr. Z/2005 încheiat cu SC N. SA, susținând în mod detașat că "a respectat clauzele acelui contract". De asemenea, inculpatul a declarat că nu a avut intenția înșelării partenerului de afaceri SC E.M.I.E. SRL, însă probele administrate în cauză demonstrează contrariul, fiind de neînțeles faptul continuării acumulării de datorii în cursul anului 2006 (prin încheierea Contractelor X/2006 cu SC E.M.I.E. SRL și cel din 18 august 2006 cu B.G.S.G. - Sucursala Cluj, deși nu putea onora debitele substanțiale eșalonate și reeșalonate față de creditorul SC N. SA, născute anterior din Contractul de vânzare-cumpărare nr. Z/2005.

Conform art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 a insolvenței (publicată în M.Of. nr. 359/21.04.2006, cu intrare în vigoare la data de 20 iulie 2006) constituie infracțiune de bancrută simplă neintroducerea sau introducerea tardivă de către debitorul persoană fizică ori de câte ori reprezentantul legal al persoanei juridice debitoare, a cererii de deschidere a procedurii în termen, care depășește cu mai mult de 6 luni termenul prevăzut de lege.

Conform art. 3 din acest act normativ "insolvența este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficiența fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor exigibile". Conform art. 3 pct. 1 lit. a) "insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul după 30 de zile de la scadență nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori". Art. 3 pct. 1 lit. b) din Legea nr. 85/2006 subliniază faptul că "insolvența este iminentă atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate, cu fondurile bănești disponibile la data scadenței". Conform art. 27 din Legea nr. 85/2006, debitorul aflat în stare de insolvență este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență.

Altfel spus, debitorul, aflat în stare de insolvență (sintagmă definită de art. 3 din lege) este obligat să se adreseze tribunalului cu o cerere pentru a fi supus dispozițiilor Legii nr. 85/2006 în termen de maximum 30 de zile de la apariția stării de insolvență sau de la momentul în care apariția stării de insolvență este iminentă. Din actele dosarului a rezultat cu puterea evidenței faptul că partea civilă a livrat succesiv marfa către firma inculpatului în perioada iulie 2006 - 24 ianuarie 2007, facturile fiscale emise pentru materializarea livrărilor devenind exigibile în termene consecutive de 30 de zile de la data inserată în cuprinsul lor. Inculpatul nu a respectat în mod evident și continuat termenele de scadență inserate în documentele justificative emise în cauză, întrucât nu deținea lichiditățile necesare, momente în care a avut reprezentarea stării de încetare a plăților.

Conform Legii nr. 85/2006, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, perioadă în care inculpatul nu a fost capabil financiar să achite niciuna dintre facturile fiscale emise în cauză de către partea civilă, acesta trebuia să formuleze cerere către tribunal pentru declanșarea procedurii insolvenței după trecerea unui termen de 30 de zile de la data exigibilității primei creanțe datorate. Inculpatul a rămas în stare de pasivitate atât cu privire la plata facturilor în termenele stabilite prin contract, cât și cu privire la obligația legală de sesizare a tribunalului despre starea de incapacitate de plată evidentă în care se afla firma sa și despre care era conștient, dată fiind calitatea sa în cadrul SC P.I.E.

SRL Suceagu. Conform literaturii de specialitate, infracțiunea de bancrută simplă se consumă în momentul neintroducerii cererii de deschidere a procedurii insolvenței în termenul prevăzut de textul de incriminare, respectiv după trecerea unui termen de 6 luni de la expirarea termenului de 30 de zile de la scadenta creanței datorate. Prin urmare, în cazul analizat termenul pentru introducerea cererii de declanșare a procedurii insolvenței de către debitorul SC P.I.E. SRL Suceagu, în raport cu prima creanță exigibilă (în luna august 2006) a expirat în luna martie 2007, moment în care rămânerea inculpatului în stare de pasivitate cu privire la obligația care îi revenea conform art. 27 din Legea 85/2006, în calitate de administrator, se circumscrie prevederilor infracțiunii analizate, respectiv art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune în convenție în modalitatea analizată, respectiv art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru existența acesteia este suficientă numai prezentarea ca neadevărată a unei fapte care influențează luarea deciziei cu privire la încheierea tranzacției și respectiv continuarea realizării ei. Din actele dosarului a rezultat în mod indubitabil faptul că SC P.I.E. SRL Suceagu nu era solvabilă și nu-și permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC E.M.I.E.

SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006, întrucât la momentul respectiv înregistra deja un sold debitor substanțial față de un alt creditor, în speță SC N. SA Cluj-Napoca, pentru a cărui stingere i s-au acordat eșalonări și reeșalonări până în luna decembrie 2006, când inculpatul a recunoscut față de acest creditor faptul că se află în incapacitate de plată a ratelor și prin urmare în situația de a nu mai putea continua executarea contractului. În paralel, în pofida cunoașterii stării financiare a propriei firme, inculpatul continua să prezinte declarativ starea firmei într-o lumină favorabilă față de creditorul SC E.M.I.E. SRL, determinându-l pe acesta să continue livrarea pieselor și accesoriilor auto în condiții păgubitoare pentru patrimoniul propriu.

Pentru convingerea acestuia, în sensul recuperării creanțelor exigibile la anumite termene ferme, inculpatul a procedat și la emiterea repetată de bilete la ordin, completate sub toate aspectele, dând asigurări verbale repetate că aceste instrumente vor fi plătibile la termenele scadente inserate, context în care s-a folosit de relația comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca și de calitatea acesteia de debitor al firmei sale, aspect total neadevărat, așa cum s-a arătat mai sus. În speța examinată biletele la ordin fără acoperire au reprezentat mijloacele frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părții civile la derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru ea.

Scopul emiterii biletelor la ordin în cazul analizat, cunoscând situația financiară precară a firmei sale, a fost cel de a determina prin inducere în eroare continuarea derulării contractului în beneficiul propriu, mențiunile privind contul, banca plătitoare, suma de plată, data scadenței fiind elemente de natură a convinge partea civilă cu privire la seriozitatea și posibilitățile sale de plată. Biletul la ordin constituie, conform Legii nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, modificată prin Legea nr. 83/1994, un titlu pentru efectuarea plăților ce conține promisiunea necondiționată de plată a sumei determinate, inserată în cuprinsul lui. Biletul la ordin este un titlu de credit în temeiul căruia emitentul își asumă obligația de a plăti beneficiarului o sumă de bani la împlinirea scadenței sau la vedere (dacă nu se face mențiune despre data scadenței).

În formularul de bilet la ordin aprobat de către Banca Națională a României s-au inclus rubrici relative la numărul de cont al emitentului și banca la care este deschis acest cont, aspecte care accentuează rolul acestuia de instrument de plată prin cont bancar (a se vedea Normele-cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. pct. 2) Acest aspect este de asemenea întărit și de reglementările referitoare la disciplina financiar-contabilă (O.G. nr. 26/1997 pentru modificarea și completarea O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, act normativ în vigoare din data de 26 august 1997 și aprobat prin Legea nr. 88 din 28 aprilie 1998), reglementări care permit persoanelor juridice să efectueze plăți în numerar zilnic numai în limita unui plafon valoric de maxim 3.000 RON.

Faptul că inculpatul nu a asigurat în mod repetat la scadență lichiditățile necesare în contul bancar indicat în cuprinsul biletelor la ordin în litigiu, faptul că nu avea posibilitatea reală de a plăti în cont sumele datorate, prin recuperarea lor de la eventuali debitori și faptul că emitentul biletelor la ordin avea datorii substanțiale față de mai mulți creditori, conturează clar materializarea faptei cu intenția infracțională calificată prin scopul indicat de textul de incriminare, fiind evident faptul că partea civilă nu și-ar fi putut recupera paguba generată de către inculpat nici chiar în condițiile demarării procedurilor de executare a biletelor la ordin în discuție.

Parchetul a arătat că faptele descrise mai sus se probează prin: plângere parte civilă, Contract de vânzare-cumpărare nr. X/2006, sold debitor, refuzuri decontare bilete la ordin, proces-verbal care materializează încercarea părților de a recupera amiabil prejudiciul cauzat de către inculpat, biletele la ordin în litigiu, declarație parte civilă, declarații inculpat, declarații martori, Sentința comercială nr. 5240 din 29 noiembrie 2007, tabelul definitiv al creditorilor firmei inculpatului, facturi fiscale emise de partea civilă în derularea Contractului de vânzare-cumpărare X/2006, Adresa nr. 6238/2008 emisă de SC N. SA + 12 anexe, Adresa B.N.R. - C.I.P. nr. 3872 din 30 septembrie 2008, extras cont curent SC P.I.E.

SRL Suceagu pentru perioada ianuarie 2006 - ianuarie 2007, interogare fișă cont 2006, facturi debitor SC N. SA, acte întocmite pentru derularea procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006. Sub aspectul laturii civile a cauzei s-a precizat că SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, prin reprezentantul său legal M.F., s-a constituit parte civilă pentru recuperarea sumei de 532.297,64 RON, cauzată prin activitatea infracțională desfășurată de inculpat în perioada 2006 - 2007, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu. În drept, parchetul a arătat că fapta inculpatului R.G.R., care în calitate de administrator al SC P.I.E.

SRL Suceagu, jud. Cluj, în perioada iulie 2006 - ianuarie 2007, prin prezentarea într-o lumină favorabilă a situației financiare a firmei sale, prin invocarea unor contracte comerciale încheiate cu o firmă notoriu solvabilă, în speță SC N. SA Cluj-Napoca, precum și prin emiterea unui număr de 23 bilete la ordin prin care și-a asumat obligația fermă de achitare a contravalorii mărfurilor achiziționate, deși știa că nu au și nu vor avea acoperire bancară, a determinat SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca să încheie și să continue executarea succesivă a Contractului nr. X/2006 în condiții păgubitoare pentru patrimoniul propriu, context în care i-a fost cauzat un prejudiciu în cuantum de 532.297,64 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în modalitatea prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, s-a arătat că fapta aceluiași inculpat care, în calitate de administrator al SC P.I.E. SRL Suceagu, jud. Cluj, în luna martie 2007, cunoscând faptul că firma sa se află în incapacitate de plată a facturilor exigibile în termen de 30 de zile de la emiterea lor, facturi emise de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, nu a introdus la Tribunalul Comercial Cluj o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, deși era obligat la aceasta în temeiul art. 27 din Legea nr. 85/2006 a insolvenței, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de bancrută simplă în modalitatea prev. și ped. de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. S-a mai precizat că în cauză sunt incidente și prevederile art. 33 lit. a) C. pen., care reglementează concursul real de infracțiuni.

Analizând probele administrate în cauză, instanța de fond a constatat că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, în primul rând, referitor la acuzația de săvârșire a infracțiunii de înșelăciune, s-a reținut că din probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, se poate trage concluzia certă că nu a existat nicio inducere în eroare a reprezentanților părții civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, respectiv că ambele părți au fost de bună-credință la încheierea acestui contract comercial. S-a apreciat că este contradictorie susținerea din rechizitoriu conform căreia SC P.I.E.

SRL Suceagu nu era solvabilă și nu-și permitea financiar derularea contractului încheiat cu partea civilă SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca la data de 14 iulie 2006 (sub motivul că, la momentul respectiv, ar fi înregistrat deja un sold debitor substanțial față de un alt creditor, în speță SC N. SA Cluj-Napoca), câtă vreme în același rechizitoriu se arată că între cele două societăți comerciale se derulase până la această dată, pe o perioadă de un an, un alt contract de vânzare-cumpărare similar, cu nr. Y din 15 iulie 2005, în derularea căruia nu s-au înregistrat incidente financiare. Cum de până în luna iulie 2006 societatea comercială condusă de inculpat și-a putut onora obligațiile comerciale asumate față de partea civilă în temeiul Contractului nr. Y/2005, iar la data de 14 iulie 2006, în momentul încheierii contractului nr. X/2006, dintr-o dată SC P.I.E.

SRL Suceagu nu mai era solvabilă și nu-și mai putea permite financiar derularea acestui din urmă contract? S-a apreciat că ambele părți, deci inclusiv inculpatul, au fost de bună-credință în momentul încheierii acestui contract de vânzare-cumpărare, împrejurare confirmată chiar de către reprezentantul părți civile, M.F., care arată în declarația dată în fața instanței de judecată că "la încheierea contractului nu s-a pus problema să fi fost indus în eroare de către inculpat, deoarece atunci perspectiva era una forte bună și cu toții speram să avem o colaborare cât mai fructuoasă și mai îndelungată", precizând totodată că în primele luni de la încheierea acestui contract nu au existat incidente în cursul executării și că pe el nu l-a interesat niciodată împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii și față de alte societăți comerciale.

Cu alte cuvinte, pe reprezentantul părții civile nu l-a interesat împrejurarea că firma administrată de inculpat avea sau nu datorii față de SC N. SA Cluj-Napoca, care izvorau din Contractul de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu nr. Z/2005, și este și firesc să fie așa, deoarece pentru reprezentantul părți civile era suficient faptul relevat de inculpat, perfect adevărat la momentul respectiv, că cel mai important client al SC P.I.E. SRL Suceagu era SC N. SA Cluj-Napoca (în temeiul unui contract de prestări servicii încheiat pentru o perioadă de 10 ani) și că firma inculpatului preluase parcul auto al SC N. SA Cluj-Napoca, astfel încât piesele auto cumpărate de la partea civilă erau destinate întreținerii autovehiculelor achiziționate de la SC N. SA Cluj-Napoca.

De altfel, la nivelul lunii iulie 2006 nici nu se punea încă problema rezilierii sau rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto încheiat între SC N. SA Cluj-Napoca și SC P.I.E. SRL Suceagu pe motivul neîndeplinirii obligației de plată a prețului bunurilor cumpărate (întrucât firmei inculpatului i-au fost acordate termene de grație în acest sens, prin încheierea unor acte adiționale la Contractul inițial de vânzare-cumpărare, din 21 februarie 2006 și din 6 noiembrie 2006), această chestiune fiind pusă în discuție doar în toamna anului 2006 și concretizându-se la data de 8 decembrie 2006, astfel încât nu se poate susține că inculpatul i-ar fi ascuns reprezentantului părții civile, cu ocazia încheierii Contractului nr. X din 14 iulie 2006, problemele legate de executarea contractului având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto (probleme care priveau exclusiv relația comercială dintre SC N. SA Cluj-Napoca și SC P.I.E.

SRL Suceagu). Pe de altă parte, așa cum s-a arătat deja, esențial pentru încheierea Contractului comercial cu nr. X/2006, a fost Contractul de prestări servicii nr. Z din 30 iunie 2005 încheiat între SC P.I.E. SRL Suceagu și SC N. SA Cluj-Napoca, pe o perioadă de 10 ani (contract care nu a fost reziliat niciodată), deoarece acesta trebuia să aducă sume de bani importante în conturile societății administrate de inculpat, și nu cel de vânzare-cumpărare a parcului auto, care evident presupunea și obligația corelativă de plată a prețului din partea inculpatului. În concluzie, instanța de fond a considerat că nu se poate vorbi în speță de o inducere în eroare a reprezentantului părții civile SC E.M.I.E.

SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, cu ocazia încheierii Contractului comercial nr. X/2006, prin crearea unei false reprezentări a realității cu privire la situația financiară a firmei SC P.I.E. SRL Suceagu, respectiv cu privire la contractele comerciale încheiate de această societate comercială cu SC N. SA Cluj-Napoca, fapt relevat de altfel, după cum am arătat mai sus, și de către reprezentantul părții civile cu ocazia audierii în fața instanței de judecată. În al doilea rând, instanța de fond a apreciat că nu a existat vreo inducere în eroare a reprezentantului părți civile SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, de către inculpat, nici cu ocazia executării Contractului de vânzare-cumpărare nr. X din 14 iulie 2006, în realitate fiind vorba doar despre o neexecutare culpabilă a obligațiilor contractuale din partea inculpatului pe fondul dificultăților financiare majore cu care s-a confruntat firma SC P.I.E.

SRL Suceagu începând cu toamna anului 2006, și nicidecum despre o intenție de înșelare a partenerului contractual. În ceea ce privește contractarea creditului de la B.G.S.G. SA, s-a reținut faptul că, datorită creșterii costurilor legate de întreținerea parcului auto (din declarația martorului M.V. rezultând că aproape toate mașinile din parcul auto aveau îndeplinită norma de casare, iar SC P.I.E. SRL Suceagu era un mare consumator de piese auto), în luna august 2006 inculpatul a hotărât să contracteze acest împrumut tocmai în scopul îmbunătățirii calitative a parcului auto, prin achiziționarea unor noi utilaje și mașini care să le înlocuiască pe cele vechi, aspect care denotă faptul că inculpatul, în contradicție cu ceea ce se susține în rechizitoriu, era preocupat de desfășurarea în condiții optime a obiectului de activitate a firmei sale (împrejurare care rezultă și din declarațiile martorilor J.I.

și K.D.), împrumutul urmând să fie destinat achiziționării unui nr. de 12 autospeciale M.S. și M.A. Inculpatului i se impută faptul că ar fi ascuns această tranzacție față de creditorul SC E.M.I.E. SRL Cluj-Napoca, însă în mod evident inculpatul nu avea nicio obligație legală sau contractuală în acest sens (cu atât mai mult cu cât, la data contactării creditului - 18 august 2006, nu avea încă datorii scadente față de partea civilă, în temeiul Contractului nr. X/2006), până la urmă fiind exclusiv problema inculpatului cum înțelegea să își dezvolte și gestioneze propria afacere. De altfel, reprezentantul părții civile M.F. nu era străin de aceste acțiuni și încercări ale inculpatului de a moderniza parcul auto, în luna iunie 2006 acesta deplasându-se împreună cu inculpatul la Brașov în vederea achiziționării unui nr. de 10 motoare de la SC R. SA, fiind achitat și un avans de 30.000 RON în acest scop.

La toate acestea se adaugă și susținerile reprezentantului părții civile din fața instanței de judecată, în sensul că nu l-a interesat niciodată faptul că societatea administrată de inculpat avea datorii și față de alți creditori, esențială pentru el fiind relația de afaceri dintre SC P.I.E.

SRL Suceagu și SC N. SA Cluj-Napoca (reprezentantul părții civile precizând în acest sens că "inculpatul mi-a adus la cunoștință faptul că odată cu preluarea parcului auto de la SC N. SA a încheiat și un contract de prestări servicii cu această din urmă societate comercială, pe o durată de 10 ani, aspect care, evident, mi-a întărit convingerea că relațiile comerciale cu firma administrată de inculpat se vor desfășura în bune condiții"). Referitor la biletele la ordin emise de către inculpat, despre care parchetul susține, în mod nejustificat, că au constituit mijloace frauduloase la care a apelat inculpatul pentru determinarea părții civile la derularea în continuare a tranzacției în condiții păgubitoare pentru ea, este important de precizat faptul că inculpatul a adus la cunoștința reprezentantului părții civile în momentul emiterii acestora împrejurarea că nu există în conturile societății sale sumele necesare pentru a fi plătite la scadență, aspect recunoscut de către reprezentantul părții civile, care era la curent cu dificultățile financiare prin care trecea firma SC P.I.E.

SRL Suceagu în toamna anului 2006 și tocmai din acest motiv a acceptat ca inculpatul să emită succesiv respectivele bilete la ordin pentru plata mărfurilor achiziționate în temeiul Contractului nr. X/2006, care au devenit scadente doar începând cu data de 22 decembrie 2006 (primul bilet la ordin fiind refuzat la plată la data de 27 decembrie 2006). În acest sens, în declarația dată în faza de urmărire penală, reprezentantul părții civile, M.F., arată "că inculpatul mi-a emis în repetate rânduri în numele SC N. SA bilete la ordin pe care înainte de termenul scadent înscris pe acestea le retrăgea, emițând noi bilete la ordin cu alte termene, motivând că are probleme financiare", iar în declarația dată în fața instanței de judecată precizează că "au fost emise de inculpat mai multe bilete la ordin pentru plata pieselor achiziționate, însă la scadență inculpatul îmi solicita să prelungim data de încasare a acestora, pentru același motiv că nu are disponibil în conturi, datorită faptului că nu i-au intrat sume de bani în conturi de la SC N. SA". Totodată, aceeași împrejurare rezultă și din răspunsurile date de către reprezentantul părții civile la interogatoriul luat în Dosarul nr. 5830/1285/2007 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Cluj, unde acesta arată, referindu-se la aceleași bilete la ordin emise de inculpat: "cunoșteam dinainte, chiar din spusele domului R.G.R.,

că societatea P.I.E. SRL nu deține sume suficiente în conturile bancare". În aceste condiții, este evident că biletele la ordin emise de inculpat nu au putut constitui mijloace frauduloase pentru inducerea sau menținerea în eroare a reprezentantului părții civile, inculpatul fiind de bună-credință și aducând la cunoștința partenerului său contractual problemele financiare pe care le are, în special datorită perioadei mai dificile pe care o traversa relația sa de afaceri cu SC N. SA. (în acest sens reprezentantul părții civile precizând că "la fiecare întâlnire pe care am avut-o cu inculpatul, acesta mi-a spus că plătește chiar dacă cu întârziere datoriile restante, după ce va primi banii de la SC N. SA).

În ceea ce privește relațiile de afaceri dintre firma inculpatului și SC N. SA, acestea au traversat în toamna anului 2006 o perioadă mai dificilă, în special datorită dificultăților financiare prin care trecea SC P.I.E. SRL Suceagu (care au fost generate și de anumite acțiuni sau practici neloiale ale SC N. SA, care lucra pe ascuns și cu alți transportatori, obstrucționând astfel activitatea firmei inculpatului, după cum rezultă din înscrisul aflat la dosar instanță, precum și din declarațiile martorilor J.I., K.D.

și C.I.O.), dificultăți financiare care, conform susținerilor inculpatului, i-au determinat pe reprezentanții SC N. SA, care au dorit să protejeze parcul auto de o eventuală executare silită, să-i propună inculpatului înlocuirea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto cu un contract de închiriere al acestuia (proiectul acestui contract fiind remis inculpatului), propunere care evident avantaja financiar firma inculpatului, întrucât o scutea de costurile mari ale întreținerii parcului auto, aducându-i economii pe care inculpatul Ie-a calculat la aproximativ 1 miliard ROL pe lună.

În aceste condiții, la data de 8 decembrie 2006, la sediul SC N. SA, inculpatul a fost de acord cu rezoluțiunea Contractului nr. Z/2005 având ca obiect vânzarea-cumpărarea parcului auto (chiar dacă cele menționate în cuprinsul actului adițional nr. ZZ/2006, cu privire la motivele rezoluțiunii, nu corespund în totalitate adevărului, în special în ceea ce privește afirmațiile privind înstrăinarea sau casarea unor mașini din cadrul parcului auto fără acordul SC N. SA), cu promisiunea fermă din partea reprezentanților SC N. SA a încheierii în câteva zile și a contractului de închiriere a parcului auto.

Cele susținute de inculpat sunt confirmate atât de proiectul contractului de închiriere depus la dosar de către inculpat (din care rezultă că SC N. SA a propus firmei inculpatului închirierea parcului auto pe o perioadă de 1 an, cu începere de la data de 9 decembrie 2006 - deci din ziua următoare intervenirii rezoluțiunii contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto, cu posibilitatea prelungirii pentru alte perioade de câte 1 an), precum și din împrejurările că parcul auto a rămas în posesia inculpatului până în luna martie 2007, respectiv că, împrejurare esențială pentru cauza de față, Contractul de prestări servicii cu nr. Z/2005, încheiat pe o perioadă de 10 ani, nu a fost și el reziliat, continuând să-și producă efectele, în sensul că firma inculpatului a continuat să presteze activități de transport a laptelui către SC N. SA, cu aceleași mijloace de transport și în perioada următoare, până în luna martie 2007. Evident că toate aceste împrejurări au fost de natură a-l determina pe inculpat să creadă că situația financiară a firmei sale se va îmbunătăți, astfel încât își va putea onora toate datoriile către partenerii de afaceri, deci inclusiv către partea civilă SC E.M.I.E.

SRL Cluj-Napoca, fiind astfel de înțeles și motivul pentru care inculpatul nu a adus la cunoștința reprezentantului părții civile rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a parcului auto (pentru partea civilă prezentând mai puțină importanță împrejurarea că firma SC P.I.E. SRL Suceagu este proprietara sau doar locatara parcului auto), fără a exista astfel vreo intenție de inducere sau menținere în eroare a părții civile din partea inculpatului. Cu toate acestea și în condițiile în care inculpatul a insistat în perioada următoare pentru încheierea contractului de închiriere, reprezentanții SC N. SA nu și-au onorat promisiunile făcute acestuia, iar în luna martie 2007 parcul auto a fost preluat de către SC N. SA și predat altor societăți comerciale sau unor foști angajați ai SC P.I.E.

SRL Suceagu, pe bază de contracte de închiriere, doar din acest moment fiind limpede faptul că firma inculpatului nu-și va mai putea onora obligațiile contractuale asumate față de partea civilă și plăti debitele restante. Faptul că inculpatul a fost de bună-credință și nu a intenționat să-și înșele partenerul contractual rezultă și din împrejurarea că acesta a acceptat să semneze trei procese-verbale prin care recunoaște și garantează restituirea creanței față de partea civilă cu bunurile sale personale, iar împrejurarea că, în urma demersurilor și litigiilor civile și comerciale desfășurate între cele două societăți comerciale, toate bunurile inculpatului au fost adjudecate în favoarea unui alt creditor, respectiv SC I.G.

SRL Cluj-Napoca, nu îi este imputabilă inculpatului. De altfel, este interesant